Alexandru Graur, evreul care i-a învăţat pe români să vorbeasca corect romaneste

9 iulie 2020

luca-pitesteanu Personaje si personalitati

In semn de respect, la 120 de ani de la nasterea (si 32 de ani de la moartea) lui Alexandru Graur, public acest text pe care l-am scris acum 4 ani.

Scriu aceste rânduri rememorând momente în care, cu vreo patruzeci de ani in urma, ascultam în dimineţile din vacanţele mele, la un tranzistor vechi, emisiunea „Răspundem ascultătorilor”, prezentată „pe înţelesul tuturor” de Alexandru Graur.

Era emisiunea mea preferată. Urmarind-o, aflam semnificaţia şi sensul cuvintelor fără să mai apelez la ajutorul dicţionarelor, altfel decât la şcoală, într-un mod relaxant şi atractiv, de la un om înzestrat cu un dar deosebit, acela de a vorbi simplu şi convingător, cu o voce inconfundabilă, cu accente uneori ironice, alteori grave, dar agreabilă, de fiecare data. Despre realizatorul emisiunii mele preferate, nu ştiam atunci mare lucru. Am început să aflu mult mai târziu.

In randurile care urmeaza va ofer o scurta evocare a unui om genial care a trăit pentru limba româna. Fiind vorba despre o reala personalitate academica, cu realizări remarcabile în domeniu, consider că prezentarea informatiilor despre lingvistul Graur şi despre activitatea sa vastă ar fi de folos, mai ales generaţiei tinere.

Redau câteva mărturii despre felul în care Alexandru Graur realiza la radio, emisiunile de succes şi despre rolul său în cultivarea limbii române :

“Figură de prestigiu a lingvisticii românești, Alexandru Graur a încântat copilăria și tinerețea multora dintre noi, cei ajunși acum la vârsta maturității, prin minunatele emisiuni de la radio. Acolo, marele academician, vorbea despre greșelile frecvente din limba română… Poveștile lui spuneau ascultătorului despre proveniența cuvântului, de unde și cum a ajuns în limbajul nostru, cum s-a transformat de-a lungul vremii, de unde se trag greșelile celor care-l folosesc aiurea. Poate n-ar strica, nici în zilele noastre, să existe un lingvist care să continue ceea ce a făcut domnul Graur. Iar, dacă priviți cu atenție ce se întâmplă în școlile noastre, dar și în mediul virtual, atât de accesat, nevoia aceasta este de-a dreptul stringentă”[1].

„Prin exemple concrete reuşea să facă plăcută o emisiune în care se corijau erorile frecvente de limba română. În viaţa de zi cu zi, dacă exista cumva vreo neînţelegere între diverse persoane cu privire la cum e corect şi cum nu e, atunci, una dintre acestea putea aduce argumentul suprem: Aşa a spus şi Graur!”[2]

„Alexandru Graur a fost unul dintre marii învățați ai științei limbii din secolul XX. A venit la radio in 1945 cu o rubrică intitulată „Cronica limbii”, la emisiunea „Carnet cultural”. Din 1950 academicianul profesor Alexandru Graur a susținut rubrica „Limba noastră”, pe care a realizat-o timp de 18 ani, preschimbând-o apoi în „Odă limbii române”. În anul 1980, în emisiunea „Răspundem ascultătorilor”, același Alexandru Graur ne-a învățat limba româna într-o altă rubrică numită „Cum vorbim, cum scriem”[3].

Într-un interviu din 2 noiembrie 2010, Dumitru Graur, fiul savantului spune: „Tatăl meu a realizat, ani de zile, o emisiune la radio, Limba noastră se numea, extrem de ascultată. Primea, săptămânal, sute de scrisori şi răspundea la cele mai interesante din ele cu vocea sa molcomă, cu intonaţii grave, imposibil de confundat. Oamenii, pe atunci, erau avizi de învăţătura limbii şi, fără îndoială, tatăl meu a avut contribuţia lui însemnată”[4]

Continui cu o succintă biografie a maestrului:

S-a născut la 9 iulie 1900, la Botoşani, în casa unui funcţionar particular, provenind dintr-o familie de origine evreiască. „Mama sa, născută Sanielevici, aparţinea unei familii care a dat României cărturari de seamă, precum biologul şi criticul literar H.Sanielevici şi matemeticianul S.Sanielevici. Datorită faptului că tatăl său era contabil angajat în diferite localităţi, Alexandru Graur (pe numele său evreiesc Brauer Rosenfeld) şi-a schimbat de mai multe ori domiciliul. S-a mutat şi a locuit cu familia mai întâi în satul Mitoc, între anii 1904 şi 1908, apoi în satul Todireni, între anii 1909 şi 1911, urmând cursurile şcolii primare sătesti . Prima clasă de liceu a absolvit-o la Iaşi, la Gimnaziul Alexandru cel Bun, iar următoarele două la Liceul Matei Basarab din Bucuresti. În clasa a IV-a se retrage din scoală, pregătind, în 1915, restul studiilor în particular. După absolvirea liceului, în 1919, se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, urmând cursurile secţiei de Filologie Clasică şi de Limba română. În acest an ramâne orfan de tată şi este nevoit să se întreţină singur, cu bani obţinuţi din meditaţii date elevilor mai mici şi cu bursa acordată de facultate. În 1922 devine licenţiat în filologie clasică şi funcţionează ca profesor suplinitor de istorie la Liceul Spiru Haret din Bucureşti timp de un an (1923-1924). Examenul de capacitate l-a susţinut în 1924, fiind clasificat primul pe tară, atât la specialitatea principală (Limba latina), cât şi la cea secundară (Istorie). Este numit profesor titular la Liceul ,,Unirea” din Focşani. La scurtă vreme după aceea, obţine o bursă a Ministerului Instrucţiunii Publice şi, ajutat şi de fraţii săi, pleacă în Franţa, pentru completarea studiilor (1924-1929).

La Paris urmează cursurile mai multor instituţii de învătământ superior, audiind iluştri specialişti ai epocii ca: A. Ernout, A. Meillet, J. Bloch, M. Roques si J. Vendryes. În anul 1928 obţine diploma la celebra École Pratique des Hautes Études cu lucrarea I et u en latin. În acelaşi timp îşi susţine doctoratul la Sorbona, cu teza principală „Les consonnes geminees en latin” şi teza secundară Nom d’agent et adjectif en roumain, calificate cu menţiunea cea mai înalta (Très honorable).

Publicate în Franţa de Societatea de Lingvistica din Paris, aceste lucrări au fost recenzate elogios de specialişti, atât în ţară (de S. Puşcariu), cât şi în Franţa (de A. Meillet).

În 1929 Alexandru Graur revine la Bucureşti şi este numit profesor titular de limba latină la Liceul Gheorghe Şincai, unde functionează până în 1932, când este transferat la Liceul Gheorghe.Lazăr .

Paralel cu activitatea didactică publică numeroase studii de specialitate, precum şi articole cu teme de istorie sau de lingvistică româna, în periodicele şi ziarele vremii.

În anul 1940, pe baza legilor rasiale, a fost înlăturat din învăţământul de stat. Atunci, împreună cu alţi colegi aflaţi în aceeaşi situaţie a infiinţat Liceul Teoretic Evreesc, al cărui director a fost între anii 1941-1944.

A fost reintegrat în corpul profesoral al Liceului Gheorghe Lazăr în septembrie 1944, unde a lucrat pâna în decembrie 1945. În acelasi timp a funcţionat la Radiodifuziunea Româna, mai întâi ca director cultural, apoi ca subdirector general al programelor, funcţie deţinută pâna în primavara anului 1946, când a fost încadrat în învăţământul superior.

A devenit profesor la Facultatea de Filosofie şi Litere la Catedra de filologie clasicâ, pe care a condus-o până în anul 1964, când a fost numit şeful nou-înfiinţatei Catedre de lingvistică generală, unde a lucrat pâna la pensionare (septembrie 1970)”[5].

„În anul 1948 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, devenind din 1955 membru titular, calitate în care a adus Academiei Române un plus substanțial de prestigiu intelectual și moral”[6].

Printre funcţiile de conducere îndeplinite cu înaltă competenţă şi răspundere, menţionez: decan al Facultatii de Filologie (1954-1956), director al Editurii Academiei (1955-1974), membru fondator şi preşedinte al Societăţii de Studii Clasice (1958-1988), preşedinte al Secţiei de ştiinţe Filologice, Literatură şi Arte a Academiei (1974-1988). Deasemenea, a fost şi „redactor responsabil la o serie de publicatii de specialitate: Studii clasice (1959-1988), Limba si literatura (1965-1970), Limba româna (1982-1988)”[7].

S-a stins din viaţă la 9 iulie 1988, în ziua în care implinea 88 de ani.

Alexandru Graur a fost “fiul unui evreu pământean”. I-au dat acest nume evreii din România care, dovedindu-şi loialitatea faţă de statul român, spre sfârșitul secolului al XIX-lea, au ales să se stabilească definitiv în România şi să fie asimilaţi.

Liber de orice prejudecată, marele cărturar avea o singură grijă: adevărul. Deşi a devenit comunist încă din 1938, poziţia sa mereu verticală, de om corect, dedicat adevărului, i-a adus multe necazuri din partea unora dintre comuniștii intriganţi, ahtiaţi după putere, Leonte Răutu fiind, din acest punct de vedere, un nefast exemplu.

„Pe vremea aceea, lunar, profesorii participau obligatoriu la ore de așa-zis „învăţământ politic. Uneori, aceste lecţii erau conduse de Graur și se transformau imediat în dezbateri de idei știinţifice. De la Graur, la aceste ore de învăţământ așa-zis politic, am deprins argumentele cele mai solide împotriva formalizării și matematizării domeniului lingvistic…Nu mi-l puteam închipui pe Graur susţinând idei sau teze în care să nu creadă. La un astfel de învăţământ politic l-am auzit spunând, de la catedră, că: de-aia mi-e frică mie când aud la radio că se vor face îmbunătăţiri!”[8]

Referindu-se la orientarea politică a tatălui său, comentatorul sportiv Dumitru Graur spunea: „tatăl meu a fost unul dintre primii înscrişi în Partidul Comunist. Dacă nu mă înşel, cred că a avut numărul 8 pe carnetul de membru! Am spus mai înainte că primise o serioasă educaţie socialistă, atât din familie, dar, mai ales, în anii studenţiei pariziene…. Socialist convins prin educaţie, a devenit comunist din obligaţie”[9].

Se cuvine să citez şi din jurnalul soţiei maestrului – Neaga Graur, o referire la contribuţia nobilă a savantului la cultivarea limbii române, în condiţii prea puţin favorabile din punct de vedere politic şi social. In jurnalul sotiei sale, responsabilitatea faţă de domeniul lingvistic şi simţul datoriei savantului sunt ilustrate excelent:

„Dacă azi în România oamenii din toate straturile sociale sunt atenți la limbaj, asta i se datorează lui Alexandru Graur, care prin emisiuni la Radio și Televiziune, săptămînă de săptămînă, a cultivat grija pentru limba corectă. N-a fost ușor. Alături de el am simțit cît costă acest lucru. Ura, invidia, batjocura cîteodată, calomnia alteori, restricțiile penibile, suspiciunea din partea forurilor oficiale și cîte altele. Toate armele au fost folosite pentru a-l împiedica. Dar cum să împiedici Dunărea să curgă sau Carpații să aibă înălțime? Cum să-l împiedici pe Graur, cum să-l faci să nu-i mai învețe pe români o românească corectă?”[10]

Despre modestia exemplară a lui Alexandru Graur, aflăm chiar din lucrarea Capcanele limbii române. în care savantul le spunea cititorilor: „…pană şi lingviştii fac greşeli de limbă… nu pentru a linişti pe cei din alte profesii…. De fapt, lingviştii sunt şi ei oameni, supuşi greşelii, şi nici unul dintre ei nu poate şti tot ce e pe lume”[11].

Muncă, geniu, pasiune sunt cuvintele definitorii pentru personalitatea maestrului. Opera sa reprezinta in acest sens o marturie elocventa. Fara certitudinea ca am cuprins toate lucrarile sale, fac o enumerare cronologica a acestora:

„Nom d‘agent et adjectif en roumain, Paris, Champion, 1929
Încercare asupra fondului principal lexical al limbii române, București, Editura Academiei, 1954
Studii de lingvistică generală, București, Editura Academiei, 1955 (variantă nouă, 1960)
Fondul principal al limbii române, București, Editura Știintțfică, 1957
Introducere în lingvistică, București, Editura Științifică, 1958 (ed. a II-a, 1965; ediția a III-a, 1972)
Evoluția limbii române. Privire sintetică, București, Editura Științifică, 1963
Etimologii românești, București, Editura Academiei, 1963
La romanité du Roumain, București, Editura Academiei, 1965
The Romance Character of Romanian, București, Editura Academiei, 1965
Nume de persoane, București, Editura Științifică, 1965
Tendințele actuale ale limbii române, București, Editura Științifică, 1968
Scrieri de ieri și de azi, București, Editura Științifică, 1970
Puțină… aritmetică, București, Editura Științifică, 1971
Nume de locuri, București, Editura Științifică, 1972
Lingvistica pe înțelesul tuturor, București, Editura Enciclopedică, 1972
Gramatica azi, București, Editura Academiei, 1973
Mic tratat de ortografie, București, Editura Științifică, 1974
Alte etimologii românești, București, Editura Academiei, 1975
„Capcanele” limbii române, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1976
Dicționar de cuvinte călătoare, București, Editura Albatros, 1978
Cuvinte înrudite, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1980
Dicționar al greșelilor de limbă, București, Editura Academiei., 1982
Puțină gramatică, I-II, București, Editura Academiei, 1987
Ortografia pentru toți, București, Editura Teora, 1995”[12].

La elaborarea urmatoarelor volume a participat in calitate de coautor, cloaborator, coordonator sau redactor:

Scurtă istorie a lingvisticii, București, Editura Științifică, 1961 (în colaborare cu Lucia Wald; ediția a II-a, 1965; ediția a III-a, 1977)
Gramatica limbii române, ediția a II-a, revăzută și adăugită, București, Editura Academiei, 1963; 1966 (coordonare)
Istoria limbii române. I. Limba latină, București, Editura Academiei, 1965 (redactor responsabil)
Tratat de lingvistică generală, București, Editura Academiei, 1972 (în colaborare)

A avut o statornica colaborare la revista România literară, la rubrica intitulată mai întîi Cronica limbii, apoi Limba noastră. „În volumul al II-lea din culegerea Puţină gramatică, apărut în anul morţii sale, sînt reunite, alături de articole mai vechi din alte publicaţii, 172 dintre contribuţiile la această revistă, datînd din anii 1968-1975; celelalte pot fi găsite deocamdată numai în colecţia revistei. Simpla parcurgere a titlurilor celor din culegerea menţionată relevă varietatea acestor articole: predomină problemele de corectitudine lingvistică sub multiple aspecte, dar sînt tratate şi alte probleme lingvistice, generale sau particulare, abordate de obicei cu prilejul recenzării unor lucrări, sau sînt evocate figuri de lingvişti şi filologi. Unele titluri indică transparent legătura strînsă cu cititorii, cu unii dintre acestia avand (şi) o corespondenţă personală”[13].

Activitatea sa științifică însumează si studii de filologie clasică, etimologie, lingvistică generală, fonetică și fonologie, gramatică, onomastică, si lexicologie. „In Revista Cultului Mozaic a deținut o rubrică pe teme lingvistice, semnalând apropieri între cuvintele din diferite limbi”.[14]

Recunoasterea oficiala a meritelor maestrului s-a concretizat in cooptarea in institutii prestigioase de cultura in care Alexandru Graur a avut functii in structurile de conducere sau a activat ca membru:

Membru al Societății de Lingvistică din Paris (1921)
„Membru corespondent (din 1948) și membru titular al Academiei Române (din 1955)”[15]
Președinte al Societății de Studii Clasice (1958-1988).

Urmatoarele premii și distincții au confirmat calitatea contributiei sale:

Premiul Bibesco al Societății de Lingvistică din Paris (1932, 1936)
Premiul de Stat (1954)
Om de știință emerit (1964).

Intr-una din conferintele sale, academicianul Eugen Simion, evocand originalitatea personalitatii profesorului Graur, spunea: „Trebuie să evoc dintre lingvişti, figura lui Alexandru Graur care ne preda, în amfiteatrul de la Rectorat III, un curs de Lingvistică generală, pe care nimeni nu l-a mai repetat. Era o deschidere culturală extraordinară spre filosofia limbii”[16]

I se spunea Magistrul (sau, latineşte, Magister), pentru că era perceput în primul rînd ca profesor, care ştia să facă şcoală în orice împrejurare. „Foştii elevi, studenţi, doctoranzi sau/şi colaboratori l-au considerat îndrumătorul ideal, pentru generozitatea şi sinceritatea sa în raporturile cu ei, pentru încrederea pe care le-a arătat-o, pentru îmbinarea exigenţei cu înţelegerea, pentru modelul oferit fără ostentaţie şi fără constrîngere. Era profesorul care ştia şi (cum) să critice, dar şi să stimuleze şi să laude. În afară de cadrul, organizat al învăţămîntului, al cercetării şi al altor cercuri profesionale (editoriale) în care îşi exercita nemijlocit rolul de îndrumător, Alexandru Graur a fost, de la distanţă, profesorul a milioane de oameni”[17]

Vreau sa amintesc faptul ca Alexandru Graur n-a fost singurul lingvist evreu care si-a dedicat viata cultivarii limbii române. Lazăr Şăineanu a lăsat un neprețuit dicționar (de tip) tezaur al limbii române. Invățatul Moses Gaster, s-a ocupat de istoria limbii române și de folclorul autohton, înainte de a fi fost expulzat din România și de a face o impunătoare carieră ca lingvist în regatul Marii Britanii. Astfel, în spiritul marilor reprezentanti ai literaturii române, scriitorii evrei echivaleazã nu cu o minoritate izolatã, ci cu o parte organicã a unei „familii” de talente devotate promovãrii literaturii nationale.

In anul 1952, ziarul central Scânteia pornea o camapanie calomniatoare la adresa a trei savanți filologi – Al. Rosetti, Iorgu Iordan și Alexandru Graur, care „nu voiau să înțeleagă importanta contribuție a genialului I.V. Stalin”[18]. Cei trei erau considerați cosmopoliți, iar Graur era învinuit de introducerea unor cuvinte triviale în limba română. Campania era condusă de Leonte Răutu și de șeful său, Iosif Chișinevschi.

In perioada in care personalitatea uriasa a savantului Graur a inceput sa-i deranjeze pe conducatorii comunisti ai vremii, s-a bucurat de primirea călduroasă, plină de atenţie, a comunităţii evreieşti, Șef-Rabinul Comunității Evreilor din România – Moses Rosen, oferindu-i curtenitor si onest, respectul cuvenit.

In incheierea modestei mele prezentari as concluziona ca lingvistul, savantul român de origine evreiască cu doctorat la Sorbona nu era un tip „pretios”. Oricand era nevoie „cobora în agora”, să dialogheze, să explice lucrurile, cuvintele, sensurile, pe înţelesul tuturor. Sa scoleasca. „Principiul domniei sale în comunicarea cu lumea a fost să-şi adapteze expunerile la interesele cititorilor si auditoriului în toată diversitatea sa, de la filologi la oameni simpli, de la elevi la neştiutori de carte”[19]. Avea o căldură şi o înţelepciune deosebite,atat in scrierile sale cat si în voce, care te îmbiau la o citire si o ascultare cu luare aminte, la respect şi iubire pentru limba română.

Resurse bibliografice

[1]Ioana Dana Oniciuc, http://hypocrisia.ro/content/lingvistul/

[2] http://ziarullumina.ro/alexandru-graur-o-autoritate-a-limbii-romane-corecte-67963.html

[3]http://www.romaniaactualitati.ro/humanitas_a_reeditat_3_dintre_cartile_lui_alexandru_graur-10566

[4] https://dumitrugraur.wordpress.com/

[5] http://www.scritub.com/literatura-romana/

[6] http://www.acad.ro/bdar/armembriLit.php?vidT=G

[7] http://www.scritub.com/literatura-romana/PERSONALITATEA-LINGVISTICA-A-L34442/

[8] https://andreeasoarero.wordpress.com/tag/alexandru-graur/

[9]https://dumitrugraur.wordpress.com//jurnal/

[10] https://dumitrugraur.wordpress.com//jurnal-neaga-graur/

[11] https://www.resursecrestine.ro/ 64916