Suntem niste fluturi care bantuie in jurul unor becuri aprinse. Mai mari, mai mici, mai luminoase sau mai putin luminoase. Asta e lumea noastra. Lumea in care cu totii cautam cu ravna, ca niste fluturi bezmetici, FERICIREA.

Unii dintre noi mai mari si mai puternici se apropie mai mult de lumina becului. Se-nvart necontenit, tipic si solicitant, imbatandu-se, imbogatindu-se cu lumina in care se scalda. Uneori iau atata lumina incat incep sa lumineze la randu-le. Priviti cum se-nvart in jurul becului lor, iti pare ca sunt petale de lumina sau licurici. Licuricii cufundati deopotriva in lumina si in pacla indeletnicirilor cotidiene, in care cu voie (sau mai putin), se agita, uita deseori ca mai sunt si altii pe-alaturi. Ocupati, uita sa mai priveasca in jur. Sarguinciosi si constiinciosi, isi fac treaba, cautandu-si fericirea, ignorandu-i pe cei care se afla pe-o orbita vecina cu a lor. O corola de lumini, formata din licurici carora le este mai bine si mai cald decat celor de pe orbitele vecine, care dau in disperare din aripi (ca n-au coate), vrand sa se apropie si sa (se) lumineze si ei mai mult. Degeaba. Sunt prea departe si abia daca se pot vedea…

   Toti si toate merg bine. La fel cum merge si mirajul fericirii care danseaza ca un pitic in zare, dar (vai), intotdeauna la aceiasi distanta (de noi)… Pana in momentul in care o palpaire rebela , venita dinspre cei neluati in seama si in serios, se insinueaza in aria vitala a licuricilor… E palpairea aripilor unui fluture mic care incearca o scuturare din reveria promisiunii ca intr-o zi si viata lui va fi mai calda si mai luminoasa si care inca mai crede ca poate fi atat de fericit cat hotaraste sa fie…

   Asta ce-o mai vrea? Ce mai e si cu asta?…Altul care vrea sa se afirme!…Da-te ba la o parte ca faci curent!…Nu-ntelegi de vorba buna hai? Numai tu mai lipseai!…

Daca totusi ala mic nu-ntelege de vorba buna ca nu e loc si nici macar timp pentru el, un curent puternic, format de bataile ferme din aripi ale licuricilor, il izbeste napraznic, facandu-l sa se prabuseasca ametit, gata sa-si dea duhul, reprosandu-si naiv: Asa-mi trebuie daca nu ascult de vorba buna!

Asumandu-si esecul, desi nepregatit sa-si accepte drama, bulversat de netrairea unui deznodamant fericit, fara sa poata realiza ca lupta lui mica nu-i va asigura niciodata o glorie mare, ar vrea sa strige din toti rarunchii dar nu mai are putere decat sa sopteasca: Ce-aveti cu mine?…Baa, ce-aveti cu mine? Eu nu strivesc corola de lumini a lumii!!! Ce-aveti cu mine? Am vrut doar sa fiu si eu putin mai fericit!

…

„FERICIREA E UN LUCRU MARUNT, E O ARIPA CARE VIBREAZA”…

   Dar de ce simt ca povestea asta a mea, adica a noastra; defapt a lor, e la fel de trista ca cea a greierusului mic, necajit de venirea toamnei gri?

Nu fiti tristi, e doar o poveste, o fantezie.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

   In viata asta eficienta si plictisitoare, oamenii nu sunt fluturi, nici licurici si nu sunt nici atat de diferiti unii fata de altii, precum par. Sunt doar incapabili sa inteleaga egalitatea, considerandu-se  inferiori sau superiori celor din jur, mai bogati sau mai saraci, mai luminati sau mai intunecati…

Si ar mai fi ceva: Convingerea celor bogati ca cei saraci sunt mai fericiti decat ei nu e mai stupida decat convingerea celor saraci ca cei bogati sunt.

Fericirea, ne e greu sa recunoastem ca e simpla lipsa a nevoii de a lupta pentru fericire. De-aia luptam mereu.  Deseori, fara sa stim clar pentru ce luptam sau daca am obtinut ce ne-am dorit cu adevarat. Pentru ca uneori nici nu ne e clar ce ne dorim, pentru ce luptam.

In mintea noastra ne facem un tel din a lupta neintrerupt pentru mai bine. Dar ce inseamna „mai bine”?  Ce ne trebuie defapt ca sa ne fie mai  bine?… Luptam mereu, luptam in nestire! Fara sa ne mai gandim ca pentru a putea sa fim fericiti avem nevoie de mai multe fericiri, de micile fericiri ale tuturor…

…FERICIREA E UN LUCRU MIC, UN PITIC CE DANSEAZA!…

Luca I Luminatu’/ 07 august 2008