Ne jucam pe marginea drumului, cum se joacă copiii la țară,

În după amiezele liniștite de primăvară.

Făcând zgomot mare, stârnind praf pe șosea,

Cu caii-n galop, o căruta trecea.

Erau în caruță nea’ Marin cu fie-sa, o fată frumoasă și cuminte

Fața ei părea amorțită, nu veselă, cum era cu o zi înainte.

Avea pe cap o basma neagră, privirea-i era împietrită…

A trecut repede. Ceata noastră a ramas uimită…

–  Nu ne-a văzut!… am zis. Că-ntotdeauna

Ea ne face voioasă cu mâna….

Cu toții, mirați, ne-am întrebat:

–  Chiar nu ne-a văzut? Ce-o fi cu ea? Ce s-o fi întâmplat?…

–  O duce p-asta mică la cumnată-sa; am auzit-o pe tanti Mituța.

Săraca Măriuța!

……………………………………………………………………………………….

A doua zi banca ei era goală…

Cand am aflat de ce Mariana n-a venit la școală

Nimeni n-a mai avut chef de joacă.

Nici un copil nu știa ce să spună sau ce sa facă.

În întregul sat se zvonise

Că ieri, nevasta lui Marin murise,

–  Mariana nu mai are mamă!… șușoteau niște colegi mai mari…

Lacrimi i se prelingeau învățătoarei noastre de sub ochelari…

……………………………………………………………………………………….

Prin fereastra clasei vedeam fremătând castanii de-afară.

… A fost cea mai tristă zi de primăvară…

Luca N’ Împăcatu’

30 iunie 2017