Misterul mortii

Tarziu, cand ispravi sonetul

Despre nelegiuirea sortii

Fu smuls de gheara rece-a mortii

Si adormi pe veci, poetul.

 

Astfel, invins fu cavalerul

In marele duel al vietii,

Si la venirea diminetii

Moartea-si descoperi misterul.

 

7 iunie 2019

Luca N Adormitu’

Balada pacatosului fara duhovnic

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nu mi-a fost scris usor sa vietuiesc

Dar soarta nu mi-am pus-o pe taraba.

Eu stiu ca n-am fost vrednic sa sfintesc

Locul, precum fac oamenii de treaba.

 

Am fost iscoditor si vanitos,

Dar si naiv, mereu indragostit,

Marinimos, ursuz, capricios,

Am admirat, am si dispretuit.

 

De multe ori am fost nesuferit,

Orgolios si neinduplecat.

Invidiat am fost, dar si iubit

Si-ntotdeauna greu de ignorat.

 

Fariseismul m-a scandalizat,

Demagogia, setea de putere,

Ca voi cunoaste Raiul, am sperat,

Cel mai misterios dintre mistere.

 

Pacate am, desigur, mult prea multe

Si cu mult mai putine fapte bune

Dar cine marturia sa-mi asculte

Acum, cand totul e desertaciune?

 

25 aprilie 2019

Luca N Ignoratu’

 

 

 

 

Pe scurt despre Umberto Eco

 

 

 

 

 

 

 

 

S-a nascut in nordul Italiei, in provincia Alessandria, la 5 ianuarie 1932  si a fost unul dintre cei mai de seama, daca nu chiar cel mai important dintre avangardistii culturali italieni.
Scriitor, filosof, estetician, semiotician, istoriograf, Doctor în filologie și litere, profesor de semiotica la Universitatea din Bologna, Umberto Eco – marele scriitor de religie romano-catolica cu un umor deosebit, apartine intregii lumi culturale.
De-a lungul carierei sale a primit numeroase premii si distinctii. In anul 1993 i-a fost acordata Legiunea de Onoare. Cincizeci de universitati i-au conferit titlul de Doctor Honoris Causa.
Umberto Eco a fost un scriitor prolific si un cititor pasionat. Acasa, in cele doua biblioteci avea mai mult de cincizeci de mii de volume, cu o mie doua sute de carţi rare.  Treizeci dintre cartile preferate il insoteau in calatorii, fiind inregistrate electronic in memoria unui I-Pad.
In primul sau roman, „Numele trandafirului” (Il nome della rosa) se impletesc elemente din teoria literara, semiotica si analiza biblica, intr-un cadru imaginar construit dintr-o abundenta de simboluri, cu o incontestabila maiestrie. Teoriile autorului despre arta fictiunii sunt cunoscute si apreciate la nivel mondial. Exista o legenda despre scrierea “accidentala, dintr-o ambitie” a romanului. Se spune ca atunci cand o prietena care publica o serie de carti politiste “de buzunar” l-ar fi intrebat daca ar putea sa scrie o simpla carte poliţista mica si usor de citit, Eco a raspuns ca poate sa scrie chiar si o carte de cinci sute de pagini, mai mult decat politista, si sa-i plaseze acţiunea în Evul Mediu. Aşa ar fi aparut “Numele trandafirului”
Romanul a fost publicat in anul 1980, cand autorul avea aproape 50 de ani, o varsta de deplina maturitate (creatoare) literara.
Tradus in peste 40 de limbi si editat in milioane de exemplare, acest roman a fost cel mai mare succes literar al lui Eco. La foarte scurt timp de la aparitie, romanului i-a fost acordat Premiul pentru cea mai bună carte a anului 1980, iar in 1981- Premiul Strega – un prestigios premiu literar italian. Romanul este despre putere, minciuna, riscurile cunoasterii, obraznicia spiritului, erezie, dar si despre adrvar. Este despre cuvintele care sporesc puterea sau amplifica neputinta, despre imaginare si reprezentare. Locul in care “se desfasoara actiunea” este o abatie in care autorul prezinta fapte si personaje, sugerand subtil similitudini cu fapte si oameni din Italia secolului douazeci. Romanul, in care cititorul avizat observa influente din idei, principii si teorii enuntate (in scrierile lor) de Aristotel, Fericitului Augustin, Toma de Aquino, Thomas Mann, Conan Doyle, Borges dar si de Wittgenstein, Pierce sau Saussure, se incheie cu un citat în latinã din “Despre dispreţul pentru lume” al moralistului neoplatonic Bernard De Morlaix (De Cluny): „Dainuie numai prin nume stravechiul trandafir, i-am pastrat numai numele – gol” (traducere aproximativa).
Ecranizarea, dupa sase ani de la aparitia romanului, a fost la randu-i un succes remarcabil..
Dintre cele mai importante scrieri ale lui Umberto Eco as mai mentiona:
Jurnal minim – 1963;
Pendulul lui Foucault – 1988, distins cu Premiul Bancarella;
Al doilea jurnal minim – 1992;
Insula din ziua de ieri – 1994;
Misterioasa flacara a reginei Loana – 2004;
Cimitirul din Praga – 2010 (a fost best-seller).
In anul 1977 Umberto Eco a scris faimoasa “ Cum se face o teza de licenta”, lucrare “de capatai” pentru orice student (responsabil, evident) din lumea asta. M-am bucurat si eu, la timpul meu de pretioasele invataminte din aceasta lucrare, recomandata cu o insistenta, mai mult decat pedagogica, aproape paterna, de catre Profesorul (majuscula intentionata) Septimiu Chelcea, tuturor studentilor lui.
Zeci de ani, Eco a fost principal colaborator la realizarea a două lucrări monumentale -„Istoria Frumusetii” si „Istoria Uratului”. Bogat ilustrate cu sute de capodopere ale tuturor timpurilor, aceste carti infatiseaza evoluţia artei – exprimata atat in “frumos’ cat si in aspectele ei dizgratioase.
A scris si cateva carti pentru copii
Mare parte a numeroaselor sale eseuri, devenite modele ale acestui gen, a fost scrisa intr-un stil ironic, fiind usor de inteles.
Opera lui Eco este diversa si foarte cuprinzatoare. Ar trebui amintite si alte multe titluri importante. Eu, insa, ma voi opri aici. Oricum, aceste lucrari sunt usor de gasit “pe internet”.
Cu teoria sa despre proliferarea retelelor de socializare, enuntata intr-un discurs public, Eco a provocat o furtuna de polemici.
„Reţelele de socializare au dat posibilitatea disidenţilor din China sau Turcia sa prinda voce, au devenit un spaţiu al diversitatii si al schimbului de opinii, dar si locul unde legiuni de imbecili au primit dreptul la cuvant”,
Renumitele aprecieri critice la adresa lui Berlusconi dintr-un interviu acordat publicaţiei britanice “The Guardian” au starnit, deasemenea, reactii puternice.
“Berlusconi era profund anti-intelectual si se lăuda ca n-a mai citit un roman de 20 de ani…Berlusconi este un geniu al comunicarii, altfel nu s-ar fi imbogatit aşa de mult. Şi-a identificat de la început publicul – oamenii de varsta medie, care se uita la televizor. Sloganul lui a fost: platiţi mai puţine taxe (!). Când premierul iti propune asta, îţi convine…Italia oricum nu este o tara intelectuala”
Multe dintre lucrarile academice si literare ale lui Eco au aparut si in tara noastra.

Suferind de mai mult timp de cancer, scriitorul a murit la 19 februarie 2016, intr-o zi de vineri, in jurul orei 21.30, in casa sa de la Milano. Avea optzeci si patru de ani.

 

5 ianuarie 2019

Luca Pitesteanu’

Un personaj care a marcat evolutia mass-mediei românesti din secolul trecut. Initialele numelui sau erau TV (de la Televiziune)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Semăna cu Lino Ventura. Se spune ca la un festival de film din Franţa, un ziarist l-ar fi întrebat, în glumă, pe marele actor italian dacă Tudor Vornicu (ca despre el e vorba), poate fi fratele său geamăn, si ca Ventura ar fi răspuns: „Aş fi onorat ca el să fie fratele meu”.

“Om” si “vedeta” cu (cel putin) doua vieti paralele, Vornicu era prea popular, motiv pentru care Elenei Ceausescu nu-i placea deloc.

Tudor Vornicu  s-a nascut  in 1926 – anul în care John Logie Baird inventa televizorul, la  29 ianuarie, la tara, in satul  Angheleşti, din comuna  Rugineşti  (acum) in judetul Vrancea.

Anul 1948 a marcat începutul carierei lui de jurnalist. A inceput colaborarea la ziarul “Sportul Românesc” şi la emisiunile sportive ale Radiodifuziunii Române.

A fost elev la Liceul Gheorghe Şincai din Bucureşti si a avut cateva tentative nereuşite de a absolvi Facultatea de Litere. In anul 1950 a absolvit Academia Comercială din Bucureşti.

În anul 1953 incepe sa scrie la revista “Stadion”.

A practicat mai multe sporturi: rugby, atletism, tir.

În anul 1960 a fost prezent la Jocurile Olimpice desfăşurate la Roma, alături de delegaţia României.

Ambiţia şi pasiunea pentru gazetărie, dovedita ca redactor (la Scînteia) dar şi faptul ca vorbea cursiv italiana şi franceza l-au recomandat pentru postul de ataşat cultural al Ambasadei României în Franţa. Astfel, în 1960 se stabileste la Paris unde va indeplini (si) misiunea de corespondent al agentiei de stiri “Agerpres” si al cotidianului “Scanteia”. In perioada de cinci ani petrecuta acolo, a asistat la evenimentul prilejuit de preluarea presedintiei de catre Charles de Gaulle si a transmis “relatari” de la vizita lui Nikita Hrusciov, succesorul lui Stalin. Din Franta a mers deseori (si) în Spania – după războiul civil, tot in calitate de corespondent.

Pentru sase luni a fost detasat in Israel. In acest timp, calitatea lui de colaborator al serviciilor speciale a atins, se pare, punctul culminant. Neoficial, din cauza apropierii de Gheorghiu Dej, Paul Niculescu-Mizil, si de alti “fruntasi” ai regimului de atunci, precum si a zvonurilor despre misiunile sale externe, in cercurile de cunoscuti si “cunoscatori” din Romania i se spunea “Mon Colonel”.

Conform unei confesiuni facuta lui Octavian Sava (alt mare realizator de emisiuni al Televiziunii Romane), in Israel, Vornicu incepuse o idila cu o “traducatoare oficiala” de la care obţinea înaintea tuturor textele, si informatiile de interes, şi le comunica imediat  în Romania.

A luat parte la procesul criminalului de razboi Otto Adolf Eichman, judecat intr-un tribunal din Ierusalim, pentru exterminarea a sase milioane de evrei între anii 1940-1945.

Securitatea avea o parere buna despre Tudor Vornicu. Intr-unul dintre rapoartele ei se  mentiona  ca are “aptitudini pentru munca de securitate, e curajos, perseverent, cu initiativa in munca, un tip inteligent, volubil, prietenos, avind o buna pregatire politica si de cultura generala” dar, in 1975 in relatiile dintre el si Securitate apar neintelegeri. Printre altele i se reprosa ca “isi manifesta dezaprobarea fata de activitatea unor persoane cu functii de conducere din Radioteleviziune si alte organisme din mediul cultural, facand aprecieri tendentioase la adresa acestora”. Este “dat in atentia” Directiei a III-a. I se intercepteaza corespondenta si telefonului si i se monteaza microfoane in birou.

Oricum, prin Televiziune a circulat mereu zvonul ca Tudor Vornicu a fost mai mult decit un simplu colaborator al Securitatii,”purtand trese pe sub costum”.  Acest lucru reiese si din “Dosarul de obiectiv” al Radioteleviziunii.

Ma voi opri aici cu relatarile despre colaborarea lui cu securitatea, considerand ca activitatea relevanta a lui Vornicu “tine” de televiziune.

In bransa mass-mediei au fost si sunt multi colaboratori ai securitatii, dar ei nu se apropie, din pacate, nici pe departe, de calitatea profesionala a realizatorului Vornicu.

Era un gazetar redutabil dar vocatia sa era divertismentul de televiziune.

In Franţa, Vornicu a urmarit cu interes toate programele de tip variete, magazinele culturale şi de divertisment, descoperind mirajul televiziunii de care a ramas indragostit iremediabil pana in ultima zi a vietii.

In anul 1964 isi începea activitatea in Televiziunea Română in care a deţinut mai multe funcţii: şef la redacţia Actualităţi, redactor-şef la redacţia emisiunilor culturale, director de programe si director adjunct al institutiei.  In Televiziune  a realizat mai multe emisiuni de divertisment, magazine culturale şi programe de varietati. Emisiunile “De la A la… Infinit”,” Mozaic duminical”, “Album duminical”, “Gala Desenului Animat”,“Post Meridian” au fost deosebit de apreciate în acea perioadă iar cei de-o varsata cu mine sau mai in varsta, le mai evoca si acum cu  nostalgie.

Talentul de om de televiziune i-a fost recunoscut repede si (aproape) unanim.  Spun aproape pentru ca Vornicu, la fel ca orice om cu personalitate puternica, avea si dusmani. Dealtfel, in televiziune, nu cred sa fie cineva care n-are parte de invidie si barfa. A fost un adevarat maestru al interviurilor, iscodea dar si valoriza pe fiecare dintre invitatii la emisiunile sale. Si n-au fost putine personalitatile pe care le-a intervievat. Georges Pompidou, Amza Pellea, Aura Urziceanu, Leopoldina Balanuta, Nichita Stanescu, sunt nunai cateva dintre acestea.

“Era şeful ideal, dispus să împărtăşească tot ce ştie şi să-ţi dea mână liberă, un profesionist impecabil, gata să te susţină, să-ţi ia apărarea, ceea ce într-o epocă de laşitate era şi mai de preţ”, marturisea criticul de film Irina Margareta Nistor.

Televiziunea a fost viaţa lui. Foarte pasionat, puternic, autoritar si intransigent, un autodidact încăpăţînat si mereu neobosit, Tudor Vornicu pierdea multe nopţi muncind la “montarea” emisiunilor.

A colaborat cu nume mari ale televiziunii autohtone: Dan Mihăescu,  Valeriu Lazarov , Cristian Ţopescu, Octavian Sava, Sanda Ţăranu, Florentina Satmari…

In anul 1968 a coordonat realizarea Festivalului Cerbul de Aur, un eveniment de inalta clasa pentru vremea aceea si fenomenal din punct de vedere al costurilor de productie imense, creat dupa modelul unor renumite spectacole din Italia şi Franţa.

Mulți profesioniști de televiziune din Europa (si nu numai) îl cunoșteau și erau încântați să discute cu el, iar cand se afla la cate un eveniment extern, jurnaliștii își programau interviurile cu el în funcție de timpul lui liber.

Era dur dar romantic. Floarea lui preferată era liliacul. Generos, vesel, sarmant, tandru, cu un real simt al umorului, vesnic indragostit, Tudor Vornicu a avut parte de dragostea multor femei frumoase din intreaga lume. A fost (si) casatorit. De trei ori… Un Don Juan care avea, totuși, demnitatea de a-si recunoaşte propriile greşeli.

Eu am aflat de el cand aveam (cred) vreo saisprezece ani, de la “Album Duminical”. Apoi, in 1982, Dumnezeu a vrut sa ma aflu in fata lui, sa-l cunosc chiar in studioul care acum ii poarta numele. Faceam parte dintr-un grup satiric in care aveam rolul principal si am primit invitatia  sa filmam un “show” de douazeci de minute. Eu spuneam un monolog de vreo trei minute si, tin minte ca la repetitia dinaintea filmarii, pe care el a urmarit-o stand in picioare, s-a apropiat mi-a zambit si mi-a zis: “Bine, e bine!” Asta a fost tot, dar pentru mine aceste trei cuvinte au contat mult. Il admiram.

In ziua de 2 aprilie 1989 Tudor Vornicu a murit. Liliacul era inflorit.

In noaptea dinaintea mortii a fost sunat la spital de catre prietenul sau Octavian Sava, care a spus ca ultimele cuvinte ale lui Vornicu au fost “Ăştia (doctorii) spun că inima îmi bălteşte în sânge”.

Se pare ca a murit “de inima rea”. Regimul hotarase “sa-i ia” toate emisiunile importante.

A fost înmormântat la Cimitirul Bellu la 5 aprilie, orele 12:00 desi oficial se comunicase ca ceremonia va incepe la 13:00. A fost o mica diversiune, pusa la cale pentru evitarea unei busculade de proportii. Inca de dimineata la cimitir venisera sute de oameni sa-i aduca un ultim omagiu. Si pana la 12 au mai venit alte multe sute.

“A promovat valoarea și s-a bazat numai pe valori…Nu știu cine-i va mai putea lua locul”  spunea intr-un interviu Florentina Satmari. Din pacate, pana acum, Tudor Vornicu n-a mai putut fi inlocuit.

Pentru cei interesati:

La 21 Martie 2008 a avut loc lansarea cartii biografice “Tudor Vornicu”, a scriitoarei vrancene Annie Musca. Nu cred ca e prea greu de procurat.

Eu n-am citit-o (inca) dar sunt sigur ca aceasta carte ofera mult mai multe amanunte interessante care intregesc imaginea marelui teleast, decat acest modest articol.

 

4 aprilie 2019

Luca Pitesteanu’

Balada repetatei renuntari

 

 

 

 

 

 

 

Ne vom mai intalni iubito iara

Catre amurgul timpuriu al vietii,

Pe un peron, in mica noastra gara,

Ca intr-un basm din anii tineretii.

 

Incaruntiti de nemiloase vremuri

Vom sta lipiti intr-o imbratisare

Adulmecand fantomele de trenuri

Intr-o straveche sala de-asteptare.

 

Ne vom vorbi-ndelung, fara cuvinte

Ca-n timpu-n care nu ne-am intalnit

Si cu tristete ne-om aduce-aminte

De tot ce am dorit si n-am trait.

 

Ne vom mira ca toate ni-s straine

De parca nici n-au existat vreodata,

Ca a crescut mohorul printre sine

Si-a ruginit demult calea ferata.

 

Tarziu, cand luna sus pe cer apare

Si voal de-argint asterne peste gara

Eu voi pleca spre cenusii hotare

Asa cum am plecat si-odinioara.

 

Ma voi uita-napoi numai o data

Si te-oi vedea prin aburii de toamna

Privind in gol, cu fata-nlacrimata,

Ca intr-un film rusesc, trista mea doamna.

 

Iubirea mea inseamna renuntarea

Si greu e de-nteles plecarea mea.

Ramai cu bine si urmeaza-ti calea!

Eu stiu ca intr-o zi ma vei ierta.

 

5 Noiembrie 2018

Luca N Statornicu’

 

 

Celui care trece (Balada pentru ochi si timpan)

Corporatisti: Orice asemanare cu personaje sau fapte reale este neintentionata, deci intamplatoare.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Azi n-ai trecut pe-aici si imi e dor

De mersul leganat, cu pas usor,

De uitatura ochiului viclean

Lipita de al laptop-ului meu ecran.

 

Nu mi-a lipsit ca astazi niciodata

Urechea ta, spre mine aplecata

Ca sa absoarba un cat de mic zvon,

Mai abitir ca un reportofon.

 

De-azi-dimineata sunt preocupat

Ca poate ceva rau ti s-a-ntamplat.

Oare pe scari sa fi alunecat

Si nimeni inca nu te-a ridicat?…

 

Mi-e dor de tine si sa-ti scriu insist,

Mesajul asta rugator si trist:

Hai vino, vino, treci pe coridor,

Ca pana maine mor de al tau dor…

 

7 Iunie 2018

Luca N Rabdatoru’

 

Balada muritorilor de rand

 

 

 

 

 

 

 

 

 

E lumea gresit intocmita,

Se cumpara totul cu bani

Ne e si speranta-ngradita

De hoti agramati si spagari.

 

Viata ne e dramuita

Secunde-mprumut ni se dau.

Sunt multi care n-au ce merita

Si multi nu merita ce au.

 

De apriga lumii-nclestare,

De vremuri si semeni scarbit

Nu scapa decat cel care moare,

Tradat, si de toti umilit.

 

23 Mai 2018

Luca N Meritatu’

Cifrabet

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Aritmetica puterii

Alfabetul il subjuga.

Si sub umbra medierii,

Din stapan il face sluga.

 

Din sonetele cochete

Literele evadeaza

Si in strofe indecente,

Resemnate se aseaza.

 

Interjectii otravite

Lesne se insinueaza

In discursuri schizofite

Care tot ce-i bun blameaza.

 

Substantive stanjenite

Cu-adjective se ingana

Si cu verbe obosite

Uratesc limba romana.

 

Din retorici colturoase,

Cu prea multe numerale

Se desavarsesc, hidoase,

Opere de trei parale.

 

E din drepturi decazuta

Randuiala literara

De-aritmetica acuta

Si perfida ca o boala.

…………………………

 

De pragmatice-aritmetici

Derutati si amagiti,

Devenim si noi ermetici,

Jalnici si nesocotiti.

 

17 Mai 2018

Luca N Descifratu’

 

Natura vie cu mare, fata si poet

Pe faleza-n Antibes,

Intr-un mic dormitor,

Haine imprastiate peste tot, pe covor.

 

Pahare golite,

Tutun, bautura,

Doua tinere trupuri. Aventura.

 

Tulburi arome

De farmec si vis

Inunda acest vinovat paradis.

 

Un acordeon

Suspina incert.

Tresare usor fata tanarului poet.

 

Apriga-n zori,

Marea vuieste.

Somnul amantilor obositi il goneste.

 

Se misca oblonul,

Fereastra-i deschisa.

Soarele-nvaluie trupul de fata proscrisa.

 

Natura vie

Aprinde simtirea.

Decadenta a aparut odata cu privirea.

 

17 martie 2018

Luca N’ Tulburatu’

 

 

 

 

Ultima intrebare

Ultima intrebare

E complicat sa fii ceea ce eşti,

Ti-ai spus adeseori scrutand direct

Prin spatiul dintre ura si respect,

Potrivnicia patimii lumesti.

 

Nesocotind angoasele-ancorate

Intr-un destin sortit ostil sa-ti  fie,

Ai cautat prin marea inertie

Virtute si originalitate.

 

N-ai asteptat rasplata pentru toate

Cate-ai facut, si ai gasit raspuns

La teoreme vagi, greu de patruns

Sau la-ntrebari de vremuri cenzurate.

 

Acum, cand viata ta e la amurg,

Te-ai pregatit sa pleci inca din zori.

Singur si resemnat astepti sa mori,

Ca-i prea tarziu, si orele se scurg.

 

Nimic nu te mai poate-mpiedica

Sa mergi catre eternitatea de arama,

Fara prejudecati si fara teama,

Cum te-a adus pe lume mama ta.

…………………………………………………

Neinteles ai fost pana acum.

Si-n mod fatal, al vietii tale sens

Aristocratic, demn si mult prea dens,

Va fi recunoscut abia postum.

 

Stii c-ar fi fost usor sa fii ce-ai fost

De-ai fi ales sa fii un oarecare,

Si-n gand mai ai o ultima-ntrebare:

Oare potrivnicia lumii are rost?

 

8 ianuarie 2018

Luca Cel care ESTE

 

 

Pages:12345678»