Hai acasa! – Gil Dobrica (audio&video)

Foarte putini oameni se nasc si mor in acelasi loc desi foarte putini reusesc sa ajunga acolo unde isi propun.

 Oamenii circula, alearga, se zbat sa-si asigure un loc mai bun in societate, un loc de munca mai bun, o casa mai mare si mai frumoasa, o masina. Mutarea dintr-o locuinta in alta, de la un serviciu la altul, reprezinta dezradacinari pe care intr-o masura oarecare ni le asumam  contra unui pret mai mult sau mai putin convenabil…

     Tema dezradacinarii e eterna si universala, atat in viata, cat si in literatura. De ea suntem marcati uneori mai profund, alteori abia atinsi, fiecare dintre noi. De fapt, dezradacinarea apare oriunde apare modernizarea societatii. E, as indrazni sa apreciez, una dintre conditiile modernizarii. Mase (mari) de oameni isi schimba (deseori) radical modul de trai din dorinta de a-si face viata mai usoara. Rationamentul lor este simplist: pleaca sa munceasca din greu, pentru o perioada (pe care o doresc la inceput) scurta pentru a-si asigura o existenta tihnita, lipsita de multe din grijile vietii, la intoarcere. In anii ‘50-‘60  (ai secolului trecut)  italienii  plecau sa castige bani in tarile din jur, prin Elvetia sau Germania Federala. Astazi romanii, in dorinta de a-si face o viata mai buna (se poate citi si normala), lasa tot ce au drag acasa si merg in Italia, Spania, Anglia si Germania, sperand intr-o intoarcere cat mai grabnica, intr-o dezradacinare (doar) temporara.

Cati insa reusesc sa-si pastreze  dorinta de a reveni?…

Oricand au o izbanda sau chiar o deznadejde, oamenii plecati  ar dori s-o traiasca alaturi de cei dragi de-acasa. Paradoxal, in aceasta situatie trupul se misca iar sufletul ramane „pe loc”.  Emigrantul se afla fizic in locul acela, in tara aia, dar sufletul ii ramane tot in locul din care a plecat. Gandul ca intr-o zi nu prea indepartata va reveni in tara lui, ii sporeste puterea si rezistenta, ii atenueaza sentimentul de dezradacinare.  Acolo departe, reuseste sa faca lucruri pe care nu le-a facut si nu le-ar fi facut poate niciodata aici. Uneori accepta sa fie umilit. Umilinta de acolo, n-ar suporta-o aici.

Si totusi…

   Cu sufletul coplesit de dorul celor care, cu acelasi dor, il asteapta in pridvorul casei parintesti si cu gandul la florile din gradina casei (sau din ghivecele de la ferestre), la sarmalute si caltabosi, la mititei si ciorba de burta, la mamaliguta aburinda si vinul din rodul viei de la tara, indura strangand din dinti, toate neajunsurile vietii de emigrant.

   O doamna plecata de vreo paispe ani in America imi povestea ca acolo se gasesc toate verdeturile si condimentele din lume in afara de leustean (da, de leustean) si in avion, pe intreg parcursul, la venirea in tara s-a gandit la o ciorba romaneasca (taraneasca) cu mult leustean proaspat…

   Cand obositi vin pe-acasa, ceva mai ofiliti (imbarbatandu-se  oarecum cu gandul ca cine nu se ofileste nu traieste) dar bucurosi de revederea cu cei dragi, mai afla una, alta despre viata de-aici, asa cum nu stiau din emisiunile televizate pe care in putinul timp liber le urmareau de afara, tocmai ca sa-si mai aline dorurile. Afla ca aici e tot (mai) greu, si asta de cele mai multe ori ii (re)pune pe ganduri. Reapar in sufletele lor tristetea si indoiala. Privind spre infinitatea calma a cerului senin de acasa, incep sa se resemneze ducandu-se cu gandul catre gazoanele impecabile de acolo…

Chinuiti de indoieli, multi nu mai au puterea  sa vada (doar)  partea idilica a vietii de-aici si a meleagurilor natale

Pragmatici, mai rationali, mai putin sentimentali, asa cum ii invata Occidentul, se consoleaza cu cliseul ca omul ramane om cat timp are o casa pe pamant. Incep sa compare cele bune de aici cu cele bune de acolo. Se prefigureaza déjà ideea prelungirii sederii sau chiar “asezarea” in tarile in care s-au aciuat, acolo, departe. Indemnul la renuntarea la ce este aici li se insinueaza si el perfid in minte si le anemiaza dorinta de a mai fi cetateni ai tarii in care s-au nascut si au crescut si in care le-au ramas prietenii.

Ce se schimba de fapt prin mutarea in alta tara? Constiinta, probabil, in primul rand. Apare  usor si un soi de trufie (asupra careia nu voi insista acum).  Am fost plecat afara si acolo „m-am realizat”. Sau/si: „Ma gandesc sa raman acolo”…Cum?!?…Apoi starea de normalitate (?!).  Concesia pe care cei care pleaca isi intemeiaza viata, amplifica dorinta de realizare a scopurilor propuse. Iar tot ce are un scop précis (care, desigur, scuza mijloacele), lasa locul ispitei, al dorintei de siguranta de  perfectionare, de “realizare” (ceea ce nici nu e rau pana la un punct)… Dar daca esti sigur ca (TU) ai realizat ceva,  in viata ta sau cu viata ta, inseamna ca nu ti-ai inteles menirea, ca traiesti in paralel cu timpul tau…Din fericire (cred) – omul nu poate realiza NIMIC; cat despre „realizarea lui”……………………………

Izolare, lacrima, esec, amintire, inocenta. dor. Fiecare in parte, putin din fiecare sau toate la un loc, inseamna dezradacinare. Oare cum primesc cei plecati in alte tari (de soare pline) urarile din colindele romanesti ascultate la un casetofon?

…………………………………………………………………………………………………………………

Ce prêt au totusi sentimentele de decenta, de prietenie si de normalitate, in tara in care ne-am nascut, in care traim si in care (totusi)  iubim?

Luca N’ Statornicitu’