Fericit alergam, intr-un vis rătăcit,
Pe al vieții lung drum de deșarte trăiri.
Visul s-a terminat și am îmbătrânit,
Bântuit sunt acum de tristeți și-amăgiri.
Fără temeri sau griji, visam că sunt pierdut,
Printre norii pufoși, când pe cer se-adună,
Fiecare plângând câte-un gând dispărut
Fără urmă, într-o noapte lipsită de lună.
Țintuit sunt în mrejele unui dor nesfârșit,
Dar privirea de nori mi-e lipită și-acum
De iubire am răni, iar din visul trăit
Au rămas numai lacrimi, deznădejde și scrum.
Sunt, acum, personaj într-o palidă dramă,
Sedus de mângâierea unei tainice umbre
Care, cu viclenie, zi de zi mă indeamnă
S-o urmez, pas cu pas, pe-ale ei cărări sumbre.
Refren:
Umbra-i singurătatea – o imensă povară,
E prea marele preț pe care-l plătesc
Pentru visul frumos pe care într-o seară,
Fermecat l-am primit, ca pe un dat ceresc.
Acea umbră, încet, în suflet se strecoară
Și-n cotloanele lui se statornicește
Izvorând multe lacrimi de tristețe amară
Din ploaia de-amintiri care nu se oprește.
Refren:
Umbra-i singurătatea – o imensă povară,
E prea marele preț pe care-l plătesc
Pentru visul frumos pe care într-o seară,
Fermecat l-am primit, ca pe un dat ceresc.
Imi ești, singurătate, nesfârsită durere,
Și zadarnic incerc să-ți găsesc alinare
Căutând în imensul ocean de mistere
O speranță, măcar, sau un strop de iertare.
Mi-e aproape sfârșitul, va urma despărțirea,
Și voi merge pe-un drum către alt univers.
Pentru prietenii vechi, bucuros, las iubirea,
Și uitarea pentru acei ce nu m-au înțeles.
11 iulie 2024
Luca N Alinatu’