“Nimic nu este mai tragic decat talentul irosit” Sonny – A Bronx Tale
Am revazut aseara filmul Poveste din Bronx (1993). Pentru cine nu stie inca, acest film constituie debutul regizoral al lui Robert de Niro şi urmăreşte viaţa unui tânăr care se afla sub influenta a doi oameni foarte importanti din viata lui: tatal sau, un sofer de autobuz cinstit, cu o situatie materiala modesta si un sef mafiot extrem de puternic, care detinea controlul asupra cartierului. Povestea a fost scrisă de Chazz Palminteri, bazându-se, pe descrierea copilăriei sale.Tatăl este interpretat de De Niro iar mafiotul Sonny, chiar de Palminteri.. DOI PROFESIONISTI.
Pentru prima data, pe parcursul vizionarii, pe care am intrerupt-o de cateva ori, am avut o senzatie ciudata. Simteam nevoia sa-mi iau notite. De ce? Mi s-a parut ca povesate ilustra excelent diferenta dintre valoare si nonvaloare. Erau acolo profesionisti si diletanti „marunti”, neprofesionisti, oameni obisnuiti, naivi, normali, putem (daca vrem) spune. Alaturi unii de altii.
Aseara am vazut si am inteles ca neprofesionistii mor inaintea profesionistilor.
De fapt ce este un profesionist? Din punctul meu de vedere, un profesionist adevarat este (de cele mai multe ori) un personaj controversat. Si pe buna dreptate. Profesionistul este intai de toate un om. Are slabiciuni, dar mai are ceva, care-l diferentiaza de restul muritorilor: are geniu.
Un profesionist nu poate (si nici nu trebuie) sa fie omnicompetent; nu trebuie sa dovedeasca eruditie ci mai degraba o adaptabilitate superioara la principiile dintr-un anumit domeniu, o capacitate sporita de a crea conditiile necesare pentru acceptarea ideilor lui. Insasi societatea civilizata (mai ales cea americana) cere si presupune o specializare stricta.
El (profesionistul) poate fi in acelasi timp smerit si diabolic . Are insa un talent pe care si-l educa si cu ajutorul caruia isi face drum in viata si in constiintele semenilor, patrunde in lumea valorilor reale. De cele mai multe ori profesionistul devine lider. Profesionist devine numai acela care vrea, incearca si reuseste sa-si acriveze fermentul creatiei, sa-si cultive neincetat talentul si sa se autoeduce intr-un anumit domeniu. Nu ajunge numai sa se informeze si sa invete. Trebuie sa se autoeduce. Spiritual, comportamental. Trebuie sa-si configureze si sa-si revizuiasca sistematic, elementele de securitate culturala pentru a nu se pierde in amanunte, pentru a dobandi acea suplete comportamentala deosebita si a-si activa unele componente cognitive care la ceilalti raman inerte. Nu oricine poate sa patrunda in comunitatea valorilor. Profesionistul este potent. El isi exerseaza si antreneaza neincatat potenta intelectuala.
Ernest Hemingway, probabil cel mai cunoscut autor american, era numit deseori de cea de-a treia sotie (a avut patru), „Porcul”, si asta din cauze foarte naturale: nu prea se spala si consuma alcool si tutun in cantitati considerabile. Totusi era un desavarsit profesionist. Intr-ale scrisului. Atat. Asta si-a dorit, pentru asta a trait si s-a pregatit. S-a auto-pregatit. Conduita si morala sa erau deseori dezavuate chiar si de cei apropiati, insa din cele scrise de el izbucnea o forta a spiritului care n-ar fi putut avea atata putere daca n-ar fi fost consolidata printr-o tenace educatie a spiritului si competentei scriitoricesti provocand un imens impact emotional si imaginativ . Opera lui vorbeste (de la sine). Restul sunt …vorbe. Speculatii. Si exemple de profesionisti sunt nenumarate: Mozart, Cantemir, Baudelaire, Freud, Michael Jackson, Paunescu, Chaplin, Presley, (scuze pentru asociere), Banica; profesori, avocati, contabili, manageri.
…Profesionistul nu crede ca este obligatoriu si nu cere ca toata lumea sa-l considere profesionist. Nu e neaparat nevoie de unanimitate in aprecierea talentului adevarat. El stie, intelege asta pana la nesimtire. Stie ca unanimitatea, pe langa faptul ca e demodata si de cele mai multe ori necredibila, conduce la abandonarea autonomiei intelectuale, la anularea gandirii si a actiunii, la decesul ideilor chiar inainte ca ele sa se nasca. Explicatiile si motivatiile in privinta unanimitatii nu pot scoate la iveala si dovedi decat existenta spiritelor precare, a caracterelor excesiv-pragmatice si alunecoase…
Pentru un profesionist motivele invocate de unii in aprecierea profesionalismului aproape ca nici nu mai conteaza, asa cum considera despre calitatea de profesionist ca trebuie recunoscuta, cel putin de cine trebuie.
Uneori calitatea unui profesionist este recunoscuta prea tarziu. Post-mortem, din pacate. Viata e scurta, deci noi trebuie sa deschidem ochii. Profesionistii sunt langa noi. In universitati, la locurile noastre de munca, in metrou, chiar si in carciumi, mai ales acum, in vremurile pe care le traim si in care din naivitate, uneori, acceptam sa/si consumam si apreciem prea multe nonvalori. Este indeobste cunoscut ca mancarea proasta, muzica proasta, presa proasta, femeia proasta, se consuma puternic in zilele noastre, si asta din cel mai simplu motiv. Exista mai multi prosti decat destepti, mai multi diletanti decat profesionisti.
Sa ne scuturam deci de naivitate pentru ca ea degenereaza previzibil si neconditionat in prostie si ignoranta, provocand aritmia simturilor. Este daunatoare, contagioasa. Egoista.
Aseara am vazut si am inteles ca neprofesionistii mor inaintea profesionistilor.
…Sa cautam sa descoperim profesionistii si sa invatam ce putem de la ei. Chiar si cum putem trai mai mult. Sa invatam de la ei cum sa nu ne irosim talentul si cum sa-l transformam in valoare. Sa ne abonam la valori si sa consumam valoare. Valoarea nu contine „E” uri. Pe Bune!
Luca N’Profesionistu’