21 septembrie 2022
luca-pitesteanu Politica in tara lucrului bine facut 1

Declinul civilizatiei si punerea democratiei sub semnul indoielii – consecinte nefaste ale globalizarii

“Marile puteri” vor profita întotdeauna de momentele de tragedie sau de catastrofă (de orice natură) pentru a impune politici care le avantajează.

Milton Friedman, economist evreu-american, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în 1976, consilier al președintelui american republican Ronald Reagan și al premierului britanic conservator Margaret Thatcher decreta: “Rolul statului în coordonarea economiei trebuie diminuat în favoarea economiei de piaţă, a privatizării energiei”

In aceasta perioada se observa ca o mare contributie (daca nu cea mai mare) la aparitia crizelor economice o are statul. El creaza conditii favorabile marelui capital (corporatist) si accentueaza dependenta de acesta.

Clar, nu-i asa?

Astfel se consolideaza capitalismul salbatic, in care cei multi lupta continuu, din greu, pentru supravietuire. Dar ei, cei nevoiti sa poarte aceasta lupta n-au fost niciodata si nu vor fi niciodata câştigatori. Adevaratii castigatori exista dar nu-i (prea) cunoastem desi, in mod paradoxal, stim multe despre ei. De fapt, intreaga lume este acum condusa si supravegheata de/prin entitati private care nu sunt si nu vor fi afectate de efectele crizelor. Desi nu sunt alese de nimeni, acestea fac parte din organizatia suprema autointitulata “guvern mondial” care,  practic, hotaraste soarta omenirii. Acest “guvern mondial”– superior tuturor guvernelor, le comanda slugilor lor (conducatori de state si guvernanti, sefi de mari organizatii politice si economice, de corporatii…) sa aplice masurile (de opresiune) necesare pentru tinerea (in sclavie si) sub control a majoritatii populatiei de pe planeta.

Una dintre aceste masuri este “resetarea económica”.

Deoarece in actualele conditii, imposibilitatea redresarii economice, daca nu este (inca) va deveni in scurt timp o certitudine, se accentueaza necesitatea unei resetari economice rapide, care sa asigure “sporirea calitatii vietii”.

Unii inca mai au incredere ca din aceasta resetare vor avea ceva de castigat.

Mai ales cei proveniti din mediul corporatist, in majoritate tineri cu putina experienta de viata, sustin ca schimbarea reprezinta reteta bunastarii, ca rezistenta la schimbare nu este benefica. Ei nu sesizeaza anumite incoerenţe ideatice si spera ca dupa o perioada grea (pe care sunt gata sa si-o asume), in care sa fie aplicate directiile de urmat si deciziile de schimbare, raul  se va transforma in bine.

Numai ca lucrurile nu stau chiar asa intotdeauna. Spun asta deoarece de-a lungul anilor am asistat si am simtit intr-o masura oarecare, efectele a numeroase astfel de schimbari care s-au dovedit daca nu daunatoare, in cel mai fericit caz dezamagitoare. Si, mare atentie: schimbarea nu-i tot una cu resetarea! …”. In timp ce partea cea mai “optimista”, (ca sa nu spun naiva) a populatiei va spera intr-o schimbare in mai bine, imposibilitatea redresarii economice va deveni din ce in ce mai clara. Iar “conducatorii supremi” stiu asta foarte bine.

Conditiile unei resetari economice exista, dar perspectivele de prosperitate pentru omenire sunt iluzorii.  Nevoile (de baza) ale marii majoritati a populatiei vor fi ignorate.

Oamenii sunt obisnuiti sa spere si isi inchipuie ca au puterea si instruirea necesare pentru supravietuire in caz de criza. Sunt egoisti. Uita ca numai unirea inseamna putere si, mult prea des, isi iau vietile pe cont propriu crezand ca “in grup” le va fi mai greu sa strabata hatisurile crizelor.

Democratia va fi pusa intre paranteze. Ca urmare (si) civilizatia va cunoaste un important regres.

Fiecare om (simplu) va fi pus in situatia de a se descurca “cum poate”. Si nu va putea … Astfel, constiinta omului, educatia lui in spiritul bunului simt, asertivitatea, empatia vor degenera. In lupta pentru supravietuire, omul va apela, in detrimentul semenilor, la toate mijloacele (meschine) posibile. Regresul moral va atinge cote care in urma cu putin timp erau greu de imaginat.

Afirmatia ca “nimic nu va mai fi la fel ca înainte” diseminata masiv, este, pe cat de adevarata, pe atat de periculoasa. Ea accentueaza ura, invidia, nepasarea, deruta, neincrederea si, in ultima faza – supunerea.

Interesul pentru instruire va fi diminuat. La ce bun sa te mai ostenesti cu invatatura cand ajungi sa intelegi ca “tara te vrea prost” si stii ca soarta iti e pecetluita? Pana si curiozitatea specifica omului vremurilor noastre se va dilua, transformandu-se in “ce-o fi o fi”.

Politicienii din fiecare tara (neaveniti in majoritate), slugarnici si platiti gras, au acum o sarcina primordiala: sa lucreze la instalarea recesiunii, la amplificarea si la prelungirea  crizelor de orice fel, la accentuarea saracirii, la demolarea independentei economice a cetateanului, la depersonalizarea acestuia. La globalizare.

Rezultatul: atitudinea caracteristică omului va fi căutarea compromisului.

Sub pretextul uniformizarii nivelului de trai al populatiilor, gobalizarea va impune ţărilor din întreaga lume interdependenţa economică militara, politica, socio-culturala şi de securitate. Suna bine, nu-i asa?

Numai ca prin globalizare se urmareste maximizarea profiturilor celor foarte bogati, slabirea (prin indatorare excesiva) a economiilor din tarile mai putin dezvoltate, insusirea la preturi derizorii a bogatiilor acestora. Conducatorii lumii fac asta folosind metode sofisticate, la limita legilor, cutumelor şi standardelor tarilor mai putin dezvoltate. Astfel conducatorii lumii preiau controlul asupra populatiilor mai sarace, transformate in mase amorfe, lipsite de putere si de reactie, condamnandu-le la sclavie.

Asadar daca esti nascut intr-o tara (mai) saraca esti sortit sa fii sclav, cu foarte putine drepturi si libertati neinsemnate.

Aceasta e o mare nenorocire din care sansele de scapare sunt minime, aproape ca nu exista, la fel cum nu (mai) exista sanse de a se evita globalizarea.

……………………………………………………………………………………………………………………………..

Cei mai “inzestrati”vor simti acut efectele crizei sensului vietii (vitregita de dimensiunea ei sacra) si in conditiile barbarizarii societatii si desconsiderarii adevarului, vor suferi mai mult decat semenii lor mai putin mobilati intelectual. Ei vor realiza cu mult mai repede iminenta dezastrului cultural şi educaţional pe care-l va instaura globalizarea.

Alienarea, descatusarea iraţionalului vor deveni evidente. Asistam la accentuarea dezechilibrului între ştiinţă şi conştiinţă. Observam cum, rand pe rand, realizările importante din domeniile cunoaşterii sunt puse în slujba distrugerii, a agresivităţii, violenţei, a pervertirii fiintei umane.

Demnitatea nu mai este recunoscuta ca virtute. Generozitatea, respectul, evlavia, compasiunea sunt intr-un nemaivazut declin. Civilizatia, insasi, este in pericol.

Globalizarea va duce la anularea identitatii, facand sa dispara treptat valorile și credințele la obiceiurile si traditiile, care identifică grupurile sociale.  Atitudinea europarlamentarilor, care voteaza tot ce li se dicteaza, impotriva intereselor celor care i-au trimis in respectivele demnitati, adica a intereselor acelora care muncesc din greu pentru a le sustine veniturile “nesimtite” este, in acest sens un exemplu.

Omul se va afla in situatia in care va fi dispus, ca sa nu zic obligat, sa faca “orice” pentru a mai supravietui (cel putin o perioada).

Apar fenomene de neimaginat cu cateva zeci de ani in urma. Pprobabil ne aflam in ultima etapa a “evoluţiei” umanităţii.

S-a ajuns (pana) la declararea inutilitatii existentei omului (mediocru, deocamdata), care nu produce indeajuns (progres). La ce bun sa mai existe oameni trecuti de 50 de ani, mai putin sau deloc eficienti, cand pot fi inlocuiti cu “inteligenta artificiala”, considerata mai putin costisitoare?

–           Lumea nu are nevoie de marea majoritate a populației sale… planeta nu mai are nevoie de „mâncătorii inutili”

–           Oamenii sunt mai prejos decât „inteligența artificială”…Avem puterea asupra oamenilor și asupra sentimentelor lor obiective, a imaginației lor, făcându-i să creadă în ceva…”

–           Cei aflați la putere pot manipula valorile societății în propriile lor scopuri și făcând abstracție de lucruri precum valorile obiective – inclusiv drepturile omului.

Astea sunt numai cateva dintre ideile « democratice » principale ale discursurilor de la Forumul Economic Mondial. Sa le judece fiecare dupa cum poate si doreste.

L-ati ascultat pe Yuval Noah Harari – principalul consilier al lui Klaus Schwab – fondatorul (si seful) Forumului Economic Mondial?

La summit-ul economic de la  Warwich,  acest personaj diabolic a avertizat omenirea ca daca refuza sa renunte la suveranitate in favoarea elitei mondiale, „se va confrunta cu exterminarea”.

Daca nu stiati inca, aflati ca prin “bunavointa” actualului ministru al educatiei – vajnic promotor al proiectului iohannist “România Educată”, propaganda  teoriilor anti-umane ale „marii resetări” și „revoluției transumaniste” emise de Harari si-a gasit loc in manualul de limba si literatura romana pentru clasa a VIII-a.

In Forumul Economic Mondial au existat discuții despre digitalizare si control total al fiecarui cetatean, despre ”meta-orașe” (”axate pe necesitățile și aspirațiile oamenilor”), dar și despre eliminarea birocrației prin actiunea inaltei tehnologii, despre crearea guvernelor invizibile, mai agile, cu reacții rapide, axate in principal pe informații.

Oare imensul potential (creator) al mintii umane nu mai foloseste, din moment ce masina a ajuns sa decida in locul omului? Asa se pare. Si cum vor putea fi raspunzatori membrii unui guvern ”invizibil” pentru deciziile umilitoare care afecteaza nivelul de trai, viata – pana la urma, a cetatenilor de rand? Asta da démocratie!

In aceste conditii este normal ca increderea populatiei in institutiile statului, si-asa subreda, sa dispara. Sentimentul neputintei omului de a se apara, de a reactiona, va incepe odata cu actiunea de deposedare, (pentru inceput) a celor vulnerabili, adica a celor mai in varsta (dintre supravietuitori). In primul rand lor li se va induce ideea avantajelor oferite de “traiul in comun” care-i va despovara de grija pentru ziua de maine si pentru “acumularile” de-o viata. Ei vor fi primii “facuti fericiti”.

Batjocura degeneratilor care conduc din umbra si care detin puterea, precum si dorinta de distrugere a sentimentului proprietatii celor multi nu mai poate fi contestata. Este reala, vizibila, si, am senzatia ca acesti conducatori nici nu se mai obosesc s-o mai mascheze in vreun fel.  Pur si simplu cei puternici ii sfideaza pe cei mai slabi.

Sa ne asteptam ca apartenenta la UE sau faptul ca (daca, in sfarsit) vom fi primiti in Schengen ne va scoate din impas este o dovada de naivitate. UE nu mai ofera, mai ales pentru tarile „mai firave” (ca sa nu zic „prabusite economic”, garantii de libertate si prosperitate ci dimpotriva.

Sclavia, umilinta, ipocrizia (conformista) si delatiunea vor lua locul omeniei si al demnitatii.

Civilizatia depinde in cea mai mare masura de educatie. Prin educatie se asigura conditiile propice conservarii principiilor democratice si demnitatii umane. Numai ca educatia costa mult in vremurile noastre. Bine, nu atat de mult ca inarmarea (cu vechituri) … Dar n-are rost sa “ne mai luam” (si) din pricina asta.

Desi este de necontestat faptul ca investiţia în educaţie – vectorul esential al dezvoltării durabile în condiţiile globalizării şi (al) erei informaţiei aduce cele mai mari randamente, chiar daca avantajele nu apar imediat ci treptat, pe termen lung, pentru abaterea atentiei de la insuficienta sumelor alocate educatiei se reitereaza cu orice prilej importanta administrarii “judicioase” a respectivului buget.

Desi nu are responsabilităţi directe in acest domeniu, Comisia Europeană monitorizează statele membre in privinţa modului de funcţionare a sistemului lor educaţional şi actioneaza pentru influenţarea proiectelor din domeniul învăţământului acestor state, incurajand implicarea în finanţarea educaţiei a unor societăţi comerciale sau a altor parteneri (fiecare cu interesele sale). In realitate nu se doreste sporirea gradului de instruire al populatiei ci dimpotriva, orientarea populatiei spre resemnare si conformism, spre unele libertati si obiceiuri depersonalizatoare. Oamenilor in varsta si celor mai putin mobilati intelectual li se creaza impresia ca sunt stapanii deciziilor lor, pentru a fi cu mult mai usor de controlat si manipulat.

Aproape jumătate din elevii României traiesc si invata in mediului rural, dar atentia guvernantilor si a majoritatii partenerilor contribuabili la sistemul de invatamant se indreapta, cu precadere, spre invatamantul din mediul urban. Diminuarea calitatii invatamantului, devenita un scop in sine, este cu mult mai greu de observat, urmarit (si criticat) in mediul rural iar implementarea “reformelor” la oras reprezinta o sarcina cu mult mai facila pentru “reformatori”.

Prin educaţie se asigura un grad de civilizatie superior, relaţiile dintre individ şi societate se amplifica, evolueaza, iar o societate normala are nevoie de forţă de muncă bine educată, capabila sa transpuna in practica proiectele guvernamentale. Oare asta se doreste? Evident, nu! Dorinta conducatorilor lumii este crearea conditiilor de imbecilizare a populatiei, de reducere a drepturilor, de renuntare la democratie.

Degradarea încrederii în educaţia oferită de şcoli şi universităţi mai ales in tarile “ mai putin importante” este, in aceste conditii, inevitabila.

Masura renuntarii la o parte din forta de munca (mai mult sa mai putin calificata) pe motiv ca inteligenta artificiala este mai eficienta (mai ieftina) naste (deocamdata) indoieli. Care va fi soarta celor inlocuiti de “inteligenta artificiala”? Vor deveni ei mai prosperi? Nici gand.

Progresul tehnologic va desfiinta multe ocupaţii rutiniere. Multi dintre salariati vor ramane fara locul de munca la care isi castigau sumele necesare traiului (civilizat) de zi cu zi.

Ramasi fara venituri, acestia se vor confrunta cu efectele asa-zisei bunastari, renuntarea la proprietate ca urmare a imposibilitatii de a-si sustine costurile vietii (rate, chirii, taxe, impozite, energie …) fiind o consecinta devastatoare.

De multa vreme, faptul ca in Romania, spre deosebire de alte state, exista un foarte mare numar de proprietari nu era privit cu ochi buni (ca sa nu zic cu dezaprobare) de catre organismele europene. Acum aflam ca acest lucru contravine dezideratelor globaliste.

A venit vremea in care vedem cat de usor se pot aplica metodele de deposedare a oamenilor de proprietatile lor.

Lipsiti de proprietati, oamenii vor deveni mai intai frustrati si apoi din ce in ce mai blazati, mai docili, mai resemnati. Dorinta si nevoia lor de a se implica in viata sociala si de a participa la dezvoltarea econômica se vor estompa treptat, pana la totala disparitie. Vor trece de la la statutul de idioti utili la cel de vremelnic asistati (inutili).

O buna parte a celor deposedati, (mai ales cei cu instruire precara), va accepta relativ usor sa renunte la proprietati, considerand echitabila (daca nu chiar avantajoasa) cedarea proprietatii in schimbul “linistii” data de eliberarea de poverile insuportabile reprezentate de angarale si griji zilnice. Respectivii nu vor fi prea afectati de traiul in comun pe care-l presupune noul lor statut de “asistati”,  amagindu-se cu  promisiunea ca grijile lor vor fi preluate de “stat”, ca macar li se va asigura hrana cea de toate zilele si un loc in care se vor putea odihni peste noapte in conditii mai putin civilizate dar “omenesti” de confort si ambianta, alaturi de altii semeni, ca la nevoie vor avea parte de o decenta asistenta medicala. Cu creierul spalat (si igienizat), imbatati de “fericire”, si convinsi ca si altii “fac la fel”, probabil pentru o vreme multi nu se vor mai gandi la planul mai marilor lumii de suprimare a celor deveniti inutili, adica (chiar) a lor.

Constatarea lui Pascal Bruckner este relevantă:

“Societățile noastre sunt bântuite de conformism pentru că sunt alcătuite din indivizi care se laudă cu originalitatea lor dar își aliniază comportamentul cu comportamentul (comun) colectiv.

Imi amintesc de atmosfera dintr-un azil pentru oameni cu probleme “de personalitate”, prezentata intr-un film italian. Erau acolo oameni care, ajutati de “tratamentul medical corespunzator”, deveneau imuni la orice lovitura primita de la viata, desenau, dansau, se indragosteau, traiau, “in mod democratic” cu nesat intr-o nesfarsita “joie de vivre” – erau cei mai fericiti, nerealizand cat de scurta le va fi aceasta fericire.

Intr-o lume a incoerenţelor ideatice, cu conducatori hotarati sa-si mentina controlul si puterea folosind instrumente de manipulare de tipul lansarii certitudinilor trufașe, in care desconsiderarea adevărului reprezinta esenta comunicarii, popoarele nu au mari sanse de supravietuire.

Mircea Eliade spunea ca unii autori au tendinţa de a-şi însuşi “filozofia la modă a timpului în care trăiesc, chiar în aspectele ei cele mai sterile şi mai vulgare”. Nu fac parte din aceasta categorie. Imi permit, numai, în numele unei libertăţi de conştiinţă si in dezacord cu cei care nu (re)cunosc libertatea si nici conştiinţa, sa adresez un indemn la independentă si curaj, la gândire liberă (si independenta), la (o portie de) adevar.

Sa nu ne amagim. Omul nu mai reprezinta o „entitate” de nepretuit. Deja a devenit (ca) o moneda (de schimb) a carei valoare scade.

Omule, dacă nu poți face altceva, macar nu te vinde ieftin”. Atat timp cat te mai poti vinde. In curand “vei fi luat pe gratis”.

Nu sunt chiar atat de naiv incat sa-mi inchipui ca acest indemn va fi considerat ca atare si urmat de toti cei care vor fi (intr-o oarecare masura) interesati de continutul acestui articol, dar stiu ca de unanimitate au parte numai cei mediocri.

Luca N Azilatu’

19 septembrie 2022

10 martie 2022
luca-pitesteanu Politica in tara lucrului bine facut

Dictatura, criza si noua reeducare

Acest articol este unul de opinie. Indemn cititorii sa gandeasca si sa actioneze numai conform propriei constiinte.

De aproape doi ani amintesc si avertizez in articolele mele despre iminenta instalarii unei dictaturi. De atunci, chiar daca existau semne clare, din adancul sufletului imi doream sa n-am dreptate. N-am ambitii de influencer. Acum, insa, constat cu tristete ca ce scriam atunci, se intampla. Tradarea, impostura  si nesocotirea intereselor statului chiar de catre cei responsabili cu apararea acestor interese, isi spun cuvantul.

Amplificarea puterii economice (mai ales comerciale) in detrimentul celorlalte puteri, religioase si militare s-a impus rapid si are (si va avea si in viitor) consecinte sumbre. Cei bogati, cum ar fi gigantii comertului farma sau complexul militar industrial vor fi cu mult mai puternici si vor stapani lumea cu mai mult spor ca pana acum. Resursele financiare, materiale, ale solului si subsolului, ale apelor, resursele umane … in fine, resursele de orice fel, vor fi transferate in cea mai mare parte in proprietatea lor. Vor reprezenta avutia lor, o avutie  sporita prin deposedarea (fortata sau nu chiar)  celor slabi si supusi, o avutie care va spori necontenit.

Aparitia unei generatii de supusi, condusi prin activitati manipulative dintre cele mai eficiente este peremptorie. Aceasta generatie nu va fi rezultatul unui potop de nenorociri si convulsii ci a unui mod nou de organizare urzit de puternicii planetei.

Nivelul inalt al conformarii la noile restrictii impuse “pentru a invinge pandemia” a avut, dupa parerea mea, rezultate surprinzatoare chiar si pentru cei care au initiat acest experiment. Stapanii au avut de castigat miliarde, deci lor nu le va fi deloc greu sa (in)stapaneasca in continuare, masiv,  prin instrumente subtile de convingere (pentru cei mai putin inzestrati) sau de constrangere pentru cei mai “rebeli”.

Omul simplu si din ce in ce mai slab va deveni un dominat, un obiect anodin “flexibil” si  tranzactionabil. De gradul de adaptabilitate al fiecarui „slab” va depinde evolutia si supravietuirea sa.

Cuvantul va capata valente noi si va fi arma principala a celor puternici. Ei vor avea intotdeauna dreptate. Cuvantul lor va fi de ajuns. Le va fi necesar numai un cuvant, un ordin scurt si nesupusii vor fi anihilati.

Sub pretextul unor asa zise stari de criza, pentru protejarea si conservarea intereselor stapanitorilor, cei slabi vor fi continuu supravegheati, controlati si terorizati. Drepturile si libertatile civile vor fi restranse pana la un minimum de neimaginat in urma cu putina vreme.  Libertatea constiintei celor slabi va fi modelata astfel incat ei, cei slabi, sa devina idioti utili, dominati de un vesnic sentiment de vinovatie si de resemnare. Va aparea o noua forma de reeducare.

Se vor folosi noi si variate metode de delegitimare si anihilare a puterii personale – izvorata din (vechea) democratie- a celor din categoria celor multi si slabi.

Sigur ca vor fi si unii din categoria celor slabi care vor continua sa discearna, sa inteleaga ce se intampla cu omul si omenirea supusa normelor emise de stapani, dar, desi vor continua sa judece in mod rational, de teama vor spune altceva decat vor crede.

In fine, “rebelii”, cei care vor incerca sa refuze sa-si insuseasca noile norme si doctrine, sau sa emita opinii diferite vor fi aspru si exemplar pedepsiti. Daca nu vor exista astfel de rebeli ei vor fi inventati si „extrasi” din randul celor slabi pentru ca stapanii vor dori sa arate ce patesc cei care nu se supun. Vor exista tapi ispasitori care vor fi jertfiti pentru vina de a nu rezona cu inflexiunile ideologice ale stapanilor. Invatamantul se va afla intr-o continua decadere. Transmiterea cunostintelor va fi rationalizata si personalizata, si intotdeauna orientata in beneficiul stapanilor. Fiecare ins din categoria celor slabi va avea acces numai la cunostintele decise ca necesare pentru el prin algoritmi si punctaje inventate si folosite de stapanii asupritori dupa bunul plac al acestora din urma.

Oamenii nu mai citesc carti, de aceea stapanilor le va fi foarte usor sa aplice aceaste masuri de reeducare folosind inteligenta artificiala si mijloacele media precum si felurite „retele de socializare” care au fost cumparate sau rechizitionate.

Paradoxal, desi lumea va parea ca a evoluat, prin fenomene adiacente celui de „cancel culture”, se va instala o stare de (docila) indobitocire.

Fiecare om din randul celor multi va trai si va muri intr-un intunecat anonimat pe cand stapanii se vor bucura de o imensa prosperitate, de toate beneficiile, popularitatea, recunoasterea si recunostinta cuvenite inteleptilor si vizionarilor organizatori ai vietii colective si administratori ai resurselor.

Vor fi estompate si pana la urma eliminate toate urmele valorilor spirituale ale generatiei anterioare iar lupta pentru supravietuire va lua forme inspaimantatoare, imorale, bazate pe  lasitate si egoism.

Exacerbarea, prin propaganda si manipulare, efectelor fenomenului Covid a fost fost metoda folosita de alesii (stapanii) nostri pentru desolidarizare si reducere la tacere a celor care indrazneau sa-si exprime opiniile si sa le deschida ochii unor semeni mai putin mobilati intelectual.  Poate fi acest lucru calificat drept mijloc de instaurare a unui regim dictatorial, un atac evident la democratie? Fara nicio indoiala!

Cu doua zile in urma, intaiul medi(t)ator al tarii a decretat renuntarea la restrictii. A facut-o in acelasi mod, nejustificat, foarte usor, la fel cum a procedat cand decreta starile de alerta, de urgenta sau prelungirea acestor „stari”. De ce? Pentru ca poate, pentru ca cei care si-au manifestat ferm dezacordul cu aceste masuri au fost putini. Foarte putini. Usor de neglijat si de blamat.

Romanii sunt, in majoritate, tacuti, imobili, mult prea preocupati pentru „ziua de maine”, amortiti in resemnare. Supusi. Ei indura multe, iar intaiul medi(t)ator pe asta se bazeaza in incercarea de inlocuire a dictaturii sanitare cu cea militara. Si are, din pacate, mari sanse de reusita.

Trecand peste prevederile constitutionale se doreste punerea in opera a starii de criza – o gaselnita de cedare a tot ce a mai ramas din suveranitatea tarii noastre. Soarta si avutia acestui popor va fi in mainile strainilor, care ( a t e n t i e !) nu sunt la fel de omenosi ca romanii ci dimpotriva.

N-am (prea mare) incredere in parlamentari. Au dovedit, si ei, de nenumarate ori ca n-au in vedere (numai) binele poporului pe care-l reprezinta. Mai mult decat atat, o parte a parlamentarilor voteaza aproape de fiecare data in dispretul romanilor. Totusi, cea mai mare gresala ar fi ca puterea de decizie detinuta de Parlament sa fie predata unui grup restrans de conducatori sau unei junte.

Daca puterea Parlamentului va fi diluata sau cedata in totalitate unui astfel de grup (fie el si CSAT) va fi rau de tot. Functie (mai ales) de interesele straine, adica ale stapanilor, de presupuse  riscuri determinate de stiute (sau „descoperite” la moment) vulnerabilitati, vor aparea mereu noi si noi stari excepţionale, de urgenta, de criza sau alte feluri de “stari” care vor limita drastic libertăţile individuale. Interesul national va ramane o biata sintagma vlaguita si golita de continut odata cu renuntarea la ultimul strop de suveranitate nationala.

A se interveni in structura arhitecturii puterii actuale ar fi cea mai mare greseala. Puterea legislativa este atributul Parlamentului si va trebui sa apartina (numai) Parlamentului.

“Gestionarea in mod just” a libertăţilor individuale nu poate fi transferata unui grup restrans de decidenti comandati din afara/reprezentanti ai unor interese straine “obscure”, care sa actioneze la ordin sau “dupa dictare”. Daca se va intampla asa, vom vedea si simti consecintele. Curand. Valori democratice ca: egalitate de șanse, drepturi si libertati cetatenesti, solidaritate, înțelegere reciproca, vor fi in cel mai bun caz, slabite pana la definitiva disparitie, sau, in cel mai nefericit caz, eliminate brutal.

Nu va amagiti. Incercarea, deocamdata nereusita, de impunere a „starii de criza” se va repeta (sub alta forma) mai devreme decat va asteptati.

Se incearca prin fel de fel de pretexte implicarea tarii noastre in conflictul militar inceput acum doua saptamani aproape de granitele tarii noastre. Acesta este tot un ordin de la stapanii care vor sa-si rezolve problemele trimitandu-i la razboi, ca sa nu spun la moarte, pe cei slabi.

Maine vine in inspectie  (nu „ditamai” Biden ci) Kamala Harris, o femeie de conditie intelectuala modesta, care de cand a devenit Vicepresedintele SUA n-a reusit altceva decat sa se faca de ras (inclusiv in formatiunea politica din care face parte). Asta spune mult si despre categoria din care face parte KWI-ul nostru. „Venerabilul” Biden n-a considerat necesar sa-si viziteze”partenerii” si „omologul” din Romania. Kamala va veni cu noi ordine, strategii si directive si (eventual) cu o lista de noi achizitii „necesare” noua in domeniul apararii. Ajung, oare, cele 2,5% procente din PIB alocate „securitatii tarii” sau se va „sugera” (inca o suplimentare)? Credeti ca daca aceste ordine lezeaza cumva interesele Romaniei, „omologul” de la Cotroceni (al Kamalei, desigur!) sau Premierul nostru (militar) vor avea vreo obiectie? Personal, ma indoiesc. Bugetul va primi inca o lovitura napraznica. Dar cui ii pasa?! Conducatorilor? Sa fim seriosi. Ei isi vor primi partea, vor fi felicitati si stipendiati, acum sau/si in viitor pentru devotamentul fata de stapani. „Traiul” romanilor va deveni foarte, foarte scump. Poporul, slab si saracit, va saraci si mai tare. Omul sarac va devini mai supus, si mai supus, si mai supus. Si mai … Si.? …

Este ceasul al treisprezecelea! Popor oprimat, chiar nu vezi ca esti tradat?

Luca Pitesteanu’

10 martie 2022

17 septembrie 2020
luca-pitesteanu Politica in tara lucrului bine facut

Impostura conducatorilor si complicitatea naiva (sau nu) a sustinatorilor (lor)

Armele cu care lupta azi cei de la putere sunt rudimentare si mizere. Dar eficiente. Ura si minciuna sunt aceste arme. Ele si-au dovedit eficienta de-a lungul timpului. Multe razboaie au pornit din cauza urii. Multi oameni au murit si vor mai muri din cauza minciunii.

Mare parte a societatii este usor de influentat si actioneaza “la comanda”. Adevaratii hoti striga “hotii !” iar acea mare parte a societatii pare sa asculte de cei care striga (mai tare).

De ce se intampla asa? Pai, e simplu: Cultura maselor este una precara, oamenii uita repede, sunt “rabdatori” si creduli si, mai ales, tentati sa urmeze indemnul celor care le promit ceva.

De cultura democratica, la romani, aproape ca nici nu poate fi vorba. Iar lipsa culturii democratice duce la erodarea iremediabila si, in final, la disparitia fragilei democratii romanesti. Mie mi se pare ca romanii inca nu realizeaza imensul si destul de apropiatul pericol care-i paste, acela al disparitiei democratiei.

Sunt foarte multi cei care nu realizeaza ca disparitia pluralismului sau anihilarea opozitiei au ca rezultat instaurarea dictaturii. Sunt multi care nu stiu nici macar ce presupun dictatura si totalitarismul.

De fiecare data cand am fost intrebat ce cred despre oamenii politici am raspuns clar ca nu exista politicieni buni sau rai ci doar politicieni, ca cei care intra in politica n-o fac din dragoste si pretuire pentru semeni ci numai din dragoste si grija pentru ei insisi.

Niciodata n-am afirmat despre actuala (si subreda) opozitie ca ar fi cu mult mai “breaza” decat puterea, ca e fara pata. Nu cunosc, din pacate, niciun politician neprihanit. Sunt convins ca daca mai exista oameni de buna credinta, acestia n-au ce cauta in politica.

…………………………………………………………………………………………………

Asta a fost motivul principal pentru care am refuzat sa intru in politica. Nu m-am facut frate cu nimeni ca sa trec puntile din viata. Am o sora. Sunt (numai) fratele ei… Al nimanui altcuiva.

Eu stiu ce inseamna lipsa pluralismului, “politica partidului unic”. Multi nu stiu, multi (dintre cei mai in varsta) poate au uitat…

In lipsa unor rezultate concrete, reale, succesul (amar) al puterii de azi e intemeiat exclusiv pe slăbiciunea si complicitatea opoziţiei dar si pe sprijinul unor semeni de-ai nostri mai usor de pacalit. Si cei aflati la putere stiu asta foarte bine. De aceea sapa continuu cu ghearele si cu dintii la temelia opozitiei, pentru a o darama si  ingropa (definitiv) ca sa nu mai aiba cine s-o traga de maneca pentru nenumaratele nelegiuiri. De aceea ii amagesc mereu pe sustinatori cu promisiuni desarte.

In Romania domneste impostura. Numai cine nu vrea nu accepta, numai cine e orb nu vede si numai cine nu poate, nu intelege.

Care impostura?

Impostura imbuibatului viclean, caruia ii pute orice tanguire a amarasteanului din randul (po)pulimii.

Impostura sobolanului nesimtit, aia plina de miezul unei superioare dezaprobari la adresa oricarei opinii care nu coincide cu “crezul” sau.

Impostura parvenitului grobian, care are cacat in meniul zilnic si a ostenit de cat de mult si de apasat a pupat in cur pentru a urca “pe scara valorilor”, dar care sustine ca a ajuns in fruntea bucatelor numai datorita meritelor si desteptaciunii lui.

Impostura sarlatanului narcisist si pervers, care ascunde o mai rafinata urzeala, din fibrele urii fata de cei care-l cunosc (deci stiu cine e cu adevarat).

Impostura tradatorului de neam si tara,  alunecos, impertinent si las, executant al ordinelor din afara, care foloseste dubla masura si lupta cu mojicie impotriva celor care l-au ales.

Sigur ca am enumerat numai acele fete/moduri de manifestare a imposturii care mi-au venit acum in minte. In realitate sunt mult mai multe.

Eu ii apreciez pe cei care demasca impostura.

Imi plac cele trei femei care, nu numai in efervescenta acestei perioade de campanie, si-au demonstrat spiritul combativ si luciditatea (judecatii), emitand cu real talent, unele idei interesante si utile sau scotand la iveala potlogariile unor adevarati impostori.

Cumva ele si-au luat sarcina pe care o avea media, a carei bunavointa a fost cumparata de conducatori cu banii care trebuiau sa ajunga la alegatori.

Am vazut ca multi “oameni seriosi” le critica pe cele trei, acuzandu-le ca fac nu stiu ce, ca sunt platite de nu stiu cine… Multi sunt dintre acei “oameni seriosi” care si-au afirmat cu alte ocazii toleranta fata de unele dintre faptele de care le acuza acum pe ele … Criticii lor sunt cei care-si exprimau prin Piata Victoriei, urland, “opinia politica” (cum i-ar spune un mare si iscusit “profesor”, ocolit de ghinion, ajuns sus, sus de tot). Acesti “oameni seriosi” nu sunt capabili sa inteleaga (sau nu vor) ca atat timp cat nu afecteaza pe nimeni, e treaba acestor femei (si numai a lor) ce sunt si ce fac cu si in viata personala.

Si … eu nu cred ca ele sint platite de vreeun partid (imi permit aceasta aroganta), cum cred despre altii, care au ca unica ocupatie latratul aproape zilnic la adresa “ciumei rosii”…

Am mai scris ca apreciez unele “manifestari”, ca exercitiu democratic. Le apreciez cand dau glas unor convingeri bazate pe judecati individuale obiective si neinfluentate, cand sunt  pertinente, sincere si (cu adevarat) spontane…cand nu sunt determinate sau influentate de diferite instigari.

Faptul ca oamenii isi pot striga nemultumirea (in locuri publice sau nepublice) reprezinta un drept de netagaduit, castigat cu sacrificii, pe care, sper din toata inima ca romanii sa nu-l piarda.

Ca daca-l vor pierde va fi vai de viitorul lor!

Luca Pitesteanu’

16 septembrie 2020

6 august 2009
luca-pitesteanu CORPORATE (Comunicare)

Democratia si libertatea opiniei

JOAN BAEZ – Blowing in the Wind

Pentru unii, libertatea de a face sau spune ceva in care cred cu adevarat e un lux pe care nu si-l pot permite. Acestia nu sunt neaparat nici mai buni, nici mai rai decat cei care abuzeaza de acest drept. Dreptul e libertate. Libertatea e democratie. Despre reciproca am unele indoieli…Esti liber sa injuri pe oricine in cel mai pervers mod posibil daca asta te racoreste. Nu esti liber sa pui in aplicare injuratura. Esti liber sa spui despre cineva ca e prost, secatura, mizerabil, jigodie. E insa de preferat ca prostul, mizerabilul, jigodia sa nu fie acolo. Sau mai bine, sa fiti unul la unul…Cu parerile e altceva. ele se mai pot cizela. Creatorii oficiali de opinie si de stil sunt la televizor. Cei neoficiali sunt si la televizor. C-asa e democratic…Nu am vanitatea de a intelepti si nici macar (pe cea) de a informa neaparat. Incerc si eu gustul libertatii, al democratiei. Cu mai mult sau cu mai putin mestesug. In cuvinte uneori mai limpezi, alteori mai cetoase. Dezbat cuvinte, emit pareri si (uneori voluntar, alteori nu) imi propulsez convingerile. Spre luare-aminte. Nu astept pentru exprimarea (in definitiv) unor puncte de vedere, multumiri laude sau alt fel de apreciere dar daca acestea vin, sunt binevenite. In general nu vreau sa deranjez pe nimeni si cred cu tarie ca transparenta nu trebuie sa determine accentuarea tuselor razboinice. Nu vreau razboi ci libertate. A-mi exprima idei, pareri si convingeri sau a(mi) adresa intrebari nu inseamna neaparat interes pentru a descoperi alte opinii sau raspunsuri diferite de ale mele. Iar raspunsurile nu se dau intotdeauna in scop argumentativ. Stiu (si) asta. Totusi democratia inseamna (si) acceptare. Acceptarea opiniei.Sa ne acordam (ca pe-o sansa) unul altuia intelegere si ingaduinta, ca sa nu devenim doar niste definitii ale modului in care suntem apreciati de semeni. Vom fi atunci mai liberi sa facem si sa spunem ceea ce credem (ca e bine) si vom dobandi intelepciunea de a renunta mai usor la oarece orgolii. Pentru ca orgoliile sunt cele care nasc si intretin conflictele. Vom trai in pace si intelegere. Vom fi mai buni.

Sa fiti democrati!

Luca N Oficialu’/ 06 august 2008