Browsing "CORPORATE (Comunicare)"

Celui care trece (Balada pentru ochi si timpan)

Corporatisti: Orice asemanare cu personaje sau fapte reale este neintentionata, deci intamplatoare.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Azi n-ai trecut pe-aici si imi e dor

De mersul leganat, cu pas usor,

De uitatura ochiului viclean

Lipita de al laptop-ului meu ecran.

 

Nu mi-a lipsit ca astazi niciodata

Urechea ta, spre mine aplecata

Ca sa absoarba un cat de mic zvon,

Mai abitir ca un reportofon.

 

De-azi-dimineata sunt preocupat

Ca poate ceva rau ti s-a-ntamplat.

Oare pe scari sa fi alunecat

Si nimeni inca nu te-a ridicat?…

 

Mi-e dor de tine si sa-ti scriu insist,

Mesajul asta rugator si trist:

Hai vino, vino, treci pe coridor,

Ca pana maine mor de al tau dor…

 

7 Iunie 2018

Luca N Rabdatoru’

 

Mesajul subliminal

 

 

 

 Lup

E ceva aparent banal si pertinent.

Il primesti  frumos ambalat, in mod curent.

La fel  ca apa si aerul,  e un element

Care e-n viata ta tot timpul prezent.

 

Uneori pare o simpla figura de stil, un epitet

Defapt  e complicat,  amagitor, indecent,

Scurt, ofensiv, omniprezent, polivalent,

El te  conduce  abil, te provoaca, e influent.

 

E  alunecos, cordial. Nu pare contondent.

Dar te-otraveste ca un fals tratament.

Iti curata creierul ca un detergent, eficient

Si  iute, de-orice vrea,  te face dependent.

 

Iti ruineaza mintea  ca un bombardament

Ordonat  cu cinism de-un rege dement.

Provoaca usor schimbari de comportament

Facandu-ti  spiritul  fragil, imperfect, impotent.

 

Te subjuga, te lipseste de elan,  de respect.

Iti distruge valorile cu zel,  abil,  indirect.

Nu-l cauta, nu-l vei gasi, nu e ceva  evident.

E imaterial,  prudent, ipocrit, remanent.

 

Ziar, televizor, telefon, mall, banca, amanet,

Cu el te pacalesc, te prostesc, te inrobesc lent.

Nu te-ncrede-n ele, omule, fii atent, fii atent !…

Nu uita: Doar Dumnezeu e prietenul perfect.

 

6 decembrie 2013

Luca N Atentu’

 

 

 

Balada racanului corporatist

pestisor corporatist

 

Racane stai putin si-asculta

Si ia aminte, daca poti:

Te-ai aruncat in apa-adanca

Si trebuie sa stii sa-inoti.

…………………………………..

 

Sa nu gandesti cu voce tare

E bine doar sa stai s-asculti.

Te paste o penalizare

Cand nu gandesti  precum cei multi.

 

Barfit vei fi ca-ti faci reclama

Daca vorbesti  neintrebat,

Privit chioras, de buna-seama,

Ca musafirul nechemat.

 

Ignora glasul ce te cheama

La prima ora sa muncesti

Ca ei te-or injura de mama

Spunand ca vrei sa-i umilesti.

 

Nu cugeta ca langa tine

Lingai fac valuri fara rost

Ca-i unul sus care-i sustine

Si  negresit tu pici de prost.

 

Colegi si prieteni, bunaoara

Vor fi mai fericiti vazand

Cum o mai dai si tu in bara

Si-ti  iei si-o teapa cand si cand.

 

Nu-ti face vise,  nu ai sanse

Sa fii curand deasupra lor

Ei sunt uniti si ti-o vor coace

Si-ajungi de rasul tuturor.

 

Nu fii tu mai destept ca altii

E inutil, si chiar nociv.

Nu te-astepta la satisfactii

Cand esti mai nou in colectiv.

 

Cand esti chemat la vreo sedinta

E bine sa te pregatesti

Pentru o unica sentinta:

Ca nu muncesti, oricat muncesti.

 

31 octombrie 2013

Luca N’ Conformatu’

Creatura – (coleg sau) sef oportunist si las dar partas la cas(h)

Creatura

 

 

 

 

 

 

 

 

Economia romaneasca este in colaps iar asta nu e doar o stire panicarda, e o situatie reala, recunoscuta unanim. Viitorul  este incert, conditiile sunt grele, incarcate pana la refuz de situatii care-i pun in dificultate chiar si pe cei foarte experimentati.
Vorbim discutii. Nimeni nu vine cu solutii pentru ca interesul adevaratilor conducatori este sa nu existe solutii. Ce se-ntampla acum la Arpechim si Oltchim sau la CFR – Marfa, reprezinta o ilustrare perfecta a situatiei economice in care se afla tara noastra. Conditiile apasatoare venite din afara, creditele impovaratoare impuse Romaniei sunt si ele adevarate pietre de moara agatate de gatul alor nostri. Cazul Kovesi este elocvent in privinta impunerii „de sus” a leaderului „care trebuie”. Proverbul conform caruia decat sa planga mama e mai bine sa planga ma-sa, se potriveste la fix in aceste vremuri. Totul e gaunos intr-o tara in care paharnicul e si “turnator” Cu onoarea stam rau, nu prea mai este. Pana si steagul tarii nu mai e demult ce a fost si asta spune multe. Stema, alta data aglomerata de simbolurile bogatiei este acum  mult mai aeristia (si mai trista) si sa nu fim foarte surprinsi daca in  locul vulturului semet de pe ea o sa apara in curand o cioara imbuibata.

Sa ne-ntelegem: Nu sunt depozitar de adevaruri absolute, n-am avut o evolutie profesionala  care sa poata fi luata, ca atare, drept exemplu.Realizarile mele, putine dar nu foarte importante))) au venit greoi, dupa ani de munca si stres. Ce-am obtinut eu in acesti ani (multi) altii, mai ambitiosi si fara indoiala mai bazati, pot obtine mult mai repede. Deseori mi-am cumparat  cu buna stiinta doza de amagire cu un pret pe care altii nu l-ar fi acceptat. La eventuala intrebare: Ce mare lucru ai facut tu? raspunsul meu simplu vine imediat: Am incercat sa-mi mentin pozitia verticala si faptul ca n-am facut compromisuri (care sa-i dezavantajeze pe altii) reprezinta marea mea realizare. Cate am facut, am facut fara sa ma catar cu orice pret pe umerii altora, fara sa-ncerc sa-i dau la o parte pe altii ca sa le pot lua locul. Nu-mi este rusine de ce-am facut. De-aia imi voi permite, in cele ce urmeaza, sa fac portretul  oportunistului (fie ca e barbat sau femeie) atribuind si barbatului si femeii calificativul CREATURA .

Despre CREATURA  se poate spune ca din punct de vedere profesional se mentine si se bucura de o atentie nu prea meritata, ca e un om cu mai multa forma decat fond, cu infinit mai multe mailuri decat carti citite, fara scrupule si cu mult mai mult noroc decat pricepere. E adevarat ca in aceste timpuri se munceste din greu, cu indarjire si in sila, stresul provocat de nesiguranta locului de munca influentand in mod nefast comportamentul angajatului (nu e ideea mea). Aceste conditii reprezinta mediul propice in care CREATURA se naste si-si incepe evolutia parazitara, evolutie incurajata si intretinuta (mai ales material). Misiunea CREATURII este asigurarea climatului economic si social “propice” stoarcerii pana la ultima picatura a profitului si temperarea initiativelor personale “periculoase” pentru mersul “normal” al treburilor. Asta e realitatea chiar daca ne deranjeaza si ne incomodeaza pe noi, ceilalti, care (sper ca) mai avem un dram de constiinta si bun-simt.

CREATURA-EL:

Este mai ceva decat mitocanul de drept comun. Las. Cinic. Cinismul e la moda. Lipsa onoarei nu e o problema pentru el . CREATURA este omul care si-a gasit sensul vietii fara sa-l caute prea mult.

E cabotin si perfid, metrosexual dichisit, profitor  si nesatul, cu interese (personale) obscure, evident paralele cu cele ale colaboratorilor. E sensibil la lingusiri si adept al caprariei, justificandu-si  actiunile cinice in mod invariabil: Ehee, cat am tras eu pana am ajuns aici…cati mi s-au opus asezandu-se in calea mea…i-am inlaturat pe toti…(e mandru)…i-am ciuruit…ai rabdare cum am avut eu, indura, vei ajunge si tu ca mine (poate ca nu vreau  sa fiu niciodata ca el dar asta n-are importanta pentru el). Nu crede ca nu-ti doresti sa-i iei locul si de-aia te trateaza ca pe un potential adversar.

Nimic personal, all it’s only business, afirma superior cand vorbeste cu mai multi si cand ia o hotarare care-i deranjeaza in mod clar pe colaboratori. In particular vocabularul lui e mult mai bogat, chiar savuros uneori, slobod (explicit), care inlatura orice problema de perceptie pentru interlocutor.

In incercarile lui curajoase si des repetate,  de acaparare cu orice pret a unor pozitii care sa-i ofere siguranta, CREATURA  vrea sa-ti induca un mod de comportare umil si o etica a pantalonilor in vine.

Preocupat serios sa-si  conserve un soi de snobism urban (care i se pare ca “da bine”) si sa-si largeasca aria de influenta,  practica cu nonsalanta tehnica insusirilor de idei ale altora, pe care le  foloseste in insailari tupeiste, menite sa abata atentia de la unele greseli  pe care le-a comis cu sau fara voie: “ ca sa mearga treaba mai bine, trebuie sa muncim mai mult decat o facem in prezent…Parerea lui  este ca: “n-am avut o abordare potrivita in cazul …concurenta este la nivelul nostru…ne vom atinge obiectivele daca…” Dispecer al solutiilor pompieristice aplicate zgomotos si inconstient, dupa ureche, ia cu usurinta masuri care pot produce efecte nefaste stiind ca oricum efectele vor  fi suportate in sistem pausal.

Ascultator tacut si viclean al micilor barfe, colectioneaza neobosit informatii care i-ar putea folosi ca sa parvina , cautator de noduri in papura, oricand gata sa  agate cel mai mic firicel  de care  sa te traga in jos si sa te  aseze in umbra.  De dragul de a fi remarcat ca negociator  in diverse (false) probleme, fabrica  conflicte si controverse (perverse), bazate pe intrigi marunte, organizator neobosit de antrenamente de demobilizare, oricand dispus sa contribuie la complicarea lucrurilor, avand drept scop descurajarea si motivarea pentru demotivare:  “stiu ca si tu te astepti la o marire de salar dar vezi prin ce perioada grea trecem, mai ai si tu rabdare ca la toti ne e greu” – spune cu un aer colegial, facandu-se ca ploua dupa ce lui chiar i-a crescut salarul…

Bezna colectivista  si dezbinarea contagioasa a oamenilor pe care-i conduce si pe care-i place sa creada ca-i indruma printr-o metoda  de influentare ” pozitiva”,  dar pe care din nestiinta si superficialitate o aplica precar, fac parte din panoplia uneltelor care  folosesc la atingerea  scopurilor lui ascunse. Ii place sa se laude ca foloseste metode de leadership,  el  nefacand altceva decat sa transforme leadershipul intr-un jalnic dar comod (pentru el) leadresheep.  Este din acest punct de vedere un entuziast agitator de ape in care-i place sa priveasca  o forfota nauca, bezmetica, care-i secatuieste de vlaga pe niste pesti  mici, nevinovati si cu gurile cusute.

Inept, fara constienta limitelor, confortabil in actiunea de  limitare a constiintei celorlalti, sarguincios in exercitarea unui  marketing personal gretos, aminteste de cate ori are ocazia: “Pai eu, cand eram pe pozitia aia am imbunatatit procesele astfel incat sa nu mai existe erori…vezi bine ca treaba merge si acum ca pe roate…toata ziua ma gandeam cum sa fac…noaptea visam metode de optimizare”…Ce mai: tot ce merge bine, merge datorita lui. Este incredibil efectul acestui tip de reclama personala pentru cei din jur. Am vazut cum oameni  destepti si competenti care la inceput, cand il auzeau pe vreun coleg debitand propozitii ca cele de mai sus preferau sa zambeasca  cu indulgenta  (si bun simt), ajung atat de blazati incat incep sa-i aprobe si sustina cu suspecta convingere pe cei laudarosi de parca ar fi hipnotizati.

CREATURA-EA:

Mereu cu nasul pe sus, scortoasa, cu o alura falsa de femeie stilata, greu abordabila, lacoma si cat se poate de periculoasa la serviciu. Zambeste superior. Cand are ceva de lucru CREATURA  face in asa-fel  incat toti cei din jur sa remarce acest lucru. Amplifica importanta putinelor sarcini pe care le are vrand  (si reusind) sa induca sentimentul ca fara ea ar fi foarte greu.

Vorbeste mai tare  decat e normal, etalandu-si  telefonul scump  (primit cadou de la un amic din State) cand interlocutorul e unul cu pozitie importanta. Face si cativa pasi prin birou si ca s-o vada toata lumea, in timpul discutiei CREATURA  afiseaza o figura preocupata.

Uneori , mai face mici destainuiri (bine ticluite), cate unuia pe care-l stie ca are gura mare si ca le va spune si altora ce-a zis. “Am un pic de  febra , cred c-am racit ieri cand am fost la piscina, la Radisson…Inchipuie-ti, piscina de hotel de cinci stele cu apa neincalzita suficient” sau:  ‘’Am primit o invitatie pentru doua persoane la Opera si nu stiu cum sa fac sa ma duc la spectacol. Am foarte mult de lucru in perioada asta, ma prinde si ora zece cu laptop-ul in brate. Imi plac spectacolele de-aici desi  nu se compara cu cele din Austria, ma deconecteaza”

Imbracata in tinute bussines, cu fusta peste genunchi, destul de eleganta, isi arunca pieptul (nu foarte generos) inainte. Poarta pantofi cu toc de marime medie si paseste apasat, sigura pe sine. Doar cerceii (ieftini) si putin cam (prea) lungi care-i atarna la urechi, o cam dau de gol.

Vorbeste numai articulat “Ah, tot timpul am sperat ca “ meilul” asta ne aduce o veste buna”

Ea, desi e bine platita, e defapt din categoria celor care iau taxiul pana la cea mai apropiata statie de autobuz. Studiind-o cu atentie cateva zile (daca vrei), te prinzi ca e doar o toapa invitabila, cu conditia sa-i promiti ca pastrezi  secretul, undeva, intr-un loc discret la un paharel (…nu mai mult ca nu prea obisnuieste sa bea alcool…cu sanse foarte mari sa joci in prelungiri la ea acasa, ca e singura… spune… de ceva timp… ca simtea  nevoia de o pauza sa-si limpezeasca gandurile…se  scuza ca s-a ametit putin…i-a placut compania…ii e si teama sa intre singura-n lift la ora asta, desi in bloc stau numai oameni seriosi : directori, colonei…).

In domeniul publicitatii fraza “Sa faci si sa spui ca faci ce faci” e una de baza, definitorie, numai ca majoritatea oamenilor care chiar au facut bine ce au facut, tac dintr-un exces de modestie si (culmea) tocmai acestia sunt uitati sau contributia lor este minimizata, limitata, chiar de catre oportunistii care de cele mai multe ori cresc, din pacate,  sub aripa ocrotitoare a modestilor plafonati, carora CREATURILE  ajung sa le fie sefi .

Modelele etice si de comportament specifice perioadelor de criza sunt dintre cele mai ciudate. Imi vin in minte versurile foarte inspirate din fabula Boul si vitelul a lui Odobescu:

„Un bou in post mare/Drept, cam ciudat vine/Dar asta se-ntampla in oricare loc/ Decat multa minte stiu ca e mai bine/Sa ai tatdeauna un dram de noroc” Recunosc, aceste versuri m-au obsedat de-a lungul vietii mele de salariat si la un moment dat eram chiar tentat sa le consider putin exagerate. Timpul, insa, mi-a demonstrat ca sunt de o necrutatoare, incontestabila valabilitate si actualitate.

Freud spunea ca ai nevoie de un vis ca sa poti suporta realitatea. Ei bine, acest lucru e mai adevarat ca niciodata. Numai un gand cu adevarat mare te poate proteja de manunchiul de agresiuni repetate, emanate de climatul socio-profesional cotidian si te va apara de influenta nefasta a CREATURII care te poate izbi si chiar zdrobi  in orice moment.

Nu-mi pasa daca acest articol se va bucura de aprobare sau de dezaprobare.Nu ma bazez decat pe convingerile mele spre deosebire de altii care se bazeaza pe pareri ale unor oameni importanti, pareri care genereaza trenduri si curente de opinie. Ca oamenii nu părăsesc companii ci părăsesc manageri (CREATURI PLATITE SI “BINE” ALESE, CARE SA FACA “”CE TREBUIE” PENTRU A OCOLI SOLUTIILE REALE ALE PROBLEMELOR REALE) este o constatare care nu-mi apartine dar cu care sunt intru totul de acord.

CREATURA este, in general, foarte greu de suportat. Depinde de noi daca o acceptam (cu lehamite) langa noi sau daca facem in asa fel incat sa-i prevenim aparitia sau macar sa-i temperam  evolutia, fiindca schimbarea ei in bine nu se (prea)  intampla.  Dealtfel sunt convins (si) ca nimic din ce exista nu se poate schimba cu 180 de grade. Lupul care-si schimba parul ramane cu vechiul narav. Despre oameni ce sa mai zic?!

Asadar: Cand vorbeste CREATURA, fa ceva si-nchide-i gura!!! (nu e ideea mea)…

Luca R Creatu’

 

 

 

Originalitate sau lasitate conformista. Care este varianta castigatoare?

Salariatul deosebit nu poate fi fericit!
Iata una dintre cauze:
Exista oameni deosebiti, capabili, creativi, autentici (in sensul de originali). Nu intotdeauna ei aplica pentru un post la Microsoft, Google sau alte firme de top, unde spontaneitatea si inteligenta sunt cu adevarat factorii primordiali in procesul de selectie ci in corporatii sau firme din esaloane cu nivel (ceva) mai scazut.
Sa presupunem ca un om deosebit este cooptat si vine la noul loc de munca cu constiinta curata, si cu un aplomb necontaminat de spiritul corporatist. Dupa o perioada in care incepe sa realizeze de fapt ce si cum se-ntampla la el la serviciu, are idei pe care doreste sa le comunice si mai ales sa se tina cont de ele. Intr-o naivitate de novice, nu ia in considerare faptul ca activitatea la noul loc de munca este (bine) pusa la punct, formalizata, ca exista deja proceduri, cutume, bune practici, riscand astfel sa fie privit cu neincredere si suspiciune. In unele cazuri ideile si actiunile lui, chiar daca sunt foarte bune, sunt ignorate sau dezaprobate, deoarece prin punerea lor in aplicare ar putea genera atitudini sau procedee care nu s-ar incadra in tiparele consacrate sau ar genera turbulente in desfasurarea „normala” a activitatii.
Descopera ca desi intentia lui a fost una buna, a produs rumoare, deranj sau supararea celor care au muncit (mult) pentru a stabili fagasul normal in care sa curga activitatea astfel incat sa fie asigurat si mentinut un climat de munca sanatos si eficient. Pentru cei care au fabricat proceduri si au validat procese, formalizand chiar si informalul, este greu (chiar daca nu vor recunoaste niciodata) sa renunte la produsul muncii lor sau sa-l adapteze functie de ideile unui nou-venit in sistem. Membrii grupului cu state si responsabilitati mai vechi se vor intreba invariabil: Este necesar si oportun sa incurajam aceasta atitudine (novatoare)? Daca-l acceptam pe Deosebit cu ideile lui cu tot nu cumva ne complicam mai mult decat e necesar? Nu e oare mai bine sa-l ignoram pe acest ciudat, sa-i mai potolim elanul?
Se spune ca rutina nu e buna. Nu prea se spune, insa, ca rutina e „dulce” si comoda…
Astfel, cel nou (Deosebitul) nu va fi acceptat de restul grupului asa cum este ci, pe diferite cai si prin diverse metode i se va sugera alinierea, conformismul ideatic si atitudinal. Autenticitatea lui va fi mai mult sau mai putin voalat, dezaprobata.
Dilema lui poate fi, in aceste conditii, rezumata simplu: Ce fac? Continui sa emit idei sau judecati de valoare riscand sa fiu pus la colt, sau ma conformez asa cum fac colegii mei (cu experienta si vechime in sistem) si voi avea o viata linistita? Raspunsul este simplu!…
Realizand pericolul de a fi marginalizat, in mintea Deosebitului/Ciudatului incolteste ideea ca trebuie sa se autocenzureze pentru a putea fi acceptat, sa nu mai arate ca este ceea ce este sau gandeste, sa fie fals. Din acest moment el va actiona (atitudinal) intr-o arie fabircata, limitata si artificiala. Falsa. Iar falsul nu poate face fericit un salariat original, deosebit, special, cu constiinta si spiritul curate.
Am zis!!!

Luca N’Limitatu’
19 aprilie 2012

Ce va sa zica o echipa (bine sudata) si de/la ce e/nu e buna ea

Pana acum 22 de ani, cel care era absolvent de facultate (unde era asigurata o pregatire multidisciplinara adevarata) era deja un semi-profesionist care urma sa-si dezvolte cariera prin acumularea cunostintelor practice de la locul de munca la care era (obligatoriu) repartizat… Moda occidentala a calificarii „pe domenii stricte” si-a facut insa simtita prezenta si la noi. Pe motiv ca nu e necesar sa stim de toate ci sa doar sa stim unde sa cautam informatii din domeniile noastre de interes, scoala nu mai asigura o pregatire adevarata ci doar o bruma de cunostinte. Calitatea invatamantului a scazut vertiginos. Cica trebuie sa nu fii pregatit multilateral ci unilateral, dar bine.
Hmm! As fi de acord cu asta daca dupa ce un om ar termina o facultate ar avea si un loc de munca asigurat in domeniul pentru care s-a pregatit…

Trăim într-o lume care se misca rapid. Ceea ce în urmă cu cativa de ani se întampla (sau realiza) in mai multe luni de munca, acum (daca se doreste) se întamplă în ore sau chiar in secunde. Fiind asaltati si coplesiti de tot ce se-ntampla in jurul nostru, in dorinta de a face cat mai multe in cel mai scurt timp, devenim tot mai superficiali si mai lipsiti de profunzime. Chiar daca graba nu strica intotdeauna treaba precum stim, trebuie sa acceptam (realitatea) ca deseori nu mai acordam atentia cuvenita tuturor actiunilor noastre, lipsindu-le astfel de temeinicie si consistenta. De cele mai multe ori, nu suntem, sincer-vorbind, nici competenţi şi nici profunzi ci doar mult mai ingrijorati, mai grabiti si mai nesiguri. Chiar si noi, cei care am trecut de ceva vreme de categoria juniorilor, realizam (sau poate nu) ca nu mai suntem ce-am fost odata. Suntem doar mai preocupati ca acest lucru sa fie observat cat mai putin de cei din jurul nostru, pentru a nu scadea in ochii lor si pentru a ne putea conserva aceiasi prestanta cu care i-am obisnuit. Din instinct, cand suntem in pericol de a ni se descoperi superficialitatea, intram in panica si ne acoperim cu e-mailuri intr-o incercare grabita si egoista de a salva aparentele…

Unii (dintre noi) sunt autodidacti si continua (si dupa scoala) sa se pregateasca in particular, altii abandoneaza studiul si se resemneaza, multumindu-se cu statutul pe care l-au dobandit sau amagindu-se cu ideea ca meseria se fura. Nu vreau sa analizez motivele acestei resemnari, ele nu fac obiectul acestui articol. Oricum, toata consideratia pentru aceia care sunt constiinciosi si mai invata, atunci cand altii nu o fac. Constiinciozitatea, perseverenta, nevoia de autodepăşire prin învăţare, pe langa faptul ca scot in evidenta o accentuata stima de sine si ajuta la crearea unui real echilibru atitudinal, sunt indicii clare care anunţă si genereaza deseori performanţa.

Asa stand lucrurile, pentru realizarea unor obiective mai indraznete si mai cuprinzatoare, in mediul corporatist mai ales, se adopta metoda lucrului in echipa. Se presupune astfel ca daca fiecare vine cu un aport (oarecare), succesul e asigurat, sarcinile fiind mai usor abordate si indeplinite. Este clar deasemenea ca timpul in care o echipa (de obicei calitativ eterogena), realizeaza un proiect sau un obiectiv este cu mult mai scurt decat timpul in care acelasi proiect ar fi incredintat spre realizare unui singur om, oricat de bine (policalificat) ar fi. In echipa se incurajeaza dezbaterile se accentueaza transparenta masurilor, apare (teoretic) avantajul medierii dar se estompeaza calitatea profesionala a membrilor ei. Pana aici (aproape) toate bune.

Totusi, echipele nu reprezinta mereu soluţia potrivita pentru oricare tip de activitate, nu întotdeauna întregul înseamnă mai mult decât suma parţilor, desi asta se asteapta (si uneori se si intampla). Unerori, cantitatea poate anticipa calitatea, alteori, dimpotriva… Nu neaparat si nu intotdeauna echipa reprezinta o solutie pentru bunul mers al activitatii in organizaţii, dar nici nu se poate nega ca existenţa ei poate reprezenta temelia necesara pe care se poate cladi performanta dezirabila.
De ce este (totusi) benefic lucrul in echipa? Suntem oameni si chiar daca nu ne place sa recunoastem, prin formatia noastra, a fiecaruia, ne cenzuram actiunile sau le cosmetizam in functie de ce se asteapta de la noi. Cu alte cuvinte, una gandim si spunem si cam alta facem, rezultand de aici o diferenta intre atitudinea reala si comportamentul adoptat (autocenzurat). Pai ce altceva decat o asociere mediaza si potenteaza comportamentele (asociatilor) si le valorifica in vederea realizarii obiectivelor comune?
Elementul cel mai important, care da putere unei echipe este caracterul ei (de voie – de nevoie) integrativ (sau integrator, ca nu stiu cum se spune corect).
Daca ne gandim bine, nu ne este chiar usor sa aderam la o echipa, rar facem asta din convingere iar sa actionam individual, doar din constiinta, pentru realizarea unui scop, ni se intampla si mai rar. Scopul oamenilor (mai ales al celor cu o reala consistenta intelectuala) este de a evolua (cu consecventa) in raport de setul propriu de certitudini si valori, intr-o ambianta (sociala) pe care si-o doresc comoda. Este o insusire evidenta, si fireasca, in definitiv.
In afara de a realiza obiectivul pentru care a fost creata o echipa, scopul complementar al lucrului intr-un astfel de grup este ca respectand prevederile unor norme sau/si reguli, sa atenueze extremele, sa diminueze minusurile (ce ciudat suna!) si excesele, acţionând într-un sens modelator, sa permita concertarea responsabila a eforturilor dar şi deschiderea umană reciprocă şi mobilizarea capacitatii empatice, sa dezvolte relaţiile intre indivizi si atitudinea binevoitoare, sa acceseze si sa valorifice sentimentele de incredere (reciproca).
Deoarece o organizaţie nu poate fi guvernată decât prin sisteme formale, echipa se constituie si actioneaza de cele mai multe ori la fel, dupa criterii formale. Functie de obiectiv si de context, echipa este cea care determina, formeaza sau modereaza caracteristicile personalităţii individuale. Drept consecinta in afara de cazurile in care se obtin rezultate dezirabile, sunt si multe cazuri in care rezultatul muncii comune este influentat negativ, diluat de efectul produs de setul personalitatilor individuale care se manifesta atipic, functie de disponibilitatea fiecarui membru spre toleranta sau de elementul contextual, de conformism, de formalism, de rutina, (ne)incredere, indoiala, elemente care se slefuiesc in timp (indelungat). Aud aproape zilnic sintagma „echipa bine-sudata”. M-am gandit ce va sa zica aceasta asociere de cuvinte si cat adevar contine. Pentru a se putea obtine rezultatele asteptate este important ca oamenii dintr-o echipa sa fie strans uniti, ca cele cinci degete de la o mana, care desi nu seamana intre ele, uninite intr-un pumn, ajuta la o lovitura reusita, de gratie.
Daca o echipa e (bine) sudata va birui, se spune cu un optimism (corporatist si el) care nu se bazeaza mereu pe argumente temeinice. Mie mi se pare ca seamana cu propozitia de odinioara care spunea ca „oamenii-muncii strans-uniti in jurul …si animati de interesul unanim… au reusit sa…”
E adevarat ca o echipa bine-sudata este cea in care membrii ei sunt, in primul rand, animati si motivati de aceleasi interese, fapt care sporeste angajamentul individual si asumnarea deplina a rolului fiecaruia in echipa respectiva. Dar asa ceva este foarte greu (sau imposibil) de intanlit. Cel care are o functie de raspundere, remunerata corespunzator, nu poate fi animat de acelasi interes ca cel cu functie de executie si salar modest. Drept urmare caracterul eterogen (si din acest punct de vedere) al echipei este evident. Ar trebui ca intr-o echipa sa fie cooptati numai cei care chiar au ceva de spus si simt nevoia sa spuna ce au de spus. Am facut parte din cateva astfel de echipe si mi s-a intamplat nu o data sa vad cum cate unul dintre cei cooptati spune lucruri pe care restul echipei sa le catalogeze in mod mai mult sau mai putin vocal, drept minore, pe langa subiect, banale, fara (nicio) importanta, deci de neluat in seama, asa cum am fost de fata si cand altul a spus lucruri foarte interesante, utile, curajoase, care din diverse motive nu au fost luate in considerare. In ambele cazuri este normala frustrarea iar respectivul se-ntreaba pe buna dreptate: Ce caut eu aici? De ce sa mai vin si la urmatoarea intrevedere? …
Pe de alta parte daca un salariat (functionar) nu face sau n facut parte dintr-una sau mai multe echipe (de proiect), este foatre probabil sa nu fie apreciat la adevarata valoare, chiar daca este foarte bun in meseria sa, sa fie trecut la categoria „si altii”. Dorinta de implicare a unora care urmaresc palmaresul si sa iasa cumva in evidenta chiar daca sunt subtiri din punct de vedere al pregatirii genereaza posibilitatea aparitiei in grup a unor neaveniti a caror calitate unica (mai mult sau mai putin evidenta) este spiritul de echipa, calitate insuficienta pentru asigurarea unui nivel de calitate corespunzator al muncii grupului respectiv…
In carti se spune ca este important sa fii dedicat echipei tale, sa ai spirit de echipa, daca nu, trebuie sa te schimbi (pentru a fi acceptat). Corporatiile s-au grabit sa preia aceste cuvinte si sa le transforme in criterii de baza, unanime. Stiu ele de ce. Totusi concentrarea unanima (si in aceiasi masura) a eforturilor pentru realizarea obiectivului propus este (fara deturnare de la gandirea logica) doar o propozitie draguta cu un continut iluzoriu, pur ideologic, ideal(ist), unanimitatea fiind invariabil (numai) aparenta.
Se vor gasi multi care sa ma combata, argumentand ca intr-o echipa este important fiecare membru care-si aduce intr-un fel oarecare si intr-o anumita masura aportul, ca o echipa reprezinta mediul in care pot evolua si se pot dezvolta profesional si cei mai putin pregatiti, ca asta este interesul, ca nimeni nu opreste pe nimeni de la asumarea si realizarea unui obiectiv… Voi accepta si aceste puncte de vedere dar revin cu ideea ca echipele se formeaza totusi pe criterii subiective si considerente practic-pragmatice de genul „cutare pentru ca a mai facut, cutare pentru ca-l priveste direct, cutare pentru ca vrea, cutare pentru ca e sef”… De obicei e greu sa fie cooptat unul care „mananca pe paine” (de multe ori) din simplul motiv ca se afla intr-o pozitie prea mare pentru a fi deranjat ….
V-ati intrebat ce-ar fi daca pentru realizarea unor obiective indraznete ar fi preferat lucrul individual, prin proiecte, al unor oameni foarte bine instruiti, destepti, capabili, responsabili pe deplin, cat mai exista si astfel de oameni?… Sigur, in acest caz cuvinte ca echipa, sedinta, dezbatere s-ar prafui, uitate prin manuale. Paradoxal, cheltuiala de timp si de bani ar trebui reinventate cumva…(De)sigur, (aproape) glumesc!…
Sub efectul leadershipului, si sub presiunea obiectivelor-tinta, calitatea de membru intr-o echipa se suprapune peste conditia de a (mai) fi tu insuti. O fi chiar bine???…Se poate intampla ca obiectivele sa nu fie (chiar) realiste, fiind propuse sau acceptate de oameni mai mult sau mai putin impliniti profesional dar dornici de afirmare…O fi bine???…
In cazul in care oamenii care sunt cooptati sunt deseori niste personaje superficiale care-si dau cu parerea, nemaifiind ei insisi, autocenzurandu-se din diverse motive, in spiritul unei complementaritati de circumstanta, sau emitand judecati inconsistente, lipsite de curaj, care sa nu influenteze in mare masura „calea dorita” sau demonstratia prezentata mai rau sau mai bine de leader, nu exista cu adevarat (la nivel mental) o simbioza absoluta, adevarata, intre membrii unei echipe.
Dar asta e situatia si cu asta trebuie sa „defilam”. Asta e consecinta superficialitatii si precaritatii invatamantului, care fabrica diplome pentru niste oameni nu profunzi ci superficiali, nu competenti ci doar orientati, nu sarguinciosi ci comozi, cu sentimentul autosuficientei, oameni mandri, care citesc doar capitolul rezultate/rezolvari al unui manual pe care nu considera necesar sa-l si citeasca, care nu gresesc pentru ca nu-si propun sa-si asume riscuri, oameni cu o doza mai mare sau mai mica de spirit de echipa, pregatiti doar sa evolueze in echipe bine-sudate… Oameni care nu gasesc pentru ca nu vor sa caute…
Ma bucur insa cand am ocazia sa constat ca oameni tineri gandesc si fac lucruri in stil mare, demonstrand pe langa dorinta de afirmare o pregatire serioasa. E treaba lor cum au dobandit cunostintele si sunt demni de respect.
E drept ca sunt mai putini acesti oameni dar, atat timp cat exista, exista si speranta de instaurare a normalitatii, pentru un viitor mai bun.

Luca N’Échipatu’
30 Martie 2012

Impactul schimbarilor pe plan global asupra afacerilor, calitatii vietii si comportamentului uman

 

 

 

 

 

Populatia globului a atins cifra de 7 miliarde, schimbarea sociala s-a accelerat sporind presiunile de tot felul, intensificand declinul economic si accentuand problemele de supravietuire. Omul va deveni mult mai preocupat decat pana acum de gasirea modului optim de supravietuire. In curand pragmatismul va capata proportii nemaiintalnite.
Vom asista la o deplasare/migrare masiva a populatiei a carei majoritate va saraci in mod vizibil. Oamenii se vor refugia in tari in care situatia li se va parea mai putin tulbure. Stabilirea in „state” nu va mai reprezenta insa o tentatie, America, nemaiavand (nici ea) resurse financiare indestulatoare. Criza este de pe-acum evidenta si acolo. Nu va mai trece mult timp pana cand Statele Unite vor depinde de China iar daca nu va incerca o alianta cu Rusia si Turcia (utopica dar singura, dealtfel, varianta salvatoare), Uniunea Europeana isi va pierde autoritatea si va fi compromisa.
Nu cred ca ar trebui sa ne mire prea tare daca la un moment dat vom constata aparitia unor noi moderne si subtile forme de lagare de munca, administrate de nemti.
Politicile si strategiile vor trebui gandite pe termen scurt si revizuite mai des.
Legea va pierde teren in fata inventivitatii umane. Numai boii (conform proverbului) se vor opri in fata barierelor legale. Conflictul dintre minoritati, va degenera in violenta si in consecinta, intrunirea majoritatii va fi din ce in ce mai greu de realizat.Insasi principiul majoritatii, care a insemnat intotdeauna o sansa pentru cei saraci,(ei reprezentand majoritatea), va cadea in derizoriu existand chiar posibilitatea de a fi pulverizat…
Din cauza ca societatea a coborat in mod foarte periculos gradul de suportabilitate a normelor sociale, in dorinta sa de autoconservare, omenirea va deveni (instinctual) mult mai agresiva decat este in prezent .
Singur si lipsit de aparare, omul se va afla mai mult decat oricand in fata fortelor oarbe ale instinctului si ale agresivitatii. Multe dintre valorile acceptate ca esentiale vor fi rand pe rand rasturnate. Buna credinta si indulgenta (comportamentala) nu vor face exceptie si vor contribui sistematic si din ce in ce mai pregnant la instaurarea unui sentiment general de precaritate existentiala. Este insa posibila, chiar daca mai putin probabila si varianta in care (paradoxal), desi limita suportabilitatii acestei situatii grave va tinde catre zero, spiritul protestatar sa se diminueze si el simtitor, lasand locul unei apatii morbide, plina de egoism si lasitate, de natura sa elimine orice posibilitate de masificare din societate, cu consecinta deplorabila de asumare fatalista a unui destin potrivnic…
…Desi absolut totul va deveni posibil de vandut si de cumparat (chiar si unele dintre constiinte), profiturile se vor diminua simtitor…

 Sistemul bancar acompaniat de cel corporatist a ruinat si continua sa ruineze viata omenirii. (Pana cand?)
Economia monetara va pune in pericol economia reala si nu cred ca e prea departe ziua in care va deveni certitudine faptul ca in acest haos, numai bancile vor avea sanse reale de supravietuire. Spun asta deoarece va exista intotdeauna speranta si  incercarea disperata a unei redresari economice, imposibila fara creditarea masiva a corporatiilor, care, lacome si inglodate in datorii, se vor lupta  de data asta chiar pe viata si pe moarte si  inghitindu-se una pe cealalta se vor imputina drastic…

…Existand o masa imensa si un aflux important de salariati framantati de indoiala si nesiguranta, sistemul salarial va inregistra un recul important. Omul va accepta cu incrancenare in schimbul muncii sale orice i se va oferi iar oferta nu va fi deloc generoasa, fiind afectata de inflatie, cresterea impozitarii, devalorizarea monedei si bineinteles de obisnuitele si (dovedit) ineficientele „taieri”. Salariatii vor fi foarte ieftini, saraci si usor de manipulat si santajat.
Spiritul de revolta se va „interioriza’’ facandu-i pe oameni sa injure (in gand) si sa continue sa munceasca, cu dintii stransi, intr-o continua frustrare. Puterea sindicatelor (cate/daca vor mai rezista/rezista) va fi neglijabila, fiind sabotata mai ales din interior. Metodele represive se vor diversifica si vor fi categorice si mult mai dure, capabile sa descurajeze orice (cat de mica) revendicare sau manifestare a nemultumirii.Pana la momentul, sper, destul de indepartat (peste vreo zece ani), cand si putinele corporatii ramase vor sucomba, stresul salariatilor lor va deveni cronic. Petrecandu-se prea tarziu,  actiunea categorica unita, la fel ca resemnarea personala, ma tem ca vor avea acelasi rezultat deplorabil. Soarta omenirii este, din pacate, pecetluita…  
…Amintesc ca miscarea protestatara impotriva bancilor si a sistemului corporatist care a avut loc nu de mult pe Wall Street a avut ca unic rezultat arestarea TUTUROR celor 700 de manifestanti.
Este evident ca in aceste conditii dure si rezultatele activitatii din organizatii vor avea serios de suferit, din cauza scaderii interesului comun si al devotamentului real al salariatilor, „colectiv unit” sau „spirit de echipa” vor deveni in realitate doar niste simple asocieri de cuvinte, lipsite de substanta.
Organizatiile vor intampina mari dificultati in a pastra in colectivele lor loialitatea si coeziunea. Fiecare salariat va incerca sa ia pentru sine atat cat va putea si de pe unde va apuca, facind rabat de la orice principiu de corectitudine, clamat intens pe toate caile.
Desi invatamantul va fi cu mult mai scump si calitatea lui se va diminua continuu, investitia organizatiilor in pregatirea oamenilor pe care-i au deja (in spiritul pastrarii specialistilor formati), trebuie sa fie in permanenta un obiectiv prioritar. Avantajele acestei investitii nu vor aparea rapid, dar vor fi remarcate, uneori chiar remarcabile. Intr-o lume în care aproape totul e controlat de computere, efectele atacurilor cibernetice asupra computerelor din corporaţii, din armată sau din guverne se vor agrava si deoarece ca orice sistem nici sistemul cibernetic nu e perfect, mai devreme sau mai tarziu va trebui restartat(neputand sa fie nici distrus nici oprit in totalitate). Scriind, ma gandesc cu groaza la cat de straniu suna “”sistemul cibernetic nu mai poate fi oprit””
Cu tristete afirm ca la toate cele de mai sus se va ajunge in definitiv din cauza nepasarii fiecaruia dintre noi. Ghidandu-ne dupa zicala ca cel mai destept cedeaza (primul) vom ajunge sa traim toate efectele neimplicarii noastre.
Cam asa vad eu viitorul (apropiat). Astea sunt parerile (nu postulatele) pe care, cu buna stiinta am gasit de cuviinta sa le exprim aici desi stiu ca parerile trebuie sa fie expuse numai atunci cand sunt cerute. Imi asum inca o data riscul de a fi blamat. 

Acest articol incarcat de pesimism se bazeaza, din pacate pe concluziile observarii starii de fapt si pe unele dintre lecturile mele despre fenomenele geopolitice si economice mai mult sau mai putin actuale.

Oricum, vom trai (cum vom putea) si vom vedea (ce vom mai apuca).  Nu ne mai ramane decat sa speram  ca nu vom asista la cozile formate in fata ferestrelor de la etajele superioare ale sediilor corporatiilor, cozi la care sa se aseze pentru a se arunca in gol, disperati, investitorii faliti, ca in timpul crahului din1929. 
NOI TOTI AM ALES SA FIE ASA!!!…
Intregul nostru sistem etic trebuie foarte rapid reconfigurat astfel incat lasitatea sa faca loc demnitatii iar supunerea neconditionata – actiunii gandita temeinic…

P.S. Sigur ca mi-as dori din tot sufletul sa n-am dreptate dar sunt dezolat observand cum zi de zi oamenii isi distrug vietile prin propriile lor alegeri, nepasare, incapatanare si mandrie de cele mai multe ori prosteasca.

Luca N Intrebatu’
07 decembrie 2011

Sarguinta egoista – solutie defecta de supravietuire (vremelnica)

 

 

 

 

 

 

 

Acesta articol NU ESTE un manifest! Fiecare e liber sa gandeasca si sa actioneze functie de ce-i dicteaza constiinta.

Totusi…
Vedem zilnic cum societatea involueaza pierzandu-si pe rand valorile adevarate. Banii sunt putini si scumpi. Clientii cer din ce in ce mai mult si ofera din ce in ce mai putin. Dorintele noastre sunt mereu limitate de ale altora.Profitul unei părţi a ajuns sa fie măsurat in mod realist numai prin pierderile pe care le suferă cealaltă parte. Asistam la distrugerea economiei, culmea, de catre cei care ar trebui sa contribuie la consolidarea ei. Trăim un moment de criză fara precedent si stim ca momentele de criza reprezinta prebudii ale unor schimbari majore pe care, firesc, le asteptam sa apara in curand. Instinctul de conservare (si nu numai) ne izoleaza incet dar sigur. Presiunea conventiilor, scaderea consumului, nazuinta catre bunastare, determina la fiecare preocupari mai personale mai pragmatice si mai sofisticate. Mai egoiste.
In aceste conditii, mai toti salariatii isi impun si urmeaza un mod de viata frust, egoist. Trist, evident.
Oamenii se transforma atat de mult incat uita de omenie. Sub presiunea poverii indatoririlor chiar si cei (putini) care au cunoscut ce înseamnă sa fi om, realizand dificultatea existentei in aceasta „forma”, incearca sa devina orice altceva, numai om nu. Pentru ca da, e greu sa mai fii OM in ziua de azi. Interesul individual si pe termen scurt a devenit mai important decat posibilele consecinte negative, greu de contrloat, pe termen lung.
Cresterea responsabilitatii personale a unora, asociata deseori (in mod nefast) cu lipsa de responsabilitate a altora a adus dupa sine exacerbarea egoismului individual si descurajarea unei reale asocieri in vederea realizarii de obiective comune. In acest fel aproape ca a disparut si conceptul unirii care face puterea, fiecare incercand sa urmeze si aplice reguluile unui ghid personal de supravietuire in noile conditii (de criza).
Suntem activistii stransi la un loc in vederea realizarii unui scop. Fiecare activeaza in felul lui si atat cat (de mult) e obligat, poate sau vrea s-o faca. Unii mai buni, altii mai putin buni, asa cum suntem, ne place sa credem ca punem umarul ca sa urnim aceiasi caruta. De ce? Fiindca altfel nu se (mai) poate, fiindca daca nu facem asta, vom ramane fara slujba, asa cum au ramas altii. Nimeni nu-si doreste sa ramana fara slujba. Fiecare, in propriul egoism (normal dealtfel) pune pe primul plan asigurarea ramanerii in sistem. Este oare de ajuns? Este intr-adevar o realizare faptul ca (inca mai) lucrezi si prin asta iti asiguri (vremelnic) existenta? Este oare un success faptul ca tu ai rezistat si ai in continuare serviciu, pe cand alti colegi de-ai tai au fost exclusi? Ce le lipsea lor, ce oferi tu in plus fata de cei care au disparut? Este un real motiv de satisfactie faptul ca inca nu tu ci altul a fost exclus? Cum trebuie si ce trebuie sa faci ca sa-ti fie bine si sa-ti pastrezi serviciul in continuare si sa poti sa actionezi si tu, rotita din marele angrenaj, pentru mentinerea in stare buna de functionare a marelui system? Stie oricine ca pentru pastrarea locului de munca o conditie (esentiala) este ca intreprinderea pentru care presteaza sa mearga bine si in directia buna. Pentru asta insa, este necesara mai mult decat oricand renuntarea la subiectivismul care caracterizeaza orgoliile individuale si aderarea la demersul de asigurare a desfasurarii unei activitati rodnice. Impartasirea valorilor (comune) trebuie sa devina un deziderat adevarat, nu doar o insiruire de cuvinte frumoase dintr-o poveste pe care o citim prin diverse documente sau o auzim din cand in cand pe la sedinte.
…Eu sunt bun, dar cine vede asta? Trebuie sa fac in asa fel incat sa fiu remarcat si (poate si) apreciat la adevarata valoare.Daca eu la locul meu de munca imi fac treaba bine, urmarind sa-mi realizez si obiectivul personal, ce-mi pasa ce se mai intampla la alt department? In definitiv imi fac datoria. Este firesc si uman (pana la un punct) ca fiecare sa gandeasca asa. Totusi cred ca nu ne mai putem permite sa actionam ca entitati separate pentru ca sunt (multe) situatii in care obiectivul personal nu are prea multe in comun cu obiectivul general. Ba chiar (uneori) intre cele doua (tipuri de obiective) pot sa apara contradictii. Asta duce la dezordine iar unde apare dezordinea, apre in mod invariabil, inevitabil, haosul cu efectele lui devastatoare. O eventuala greseala a unuia dintre noi se (poate) rasfrange asupra functionarii unui intreg department. O hotarare insuficient (de bine) gandita, luata (pe criterii subiective) la nivelul unui department, afecteaza in mod dramatic functionarea sanatoasa a intregii activitati din firma. Lipsa de coeziune devine in aceste conditii cel mai aprig dusman si are un efect puternic coroziv asupra activitatii in general.
Intr-o cultura organizational generala in care concurenta interna s-a accentuat iar dezbinarea incepe sa-si arate efectele este imperios necesar ca acum, mai mult decat oricand, sa fim uniti. Tuturor, indiferent de departamentul din care facem parte trebuie sa ne pese daca anumite parteneriate ale companiei noastre esueaza, daca nu se (mai) semneaza suficient de multe contracte, daca nu s-au strans suficient de multi bani din piata, daca colegilor nostri le este bine sau nu, daca ce s-a hotarat intr-un department ca trebuie sa se-ntample in viitor, alt department are posibilitatea sa faca…Sarguinta noastra manifestata strict in aria de actiune a departamentului din care facem parte nu mai inseamna mare lucru daca nu este orientata unanim si in mod evident spre realizarea scopului general. Faptul ca seful ne apreciaza (la un moment dat) ca urmare a sarguintei cu care ne facem treaba in stilul nostru personal (deseori egoist) nu mai reprezinta garantia unei “supravietuiri” pe termen lung.
Exploatarea judicioasa a tuturor canalelor de comunicare interna (si) interdepartamentala este si in acest sens foarte bine venita deoarece asigură coeziunea, buna receptare şi înţelegerea unanima a mesajului, adaptarea informaţiilor la caracteristicile activitatii, flexibilitatea rolurilor şi a indatoririlor din fisa postului, luarea masurilor celor mai potrivite.
Imi asum riscul enuntarii unei consideratii personale indraznete afirmand cu convingere ca daca pana acum inca nu ne-a fost destul de clar, este momentul in care trebuie sa ne fie FOARTE CLAR TUTUROR ca o comunicare de calitate, onesta si lipsita de egoism, cu si intre angajaţi este instrumentul-cheie de obtinere a coeziunii – necesara pentru asigurarea performanţei necesara supravietuirii.
Toti avem nevoie să mâncăm. Aceasta este propozitia de baza a existentei noastre. In traducere libera si redus la idea (vulgar-primitiv-egoista) de consum, aceasta propozitie se poate traduce mai devreme sau mai tarziu prin: “Suntem nevoiti sa ne mâncam unii pe alţii”. Si atunci ce mai ramane?… Exista traducere si pentru raspunsul la aceasta intrebare…
Unde-s doi puterea creste, unde-s mai multi, uniti in cuget si-n simtiri, puterea creste considerabil.
Consider ca “UNITATE” este cuvantul necesar, cel mai important si mai potrivit in retorica specifica actualei conjuncturi. Numai unitatea ne da puterea, asigurand substanta si coerenta necesare demersului nostru comun.
Apropos!
La un buletin de stiri, am auzit ca Putin si-a exprimat public un mare regret: faptul ca Uniunea Sovietica s-a destramat, considerand acest lucru o greseala monumentala. De ce oare?

Luca N’ Sofisticatu’
07.10.2011

Rafinamentul comunicational al corporatiei si viata salariatului in corporatocratie

   Din istoria economiei stim ca la începutul revoluţiei industriale, oamenii săraci care se angajau sa lucreze in fabrici, munceau până la extenuare si erau deseori umiliti. Abuzurile erau la ordinea zilei. Aceste abuzuri si umilinte au alcătuit subiectul unora dintre romanele lui Charles Dickens, el însuşi fiind  nevoit inca din copilărie să muncească într-o fabrică. Dickens a evocat în mod elocvent  acei ani grei, de sărăcie şi umilinţe. Ce s-a schimbat in mod fundamental de atunci?  Atat  in Romania cat si pe plan international, mai nimic nu s-a schimbat, in afara de faptul ca fabricile (care n-au disparut fiind vandute la fiare vechi) au fost inghitite de mari corporatii. Efectele si perspectivele perverse ale economiei capitaliste asupra calitatii vietii salariatului care au ramas si ele la fel, sunt greu de atenuat, evitat sau anulat. La fel si efectele sistemului corporatist de principii morale, creat in avantajul celor bogati, al proprietarilor adevarati.

Scopul real, principal al oricarei organizatii este maximizarea profitului, asta in conditiile mentinerii unei imagini (cu caracter umanist), fara cusur.

   Aceasta stare de lucruri, moderata subtil dar ferm de o combinatie de instrumente şi metode specifice, contribuie cu spor la atingerea obiectivului de creare şi întreţinere a imaginii pozitive a unei organizaţii – element extrem de important pentru mentinerea unor relaţii (mutual) profitabile cu si intre  salariati si cu publicurile organizatiei respective.

   Desi izvorata din lectură, educaţie, imaginaţie, talent, atenţie, experienţă si calificare;  creativitatea si autonomia salariatului, indiferent de pozitia pe care o ocupa, chiar daca in aparenta sunt  incurajate, sunt foarte atent urmarite si bine canalizate. Autonomia, ca rezultat al increderii care se investeste intr-un salariat, se concretizeaza in libertate de decizie si actiune. Ea creste  de regula gradual, ca element motivational, odata cu avansarea in pozitii importante. Este o metoda de management cu rezultate garantate. Ea ofera siguranta stabilitatii mediului corporatist. Asadar, autonomia nu e pentru toti. Creativitatea da, desi nu toti pot fi liberi sa gandeasca, sa decida si sa actioneze. Libertatii omului de a decide, chiar si spre binele companiei in care lucreaza i se impune o arie de manifestare limitata, incadrata de niste granite care pot fi usor controlate.

   Afirm cu (obiectiva) convingere ca si in acest sens comunicarea are un rol primordial. Ea reprezinta principalul instrument de mentinere a echilibrului intre ce se intampla defapt  si ce e bine si trebuie sa se stie ca s-a intamplat intr-o companie.

“Suntem bulversaţi să aflăm despre decesul unui salariat al agenţiei profesionale din Bordeaux care şi-a pus capăt zilelor dându-şi foc în această dimineaţă în parcarea agenţiei Merignac” (la periferia oraşului Bordeaux), a declarat conducerea grupului francez de telecomunicaţii…ne anunta printr-un comunicat de presa organizatia franceza.

Este unul dintre zecile de exemple de manifestari disperate ale efectelor exploatarii corporatiste si ale unei comunicari alterata de  opacitate intentionata, manipulare si cenzura, punctul terminus al evolutiei starii depresive de care sufera foarte multi dintre salariati.

   Pentru producerea efectelor dorite de corporatii, conferinţelelor si comunicatelor de presa li se imprima, cu un deosebit rafinament si un vocabular indulcit, un aer de importanţă, bunavointa, toleranta  şi credibilitate.

…Cum de este posibil asa ceva? Ne intrebam cu totii. Pai e posibil, pentru ca in spatele gardului vopsit proaspat in culorile cele mai vii si atragatoare, se ascunde defapt un leopard feroce, gata oricand sa devoreze…Toti salariatii din mediul corporatist stiu bine asta, chiar daca unii nu o recunosc. Fiecare spera insa ca nu va fi el cel devorat sau chiar daca va fi, momentul acela nu va fi prea aproape. Ieri, am auzit la radio ca in China s-a hotarat ca un milion de roboti industriali sa preia o mare parte din activitatea salariatilor, deoarece studiile au scos „la lumina” faptul ca 85% dintre salariati sufera de depresie. Corporatocratia asigura conditiile necesare pentru ca revolutia industriala sa-si urmeze cursul normal. Pana aici totul e corect si (pare) normal. Ce vor face insa acei salariati care vor fi inlocuiti de roboti?  Depresia acestora se va amplifica dramatic. Oare acesta este pretul (real) suportat de om, pentru evolutia umanitatii. Da, oricat de cinic suna… Eu cred ca desi nu se spune asta niciodata, exploatarea omului de catre om se amplifica, provocand nenumarate forme ale depresiei, sub pretextul ca industrializarea, tehnologizarea si modernizarea vin in ajutorul omului, in general. Salariatul, fara macar ca uneori sa realizeze, devine cu preponderenta dependent de  de seful care-i hotaraste soarta (influentandu-i existenta)  si supus masinii, pe care, culmea, a inventat-o pentru a-i fi de ajutor.

  Folosindu-se toate mijloacele si canalele de comunicare pentru a prezenta informaţiile despre corporaţie se induce sentimentul ca lucrand constiincios, tot ce ne dorim sã fim vom fi, ca tot ce vrem sa avem vom avea, ca vom ajunge oriunde ne dorim si avem toate conditiile sa realizam ce ne dorim. Pentru cei mai multi dintre salariati, toate acestea raman doar vise. Pentru foarte putini devin împliniri. Aceasta este esenta “democratiei” de corporatie, a corporatocratiei.

   De la sefi aflam ca diferenţa constã în primul rând în formularea ţelului. Trebuie sa fii obiectiv si sa-ti vezi lungul nasului. Daca telul tau de salariat mijlocas este sa devii intr-o zi posesorul unei case si al unui autoturism  (conditii minime de existenta decenta), este treaba ta. Esti incurajat sa speri la imbunatatirea calitatii vietii tale. Este insa foarte greu sa ajungi sa-ti indeplinesti aceste aspiratii ramanand in mediul corporatist care iti va oferi, de obicei, un salar cu care sa poti  supravietui, de regula, fara a face excese, pana la urmatorul salar. Oricum sunt unii care-ti vor spune mereu ca nimic nu este imposibil si ca daca esti rabdator si muncitor, vei reusi. Vor profita copios de naivitatea ta sau de faptul ca esti la stramtoare si-ti vor oferi, sub pretextul ca te ajuta, sarcini mai multe contra unor (eventuale) sume mici, pe care vei ajunge sa le folosesti eventual pentru a-ti cumpara medicamente. Animat de dorinta de a impartasi valorile corporatiei, ofertantul, de regula unul dintre sefi, nu va avea nicio urma de remuscare. Va avea doar sentimentul ca a impuscat doi iepuri cu acelasi glont, ca s-a ajutat si pe el si te-a ajutat si pe tine, atunci cand ai avut nevoie. Nici macar (pentru el) nu va accepta ca te-a manipulat, sau daca va accepta, va crede ca te-a manipulat intr-un sens pozitiv,  avantajos.

…Unii dintre cei care se angajeaza, din dorinta de a dobandi statutul de proprietar, (contracteaza credite istovitoare pentru locuinte) nu fac decat sa sporeasca proprietatile marilor proprietari. Altii, in dorinta de a-si mentine (eventuala) mica proprietate, sopresc si ei defapt imensele averi ale adevaratilor capitalisti…Daca e adevarat sau fals ce-am scris, judecati!…

…Capacitatea salariatului de a distinge între adevăr şi fals este bine gestionata deoarece poate genera reacţii puternice la tendinţele de manipulare şi cenzură, indispensabile pentru buna functionare si vigoarea unui mediu corporatist. A-i tine pe salariati ocupati mereu si intr-o continua tensiune, este un obiectiv fundamental. Multi vor spune ca e normal sa muncesti tot timpul si ca tensiunea produsa de conditia de a respecta termenele e normala si ea. Doar nu vrei sa fii platit sa vii la serviciu ca sa te odihnesti!…De parca n-ar fi normal sa muncesti din ce in ce mai putin si sa traiesti din ce in ce mai bine, fara sa se abuzeze de calitatile si sanatatea ta…Ca asa-i capitalismul cu care ne-am dorit (cu ardoare) sa inlocuim socialismul nostru cladit pe principii marxiste…Iar daca toti colegii gandesc in acelasi fel, iar tu in altul, inseamna ca faci opinie separata, ca nu pui pret pe valorile echipei, ai o atitudine contra revolutionara, deviationista, ceea ce e rau, foarte rau. Daunator.

   Tendințele de iesire “la suprafata” sunt la timp combătute,  reprimate chiar, prin metode rafinate, pentru  că un singur  act de împotrivire poate da nastere la un precedent ce poate provoca aparitia unui punct de cotitură nedorit. Asadar, ti se va reprosa conduita nepotrivita, lipsa atasamentului fata de echipa si fata de organizatie, lipsa de initiativa benefica, lipsa de interes pentru munca,  predispozitia spre erori profesionale, oferirea exemplului negativ.

   In fata acestor reprosuri realizezi ca esti de fapt un reper, o piesa de schimb intr-o masinarie care poate functiona si fara tine; ca esti un individ oarecare dintr-un grup oarecare, care poate fi înlocuit dacă manifestă atitudini „contrarevoluționare” sau „deviaționiste”.

   Companiile îşi dezvoltă si-si revizuiesc permanent cultura corporatistă. Ele vor invoca mereu motive sofisticate pentru a nu recunoaste o realitate evidenta: ca in  stilul de comunicare pe care-l practica, cenzura si manipularea au roluri incontestabil, importante. Constiintele  se  modeleaza, personalitatile se nivelaeza, atitudinile se slefuiesc. Cunoasterea evolueaza, constientizarea se dirijeaza. Totul sub aparenta grijii fata de capitalul suprem al companiilor: oamenii.

   Exploatarea imbraca permanent forme din ce in ce mai noi, mai subtile si mai rafinate.   Limitele rezistentei umane sunt fortate cu indecenta si sarg sub aparenta unor oportunitati  atragatoare de crestere a calitatii (muncii si vietii) si de preluare a controlului asupra, culmea (!), propriului destin.

   Sunt situatii in care intelepciunea de a spune nu unor astfel de oferte poleite cu aparenta celor mai bune intentii se dovedeste a fi o remarcabila calitate. Macar pentru mentinerea instinctului de conservare in limite rezonabile.

Luca N’ Atragatoru’

Seful si prietenul lui – Subalternul

 

 

 

 

 

 

 

 

De ceva vreme, le-am spus atunci si catorva apropiati, imi dadea tarcoale ispita de a scrie un articol despre insingurarea sefului si alterarea relatiei de prietenie dintre doi oameni atunci cand unul dintre ei devine sef. Am inceput sa-l schitez, aproape ca se inchegase, mai trebuia putin finisat cand…

Saptamana trecuta am avut ocazia sa particip la un curs de leadership unde am invatat (cu mare placere) niste lucruri importante. Dupa acest curs am recitit textul si mi s-a parut ca trebuie sa rad aproape jumatate din el. Am inceput  sa mai tai cate o fraza, sa mai renunt la cate o idée, sa mai adaug ici-colo cate ceva sa mai caut sensuri, sa mai fac legaturi. Dupa asta mi-am dat seama ca l-am saracit de coerenta, ca ar trebui sa renunt la el si sa mai astept momentul inspiratiei.

Laura, Paul, Tudor, Stefan (va salut pe toti si va multumesc) cativa vechi cititori ai blogului meu m-au certat insa ca de mult n-am mai postat nimic si iata:

Lumea in care traim nu e una perfecta. Imi amintesc acum o strofa care i-a fost atribuita lui Eminescu si care incepea asa: “In lumea asta prost facuta”….

Daca lumea noastra nu e una perfecta inseamna ca este lipsita de echilibru. Asa cred eu.

Unde sa fie echilibru cand unii traiesc in palate iar altii in bordeie de pamant. Unde sa fie echilibrul intre cei care dau comenzi si indicatii printr-o simpla apasare a butonului unui mouse si cei care trudesc in galeriile minelor cu cazmaua si tarnacopul.

E stiut faptul, ca oamenii nu sunt egali din punct de vedere intelectual. Corect!

Unii destepti, totusi, se incapataneaza sa spuna ca in viata asta exista un echilibru in toate…

A afirma cu convingere ca echilibrul exista, este la fel cu a afirma ca stii tot. A sti tot inseamna a avea o putere supranaturala. Ori asa ceva omul nu are. Are insa atata putere cata presupune o pozitie de sef sau una de subaltern. Orice pozitie de sef inseamna de obicei, o putere mai mare decat a celor din jur. Si stim ca puterea corupe!…….

Fiecare dintre noi are prieteni mai mult sau mai putin adevarati. Se-ntampla uneori ca unii  dintre prietenii nostri sa ne devina sefi. Se-ntampla si ca noi sa le devenim la un moment dat sefi unora dintre prietenii nostri. Asta decurge aproape firesc, din dorinta de a evolua, caracteristica omului si din nevoile pe care le are societatea, nevoi care trebuie satisfacute prin aportul unora dintre noi.

Desi ne este poate greu sa acceptam asta, nici in prietenie nu exista o egalitate perfecta, desi prietenia ne dorim sa insemne in primul rand comunicare de la egal la egal. La baza fiecarei prietenii exista un cat de mic interes. Nu ne imprietenim cu oricine de pe strada ci cu oameni cu care impartasim aceleasi valori sau au aceleasi interese.

Se poate pastra o prietenie cand unul este seful prietenului sau.?  Aici apare o relatie mai mult sau mai putin formala de sef-subaltern  Si fara-ndoiala unde apare formalul incep sa dispara atributele prieteniei. O prietenie poate fi bazata pe respect (reciproc), pe omenie, la fel si o relatie ierarhica. Exercitarea puterii poate insa genera chiar dispret, iar relatia in care apare o cat de mica forma de dispret nu e prietenie.

Un om nu ajunge sef  decat daca doreste si reuseste sa se detaseze de obiceiurile prieteniei in sens traditional. Omenia lui nu mai poate fi la fel. In momentul in care apare relatia sef- subaltern, apare si delimitarea intre prietenia de dupa program si relatia din timpul programului. Prietenia incepe sa se erodeze, impurificata de relatia ierarhica iar fostii prieteni se transforma in sefi si subalterni care „incearca sa salveze aparentele”…

Cred totusi ca in sufletul oricarui sef isi face loc o umbra de tristete la gandul ca nu va mai putea fi ce-a fost odata, cand prietenul nu-i era subordonat. Singur in teama lui, in duritatea lui, in deciziile lui, singur in fata riscurilor asumate, avand povara raspunderii pe umeri, mai poate spera ca prietenul de odinioara sa inteleaga ca el nu le poate imparti pe acestea cu nimeni, pentru ca raspunderea finala este doar a lui.

Serviciul e serviciu!…. Si nimic nu este mai important pentru un proaspat sef, ca atingerea unui scop sau îndeplinirea unei sarcini… ..

Constient de imposibilitatea de a-si mai putea permite sa mai fie la fel de superficial ca mai-nainte, isi asuma responsabilitatile de sef,  ştie că nu mai e de glumit pe seama lucrurilor importante, gluma, poanta, ironia, fiind de domeniul sensurilor echivoce, al ambiguităţilor, al simulării, al jocului. Toate acestea coboara incet sub demnitatea lui. Pozitia de sef presupune prestanta, seriozitate, rigurozitate, fermitate (am mai spus-o). Pentru asta, seful asteapta sau pretinde intelegere. Altfel nu va putea sa-si exercite cu eficienta rolul de conducator. Defapt el incepe sa faca parte dintr-un scenariu bine pus la punct, in care rolul sau este bine determinat. Incepe sa intre in pielea noului personaj (Seful ), sa-si interpreteze rolul. Asta e calitatea de sef. Un rol de interpretat. Iar cand incepe sa-si interpreteze rolul omul, inceteaza sa mai fie el insusi. Pe masura ce-si intra mai adanc in rol,  obiectivele de realizat incep sa fie dince in ce mai importante pentru el si comunica rapid acest lucru.

La orice sef apare destul de repede, un soi de cinism derivat din necesitatea realizarii sarcinilor de serviciu…

Devine aproape un motiv de incantare o marturisire a lui prin care  incearca mai voalat sau mai direct sa transmita ca odata ce a devenit sef, adica unul din pleiada de avocati ai diavolului a incetat, nu mai poate sa mai fie acelasi om. In incercarea de a se dezvinovati cumva in fata prietenului  care de cele mai multe ori  e sceptic fata de “capriciile de management”,  seful isi poate chiar recunoaste mai mult sau mai putin devenirea cinica (pe care si-o asuma de la inceput),  amagindu-se cu faptul ca forma asta de cinism daca e  profesional il poate dezlega de pacate…  El isi face datoria…Nimic personal, etc…

Sa fie clar: Seful nu devine un om mai bun sau mai rau decat a fost inainte de a deveni sef.  El ramane acelasi, dar consolat cu ideea ca punctul lui de vedere este cel mai bun, mai logic, mai adevarat. Devine astfel prizonierul constiintei lui care-i dicteaza sa fie ceea ce spune ca este. Ori constiinta, restrange autonomia firii eliminand nevoia de rezumare la subiectiv. Seful devine din ce in ce mai serios, mai constiincios, mai atent, mai ambitios (uneori capos), mai exigent.  Incearca sa fie mai convingator.  Devine mai strict. Nu are incotro.  Absorbit in aceasta indeletnicire  transformatoare se insingureaza amagindu-se:  Asta e!  E mai bine asa!…Sunt mai destept! Mi se cuvine!…TRIST,TRIST!

…O mare capcana pentru un sef este sentimentul ca e indispensabil pe motiv ca stie tot. E foarte periculoasa aceasta capcana pentru ca a sti tot inseamna a nu mai sti incotro. La omul care crede ca  stie tot apare blazarea, suficienta, dispare ratiunea cautarii cercetarea, iar invatarea nu mai are sens , deseori piere umorul, iar in acest moment singuratatea sefului devine certa iar prietenia dispare efectiv.

Sistemul organizational desi se doreste o inovare a disciplinei este creator de metode iar aplicarea metodelor presupune incadrare in cerinte si  renuntare intr-o oarecare masura  la logica. Seful poate, cand e vorba de un prieten, sa indulceasca metodele dar nu le poate ignora sau elimina…  Pragmatismul impus de practicile manageriale (corporatiste), obliga seful sa devina prea matur ca sa introduca speranta in logica si (paradoxal) sa accepte sa mai creada cu usurinta in idealuri, realizand exigentele practice ale realitatii. Astfel se departeaza de firescul relatiei de prietenie, accentuandu-si orgolios gradul de individualizare, cu gandul ca fiecare lucru individual se leagă de toate celelalte si ca in felul acesta, realul se suprapune peste ideal.

In dorinta de a se incadra in limitele de corectitudine si onestitate fata de cei cu care au avut relatii de prietenie, cei mai abili dintre manageri construiesc – combinand gandirea libera din arte cu gandirea rationala din stiinte, sisteme care garanteaza faptul ca oamenii cei mai capabili si motivati vor ocupa posturi de munca mai bune si ca distorsiunile si discriminarea vor fi eliminate. Este cam tot ce mai pot sa faca pentru a inprima o nota de firesc relatiilor cu fostii prieteni…

La un anumit moment al prezentarii cursului, trainerul ne-a zis: Va dau o veste: voi nu sunteti prietenii oamenilor pe care-i aveti in subordine. Punct!…Fara de la capat.

Luca I Maturu’

 

Pages:123»