Din istoria economiei stim ca la începutul revoluţiei industriale, oamenii săraci care se angajau sa lucreze in fabrici, munceau până la extenuare si erau deseori umiliti. Abuzurile erau la ordinea zilei. Aceste abuzuri si umilinte au alcătuit subiectul unora dintre romanele lui Charles Dickens, el însuşi fiind  nevoit inca din copilărie să muncească într-o fabrică. Dickens a evocat în mod elocvent  acei ani grei, de sărăcie şi umilinţe. Ce s-a schimbat in mod fundamental de atunci?  Atat  in Romania cat si pe plan international, mai nimic nu s-a schimbat, in afara de faptul ca fabricile (care n-au disparut fiind vandute la fiare vechi) au fost inghitite de mari corporatii. Efectele si perspectivele perverse ale economiei capitaliste asupra calitatii vietii salariatului care au ramas si ele la fel, sunt greu de atenuat, evitat sau anulat. La fel si efectele sistemului corporatist de principii morale, creat in avantajul celor bogati, al proprietarilor adevarati.

Scopul real, principal al oricarei organizatii este maximizarea profitului, asta in conditiile mentinerii unei imagini (cu caracter umanist), fara cusur.

Aceasta stare de lucruri, moderata subtil dar ferm de o combinatie de instrumente şi metode specifice, contribuie cu spor la atingerea obiectivului de creare şi întreţinere a imaginii pozitive a unei organizaţii – element extrem de important pentru mentinerea unor relaţii (mutual) profitabile cu si intre  salariati si cu publicurile organizatiei respective.

Desi izvorata din lectură, educaţie, imaginaţie, talent, atenţie, experienţă si calificare;  creativitatea si autonomia salariatului, indiferent de pozitia pe care o ocupa, chiar daca in aparenta sunt  incurajate, sunt foarte atent urmarite si bine canalizate. Autonomia, ca rezultat al increderii care se investeste intr-un salariat, se concretizeaza in libertate de decizie si actiune. Ea creste  de regula gradual, ca element motivational, odata cu avansarea in pozitii importante. Este o metoda de management cu rezultate garantate. Ea ofera siguranta stabilitatii mediului corporatist. Asadar, autonomia nu e pentru toti. Creativitatea da, desi nu toti pot fi liberi sa gandeasca, sa decida si sa actioneze. Libertatii omului de a decide, chiar si spre binele companiei in care lucreaza i se impune o arie de manifestare limitata, incadrata de niste granite care pot fi usor controlate.

Afirm cu (obiectiva) convingere ca si in acest sens comunicarea are un rol primordial. Ea reprezinta principalul instrument de mentinere a echilibrului intre ce se intampla defapt  si ce e bine si trebuie sa se stie ca s-a intamplat intr-o companie.

„Suntem bulversaţi să aflăm despre decesul unui salariat al agenţiei profesionale din Bordeaux care şi-a pus capăt zilelor dându-şi foc în această dimineaţă în parcarea agenţiei Merignac” (la periferia oraşului Bordeaux), a declarat conducerea grupului francez de telecomunicaţii…ne anunta printr-un comunicat de presa organizatia franceza.

Este unul dintre zecile de exemple de manifestari disperate ale efectelor exploatarii corporatiste si ale unei comunicari alterata de  opacitate intentionata, manipulare si cenzura, punctul terminus al evolutiei starii depresive de care sufera foarte multi dintre salariati.

Pentru producerea efectelor dorite de corporatii, conferinţelelor si comunicatelor de presa li se imprima, cu un deosebit rafinament si un vocabular indulcit, un aer de importanţă, bunavointa, toleranta  şi credibilitate.

…Cum de este posibil asa ceva? Ne intrebam cu totii. Pai e posibil, pentru ca in spatele gardului vopsit proaspat in culorile cele mai vii si atragatoare, se ascunde defapt un leopard feroce, gata oricand sa devoreze…Toti salariatii din mediul corporatist stiu bine asta, chiar daca unii nu o recunosc. Fiecare spera insa ca nu va fi el cel devorat sau chiar daca va fi, momentul acela nu va fi prea aproape. Ieri, am auzit la radio ca in China s-a hotarat ca un milion de roboti industriali sa preia o mare parte din activitatea salariatilor, deoarece studiile au scos „la lumina” faptul ca 85% dintre salariati sufera de depresie. Corporatocratia asigura conditiile necesare pentru ca revolutia industriala sa-si urmeze cursul normal. Pana aici totul e corect si (pare) normal. Ce vor face insa acei salariati care vor fi inlocuiti de roboti?  Depresia acestora se va amplifica dramatic. Oare acesta este pretul (real) suportat de om, pentru evolutia umanitatii. Da, oricat de cinic suna… Eu cred ca desi nu se spune asta niciodata, exploatarea omului de catre om se amplifica, provocand nenumarate forme ale depresiei, sub pretextul ca industrializarea, tehnologizarea si modernizarea vin in ajutorul omului, in general. Salariatul, fara macar ca uneori sa realizeze, devine cu preponderenta dependent de  de seful care-i hotaraste soarta (influentandu-i existenta)  si supus masinii, pe care, culmea, a inventat-o pentru a-i fi de ajutor.

Folosindu-se toate mijloacele si canalele de comunicare pentru a prezenta informaţiile despre corporaţie se induce sentimentul ca lucrand constiincios, tot ce ne dorim sã fim vom fi, ca tot ce vrem sa avem vom avea, ca vom ajunge oriunde ne dorim si avem toate conditiile sa realizam ce ne dorim. Pentru cei mai multi dintre salariati, toate acestea raman doar vise. Pentru foarte putini devin împliniri. Aceasta este esenta „democratiei” de corporatie, a corporatocratiei.

De la sefi aflam ca diferenţa constã în primul rând în formularea ţelului. Trebuie sa fii obiectiv si sa-ti vezi lungul nasului. Daca telul tau de salariat mijlocas este sa devii intr-o zi posesorul unei case si al unui autoturism  (conditii minime de existenta decenta), este treaba ta. Esti incurajat sa speri la imbunatatirea calitatii vietii tale. Este insa foarte greu sa ajungi sa-ti indeplinesti aceste aspiratii ramanand in mediul corporatist care iti va oferi, de obicei, un salar cu care sa poti  supravietui, de regula, fara a face excese, pana la urmatorul salar. Oricum sunt unii care-ti vor spune mereu ca nimic nu este imposibil si ca daca esti rabdator si muncitor, vei reusi. Vor profita copios de naivitatea ta sau de faptul ca esti la stramtoare si-ti vor oferi, sub pretextul ca te ajuta, sarcini mai multe contra unor (eventuale) sume mici, pe care vei ajunge sa le folosesti eventual pentru a-ti cumpara medicamente. Animat de dorinta de a impartasi valorile corporatiei, ofertantul, de regula unul dintre sefi, nu va avea nicio urma de remuscare. Va avea doar sentimentul ca a impuscat doi iepuri cu acelasi glont, ca s-a ajutat si pe el si te-a ajutat si pe tine, atunci cand ai avut nevoie. Nici macar (pentru el) nu va accepta ca te-a manipulat, sau daca va accepta, va crede ca te-a manipulat intr-un sens pozitiv,  avantajos.

…Unii dintre cei care se angajeaza, din dorinta de a dobandi statutul de proprietar, (contracteaza credite istovitoare pentru locuinte) nu fac decat sa sporeasca proprietatile marilor proprietari. Altii, in dorinta de a-si mentine (eventuala) mica proprietate, sopresc si ei defapt imensele averi ale adevaratilor capitalisti…Daca e adevarat sau fals ce-am scris, judecati!…

…Capacitatea salariatului de a distinge între adevăr şi fals este bine gestionata deoarece poate genera reacţii puternice la tendinţele de manipulare şi cenzură, indispensabile pentru buna functionare si vigoarea unui mediu corporatist. A-i tine pe salariati ocupati mereu si intr-o continua tensiune, este un obiectiv fundamental. Multi vor spune ca e normal sa muncesti tot timpul si ca tensiunea produsa de conditia de a respecta termenele e normala si ea. Doar nu vrei sa fii platit sa vii la serviciu ca sa te odihnesti!…De parca n-ar fi normal sa muncesti din ce in ce mai putin si sa traiesti din ce in ce mai bine, fara sa se abuzeze de calitatile si sanatatea ta…Ca asa-i capitalismul cu care ne-am dorit (cu ardoare) sa inlocuim socialismul nostru cladit pe principii marxiste…Iar daca toti colegii gandesc in acelasi fel, iar tu in altul, inseamna ca faci opinie separata, ca nu pui pret pe valorile echipei, ai o atitudine contra revolutionara, deviationista, ceea ce e rau, foarte rau. Daunator.

Tendințele de iesire “la suprafata” sunt la timp combătute,  reprimate chiar, prin metode rafinate, pentru  că un singur  act de împotrivire poate da nastere la un precedent ce poate provoca aparitia unui punct de cotitură nedorit. Asadar, ti se va reprosa conduita nepotrivita, lipsa atasamentului fata de echipa si fata de organizatie, lipsa de initiativa benefica, lipsa de interes pentru munca,  predispozitia spre erori profesionale, oferirea exemplului negativ.

In fata acestor reprosuri realizezi ca esti de fapt un reper, o piesa de schimb intr-o masinarie care poate functiona si fara tine; ca esti un individ oarecare dintr-un grup oarecare, care poate fi înlocuit dacă manifestă atitudini „contrarevoluționare” sau „deviaționiste”.

Companiile îşi dezvoltă si-si revizuiesc permanent cultura corporatistă. Ele vor invoca mereu motive sofisticate pentru a nu recunoaste o realitate evidenta: ca in  stilul de comunicare pe care-l practica, cenzura si manipularea au roluri incontestabil, importante. Constiintele  se  modeleaza, personalitatile se nivelaeza, atitudinile se slefuiesc. Cunoasterea evolueaza, constientizarea se dirijeaza. Totul sub aparenta grijii fata de capitalul suprem al companiilor: oamenii.

Exploatarea imbraca permanent forme din ce in ce mai noi, mai subtile si mai rafinate.   Limitele rezistentei umane sunt fortate cu indecenta si sarg sub aparenta unor oportunitati  atragatoare de crestere a calitatii (muncii si vietii) si de preluare a controlului asupra, culmea (!), propriului destin.

Sunt situatii in care intelepciunea de a spune nu unor astfel de oferte poleite cu aparenta celor mai bune intentii se dovedeste a fi o remarcabila calitate. Macar pentru mentinerea instinctului de conservare in limite rezonabile.

Luca N’ Atragatoru’