Batrana lui frunte, cosasul isi sterge,

Privind catre campul proaspat cosit.

Isi face o cruce si-ncet glasuieste:

Iti multumesc, Doamne, c-am ispravit.

Dar dintr-o data vantul vuieste

Soarele fuge dupa norii semeti.

Coasa pe umarul lui straluceste

Cand fulgere-n cer arunca sageti.

Ploua necontenit, parca vine potopul

Aprig, un traznet loveste cumplit

Si-o flacara mare invaluie plopul

Sub care batranul s-a adapostit.

Precum se sfarseste, preá repede, vara

Trecu si furtuna cu al ei rece fior

Prin umede ramuri aluneca seara

Si toate se-asaza in rostul lor.

……………………………………………

Au trecut ani de-atunci, timpul iute se duce

Din cosasul batran doar atat a ramas:

Numele sau scrijelit pe o cruce

De langa copacul de traznet ars.

Luca N Invaluitu’

14 iulie 2026