16 iunie 2020
luca-pitesteanu Politica in tara lucrului bine facut

Subordonarea mass media si societatea romaneasca – Romania, “pas cu pas” spre totalitarism (?)

Acest articol este unul de opinie si recomand tratarea lui ca atare!

Libertatea mass media scade in anii electorali. Acum in Romania, imixtiunea puterii in politicile editoriale si in realizarea produselor jurnalistice este evidenta. Oricine doreste, poate usor sa observe abordarea temelor “importante” impuse (drept publice).  Subiectele neconvenabile sau dezavantajoase pentru putere sunt bine ascunse, plasate în umbră sau (facute) uitate prin dirijarea atentiei publice inspre unele senzaţionaliste.

Cele două Camere ale Parlamentului au comisii pentru cultură și mass media, care se ocupa de activitatea mijloacelor de informare în masă dar nu pot controla efectiv felul în care unii dintre jurnaliștii iși fac meseria. Consiliul Naţional al Audiovizualului este autoritatea unica, legal constituita, de reglementare a audiovizualului si de aparare a interesului public. (Ce straniu suna acum cuvintele interes public, dupa ce au fost atat de des folosite de Generalul Oprea).

Da, mass-media din tara noastra nu (mai) este libera ci, in (mare) majoritate, aservita. Controlata masiv de conducerea statului prin intermediul finanţărilor, mass-media practica o propaganda aiuritoare. Exceptie fac cateva publicatii precum “Catavencii” , ”Q Magazine” sau “Cotidianul”si alte cateva (putine), care sunt urmarite de un numar (relativ) scazut de cititori; Radioul si Televiziunea nationale, care sunt finantate de la buget, incearca exercitiul unei diplomatii a echidistantei; alte cateva (putine) institutii de presa.

In aceste conditii, KWI, un om mare numai la stat (ma refer, desigur, la statul in picioare), ajuns din nou la conducerea tarii din greseala unora, din ignoranta si incapatanarea altora, cu sprijinul PSD-ului (si din vina tuturor), isi urmareste nestingherit agenda personala dovedind un subiectivism exacerbat si desantat, care a crescut considerabil in perioada denumita generic “de criza”.

Cum e cu putinta?

Democraţia adevarata nu poate exista fara cetăţeni educaţi din punct de vedere politic, iar aceasta educatie se realizeaza mai ales prin mediile de informare. Cetatenii, chiar si cei de conditie intelectuala modesta, trebuie nu numai sa acumuleze informatii dar si sa-si formeze capacitati sanatoase, cuprinzatoare, de discernamant, de expresie si de reactie. Ori, majoritatea presei romanesti de azi nu incurajeaza reflectia si alegerea corecta ci manipuleaza in sensul orientarii gandirii si vointei populatiei, cu precadere, intr-un singur sens.

O face interpretand continuu, in mod perfid, nesfarsita arie a moralitatii si spiritului (in)tolerant, inducand iluzia ca-si respecta menirea de a fi in slujba cetateanului, caruia ii furnizeaza o informatie corecta, de buna calitate, cuprinzatoare, completa si nepartinoitoare, un dialog util, interesant, rezonabil, argumentat.

Fiecare institutie de presa, functie de interes, intr-o etica “pozitivista’’  (si) lasand impresia corectitudinii, prin politicile editoriale discutabile, imparte membrii societatii  in „buni” și „răi”, in „ai noștri” și „ai lor”.

Prin trunchierea unor informatii si prin diseminare selectiva, multe dintre mijloacele media pervertesc spiritul civic, dezvolta atitudini subiective, partinitoare, anuland pluralitatea opiniilor și propulseaza la rang de personalitati, niste “personaje” controversate.

Profitand de cultura (nu neaparat democratica) precara a unei mari parti din societate, practicile de ideologizare și distorsionare aplicate (cu fermitate) merg deseori pana la prostire (in fata). Se induc in randul populatiei, drept firesti si inevitabile, ideea ca suportarea vremelnica a unor privatiuni reprezinta garantia unui viitor mai bun sau/si ideea asumarii si a impacarii cu esecul si cu pozitia defavorabila.

Cu sprijinul unei importante parti a mass-mediei care nu actioneaza (nicidecum!) pentru o informare corecta, subiectivismul Presedintelui nostru ahtiat dupa putere si al guvernului sau, continua sa se amplifice nestingherit de restul clasei politice (ca opozitie nu pot s-o numesc).

Un politician onest (daca exista asa ceva) aseaza in centrul preocuparilor sale valori precum binele cetatenilor, dreptatea și adevărul, actioneaza pentru eliminarea opusului acestor valori, nu pentru a le „arunca” mereu la adversar ca sa-l poata ulterior acuza vehement, cu maxima ipocrizie si vicleana intoleranta. Dar Iohannis este un tip marginit si arogant, incapatanat si viclean, care incearca sa-si mascheze  deficitul cultural si de inteligenta prin metode care n-au nimic comun cu onestitatea. Repet ce-am scris acum cateva luni: Atitudinea lui dovedeste ca nu pune prea mare pret nici pe sfaturile consilierilor. Dealtfel nu poate si nici nu vrea, cred, mai mult decat sa spuna raspicat oricand are ocazia cum lupta el impotriva ciumei rosii si a coruptiei (celorlalti). In asta consta toata activitatea lui.

El nu este interesat de romani si de Romania ci numai de el insusi.

O dovedesc masurile dictate de el, fara o argumentatie solida si credibila, dubla masura, abuzurile justificate parsiv in discursuri citite rar si a-pa-sat de pe prompter si insotite de o gestica studiata, menita sa-i sublinieze in mod convingator ideile principale. Traim, din pacate, in epoca monologului sforaitor, intesat cu fudule acrobații terminologice. Am observat ca, mai ales dinaintea inceperii campaniei pentru obtinerea celui de-al doilea mandat, singurul domeniu pentru (si in) care KWI si-a “manifestat intens preocuparea” a fost cel al insusirii unor metode de sporire a credibilitatii si de imbunatatire a imaginii personale. Si in acest domeniu chiar a facut ceva progrese.

Totusi, (si) ca interpret de discursuri, Iohannis ramane un diletant. Nu trebuie sa-l urmaresti prea mult interpretandu-si partitura ca sa te convingi de falsitatea care-l caracterizeaza.

In ultimele luni mai ales, el a afisat o ingrijorare amestecata cu un soi de compasiune (chiar) seducatoare pentru cei mai naivi dintre cei care-l urmaresc. Nu prea va place ce auziti, nu-i asa (…“dragi romani”)?   Nici mie, (incearca sa transmita zambind lingusitor) dar trebuie să înțelegeți că  daca nu va conformati  va fi rau de noi (adica de voi) … Vom (veti, bineinteles) muri sufocati de ghearele Covidului, ne vom intoarce  la epoca ciumei rosii. Fiti precauti, nu prosti! Faceti ce va spun!

… Si presa … tace, in mod “surprinzator”, de parca n-ar auzi si n-ar vedea.  Ba mai mult decat atat, de cand a fost “incurajata” financiar, presa – vigilentul caine de paza al democratiei s-a mai si „asmutit” asupra adversarilor politici ai Presedintelui (unii dintre ei profesionisti de valoare),  ramasi in institutiile constitutionale.

Presa, a patra dintre puterile statului, in mod normal urmareste si actioneaza pentru funcţionarea corecta a celorlalte puteri (constituţionale) ale statului: executivă, legislativă și judecătoreasca. O presa echidistanta garanteaza corectitudinea functionarii acelor puteri. Ori in Romania nu preá mai putem vorbi de echidistanta presei…

In paranteza fiind spus, este surprinzatoare, suspecta – chiar (si) sustinerea “neconditionata” a guvernului actual si mai ales a Presedintelui de catre unii oameni seriosi, “de calitate”, mai instruiti, de la care te-ai astepta la o gandire neviciata si o viziune mai clara. Dar si mai surprinzatoare, o spun cu mare parere de rau, este tacerea si neimplicarea unor comunicatori de cel mai inalt nivel, a unor “lesne formatori de opinie”. Ei exista. Am avut privilegiul de a cunoaste cativa, vorbesc in cunostinta de cauza.  Unde sunt teoreticienii de inalta clasa, eruditi, cu probitate profesionala, prestanta si demnitate de necontestat, de care tara asta nu duce lipsa?  Retorica si teoriile lor, daca ar fi impartasite (si in afara amfiteatrelor, de exemplu) i-ar “lumina” pe multi.

Dar, ma rog, aceasta poate fi tema unei alte discutii. Fiecare cu convingerile (si interesele) sale. E bine ca inca mai exista libertatea cuvantului, dar si cea a necuvantului.

Majoritatea mijloacelor media sunt in mod fatis in slujba conducatorului statului si a guvernului, guvern populat cu elemente toxice “liberale” precum Turcan, Catu, Anisie, Stefan, Alexandru, … care, in frunte cu seful lor direct, Orban, nu fac altceva decat sa respecte ordinele Presedintelui, date deseori in dauna economiei tarii si a intereselor poporului.  Atitudinea acestor asa-zis politicieni, ipocrizia sfidatoare, iresponsabila si obraznica, fara nicio urma de empatie, sporeste aversiunea compatriotilor cinstiti pentru spiritul „democratic” si anemiază personalitatea instituţiilor publice.  Dintre toti, numai Orban, cu toate relele lui, este mai “rasarit”, are experienta si este mai inteligent decat ceilalti. Din pacate e mincinos si, in plus, obedienta lui fata de KWI si felul in care “o intoarce ca la Ploiesti” ii anuleaza toate calitatile. Rares Bogdan este si mai lingusitor si mai mincinos decat Orban. Cezar Preda si Blaga, se vad prea putin.

Nu cred că in perioada imediat urmatoare se așteaptă în mod real ceva pozitiv (mai ales pentru romanii de rand) nici de la  celelalte partide politice. Opozitia actuala este (si ea) ineficienta, contaminata, … deplorabila cu exceptia catorva figuri:  Firea, L.O. Vasilescu, Corlatean, Plesoianu, Ponta si Tariceanu, care stiu politica si sunt mai “vizibili”,  Traian Basescu – cel mai versat dintre toti, si (prea putin), Tomac. Nicusor Dan (?) – o gluma! Proasta! …Barna si Ciolos (tot) lasi, ipocriti si demagogi… In afara introducerii (aproape) fortate a educatiei sexuale (sanitare, chipurile) in scoli prin invocarea unor argumente inselatoare, alte motive pentru care mai au inca ceva-sustinatori raman, in continuare, “hastag # greudeimaginat” si (foarte greu) de inteles. Restul politicienilor opozitiei (parca) nu exista. Prin slabiciunea si “amorteala” de care da dovada, opozitia devine complice cu puterea in detrimentul democraţiei, care devine cu atât mai firava cu cât opoziţia devine mai ineficienta.

Daca luam in considerare si faptul ca aparatul de represiune este tratat preferential si i se asigura substantiale beneficii, avem imaginea unui stat roman (aproape) politienesc, in care exercitarea funcțiilor sistemului social devine usor, “pas cu  pas”,  to-ta-li-ta-ra.

Si presa tace (suspect), nu spune un cuvant.

Cu toate ca mass media, subordonata, cum am spus, prin finantari (de stat) deseori mascate prin comenzi de publicitate, se straduieste din rasputeri sa-i asigure o imagine buna, primenita, incapacitatea partidului aflat la putere de a-și exercita în mod corespunzător funcţiile este clara. Nu exista performanta guvernamentala. Se fura. Mult! Exagerat de mult! Atat de mult incat dorinta, imposibil de stapanit a unora de a se capatui devine din ce in ce mai greu de ascuns. Gaurile care se dau in cascavalul economiei sunt mascate cu bani proveniti din imprumuturi impovaratoare. Va mai amintiti? “Fara hotie ajungem departe!”. Dar nu acum … Gradul de indatorare a depasit cu mult limitele rezonabile. Coruptia n-a fost niciodata la nivelul de acum. Minciuna este cuvantul de ordine. Ea isi face siesta prin birourile de la guvern dupa ce “sta cu regele la masa”. Serile, minciuna, si le petrece prin televiziuni, determinand fragilizarea increderii populare in intreaga clasa politica si ruinand cu cinism sistemul democratic.

……………………………………………………………………………………………………..

Ce e de facut?

In primul rand oamenii trebuie sa urmareasca nu unul sau doua canale TV (cu care rezoneaza). Eu cred ca e bine sa fie urmarite in paralel programele pro si contra puterii. Apoi, fiecare sa traga o concluzie. Personala. Fara sa asculte sfaturile (binevoitoare, desigur) ale altora.

Se stie ca lipsa performantei guvernamentale si politicile antisociale sunt printre cele mai importante elemente/cauze declansatoare de miscari ample si, de ce nu, chiar de revolutii.

……………………………………………………………………………………………………..

A nu se intelege ca articolul acesta e un indemn la razmerita!

Totusi, unde sunt protestele? Au disparut hotia, penalii si incompetentii pilosi din functiile publice (?). Criminalitatea? Problemele din sanatate? Mafia padurilor? Traficul de persoane? Injustitia (?) …Da’ de unde!… TOATE S-AU AMPLIFICAT!  Coruptia nu mai ucide (?). A obosit si ea (?). S-a plictisit (?)  Chiar putem zburda fara teama ca vom fi rapusi de pardalnica de coruptie? … Sigur! … Dar nu acum.

Acum trebuie numai sa fim supusi, sa stam “linistiti la locurili noastre” si, cu masca pe figura, sa privim cum se prabuseste totul in jur, ca asa e normal, daca vrem “sa fie bine in viitor”… Ce mai, romane: nu trebuie nici macar sa mergi la serviciu…Doar te uiti… Si castigi… Totul va fi bine! … DAR NU ACUM. Urmeaza sa fie bine… Stang, drept, stangu’!

Ce noroc pe noi! Cat suntem de fericiti acum!… Si nici nu ne dam seama… Pai, daca nici acum, atunci cand?

16 iunie 2020

(Mult Prea) Fericitul si Pururea Carcotasul

Luca Pitesteanu’

30 martie 2012
luca-pitesteanu CORPORATE (Comunicare)

Ce va sa zica o echipa (bine sudata) si de/la ce e/nu e buna ea

Pana acum 22 de ani, cel care era absolvent de facultate (unde era asigurata o pregatire multidisciplinara adevarata) era deja un semi-profesionist care urma sa-si dezvolte cariera prin acumularea cunostintelor practice de la locul de munca la care era (obligatoriu) repartizat… Moda occidentala a calificarii „pe domenii stricte” si-a facut insa simtita prezenta si la noi. Pe motiv ca nu e necesar sa stim de toate ci sa doar sa stim unde sa cautam informatii din domeniile noastre de interes, scoala nu mai asigura o pregatire adevarata ci doar o bruma de cunostinte. Calitatea invatamantului a scazut vertiginos. Cica trebuie sa nu fii pregatit multilateral ci unilateral, dar bine.
Hmm! As fi de acord cu asta daca dupa ce un om ar termina o facultate ar avea si un loc de munca asigurat in domeniul pentru care s-a pregatit…

Trăim într-o lume care se misca rapid. Ceea ce în urmă cu cativa de ani se întampla (sau realiza) in mai multe luni de munca, acum (daca se doreste) se întamplă în ore sau chiar in secunde. Fiind asaltati si coplesiti de tot ce se-ntampla in jurul nostru, in dorinta de a face cat mai multe in cel mai scurt timp, devenim tot mai superficiali si mai lipsiti de profunzime. Chiar daca graba nu strica intotdeauna treaba precum stim, trebuie sa acceptam (realitatea) ca deseori nu mai acordam atentia cuvenita tuturor actiunilor noastre, lipsindu-le astfel de temeinicie si consistenta. De cele mai multe ori, nu suntem, sincer-vorbind, nici competenţi şi nici profunzi ci doar mult mai ingrijorati, mai grabiti si mai nesiguri. Chiar si noi, cei care am trecut de ceva vreme de categoria juniorilor, realizam (sau poate nu) ca nu mai suntem ce-am fost odata. Suntem doar mai preocupati ca acest lucru sa fie observat cat mai putin de cei din jurul nostru, pentru a nu scadea in ochii lor si pentru a ne putea conserva aceiasi prestanta cu care i-am obisnuit. Din instinct, cand suntem in pericol de a ni se descoperi superficialitatea, intram in panica si ne acoperim cu e-mailuri intr-o incercare grabita si egoista de a salva aparentele…

Unii (dintre noi) sunt autodidacti si continua (si dupa scoala) sa se pregateasca in particular, altii abandoneaza studiul si se resemneaza, multumindu-se cu statutul pe care l-au dobandit sau amagindu-se cu ideea ca meseria se fura. Nu vreau sa analizez motivele acestei resemnari, ele nu fac obiectul acestui articol. Oricum, toata consideratia pentru aceia care sunt constiinciosi si mai invata, atunci cand altii nu o fac. Constiinciozitatea, perseverenta, nevoia de autodepăşire prin învăţare, pe langa faptul ca scot in evidenta o accentuata stima de sine si ajuta la crearea unui real echilibru atitudinal, sunt indicii clare care anunţă si genereaza deseori performanţa.

Asa stand lucrurile, pentru realizarea unor obiective mai indraznete si mai cuprinzatoare, in mediul corporatist mai ales, se adopta metoda lucrului in echipa. Se presupune astfel ca daca fiecare vine cu un aport (oarecare), succesul e asigurat, sarcinile fiind mai usor abordate si indeplinite. Este clar deasemenea ca timpul in care o echipa (de obicei calitativ eterogena), realizeaza un proiect sau un obiectiv este cu mult mai scurt decat timpul in care acelasi proiect ar fi incredintat spre realizare unui singur om, oricat de bine (policalificat) ar fi. In echipa se incurajeaza dezbaterile se accentueaza transparenta masurilor, apare (teoretic) avantajul medierii dar se estompeaza calitatea profesionala a membrilor ei. Pana aici (aproape) toate bune.

Totusi, echipele nu reprezinta mereu soluţia potrivita pentru oricare tip de activitate, nu întotdeauna întregul înseamnă mai mult decât suma parţilor, desi asta se asteapta (si uneori se si intampla). Unerori, cantitatea poate anticipa calitatea, alteori, dimpotriva… Nu neaparat si nu intotdeauna echipa reprezinta o solutie pentru bunul mers al activitatii in organizaţii, dar nici nu se poate nega ca existenţa ei poate reprezenta temelia necesara pe care se poate cladi performanta dezirabila.
De ce este (totusi) benefic lucrul in echipa? Suntem oameni si chiar daca nu ne place sa recunoastem, prin formatia noastra, a fiecaruia, ne cenzuram actiunile sau le cosmetizam in functie de ce se asteapta de la noi. Cu alte cuvinte, una gandim si spunem si cam alta facem, rezultand de aici o diferenta intre atitudinea reala si comportamentul adoptat (autocenzurat). Pai ce altceva decat o asociere mediaza si potenteaza comportamentele (asociatilor) si le valorifica in vederea realizarii obiectivelor comune?
Elementul cel mai important, care da putere unei echipe este caracterul ei (de voie – de nevoie) integrativ (sau integrator, ca nu stiu cum se spune corect).
Daca ne gandim bine, nu ne este chiar usor sa aderam la o echipa, rar facem asta din convingere iar sa actionam individual, doar din constiinta, pentru realizarea unui scop, ni se intampla si mai rar. Scopul oamenilor (mai ales al celor cu o reala consistenta intelectuala) este de a evolua (cu consecventa) in raport de setul propriu de certitudini si valori, intr-o ambianta (sociala) pe care si-o doresc comoda. Este o insusire evidenta, si fireasca, in definitiv.
In afara de a realiza obiectivul pentru care a fost creata o echipa, scopul complementar al lucrului intr-un astfel de grup este ca respectand prevederile unor norme sau/si reguli, sa atenueze extremele, sa diminueze minusurile (ce ciudat suna!) si excesele, acţionând într-un sens modelator, sa permita concertarea responsabila a eforturilor dar şi deschiderea umană reciprocă şi mobilizarea capacitatii empatice, sa dezvolte relaţiile intre indivizi si atitudinea binevoitoare, sa acceseze si sa valorifice sentimentele de incredere (reciproca).
Deoarece o organizaţie nu poate fi guvernată decât prin sisteme formale, echipa se constituie si actioneaza de cele mai multe ori la fel, dupa criterii formale. Functie de obiectiv si de context, echipa este cea care determina, formeaza sau modereaza caracteristicile personalităţii individuale. Drept consecinta in afara de cazurile in care se obtin rezultate dezirabile, sunt si multe cazuri in care rezultatul muncii comune este influentat negativ, diluat de efectul produs de setul personalitatilor individuale care se manifesta atipic, functie de disponibilitatea fiecarui membru spre toleranta sau de elementul contextual, de conformism, de formalism, de rutina, (ne)incredere, indoiala, elemente care se slefuiesc in timp (indelungat). Aud aproape zilnic sintagma „echipa bine-sudata”. M-am gandit ce va sa zica aceasta asociere de cuvinte si cat adevar contine. Pentru a se putea obtine rezultatele asteptate este important ca oamenii dintr-o echipa sa fie strans uniti, ca cele cinci degete de la o mana, care desi nu seamana intre ele, uninite intr-un pumn, ajuta la o lovitura reusita, de gratie.
Daca o echipa e (bine) sudata va birui, se spune cu un optimism (corporatist si el) care nu se bazeaza mereu pe argumente temeinice. Mie mi se pare ca seamana cu propozitia de odinioara care spunea ca „oamenii-muncii strans-uniti in jurul …si animati de interesul unanim… au reusit sa…”
E adevarat ca o echipa bine-sudata este cea in care membrii ei sunt, in primul rand, animati si motivati de aceleasi interese, fapt care sporeste angajamentul individual si asumnarea deplina a rolului fiecaruia in echipa respectiva. Dar asa ceva este foarte greu (sau imposibil) de intanlit. Cel care are o functie de raspundere, remunerata corespunzator, nu poate fi animat de acelasi interes ca cel cu functie de executie si salar modest. Drept urmare caracterul eterogen (si din acest punct de vedere) al echipei este evident. Ar trebui ca intr-o echipa sa fie cooptati numai cei care chiar au ceva de spus si simt nevoia sa spuna ce au de spus. Am facut parte din cateva astfel de echipe si mi s-a intamplat nu o data sa vad cum cate unul dintre cei cooptati spune lucruri pe care restul echipei sa le catalogeze in mod mai mult sau mai putin vocal, drept minore, pe langa subiect, banale, fara (nicio) importanta, deci de neluat in seama, asa cum am fost de fata si cand altul a spus lucruri foarte interesante, utile, curajoase, care din diverse motive nu au fost luate in considerare. In ambele cazuri este normala frustrarea iar respectivul se-ntreaba pe buna dreptate: Ce caut eu aici? De ce sa mai vin si la urmatoarea intrevedere? …
Pe de alta parte daca un salariat (functionar) nu face sau n facut parte dintr-una sau mai multe echipe (de proiect), este foatre probabil sa nu fie apreciat la adevarata valoare, chiar daca este foarte bun in meseria sa, sa fie trecut la categoria „si altii”. Dorinta de implicare a unora care urmaresc palmaresul si sa iasa cumva in evidenta chiar daca sunt subtiri din punct de vedere al pregatirii genereaza posibilitatea aparitiei in grup a unor neaveniti a caror calitate unica (mai mult sau mai putin evidenta) este spiritul de echipa, calitate insuficienta pentru asigurarea unui nivel de calitate corespunzator al muncii grupului respectiv…
In carti se spune ca este important sa fii dedicat echipei tale, sa ai spirit de echipa, daca nu, trebuie sa te schimbi (pentru a fi acceptat). Corporatiile s-au grabit sa preia aceste cuvinte si sa le transforme in criterii de baza, unanime. Stiu ele de ce. Totusi concentrarea unanima (si in aceiasi masura) a eforturilor pentru realizarea obiectivului propus este (fara deturnare de la gandirea logica) doar o propozitie draguta cu un continut iluzoriu, pur ideologic, ideal(ist), unanimitatea fiind invariabil (numai) aparenta.
Se vor gasi multi care sa ma combata, argumentand ca intr-o echipa este important fiecare membru care-si aduce intr-un fel oarecare si intr-o anumita masura aportul, ca o echipa reprezinta mediul in care pot evolua si se pot dezvolta profesional si cei mai putin pregatiti, ca asta este interesul, ca nimeni nu opreste pe nimeni de la asumarea si realizarea unui obiectiv… Voi accepta si aceste puncte de vedere dar revin cu ideea ca echipele se formeaza totusi pe criterii subiective si considerente practic-pragmatice de genul „cutare pentru ca a mai facut, cutare pentru ca-l priveste direct, cutare pentru ca vrea, cutare pentru ca e sef”… De obicei e greu sa fie cooptat unul care „mananca pe paine” (de multe ori) din simplul motiv ca se afla intr-o pozitie prea mare pentru a fi deranjat ….
V-ati intrebat ce-ar fi daca pentru realizarea unor obiective indraznete ar fi preferat lucrul individual, prin proiecte, al unor oameni foarte bine instruiti, destepti, capabili, responsabili pe deplin, cat mai exista si astfel de oameni?… Sigur, in acest caz cuvinte ca echipa, sedinta, dezbatere s-ar prafui, uitate prin manuale. Paradoxal, cheltuiala de timp si de bani ar trebui reinventate cumva…(De)sigur, (aproape) glumesc!…
Sub efectul leadershipului, si sub presiunea obiectivelor-tinta, calitatea de membru intr-o echipa se suprapune peste conditia de a (mai) fi tu insuti. O fi chiar bine???…Se poate intampla ca obiectivele sa nu fie (chiar) realiste, fiind propuse sau acceptate de oameni mai mult sau mai putin impliniti profesional dar dornici de afirmare…O fi bine???…
In cazul in care oamenii care sunt cooptati sunt deseori niste personaje superficiale care-si dau cu parerea, nemaifiind ei insisi, autocenzurandu-se din diverse motive, in spiritul unei complementaritati de circumstanta, sau emitand judecati inconsistente, lipsite de curaj, care sa nu influenteze in mare masura „calea dorita” sau demonstratia prezentata mai rau sau mai bine de leader, nu exista cu adevarat (la nivel mental) o simbioza absoluta, adevarata, intre membrii unei echipe.
Dar asta e situatia si cu asta trebuie sa „defilam”. Asta e consecinta superficialitatii si precaritatii invatamantului, care fabrica diplome pentru niste oameni nu profunzi ci superficiali, nu competenti ci doar orientati, nu sarguinciosi ci comozi, cu sentimentul autosuficientei, oameni mandri, care citesc doar capitolul rezultate/rezolvari al unui manual pe care nu considera necesar sa-l si citeasca, care nu gresesc pentru ca nu-si propun sa-si asume riscuri, oameni cu o doza mai mare sau mai mica de spirit de echipa, pregatiti doar sa evolueze in echipe bine-sudate… Oameni care nu gasesc pentru ca nu vor sa caute…
Ma bucur insa cand am ocazia sa constat ca oameni tineri gandesc si fac lucruri in stil mare, demonstrand pe langa dorinta de afirmare o pregatire serioasa. E treaba lor cum au dobandit cunostintele si sunt demni de respect.
E drept ca sunt mai putini acesti oameni dar, atat timp cat exista, exista si speranta de instaurare a normalitatii, pentru un viitor mai bun.

Luca N’Échipatu’
30 Martie 2012