Un personaj care a marcat evolutia mass-mediei românesti din secolul trecut. Initialele numelui sau erau TV (de la Televiziune)

Semăna cu Lino Ventura. Se spune ca la un festival de film din Franţa, un ziarist l-ar fi întrebat, în glumă, pe marele actor italian dacă Tudor Vornicu (ca despre el e vorba), poate fi fratele său geamăn, si ca Ventura ar fi răspuns: „Aş fi onorat ca el să fie fratele meu”.

“Om” si “vedeta” cu (cel putin) doua vieti paralele, Vornicu era prea popular, motiv pentru care Elenei Ceausescu nu-i placea deloc.

Tudor Vornicu  s-a nascut  in 1926 – anul în care John Logie Baird inventa televizorul, la  29 ianuarie, la tara, in satul  Angheleşti, din comuna  Rugineşti  (acum) in judetul Vrancea.

Anul 1948 a marcat începutul carierei lui de jurnalist. A inceput colaborarea la ziarul “Sportul Românesc” şi la emisiunile sportive ale Radiodifuziunii Române.

A fost elev la Liceul Gheorghe Şincai din Bucureşti si a avut cateva tentative nereuşite de a absolvi Facultatea de Litere. In anul 1950 a absolvit Academia Comercială din Bucureşti.

În anul 1953 incepe sa scrie la revista “Stadion”.

A practicat mai multe sporturi: rugby, atletism, tir.

În anul 1960 a fost prezent la Jocurile Olimpice desfăşurate la Roma, alături de delegaţia României.

Ambiţia şi pasiunea pentru gazetărie, dovedita ca redactor (la Scînteia) dar şi faptul ca vorbea cursiv italiana şi franceza l-au recomandat pentru postul de ataşat cultural al Ambasadei României în Franţa. Astfel, în 1960 se stabileste la Paris unde va indeplini (si) misiunea de corespondent al agentiei de stiri “Agerpres” si al cotidianului “Scanteia”. In perioada de cinci ani petrecuta acolo, a asistat la evenimentul prilejuit de preluarea presedintiei de catre Charles de Gaulle si a transmis “relatari” de la vizita lui Nikita Hrusciov, succesorul lui Stalin. Din Franta a mers deseori (si) în Spania – după războiul civil, tot in calitate de corespondent.

Pentru sase luni a fost detasat in Israel. In acest timp, calitatea lui de colaborator al serviciilor speciale a atins, se pare, punctul culminant. Neoficial, din cauza apropierii de Gheorghiu Dej, Paul Niculescu-Mizil, si de alti “fruntasi” ai regimului de atunci, precum si a zvonurilor despre misiunile sale externe, in cercurile de cunoscuti si “cunoscatori” din Romania i se spunea “Mon Colonel”.

Conform unei confesiuni facuta lui Octavian Sava (alt mare realizator de emisiuni al Televiziunii Romane), in Israel, Vornicu incepuse o idila cu o “traducatoare oficiala” de la care obţinea înaintea tuturor textele, si informatiile de interes, şi le comunica imediat  în Romania.

A luat parte la procesul criminalului de razboi Otto Adolf Eichman, judecat intr-un tribunal din Ierusalim, pentru exterminarea a sase milioane de evrei între anii 1940-1945.

Securitatea avea o parere buna despre Tudor Vornicu. Intr-unul dintre rapoartele ei se  mentiona  ca are “aptitudini pentru munca de securitate, e curajos, perseverent, cu initiativa in munca, un tip inteligent, volubil, prietenos, avind o buna pregatire politica si de cultura generala” dar, in 1975 intre el si Securitate apar cateva neintelegeri. Printre altele i se reprosa ca “isi manifesta dezaprobarea fata de activitatea unor persoane cu functii de conducere din Radioteleviziune si alte organisme din mediul cultural, facand aprecieri tendentioase la adresa acestora”. Este „dat in atentia” Directiei a III-a. I se intercepteaza corespondenta si telefonului si i se monteaza microfoane in birou.

Oricum, prin Televiziune a circulat mereu zvonul ca Tudor Vornicu a fost mai mult decat un simplu colaborator al Securitatii,”purtand trese pe sub costum”.  Acest lucru reiese si din “Dosarul de obiectiv” al Radioteleviziunii.

Ma voi opri aici cu relatarile despre colaborarea lui cu securitatea, considerand ca activitatea relevanta a lui Vornicu “tine” de televiziune.

In bransa mass-mediei au fost si sunt multi colaboratori ai securitatii, dar ei nu se apropie, din pacate, nici pe departe, de calitatea profesionala a realizatorului Vornicu.

Era un gazetar redutabil dar vocatia sa era divertismentul de televiziune.

In Franţa, Vornicu a urmarit cu interes toate programele de tip variete, magazinele culturale şi de divertisment, descoperind mirajul televiziunii de care a ramas indragostit iremediabil pana in ultima zi a vietii.

In anul 1964 isi începea activitatea in Televiziunea Română in care a deţinut mai multe funcţii: şef la redacţia Actualităţi, redactor-şef la redacţia emisiunilor culturale, director de programe si director adjunct al institutiei.  In Televiziune  a realizat mai multe emisiuni de divertisment, magazine culturale şi programe de varietati. Emisiunile “De la A la… Infinit”,” Mozaic duminical”, “Album duminical”, “Gala Desenului Animat”,“Post Meridian” au fost deosebit de apreciate în acea perioadă iar cei de-o varsata cu mine sau mai in varsta, le mai evoca si acum cu  nostalgie.

Talentul de om de televiziune i-a fost recunoscut repede si (aproape) unanim.  Spun aproape pentru ca Vornicu, la fel ca orice om cu personalitate puternica, avea si dusmani. Dealtfel, in televiziune, nu cred sa fie cineva care n-are parte de invidie si barfa. A fost un adevarat maestru al interviurilor, iscodea dar si valoriza pe fiecare dintre invitatii la emisiunile sale. Si n-au fost putine personalitatile pe care le-a intervievat. Georges Pompidou, Amza Pellea, Aura Urziceanu, Leopoldina Balanuta, Nichita Stanescu, sunt nunai cateva dintre acestea.

“Era şeful ideal, dispus să împărtăşească tot ce ştie şi să-ţi dea mână liberă, un profesionist impecabil, gata să te susţină, să-ţi ia apărarea, ceea ce într-o epocă de laşitate era şi mai de preţ”, marturisea criticul de film Irina Margareta Nistor.

Televiziunea a fost viaţa lui. Foarte pasionat, puternic, autoritar si intransigent, un autodidact încăpăţînat si mereu neobosit, Tudor Vornicu pierdea multe nopţi muncind la “montarea” emisiunilor.

A colaborat cu nume mari ale televiziunii autohtone: Dan Mihăescu,  Valeriu Lazarov , Cristian Ţopescu, Octavian Sava, Sanda Ţăranu, Florentina Satmari…

In anul 1968 a coordonat realizarea Festivalului Cerbul de Aur, un eveniment de inalta clasa pentru vremea aceea si fenomenal din punct de vedere al costurilor de productie imense, creat dupa modelul unor renumite spectacole din Italia şi Franţa.

Mulți profesioniști de televiziune din Europa (si nu numai) îl cunoșteau și erau încântați să discute cu el, iar cand se afla la cate un eveniment extern, jurnaliștii își programau interviurile cu el în funcție de timpul lui liber.

Era dur dar romantic. Floarea lui preferată era liliacul. Generos, vesel, sarmant, tandru, cu un real simt al umorului, vesnic indragostit, Tudor Vornicu a avut parte de dragostea multor femei frumoase din intreaga lume. A fost (si) casatorit. De trei ori… Un Don Juan care avea, totuși, demnitatea de a-si recunoaşte propriile greşeli.

Eu am aflat de el cand aveam vreo saisprezece ani, de la “Album Duminical”. Apoi, dupa patru ani, in 1982, Dumnezeu a vrut sa ma aflu in fata lui, sa-l cunosc chiar in studioul care acum ii poarta numele. Faceam parte dintr-un grup satiric in care aveam rolul principal si am primit invitatia  sa filmam un “show” de douazeci de minute. Eu spuneam un monolog de vreo trei minute si, tin minte ca la repetitia dinaintea filmarii, pe care el a urmarit-o stand in picioare, s-a apropiat mi-a zambit si mi-a zis: “Bine, e bine!” Asta a fost tot, dar pentru mine aceste cuvinte au contat mult. Il admiram.

In ziua de 2 aprilie 1989 Tudor Vornicu a murit. Liliacul era inflorit.

In noaptea dinaintea mortii a fost sunat la spital de catre prietenul sau Octavian Sava, care a spus ca ultimele cuvinte ale lui Vornicu au fost „Ăştia (doctorii) spun că inima îmi bălteşte în sânge”.

Se pare ca a murit “de inima rea”. Regimul hotarase “sa-i ia” toate emisiunile importante.

A fost înmormântat la Cimitirul Bellu la 5 aprilie, orele 12:00 desi oficial se comunicase ca ceremonia va incepe la 13:00. A fost o mica diversiune, pusa la cale pentru evitarea unei busculade de proportii. Inca de dimineata la cimitir venisera sute de oameni sa-i aduca un ultim omagiu. Si pana la 12 au mai venit alte multe sute.

“A promovat valoarea și s-a bazat numai pe valori…Nu știu cine-i va mai putea lua locul”  spunea intr-un interviu Florentina Satmari. Din pacate, pana acum, Tudor Vornicu n-a mai putut fi inlocuit.

Pentru cei interesati:

La 21 Martie 2008 a avut loc lansarea cartii biografice „Tudor Vornicu”, a scriitoarei vrancene Annie Musca. Nu cred ca e prea greu de procurat.

Eu n-am citit-o (inca) dar sunt sigur ca aceasta carte ofera mult mai multe amanunte interessante care intregesc imaginea marelui teleast, decat acest modest articol.

4 aprilie 2019

Luca Pitesteanu’

Balada repetatei renuntari

Ne vom mai intalni iubito, iara,

Catre amurgul timpuriu al vietii,

Pe un peron, in mica noastra gara,

Ca intr-un basm din anii tineretii.

Incaruntiti de nemiloase vremuri

Vom sta lipiti intr-o imbratisare

Adulmecand fantomele de trenuri

Intr-o straveche sala de-asteptare.

Ne vom vorbi-ndelung, cu necuvinte

Ca-n timpu-n care nu ne-am intalnit

Si cu tristete ne-om aduce-aminte

De tot ce ne doream sa fi trait.

Ne vom mira ca toate ni-s straine

De parca nici n-au existat vreodata,

Ca a crescut mohorul printre sine

Si-a ruginit demult calea ferata.

Tarziu, cand luna sus pe cer apare

Si voal de-argint asterne peste gara

Eu voi pleca spre cenusii hotare

La fel cum am plecat odinioara.

Ma voi uita-napoi numai o data

Si te-oi vedea prin aburii de toamna

Privind in gol, cu fata-nlacrimata,

Ca intr-un film rusesc, trista mea doamna.

Iubirea mea inseamna renuntarea

Si greu e de-nteles plecarea mea.

Ramai cu bine si urmeaza-ti calea!

Eu stiu ca intr-o zi ma vei ierta.

5 Noiembrie 2018

Luca N Statornicu’

Celui care trece (Balada pentru ochi si timpan)

Corporatisti: Orice asemanare cu personaje sau fapte reale este neintentionata, (deci) intamplatoare.

Azi n-ai trecut pe-aici si imi e dor

De mersul leganat, cu pas usor,

De uitatura ochiului viclean

Lipita de al laptop-ului meu ecran.

Nu mi-a lipsit, ca astazi, niciodata

Urechea ta, spre mine aplecata

Ca sa absoarba un cat de mic zvon,

Mai abitir ca un reportofon.

De-azi-dimineata sunt preocupat

Ca poate ceva rau ti s-a-ntamplat.

Oare pe scari sa fi alunecat

Si nimeni inca nu te-a ridicat?…

Mi-e dor de tine si sa-ti scriu insist,

Mesajul asta rugator si trist:

Hai vino, vino, treci pe coridor,

Ca pana maine mor de al tau dor…

7 Iunie 2018

Luca N Rabdatoru’

Balada muritorilor de rand

E lumea gresit intocmita,

Se cumpara totul cu bani

Ne e si speranta-ngradita

De hoti agramati si spagari.

Viata ne e dramuita

Secunde-mprumut ni se dau.

Sunt multi care n-au ce merita

Si multi nu merita ce au.

De apriga lumii-nclestare,

De vremuri si semeni scarbit

Va scapa numai cel care moare,

Tradat, si de toti umilit.

23 Mai 2018

Luca N Meritatu’

Cifrabet

Aritmetica puterii

Alfabetul il subjuga.

Si sub umbra medierii,

Din stapan il face sluga.

Din sonetele cochete

Literele evadeaza

Si in strofe indecente,

Resemnate se asaza.

Interjectii otravite

Lesne se insinueaza

In discursuri schizofite

Care tot ce-i bun blameaza.

Substantive stanjenite

Cu-adjective se ingana

Si cu verbe obosite

Uratesc limba romana.

Din retorici colturoase,

Cu prea multe numerale

Se desavarsesc – hidoase,

Opere de trei parale.

E din drepturi decazuta

Randuiala literara

De-aritmetica acuta

Si perfida ca o boala.

…………………………

De pragmatice-aritmetici

Derutati si amagiti,

Devenim si noi ermetici,

Jalnici si nesabuiti.

17 Mai 2018

Luca N Descifratu’

Natura vie cu mare, fata si poet

Pe faleza-n Antibes,

Intr-un mic dormitor,

Haine imprastiate peste tot, pe covor.

Pahare golite,

Tutun, bautura,

Doua tinere trupuri. Aventura.

Tulburi arome

De farmec si vis

Inunda acest vinovat paradis.

Apriga-n zori,

Marea vuieste.

Somnul amantilor obositi il goneste.

Se misca oblonul,

Fereastra-i deschisa.

Soarele-nvaluie trupul de fata proscrisa.

Un acordeon

Suspina incert.

Tresare usor fruntea unui poet.

Natura e vie

Si-aprinde simtirea.

Decadenta inunda trairea.

17 martie 2018

Luca N’ Tulburatu’

Ultima intrebare

Nu e usor sa fii asa cum eşti,

Ti-ai spus adeseori privind direct,

Prin spatiul dintre ura si respect,

Nimicnicia patimii lumesti.

Nesocotind angoasele-ancorate

Intr-un destin sortit ostil sa-ti  fie,

Ai cautat prin marea inertie

Sa-accepti ce-ti este dat cu demnitate.

N-ai asteptat rasplata pentru toate

Cate-ai facut, si ai gasit raspuns

La teoreme vagi, greu de patruns

Sau la-ntrebari de vremuri cenzurate.

Acum, cand viata ta e la amurg,

Te-ai pregatit sa pleci inca din zori.

Esti resemnat si-astepti chiar si sa mori,

Ca-i prea tarziu, si orele se scurg.

Nimic nu te mai poate-mpiedica

Sa mergi catre eternitatea de arama,

Fara prejudecati si fara teama,

Cum te-a adus pe lume mama ta.

…………………………………………………

Neinteles ai fost pana acum.

Si-n mod fatal, al vietii tale sens

Deosebit si demn, si mult prea dens,

Poate va fi recunoscut postum.

Stii c-ar fi fost usor sa fii ce-ai fost

De-ai fi ales sa fii un oarecare,

Si-n gand mai ai o ultima-ntrebare:

Incrancenarea lumii are rost?

8 ianuarie 2018

Luca Cel care ESTE

Egoparadox

Sunt, in principiu, un aristocrat –

Propagandist, suspect de misticism.

Sunt activist din lipsa de civism.

Sunt simplu, fiind foarte complicat.

Cand nu sunt rau, sunt omul cel mai bun,

Eu, pesimistul cel mai optimist.

Sunt proletar dar si capitalist.

Sunt zgomotosul cel mai taciturn.

Sunt sfantul stapanit de erezie,

Nelinistitul cel mai linistit.

Sunt cabotin si artist-emerit,

Cosmopolit traind in sihastrie.

Sunt popular din mare plictiseala.

Eu sunt avangardistul desuet,

Un huligan cu fire de poet.

Sunt moralistul cel fara morala.

Sunt patriotul cel fara de tara,

Vizionar lipsit de viziune.

Sunt ziditorul cel fara de nume

Uitat mereu pe ziduri, fara scara.

Sunt un neinteles care-ntelege.

Iscoditor fiind, sunt prea discret.

Sunt si analfabet si exeget,

Judecator al celor fara lege.

Eu sunt avarul prea cheltuitor,

Nascut demult, descoperit recent,

In inocenta mea sunt un docent,

Un imprudent mult prea prevazator.

Luca N Principialu’

22 ianuarie 2018

Cea mai tristă zi de primăvară

Ne jucam pe marginea drumului, cum se joacă copiii la țară,

În după amiezele liniștite de primăvară.

Făcând zgomot mare, stârnind praf pe șosea,

Cu caii-n galop, o căruta trecea.

Erau în caruță nea’ Marin cu fie-sa, o fată frumoasă și cuminte

Fața ei părea amorțită, nu veselă, cum era cu o zi înainte.

Avea pe cap o basma neagră, privirea-i era împietrită…

A trecut repede. Ceata noastră a ramas uimită…

–  Nu ne-a văzut!… am zis. Că-ntotdeauna

Ea ne face voioasă cu mâna….

Cu toții, mirați, ne-am întrebat:

–  Chiar nu ne-a văzut? Ce-o fi cu ea? Ce s-o fi întâmplat?…

–  O duce p-asta mică la cumnată-sa; am auzit-o pe tanti Mituța.

Săraca Măriuța!

……………………………………………………………………………………….

A doua zi banca ei era goală…

Cand am aflat de ce Mariana n-a venit la școală

Nimeni n-a mai avut chef de joacă.

Nici un copil nu știa ce să spună sau ce sa facă.

În întregul sat se zvonise

Că ieri, nevasta lui Marin murise,

–  Mariana nu mai are mamă!… șușoteau niște colegi mai mari…

Lacrimi i se prelingeau învățătoarei noastre de sub ochelari…

……………………………………………………………………………………….

Prin fereastra clasei vedeam fremătând castanii de-afară.

… A fost cea mai tristă zi de primăvară…

Luca N’ Împăcatu’

30 iunie 2017

Balada lui Vasile – liber cugetatorul

Vasile-i un om de treaba, un fiu mandru de taran

Care are o deviza: Nu depind de vre-un program!

Ganditor de profunzime  cu-ndeletniciri lejere,

E un soi de Moromete – nepreocupat de-avere.

Cand in noaptea cea tarzie se topeste orice larma

Adanc cugeta Vasile inainte sa adoarma.

Atunci, gandu-l poarta iute catre tot ce a gresit,

Si cu gandul sau cu fapta, ziua a pacatuit.

Am mintit si am fost mandru fata de semenii mei,

Am cazut in blasfemie, injurand de dumnezei…

Si ca-n orice zi, pot spune, ca nu prea am avut spor

Ce sa zic?… Ca sa fiu sincer, cu munca nu ma omor.

Ar mai fi ceva: vai Doamne, am mai fost si pofticios

Cand pe ulita vecina-si unduia trupul frumos…

Iar cam pe la miezul zilei  in taverna am intrat

Si cand m-am urnit de-acolo, chelnerii faceau curat…

Am golit pahare multe, am barfit si-am cugetat

Cu sarg, pana am dat gata ajutorul de la stat…

……………………………………………………………………

Zi de zi nevasta-l roaga: mai Vasile nu mai bea

Ca incep copiii scoala si n-au cu ce se-ncalta.

Inteleg ca n-ai serviciu de doi ani, insa, macar

Fa cate ceva prin curte, fii nitel mai gospodar!

Casa noastra sta sa cada, geamul de la drum e spart.

In ograda-i gol cotetul, si cuptorul s-a crapat.

Ruginita coasa-ti  zace  langa sapa si lopata,

Cade ciutura-n fantana cand ma chinui sa scot apa.

………………………………………………………………………

Cu mult tact, cum ii sta-n fire, lung Vasile o priveste

Si cu miere-n voce-i spune ca-n curand se pricopseste:

C-a gandit un plan: de maine nu mai bea, nu mai fumeaza

Si nici nu mai umbla-creanga. Chiar maine se angajeaza…

– Maine, chiar la prima ora ma voi duce la serviciu

Voi aduce bani acasa, n-o sa mai am niciun viciu…

Ca visezi, vei crede maine, cand vedea-vei pe-nserat

Cum la  tine-n curte intra o minune de barbat,

Cu sacosile-ncarcate cu de toate, zambitor,

E barbatul tau, vezi bine, muncitor si iubitor….

Nu mai e mult pana maine!.. Acum du-te si te uita

Daca-n sticla din camara, a ramas vreun pic de tuica…

E aproape miezul noptii. Vreau sa-mi fac curaj sa dorm

Am nevoie de odihna, precum are orice om.

Iar daca nu-mi vine somnul prea curand, sa il astept

Cugetand cum pot, de maine, tot ce am gresit sa-ndrept.

………………………………………………………………

Sa sfarsim cum se cuvine balada asta rurala

E firesc s-avem nevoie de-o concluzie finala:

Oricare ne-ar fi menirea trebuie sa ne-amintim

Ca schimbarea e constanta in lumea-n care traim.

Ca tot pom e si cel care de ani buni nu mai rodeste

Si nu doar Vasile-al nostru, munceste doar cand gandeste.

Luca N’ Schimbatu’

20 iulie 2017