Din dorinta de a-l face mai bine cunoscut pe Sergiu Nicolaescu, mai ales generatiei tinere, am hotarat ca azi, la aniversarea nasterii sale, sa scriu (si eu) aceasta modesta (si succinta) biografie a marelui cineast.

Sergiu Nicolaescu este, de departe, regizorul cel mai prolific din cinematografia autohtonă, situându-se la nivelul celor mai activi cineaşti în plan internaţional. Filmografia sa impresionantă cuprinde filme la care, în afară de regizor, co-regizor sau  producător, este actor sau scenarist cu certe calităţi.

Viaţa i-a oferit multe lui Sergiu Nicolaescu. Faimă, bani, împliniri profesionale, putere.

A fost o jumătate de secol regizor, peste 40 de ani actor şi mai bine de două decenii, senator. Sergiu Nicolaescu a jucat fiecare dintre aceste roluri cu pasiune şi dăruire. Multi considera traseul lui profesional controversat, reprosandu-i mai ales că şi-a inceput cariera cu filme de propagandă pentru regimul comunist si ca organele de partid i-au acordat un statut profesional preferential.

Era ambitios, inventiv, foarte muncitor si exigent. Pretindea disciplina si rigoare. Nici nu putea fi altfel. Daca n-ar fi fost atat de exigent, n-ar fi putut duce la capat indraznetele lui proiecte. Ambiţia şi orgoliul i-au ghidat de multe ori deciziile.

De-a lungul carierei, actorul, scenaristul si regizorul Sergiu Nicolaescu a lucrat alaturi de cele mai mari nume ale cinematografiei romanesti: Amza Pellea, Florin Piersic, Septimiu Sever, Ilarion Ciobanu, Mircea Albulescu, Ion Besoiu, Emmerich Schaffer, Olga Tudorache, Ghorghe Dinica, Stefan Mihailescu-Braila, Jean Constantin, Sebastian Papaiani, Colea Rautu, Gina Patrichi, Octavian Cotescu, Iurie Darie, Eugenia Bosanceanu, Ernest Maftei.

Filmografia lui Sergiu Nicolaescu – regizor, actor de film, scenarist şi producător de film – cuprinde peste 60 de lungmetraje, cele mai cunoscute fiind: ”Dacii” (1967), ”Mihai Viteazul” (1970), ”Cu mâinile curate” (1972), ”Chemarea aurului” (1973), ”Nemuritorii” (1974), ”Un comisar acuză” (1974), ”Accident” (1976), ”Osânda” (1976), ”Pentru patrie” (1978), ”Nea Mărin Miliardar” (1979), ”Revanşa” (1978), ”Ultima noapte de dragoste” (1979), ”Capcana mercenarilor” (1981), ”Wilhelm Cuceritorul” (serial TV, 1981), ”Ringul” (1983), ”Ciuleandra” (1984), ”Noi, cei din linia întâi” (1985), ”Francois Villon – poetul vagabond” (1987), ”Mircea” (1988), ”Coroana de foc” (1990), ”Oglinda – Începutul adevărului” (1993), ”Punctul zero” (1995), ”Triunghiul morţii” (1999), ”Orient Expres” (2004), ”15” (2005), ”Supravieţuitorul” (2008), ”Carol I” (2009), ”Poker” (2010, cea de-a doua comedie din cariera sa regizorală, după ”Nea Mărin Miliardar”), ”Ultimul corupt din România” (2012). “Niciun film n-a fost facut la comanda. Toate filmele mi le-am dorit si le-am facut asa cum mi-am dorit, iar acolo unde a trebuit, totusi, sa politizez ceva, am facut-o cu multa, foarte multa rezerva”, spunea el.

Totodata, in indelungata sa cariera, Sergiu Nicolaescu a jucat peste 35 de roluri, de la comisarul Moldovan la Mircea cel Batran, maresalul Averescu si Carol I.

Sergiu Florin Nicolaescu s-a născut la 13 aprilie 1930 la Târgu-Jiu. Era aromân după tată, iar numele de familie, Nicolaescu, e o reinterpretare a prenumelui părintelui său, Nicola Pantilimon, care a ajuns în Oltenia venind din Macedonia. La 5 ani a plecat din oraşul natal împreună cu familia, care şi-a stabilit reşedinţa la Timişoara, oraşul în care marele regizor a copilărit.  Inca din anii copilăriei i-au plăcut filmele şi a visat să joace în filme. Între 1936 şi 1942, aşa cum marele regizor povestea, fugea de-acasă să vadă acelaşi film de mai multe ori, uneori de dimineata pana seara.

A făcut ultimele patru clase de liceu în doi ani. În 1948, la terminarea liceului, a intrat la trei facultăţi: Belle Arte, Politehnică şi Şcoala de Ofiţeri de Marină.

În anul 1952 Sergiu Nicolaescu termină Universitatea Politehnică București ca inginer mecanic. În 1954, i se propune un post de director tehnic la o Întreprindere Agricolă de Stat de lângă Bucureşti. Dar viaţa avea alte planuri pentru el. A întâlnit un coleg din Politehnică care era repartizat la Cinematografie. Au facut schimb, (se spune ?!) şi astfel a ajuns în domeniul care i-a adus celebritatea.  Meseria de inginer a practicat-o la Studioul ”Al. Sahia” până în 1965. Făcea filmări combinate şi s-a specializat în filme documentare și jurnale de actualități.

”Eram inginer, am intrat foarte de tânăr în cinematografie, la 24 de ani, (…) mi-a plăcut această nouă lume. Eu am pornit cu filme de artă si scurtmetraje fără dialoguri, la studiourile « Sahia »… unul dintre filme a ajuns la Cannes”, mărturisea marele regizor într-un interviu acordat Agerpres, în 2010.

Începuturile carierei sale regizorale sunt marcate de o serie de scurtmetraje, “Memoria trandafirului”, un film-metaforă de 7 minute – primul din carieră. Filmul i-a adus lui Sergiu Nicolaescu in anul 1962 unica selecţie la Cannes în competiţia de scurtmetraje. Pentru acest film Nicolaescu a luat Premiul de Excelenţă al Uniunii Tehnicienilor din cinematografia mondială. Studiourile americane „Columbia” cumpăra filmul cu 10000 de dolari si producătorii vor să-l cunoască. În ciuda dosarului de cadre necorespunzator, Nicolaescu ajunge în America. Era primul contact cu cinematografia mondială.

Tot in anul 1962, Sergiu Nicolaescu devine primul operator subacvatic din România. Flmează „Scoicile nu au vorbit niciodată” dupa o idee a regizorului Virgil Calotescu . Este primul film subacvatic românesc și al șaselea din lume .

Curând va aborda, ca profesionist, lungmetrajul.

În 1963 Sergiu Nicolaescu a fost întrebat de profesorul Paul Cornea – pe atunci directorul Studioului Cinematografic București, dacă vrea să regizeze un film de ficțiune. Nicolaescu ar fi vrut să realizeze ecranizarea romanului „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu dar primeşte ca răspuns un nu categoric. Atunci Nicolaescu vine cu alte trei propuneri: Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul și Traian și Decebal. Paul Cornea îi spune că aceste filme urmau să fie realizate în următorii 20 de ani, dar, de catre alți regizori.

Pe la jumătatea anilor 60, acelasi Paul Cornea îi mai refuză câteva propuneri de film. Nicolaescu nu renunta şi, in anul 1965, discută la Paris despre realizarea unui proiect grandios cu Henry Deutschmeister, un producător de film evreu, născut la Brăila. Este vorba, dupa cum cred ca v-ati dat seama, despre realizarea filmului „Dacii”. Deutschmeister acceptă să facă filmul despre daci (și romani), dar în coproducție româno-franceză. Pe tot parcursul anului 1965 s-au purtat negocieri între partea română și partea franceză,  finalizate printr-un acord semnat la 9 martie 1966. Partea română urma să aibă o participare de 60%. Filmările urmau să se facă în România începând din aprilie 1966 si să dureze 10 săptămâni.

Costumele dacilor au fost greu de realizat. S-a vorbit mult la Buftea pe tema acestor costume. Nicolaescu s-a dus la Roma, a copiat costumele de pe Columna lui Traian si a venit cu schițe detaliate. Costumele au fost confecționate din in nevopsit. Regizorul a vrut sa vada cum arata si au fost îmbrăcați 12 cascadori. Când i-a văzut, Nicolaescu a avut un şoc. Dacii arătau mai degraba a mexicani …  si costumele au fost modificate.

Filmările au avut loc în perioada mai – octombrie 1966. Cadrele exterioare au fost filmate la Buftea, Sarmizegetusa, Stâna de Vale, in  Munţii Bucegi și la Hârşova, iar cele interioare la Buftea. Ca sa va imaginati amploarea actiunii va voi spune ca in prima zi de filmare au fost folosiți nu mai puţin de 2.000 de actori și figuranți.

Sergiu Nicolaescu a debutat în acest film atât ca regizor, cât şi ca actor. ”Dacii” (în coproducţie cu Franco-London-Film, 1966), s-a dovedit un mare succes românesc, difuzat şi în străinătate.

La premiera pariziană a filmului, pe Champs-Elysees, în dreptul restaurantului „Fouquets”, trona un afiş al filmului, având textul: „Un film du Serge Nicolaesco”. „Era o foarte mare satisfacţie pentru un tânăr de 37 de ani. Din acest moment începea cariera mea internaţională”, declara regizorul mai târziu.

În anul 1968, Nicolaescu are marea şansă de a lucra la Bucureşti, în calitate de regizor, cu Orson Welles şi Laurence Harvey, dar si cu alti mari actori americani si europeni. Unul din filmele produse la acea vreme  a fost „Bătălia pentru Roma”, o producţie americano-germană.

În anii ’70, a demonstrat o reală voinţă de a-şi însuşi tehnici narative şi de montaj preluate din cinematograful american comercial, pe care le-a aplicat filmelor sale de acţiune şi suspans, precizează “Dicţionarul de cinema” apărut la Editura Univers enciclopedic in 1997.

De-a lungul carierei, a abordat o largă arie tematică şi de gen (inclusiv filmul de actualitate, serialul de televiziune, comedia, drama psihologică, filmul biografic), însă certa sa vocaţie se dovedeşte a fi superproducţia de inspiraţie istorică şi filmul de acţiune.

Cea mai prolifică perioadă din cariera sa, atât ca actor, cât şi ca regizor sau scenarist este cea dintre anii 1974 și 1980, in care Nicolaescu face mai mult de două filme in fiecare an, o performanta rar intalnita la un regizor. In paralel se documenteaza pentru alte proiecte. Este perioada in care a infiintat prima şcoala de cascadori din România şi şcoala de recuzită, scoli pe care ulterior le-a  si condus.

Filmul care l-a consacrat, este ”Mihai Viteazul”, cu Amza Pellea în rolul principal care a avut premiera la 13 februarie 1971. Prea putini stiu că filmările au început cu Sergiu Nicolaescu în rolul titular, la sfârşitul anului 1968. S-au cheltuit cam 18 milioane de lei pe filmările cu el în rolul principal dar Ceausescu a decis ca  Sergiu Nicolaescu “trebuie sa-si vada de regie”. Unul dintre colaboratorii apropiati ai regizorului, cascadorul Paul Fister, a dezvăluit că Sergiu Nicolaescu a suferit enorm după pierderea rolului. „Îmi amintesc că s-a filmat în ritm alert până în preajma Sărbătorilor, iar după ce s-au terminat cadrele de iarnă, Sergiu a fost chemat la «Înalta Poartă», ca să zic aşa. «Nu-ţi stă bine în rolul ăsta», i-a spus Ceauşeasca. Episodul e descris cu lux de amănunte în cartea „Angoasa putrefacţiei“, scrisă de viitorul cerber al cenzurii de la vremea respectiva – Dumitru Popescu „ cunoscut dupa porecla sugestiva de „Dumnezeu“. Povestea este lunga si-l implica si pe Titus Popovici, care s-a opus vehement distribuirii lui Nicolaescu in rolul principal.

Am citit ca au fost multe presiuni. Nu voi insista asupra acestei povesti. Este una neplacuta, plina de intrigi  (mizere). Sergiu a preluat personajul Selim şi i-a ieşit un rol excelent. A suferit însă mult pentru pierderea rolului lui Mihai, spune cascadorul.

Aceasta este o varianta a episodului inlocuirii lui Nicolaescu. Cealalta varianta ii apartine chiar cineastului.

In cartea „Viaţă, destin şi film“, Nicolaescu afirma ca decizia de renunţare la rol a fost optiunea sa, ca şi alegerea lui Amza Pellea. «Domnilor, nu numai că nu mai joc, dar vi-l impun pe Amza Pellea în rolul lui Mihai, dacă mă vreţi pe mine ca regizor», le-ar fi spus el pe un ton ferm si categoric marilor sefi ai cinematografiei de atunci.

Cheltuielile de producţie au reprezentat un  record în istoria cinematografiei autohtone, fiind de 33 milioane de lei (44 milioane după alte surse), (nn. la valoarea de atunci! …). Pentru rolul principal au existat nu mai putin de 128 de variante. A fost colosal.

Au fost amenajate 37 de locuri pentru filmarile la care au participat 240 de actori. 10 teatre din Bucureşti şi provincie au susţinut distribuţia filmului. O echipa de filmare cu 365 de membri (un sfert din personalul studioului din Buftea de atunci). 7000 de militari ai forţelor armate şi 700 de cai au fost folosiţi pe parcursul celor doi ani de filmări. Au fost confecţionate 11000 de costume pentru figurație (militari, austrieci, turci, valahi, moldoveni, transilvăneni, țărani) si 15 costume pentru personajul principal.

„Mihai Viteazul” a fost, cum spunea chiar Sergiu Nicolaescu, cel mai greu film din cariera sa, cel mai greu „pariu” al său. Dar a meritat. Studiourile “Columbia” ar fi dorit să producă filmul, într-o distribuţie de zile mari, cu Orson Welles, Elisabeth Taylor, Richard Burton şi cu Charleton Heston în rolul marelui voievod, dar, autorităţile romane ale vremii au decis ca distribuţia filmului trebuie să fie exclusiv românească. Si asa a fost. In film au jucat mari actori romani: Amza Pellea, Olga Tudorache, Irina Gărdescu, György Kovács, Ioana Bulcă, Septimiu Sever, Ilarion Ciobanu, Florin Piersic, Mircea Albulescu, Ion Besoiu, Emmerich Schäffer, Sergiu Nicolaescu si altii.

August 1970. Forfotă mare la Buftea. „Vine americanu’ să cumpere filme româneşti“, se auzea în stânga şi-n dreapta. Emisarului de la Hollywood i s-au prezentat ultimele producţii ale Studioului Cinematografic Bucureşti. Nimic nu părea să-l mulţumească. „Altceva n-aveţi?“, a întreabat el la finalul vizionării. Directorii studioului dădeau din colţ în colţ. Până când unuia dintre ei i-a venit o idee: „Ar mai fi un titlu, dar nu e încă montat, abia s-au încheiat filmările… E cel mai scump film care s-a făcut la noi“. Americanul a devenit curios: „Haideţi să vedem o bobină…“. La finalul proiecţiei era numai un zâmbet: „Asta e ce căutam, îl cumpărăm. Dar cu o condiţie: sa ne facem noi montajul!”.

Aşa a ajuns filmul „Mihai Viteazul“ să fie distribuit de „Columbia Pictures“ la nivel global. O performanţă remarcabilă pentru cinematografia românească. Americanii au plătit părţii române 200000 de dolari şi au investit enorm în promovarea peliculei care a circulat în Occident sub numele de „The Last Crusade“ („Ultima cruciadă”). Americanii au făcut un montaj paralel, iar filmul lor a avut o singură serie (nn: 102 minute), faţă de cele două din varianta originală care s-a distribuit în România şi în ţările socialiste – de  211 minute. S-au păstrat aproape exclusiv scenele de lupte, iar pelicula a avut un aer pur occidental.

La vreo trei ani de la întâmplarea cu americanul, Sergiu Nicolaescu a fost la Paris şi, întâmplător (se spune), a văzut în vitrina unui cinematograf afişul filmului «La dernière croisade». A cumpărat bilet, a intrat şi a văzut liniştit varianta occidentală a peliculei. I-a plăcut foarte mult“, şi-a amintit cascadorul Adrian Ştefănescu.

În ianuarie 2010, ”Mihai Viteazul” ocupa a treia poziţie într-un clasament realizat de site-ul american de specialitate IMDb (Internet Movie Data base) la categoria ”Filme istorice”. Producţia devenea, astfel, cel mai vizionat film românesc în întreaga lume.

As mai adauga, in incheierea relatarilor despre acest film magistral, ca la Holywood este filmul este folosit ca material didactic. Se studiaza decorurile și costumele, precum si raportul costuri-calitate. Din punct de vedere al tehnicii regizorale, filmul este în topul realizarilor pentru metodele si ughiurile de filmare folosite cu tehnica veche de filmare. Toate aceste elemente de productie si regie sunt repere de neinlocuit pentru pregatirea regizorilor.

Filmul ”Cu mâinile curate” din 1972 a marcat debutul uneia dintre cele mai îndrăgite serii de acţiune din cinematografia românească – asa zisa serie a Comisarului.

”Nemuritorii” realizat in 1974 plasează acţiunea la zece ani de la uciderea lui Mihai Viteazul şi are în prim-plan peripeţiile unui grup de ostaşi devotaţi domnitorului.  Coloana sonoră este semnată de trupa Phoenix. Dupa revenirea in Romania, Nicu Covaci – leaderul formatiei a afirmat in mai multe randuri ca Nicolaescu ii datora o suma de bani pentru coloana a filmului „Nemuritorii”. Suma ar fi fost , dupa cum afirma Covaci, imensa: 800.000 de euro, si reprezenta drepturile de autor pe 40 de ani. “Fiind securist, in gasca cu marlanii si mitocanii care conduc tara, nici cei de la Finante nu au reactionat…Sa-l ia mama dracului!”,  au fost cuvintele lui Covaci la aflarea vestii ca Nicolaescu a murit. “M-a sters de pe genericul filmului”.

Pentru cei interesati de soarta unor edificii arhitectonice cu caracter monumental si istoric, adaug o informatie care nu-i face deloc cinste lui Nicolaescu. Anume aceea ca n-a ezitat sa sacrifice pentru autenticitatea actului artistic, cel putin doua edificii faimoase.

In timpul filmărilor peliculei “Noi, cei din linia întâi”, au fost aduse grave avarii monumentului istoric Văcărești folosindu-se aruncătoare de flăcări, petarde si chiar tunuri si tancuri. Pentru același film, a fost distrus și castelul de la Izvorul Ampoiului din Apuseni, fosta reședință de vară a prim-ministrului interbelic Ion Gigurtu. Astfel, castelul a fost incendiat, ramele ferestrelor fiind îmbrăcate cu vată, impregnata cu motorină.

In comedie Sergiu Nicolaescu a debutat in 1979 cu ”Nea Marin Miliardar”, după un scenariu semnat de scriitorul Vintilă Corbul. Din distribuţie făceau parte Amza Pellea, Stela Popescu, Vasilica Tastaman, Jean Constantin, Draga Olteanu Matei, Sebastian Papaiani. Pelicula a fost vizionată  in cinematografe de aproape 15 milioane de spectatori români.

Vasile Popa, zis Ț(e)avă, un cascador care a lucrat la aproape toate filmele și  vreme îndelungată a fost omul de încredere al cineastului este deținătorul unor secrete și povești interesante cu si despre Nicolaescu. In continuare va voi relata una dentre aceste povesti intr-o varianta scurta (varianta povestita de Teava este foarte savuroasa dar si foarte “stufoasa”).

Intr-o iarna, spune cascadorul, la începutul anilor ʼ80,  Nicolaescu era gata să se înece în timpul unor filmări pe mare, după ce s-a răsturnat cu barca. Într-o scenă, trebuia filmată o barcă ieșind în larg pe vreme de iarnă, cu vânt puternic și valuri mari. Eu in filmul ala il jucam pe pescarul Ifrim care trebuia sa fie in barca si sa lupte cu furtuna puternica. Era noapte, valuri mari, vânt puternic. În plus, începuse să ningă.  M-am suit în barcă, ajutat de niște pescari si am încercat să vâslesc spre larg. Nimic! Eu dădeam la rame cât puteam, dar barca era adusă înapoi de valuri. Enervat că nu-i iese cadrul, Sergiu mi-a strigat: «Ce faci, băi, impotentule, nu poți să miști barca aia?». Extenuat și udat până la piele de valurile care se spărgeau de barcă, i-am răspuns pe același ton: «Ia urcă tu, mă, în barcă să-mi arăți cum să fac!»”

Sergiu a venit nervos  și mi-a luat locul în barcă. Pescarii i-au împins barca atât cât au putut iar el s-a chinuit să iasă în larg. N-a apucat să dea de prea multe ori din vâsle că o pală de vânt a întors barca, apoi un val a răsturnat-o, aruncându-l în apă. Eu și pescarii am sarit să-l salvăm”. L-am scos din apa mai mult mort decât viu… Doua saptamani a stat in pat cu febra mare…

În ”Mircea” (1989), Sergiu Nicolaescu a plasat acţiunea în jurul unui alt personaj emblematic al istoriei românilor. Filmul a fost realizat cu o distribuţie din care faceau parte: Şerban Ionescu, Adrian Pintea, Colea Răutu, Silviu Stănculescu, George Alexandru.

”Sunt primul care a făcut şcoală de cascadori în România, pentru că am făcut filme mari istoric – mondiale. Am făcut ‘Dacii’, ‘Lupta pentru Roma’ cu Orson Welles şi cu Laurence Harvey”, declara pentru Agerpres maestrul în 2010, adăugând că alegea actorii pentru roluri după o metodă proprie, fără a-i pune să dea probe: ”Cu tinerii am mână bună dar am şi nişte metode speciale. De pildă, pe copii când îi aleg îi pun să joace fotbal. Jucând fotbal îmi arată caracterul lor adevărat. La actori eu văd comportamentul in viaţa de toate zilele şi îi iau pentru roluri potrivite. Nu le mai cer să participe la probe. Nu contează că sunt profesionişti sau nu, cu oricare am aceeaşi metodă”.

Din 1990, Nicolaescu a fost directorul Studioului de creaţie ”Star 22”.

La ultimele producţii, Sergiu Nicolaescu a colaborat cu mulţi actori tineri, susţinând că nu există un conflict între generaţii în cinematografie.

”Niciodată nu a existat un conflict între generaţii în cinematografie. Nu a existat! Imi aduc aminte de începuturile meseriei mele, vorbeam cu respect, aveam respect pentru cei care (…) erau o generaţie înaintea mea, le respectam eforturile, greutăţile, pentru că nu poţi să trăieşti numai în prezent. Trebuie să vezi cine sunt cei din trecut”, spunea regizorul.

Filmul ”Poker” a fost filmat în 26 de zile şi este o adaptare a piesei de teatru cu acelaşi nume a scenaristului Adrian Lustig. Sergiu Nicolaescu a reuşit să aducă în sălile de cinema un număr impresionant de spectatori. In week-end-ul de lansare (9-11 aprilie 2010), ”Poker” a fost vazut de 7200 de oameni.

Cel din urmă film al lui Sergiu Nicolaescu, “Ultimul corupt din România”, continuarea peliculei “Poker”, a avut premiera în februarie 2012. Filmul a avut, în acel an 13200 de spectatori.

Toate creatiile lui Nicolaescu au fost premiate. Nu mai insist asupra acestui aspect.

Voi aminti numai cateva dintre distinctiile cineastului:

In decembrie 2008 a primit „Premiul pentru întreaga activitate”, la cea de-a VII-a ediţie a Galei Premiilor de Excelenţă acordate de TVR Internaţional. În cadrul ceremoniei de decernare a Premiilor Uniunii Cineaştilor UCIN pe 2009, i-a fost conferit „Premiul academic”, o distincţie acordată de UCIN în premieră. În noiembrie 2011, a fost premiat pentru întreaga sa carieră, în cadrul celei de-a 17-a ediţii a Festivalului de Filme Mediteraneene MedFest, desfăşurat la Roma, unde România, Egiptul şi Tunisia au fost invitate de onoare. Sergiu Nicolaescu a fost premiat, şi la Academia Română din Roma, de juriul festivalului ProCult Cinemafest.

Sergiu Nicolaescu a fost membru al SCAD (Societatea Autorilor de Film din Franţa).

Era un tip strâns la pungă. “După filmări, noi, actorii și cascadorii, mergeam la restaurant, Sergiu, invariabil, la împinge tava”, a rememorat, pentru ziarul Libertatea Vasile Popa, care a mai spus ca  in adolescență Sergiu și-a pus pistolul la tâmplă, lucru confirmat de regizor.

“Am vrut să mă împușc de trei ori. Era un revolver pe care îl aveam în casă. Mama stia de el.  Chiar am apăsat pe trăgaci. De fiecare dată … Am avut noroc, se pare. De ce-am făcut-o?  Nu știu. Mi-era lehamite de tot, mi-era indiferentă viața”… Nu ma gandeam nici la mama, nici la nimic… acum mai vreau sa fac filme”… “Nu mi-e frica de moarte dar as vrea sa mai traiesc sa mai fac cateva filme”….”Tata muncea foarte mult. Eu cu el seman”…”Eu tot ce fac, fac prin munca asidua. Multi ma invidiaza, dar nimeni nu ma imita” …” Invatam foarte bine si ei (nn. parintii) aveau incredere in mine” … „Mi-am vazut dosarul de la Securitate. Era si Szoby Cseh acolo”..,  Sunt cateva crampeie din declaratii, graitoare pentru profilul artistului.

A fost un barbat frumos, plin de sarm, pe care l-au iubit foarte multe femei, celebre sau nu. Dincolo de numeroase legaturi pasagere a avut si trei casnicii. Prima relatie oficializata a fost cu o coafeza frumoasa. Au divortat dupa numai cateva luni, dupa ce ea a ramas gravida. Au hotarat amandoi ca acel copil sa nu se nasca. La 24 de ani, Sergiu simtea ca nu e pregatit sa devina tata. A doua oara s-a casatorit cand avea 50 de ani, cu o artista-scenograf  care facea si costume de film, pe nume Gabriela. Aceasta casnicie a durat 10 ani. Au ramas prieteni si dupa divort. Pana la ultimul mariaj, Nicolaescu a trait o poveste de dragoste cu actrita Ileana Popovici.

Cu Dana (Ionica), ultima dintre sotii, relatia a inceput pe cand ea avea numai 16 ani. Era, deci, cu 47 de ani mai tanara decat regizorul. Au fost casatoriti din 2005 până la moartea lui. Dana a fost genul de femeie preferat de regizor: inalta, bruneta, cu par lung, eleganta si foarte feminina, enigmatica si discreta, care semana izbitor cu actrita Ioana Pavelescu, una dintre actritele preferate ale regizorului.

Oficial, Nicolaescu n-a avut urmasi dar el era convins că are un copil dintr-o relație din 1956, cu o femeie pe nume Roxana. Ea era foarte frumoasa si …proaspat casatorita. La  un moment dat a plecat din tara fara sa-i spuna nimic artistului, de la care se pare ca a vrut doar un copil pe care sa-l creasca impreuna cu sotul ei.

“Marea iubire si cea mai stabila mi-a fost meseria” spunea maestrul.

Cei care l-au cunoscut aveau despre marele regizor, pareri impartite.

“Era un om cinstit, un barbat adevarat” isi aminteste scenograful Radu Corciova.

„L-am perceput ca fiind un om rece, un om respingator, de gheata. Un tip pe care cu greu il ghicesti”, spunea Costel Baloiu, partenerul lui Nicolaescu din “Pistruiatul”.

Au fost voci care l-au înfierat şi l-au descris ca pe un apropiat al regimului ceauşist. Unii l-au acuzat de colaborare cu Securitatea, dar Nicolaescu a negat mereu.

Intr-un interviú pentru revista Tango, Nicolaescu face o dezvaluire uimitoare:

“Eu din ‘78 aveam doua arme in casa. Le-am cumparat si nu le-am declarat. In decembrie 1989 le-am luat si le-am aruncat in curtea ambasadei Germaniei. Mi-era frica sa nu le gaseasca cineva acasa si sa o aresteze pe sotia mea…. Imi luasem o pusca cu luneta si amortizor. Nu imi inchipuiam neaparat ca am sa pot eu sa-l omor pe Ceausescu. Dar arma aceea reprezenta o speranta. O posibilitate. Dar, ca sa fiu sincer, eu nu sunt un om violent.”

Va las pe voi sa trageti ce concluzie doriti (!).

A jucat un rol important şi în Revoluţia din ’89. Este de notorietate episodul in care pe 22 decembrie, aflandu-se in balconul  Comitetul Central a fost la un pas de a  prelua puterea. Luase cuvantul Ilie Verdet si multimea l-a huiduit. A luat microfonul Iliescu si, de emotie (sau din obisnuinta) li s-a adresat oamenilor cu „dragi tovarasi“. Vacarm! Au inceput sa strige „Jos comunistii“. In aceste imprejurari, cand in difuzoare s-a auzit: „Sunt Sergiu Nicolaescu“ cei 400000 de oameni din piata au inceput sa scandeze in cor : „Sergiu, Sergiu“, un moment despre care artistul avea sa declare : «A fost un sentiment fantastic, cu siguranta cel mai emotionant din viata mea».

Sergiu Nicolaescu a scris mai multe cărţi pe tema Revolutiei.

Prima, „Un senator acuza”, publicata in doua editii (1996 si 1998), a fost urmata de „Cartea Revolutiei Romane decembrie ’89”- in 1999. In 2005, a publicat, „Lupta pentru putere. Decembrie – 1989” si „Revolutia. Inceputul adevarului”, apoi, in anul 2011 – “Mamaliga a explodat! Decembrie 1989”,  pe care autorul a scris-o ca raspuns pentru cei care se indoiesc de Revolutia Romana. La lansarea volumului, in martie 2011, Nicolaescu a spus ca participarea la Revolutie a fost „cel mai important lucru” pe care l-a facut: „Va rog sa credeti ca momentele respective au insemnat foarte mult pentru noi, si pentru mine a fost cel mai important lucru pe care l-am facut in viata mea. Romania, in momentul de fata, pentru mine, este o mare dezamagire. Si acest lucru a influentat aceasta ultima carte pe care am scos-o, in care, fara doar sau poate, transmit si cititorului aceasta cumplita stare prin care trecem in momentul de fata”.

Sergiu Nicolaescu a avut cinci mandate de senator, între 1990 şi 2012 si a activat mereu in cadrul Comisiei de Cultură, pentru 4 ani fiind preşedintele acestei comisii.

Marele regizor a scris si o carte autobiografica “Viaţă, destin şi film”, apărută la Editura Universitară, pe care eu n-am reusit inca s-o citesc. Documentarea pentru acest material are la baza exclusiv surse din domeniul online.

In decembrie 2007 Nicolaescu a avut un accident stupid.  A cazut pe scari, si si-a spart capul. I s-a format un hematom si a paralizat. Si-a pierdut toate facultatile, mentale si fizice. A fost operat pe creier de doua ori. Medicii nu credeau ca-si va mai reveni. Cu o perseverenta uimitoare a luat totul de la zero, invatand sa mearga din nou, sa vorbeasca. …”Imi repetam in cap „Desteapta-te, romane“ si ma chinuiam sa-l recit, ma gandeam la colegii mei de regie si asa am pronuntat primele nume: Blaier, Pita, Mihu… La 78 de ani am invatat sa scriu din nou… nu mai stiam nimic… era o senzatie cumplita”,  isi amintea regizorul.

Adevărat luptător atât în viaţă, cât şi în filmele sale, dupa ce şi-a revenit a lansat pe piaţa cinematografică, la 11 aprilie 2008, un nou film din seria comisarului Moldovan, ”Supravieţuitorul”, care nu s-a bucurat de acelasi succes ca predecesoarele din serie. Cei care l-au cunoscut spuneau ca Nicolaescu se schimbase. Era tot timpul nervos, nu mai avea rabdare.

Ca si traseul profesional, sfarsitul vietii lui Nicolaescu a fost unul controversat.

În 2009, a fost operat laparoscopic de colecistită acută, de o echipă de medici din cadrul Spitalului Elias din Capitală.

La sfârşitul lunii aprilie 2010, Sergiu Nicolaescu a fost internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, după ce a căzut (tot) pe scări şi s-a lovit  la frunte. Desi nu şi-a pierdut cunostinta iar investigatiile au aratat ca nu era vorba despre o lovitura foarte grava, dupa sutura plagii medicii au decis ca artistul trebuie sa ramana internat.

În februarie 2011, regizorul a acuzat unele probleme de sănătate (n-am aflat ce fel de probleme), fiind internat pentru câteva zile la Spitalul Elias.

Pe 6 decembrie 2012, Sergiu Nicolaescu a fost declarat cetatean de onoare al municipiului Targu-Jiu. In aceeasi zi, a fost inaugurat si un cinematograf care-i poarta numele. Cu acest prilej marele artist a declarant: „Ceea ce am facut in viata, in primul rand, a insemnat munca. Am facut peste 60 de filme, am 135 de milioane de telespectatori in Romania si peste un miliard de telespectatori in lume… Intotdeauna am spus cu mandrie ca sunt nascut in Targu-Jiu… Pentru mine filmul a insemnat ceea ce era mai important in viata. Existenta mea”, a spus atunci Sergiu Nicolaescu.

Pe 12 decembrie 2012, de la tribuna Senatului si-a anunţat retragerea din viaţa politică cu un mesaj emoţionant: … “Vreau să vă spun un sincer „La revedere!” şi vreau să vă spun în acelaşi timp „La mulţi ani!” şi Sărbători fericite”. „Mai am puțin de trăit și mi-am dorit să termin în profesia mea. Pentru acest lucru n-am mai participat la alegeri”…

A fost aplaudat de toti cei prezenti, desi cu unii dintre ei avusese divergente cu caracter politic. Un semn ultim de consideratie si respect.

Inainte de Craciunul din 2012, în timp ce mergea spre garaj, Nicolaescu a căzut din nou şi a suferit un traumatism toracic fisurandu-si câteva coaste.

Cadre medicale de la Spitalul Elias au declarat ca la 28 decembrie 2012 a fost operat laparoscopic de… peritonita (!?!). Intervenţia chirurgicală, a comunicat unitatea medicala, a decurs normal, fiind impusă de evoluţia clinică din ultimele 24 de ore, în contextul unei afecţiuni digestive cronice benigne cunoscute.

Cineastului i-a placut sa moara in aproape toate filmele. S-a lasat ucis in majoritatea filmelor sale, dar, la câteva zile dupa operatie, la 3 ianuarie 2013, orele 8:20,  intr-o dimineata de joi, moartea avea sa vina in realitate. Sergiu Nicolaescu – omul, chiar a murit în urma complicaţiilor cardiace şi pulmonare severe, care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat.

„Am aflat cu tristete si m-a cutremurat aceasta stire, mai ales ca ieri dupa-amiaza am vorbit la telefon cu sotia lui Sergiu Nicolescu. Urmaream starea lui la spital. Mi-a povestit de Craciun despre accidentul acela, a alunecat pe gheata si si-a fisurat niste coaste. Eu credeam ca asta a fost cauza internarii sale. Am aflat ca de fapt a avut o peritonita … si de la sotie am aflat ieri ca dupa operatie a avut o evolutie mai complicata. Ieri dimineata s-a simtit mai rau, dar dupa-amiaza si spre seara se ameliorase situatia lui. Speram ca azi poate o sa-i fac o vizita, insa m-a luat prin suprindere aceasta veste tragica”, a spus Ion Iliescu.

Sergiu Nicolaescu a murit la varsta de 82 de ani si a fost incinerat. Ideea incinerării lansata suspect de tarziu ca dorință a maestrului, – a starnit agitatie indoieli si dezbateri contradictorii, nefiind pe placul multora, inclusiv al Bisericii Ortodoxe Române.

Danei i-a ramas intreaga avere a cineastului: 3 case si 2 terenuri insumand  un milion de euro, precum si 13 conturi bancare insumand 400000 de euro.

La sase luni de la moartea lui Sergiu Nicoleascu, un scandal fara precedent arunca in aer lumea artistica si nu numai. Iolanda – sora regretatului regizor sustinea ca fratele ei nu a vrut sa fie incinerat, vaduva lui hotarand acest lucru. Despre acest subiect a vorbit si poetul Corneliu Vadim Tudor care a lansat si acuzatia de malpraxis asupra medicilor  de la Elias care l-au  avut in grija pe Nicolaescu: „Marii doctori au facut multe greseli. Ei au spus ca a fost operat de peritonita si ca asta a fost cauza decesului, dar nu este adevarat. La internare au spus ca o coasta i-a intepat plamanii si el a acumulat lichid acolo. 48 de ore l-au plimbat dintr-o parte in alta, fara sa il bage in operatie. Cand au vazut ca are puroi in stomac au decis sa il opereze (ca la NASA), laparoscopic, in loc sa taie si sa elimine sangele de acolo. Acel spital se transforma incet-incet intr-o uzina a mortii. Acolo s-au stins si Eugen Barbu si Adrian Paunescu„, a spus Corneliu Vadim Tudor la RTV.

La aflarea vesti despre moartea artistului, Petre Roman declara: „L-am cunoscut pe Sergiu Nicolaescu atat inainte cat si dupa Revolutie si m-am simtit foarte aproape de omul acesta. Ne raman pentru eternitate, pot spune, creatia sa, rolurile sale, maiestria sa regizorala, toata filmografia sa de dinainte si de dupa Revolutie. imi pare foarte rau de disparitia lui, dar ne ramane minunata lui creatie”.

“Vestea cutremuratoare a trecerii in nefiinta a uneia dintre cele mai mari valori a Romaniei, maestrul Sergiu Nicolaescu, marcheaza finalul trist al unui capitol din istoria noastra. Un capitol care s-a intins peste generatii, care a inchegat spiritual poporul roman si care a insemnat mult mai mult decat un indelung moment de aur al cinematografiei romanesti”, a spus Victor Ponta.

Iata si un fragment din mesajul de condoleante transmis de Traian Basescu: ”Maestrul a fost nu doar un mare regizor, scenarist şi actor, ci şi un creator de şcoală pentru ceea ce astăzi numim, cu atât de multă mândrie, cinematografia românească.…a dat dovadă de un talent excepţional, pe care a ştiut să-l cultive prin muncă şi dăruire, prin entuziasm şi vitalitate, trăsături care aveau să se regăsească în toate creaţiile sale cinematografice. Filmele sale fac parte nu numai din cultura românească, ci au fost înscrise demult în istoria cinematografiei mondiale”.

……………………………………………………………………………………………………

Gasesc portivit sa inchei aceasta evocare intrebandu-ma si intrebandu-va: Sergiu Nicolaescu a fost un geniu? Raspunsul meu este ca a fost un om, cu bune si cu rele, iubit si detestat, foarte inzestrat dar, mai ales, foarte muncitor. Ce putem invata de la Sergiu Nicolaescu? Raspunsul meu este unul singur: Tenacitatea. Voi ce parere aveti?

13 aprilie 2020

Luca Pitesteanu’