Balada lui Vasile – liber cugetatorul

Vasile-i un om de treaba, un fiu mandru de taran

Care are o deviza: Nu depind de vre-un program!

Ganditor de profunzime  cu-ndeletniciri lejere,

E un soi de Moromete – nepreocupat de-avere.

Cand in noaptea cea tarzie se topeste orice larma

Adanc cugeta Vasile, inainte sa adoarma.

Atunci, gandu-l poarta iute catre tot ce a gresit,

Si cu gandul sau cu fapta, ziua a pacatuit.

Am mintit si am fost mandru fata de semenii mei,

Am cazut in blasfemie, injurand de dumnezei…

Si ca-n orice zi, pot spune, ca nu prea am avut spor

Ce sa zic?… Ca sa fiu sincer, cu munca nu ma omor.

Ar mai fi ceva: vai Doamne, am mai fost si pofticios

Cand pe ulita vecina-si unduia trupul frumos…

Iar cam pe la miezul zilei  in taverna am intrat

Si cand m-am urnit de-acolo, chelnerii faceau curat…

Am golit pahare multe, am barfit si-am cugetat

Cu sarg, pana am dat gata ajutorul de la stat…

……………………………………………………………………

Zi de zi nevasta-l roaga: mai Vasile nu mai bea

Ca incep copiii scoala si n-au cu ce se-ncalta.

Inteleg ca n-ai serviciu de doi ani, insa, macar

Fa cate ceva prin curte, fii nitel mai gospodar!

Casa noastra sta sa cada, geamul de la drum e spart.

In ograda-i gol cotetul, si cuptorul s-a crapat.

Ruginita coasa-ti  zace  langa sapa si lopata,

Cade ciutura-n fantana cand ma chinui sa scot apa.

………………………………………………………………………

Cu mult tact, cum ii sta-n fire, lung Vasile o priveste

Si cu miere-n voce-i spune ca-n curand se pricopseste:

C-a gandit un plan: de maine nu mai bea, nu mai fumeaza

Si nici nu mai umbla-creanga. Chiar maine se angajeaza…

– Maine, chiar la prima ora ma voi duce la serviciu

Voi aduce bani acasa, n-o sa mai am niciun viciu…

Ca visezi, vei crede maine, cand vedea-vei pe-nserat

Cum la  tine-n curte intra o minune de barbat,

Cu sacosile-ncarcate cu de toate, zambitor,

E barbatul tau, vezi bine, muncitor si iubitor….

Nu mai e mult pana maine!.. Acum du-te si te uita

Daca-n sticla din camara, a ramas vreun pic de tuica…

E aproape miezul noptii. Vreau sa-mi fac curaj sa dorm

Am nevoie de odihna, precum are orice om.

Iar daca nu-mi vine somnul prea curand, sa il astept

Cugetand cum pot, de maine, tot ce am gresit sa-ndrept.

………………………………………………………………

Sa sfarsim cum se cuvine balada asta rurala

E firesc s-avem nevoie de-o concluzie finala:

Oricare ne-ar fi menirea trebuie sa ne-amintim

Ca schimbarea e constanta in lumea-n care traim.

Ca tot pom e si cel care de ani buni nu mai rodeste

Si nu doar Vasile-al nostru, munceste doar cand gandeste.

Luca N’ Schimbatu’

20 iulie 2017

Reforme diforme. Fond fara contur.

Prin „reforme” scumpe, din  ’89 pana azi, edificarea noii civilizații „moderne” s-a realizat in mare masura prin adoptarea unor  „forme”, provenite din occident. In goana dupa „emancipare” si reformare, nu s-a mai analizat impactul si posibilele efecte (negative) pe termen mediu sau lung, ale acestor „forme” asupra „fondului” societatii romanesti sau, mai simplu: daca „formele” de import vor incadra cum se cuvine „fondul” existent si vor configura astfel structuri instituționale benefice, socialmente eficiente.

Din interes, obedienti si servili, politicienii nostri au fost bucurosi ca pentru o mana de arginti, sa se puna in slujba occidentului, sa-i serveasca interesele – importandu-i „formele” intr-un dispret grobian fata de tara noastra si de popor. Politica se face in orice loc, la noi sau aiurea…numai din interes. Acesta este un fenomen care, ne place sau nu, se situeaza in ceea ce numim „normalitate”.

Reprezentatii celei mai mari parti a structurilor institutionale importante sunt implicati direct sau indirect in politica. Iar politica nu este pentru oameni neprihaniti.

Este daunator ca in politica si mai ales in (actuala) guvernare sa fie implicati oamenii cu instructie precara, care sa-si urmareasca animalic propriul interes, dar, credeti-ma nici cu asa-zisele elite din „opozitia” de azi nu-mi e rusine… Acum multi ani, cand am studiat teoria formelor fara fond, mi s-a parut o „descoperire” extraordinara. Azi, din pacate, simtind-o peste tot, mi se pare doar o concluzie de-a dreptul „la-ndemana”, banala, prin aplicabilitatea si actualitatea ei.

Politic-vorbind, tot ce traim sau ne inconjoara (acum) se poate raporta la aceasta teorie a formelor fara fond.

I-as ruga (daca n-ar fi in zadar) sa-mi ierte nepriceperea si impertinenta de a denatura oarecum teoria formelor fara fond, pe maestrii Maiorescu, Eminescu, Kogalniceanu, Russo sau Hajdeu…precum ii rog sa ma ierte si pe cei care poate vor citi aceste randuri impregnate cu pesimismul meu cronic (sper ca nu si contagios).

…Cum sa traim intr-un „stat de drept” vitregit de separatia puterilor? Sub ce forma? Cum sa se „mai” formeze un pol de credibilitate cand ura, prostia, demagogia, ipocrizia si dubla-masura, sunt, in fond – ele insele, generalizate?… Cum?…cand multi dintre conducatorii nostri aflati in tara, sau care ne reprezinta in afara sunt „suspecti” (cel putin din punct de vedere juridic)?

S-a ajuns prea departe cu impostura. Dependenta Romaniei (vandute) fata de occident este reala, in fond, si se manifesta in(tr-o) forma inrobitoare. Hotararile importante sunt si ele importate si sunt puse in aplicare cu sarg umilitor, de catre oamenii nostri politici (alesi). Mai toate – asa-zisele reforme din economia si societatea romaneasca s-au dovedit respingatoare, dezolante, mult prea dezavantajoase pentru romani.

S-au perindat pe la conducere toate formatiunile politice. Toate au fost cand la putere, cand in opozitie, si nu numai „de forma”.  Rezultatul: „pe fond” il vedem…daca vrem!

Aud acum ca cei aflati la putere fac in fond, numai abuzuri mascate in „reforma”. Noaptea, ca hotii. Desi declara (de forma) ca vor binele natiei. In fond, niste  nemernici (!?)

Cei din opozitie nu contenesc cu criticile. Dar ei cine sunt? Niste ipocriti neputinciosi (?!), in fond, niste instigatori iresponsabili(?!)… care, cum altfel (?), se declara (si ei) bine intentionati (!?)…De forma(!?)….

Deosebirea dintre famiglia puterii si cea a opozitiei pare sa fie acum numai aceea ca famiglia opozitiei, cand a fost la putere, a facut „reforme” ziua, in amiaza mare, (fara sa stea peste program). Sa intelegem ca daca n-a iesit in strada, poporul a fost de acord cu toate masurile luate in perioada guvernarii anterioare(?)…

Manifestarile democratice anti-sistem din Piata Victoriei, cele din vecinatatea Palatului Cotroceni, precum si cel de-al doilea „Fenomen Pitesti” au avut un numitor comun: dezbinarea prin manipulare si prin exploatarea superficialitatii unor cetateni – in esenta corecti. Mie mi-au amintit de miscarile de strada din Grecia.

Iar daca in „imaginarul colectiv” la Piata Victoriei, manifestarile au fost percepute, ca forma, curate si civilizate (cu putine exceptii), in fond – „triste” si fara un obiectiv clar conturat si temeinic exprimat si argumentat, cele de la Cotroceni si cele de la Pitesti au fost percepute ca isterice si mizere – in fond, iar in forma – ingrozitoare si dezumanizante, cauza fiind tocmai obiectivul-scop, urlat (necivilizat), din toata fiinta.

Sa fie clar, eu apreciez manifestarile ca exercitiu democratic, faptul ca oamenii isi pot striga nemultumirea in locuri publice reprezinta un drept de netagaduit. Le apreciez cand sunt cu adevarat spontane…cand nu sunt influentate de rezultatul unor instigari ci al unor convingeri bazate pe judecati individuale obiective si neinfluentate.

Imi permit o intrebare retorica, pentru care voi primi injurii:  De ce grupurile protestatarilor (indiferent de optiunea politica) n-au manifestat intr-un singur loc, pe principiul „unitatii in diversitate”?

Aceste demonstratii  NU SUNT CREATIA UNORA SAU ALTORA DINTRE POLITICIENI CI A TUTUROR POLITICIENILOR!…

Sigur, o tara in care oamenii nu sunt uniti ci „montati” unii impotriva celorlalti prin dezinformari bine ticluite in laboratoarele de comunicare ale unor consultanti extrem de scumpi, e mai usor de „strunit”. Intr-o astfel de tara e mult mai usor de furat.

In situatia actuala, prezentarea unui referendum ca solutie echidistanta si echitabila este un demers foarte costisitor, inutil si pervers. In fond – o ambitie inepta. Dealtfel exista experienta unui referendum de rezultatul caruia nu s-a tinut seama. Cel cu numarul de parlamentari… N-am vazut nicio demonstratie ampla de revolta, generata de nerespectarea dorintei populare (de atunci)… Si daca tot veni vorba de demonstratii: cu tot respectul, cei care au participat la ultimele proteste mai aveau, numai anul trecut, cel putin doua ocazii de a iesi in strada sa-si clameze principiile si sa condamne masurile luate (prin OUG) de guvernul anterior…

……………………………………………………………………………………………………………………………………

Credeti ca exista cineva printre muritorii de rand, care sa-si doreasca sa traiasca intr-o tara fara cercetati penal pentru abuz in serviciu sau pentru fals, cu infractori care să nu restituie banii obținuți prin savarsirea unor infractiuni?

Pe marii infractori ii stiu prea bine cei din institutiile abilitate sa-i cerceteze.

SUNT OAMENI POLITICI si APROPIATI AI ACESTORA! Sa-i cerceteze! PE TOTI!

…Romania este „…UNA doar – si-aceea ne e tara”, MAI „OAMENILOR” POLITICI! Degeaba incercati sa instigati la ura si dezbinare si sa exploatati sentimentele unora sau altora pentru a obtine profit de imagine sau alte avantaje.

P.S.1 Pentru cei care de-a lungul timpului au citit articolele mele (si nu numai):

Sunt tot neincadrat politic si nu simpatizez cu vreun partid de pe scena politica. Nu vreau sa conving pe nimeni de nimic. Dimpotriva, as dori ca fiecare sa-si urmeze constiinta, iar daca doreste o schimbare, sa aiba in vedere faptul ca aceasta incepe cu fiecare si de la fiecare (chiar daca sare sau nu, chiar daca sta mai bine sau mai rau cu dantura)…

P.S.2  Nu exista politicieni buni sau politicieni rai ci numai POLITICIENI.

P.S.3  Daca aveti un singur exemplu de om politic, sau care vrea sa intre in politica complet dezinteresat, va rog, spuneti-mi si mie. As vrea sa-l vad si, vorba lui Arghezi, „sa-l pipai si sa urlu: ESTE!”

Luca N. Convingatoru’

Pastel de targ israelit

Suav refren in zumzetul de targ,

Prin proaspata racoare-a diminetii

Strabate dintr-un vechi violoncel,

Grav, acompaniind tumultul pietii.

E-un targ de vechituri in Tel Aviv

Pe-o strada-ngusta si aglomerata

Unde cu marfa-ntinsa pe trotuar

Mai multi evrei clientii isi asteapta.

Sunt oamenii tacuti si rabdatori

Pe care asteptarea ii apasa,

Nadajduind si azi, la fel ca ieri,

Ca vor pleca cu ceva-bani acasa.

Cu ochelarii lui stravechi pe nas

Un anticar o carte rasfoieste,

E Biblia din care zi de zi,

De-o viata, cu evlavie citeste.

Alaturi de-o masuta cu pantofi

Pe care praful strazii se asaza,

Un tanar cu un aer obosit

O trista melodie fredoneaza.

Cu-n sfesnic auriu in mana dreapta

O blonda pistruiata lancezeste

Pe scaun, langa mica ei taraba

La care nimeni azi nu se opreste.

Pe toti, negutatori sau  musterii,

Ii stapaneste-o mare  plictiseala

Iar soarele trimite peste toti

Caldura datatoare de-ameteala.

Doar un batran care a targiut

O palarie cam decolorata

Zambeste fericit ca i-au ramas

Cativa sekeli pentru o inghetata.

Prin mijlocul multimii adunate,

Cu greu un cersetor isi face loc

Si langa negustori cand se opreste

Mai murmura ceva despre noroc.

Domol, intr-un tarziu, amiaza vine

Si se asterne peste Tara Sfanta.

E ofilit de soare Tel Avivul

Si nici violoncelul nu mai canta.

 

19 decembrie 2014

Luca N’ Racoritu’

Despre inteligenta si frustrare…

Azi  o piatra ratacita pe o margine de lac

mi-a vorbit despre descinderea din abstract;

despre timpul scurs in neant –  inexorabil, exact,

despre pudoarea deziluziei  inceputului  ratat.

Am ascultat-o atent,  rabdator si deloc  mirat,

cum despre drama constiintei impietrite  a filozofat.

Tintind-o cu privirea rece, drept in fata,

am inceput sa-i spun si eu povesti despre viata,

despre intunericul  purtat ca o pecete

de viata-n fiinta ei paná-n infern, la fel, de cand incepe.

……………………………………………………………………………….

Fiind tarziu, am mangaiat-o pe obraz  si-am plecat.

Ea a ramas nemiscata la gestul  meu delicat.

Gandind la tot ce-am zis si-am ascultat,

mergeam in noapte singur, cu pas rar, apasat,

privind din cand in cand spre cerul plin de stele

indiferente la revendicarea revoltei mele.

Din nou, la intalnirea viitoare,

cu-aceiasi piatra voi vorbi despre frustrare.

7 martie 2016

Luca N’ Impietritu’

Balada unui popor trist

Ingenuncheata  de o lege stramba

Sarmana-tara noastra se afunda

Intr-o mocirla grea, coplesitoare

Din care nu-i nadejde de scapare.

Caini hamesiti cu fete somnoroase,

Conducatori penali, cu cefe groase

Isi umilesc poporul banditeste,

Furandu-i tot, din tara il goneste.

Ne pleaca fiii-n alte zari, departe

Invinsi de greutati  si nedreptate

Si  tristi  se sting batranii in spitale

Satui de amagiri si vorbe goale.

Cu ce-am gresit sa suferim atat?

De ce traim din vesnic imprumut?

De ce in tara noastra nu se poate

Sa vietuim in pace si-n dreptate?

………………………………………

Sunt numai intrebari fara raspuns.

Nicio reteta nu mai e de-ajuns.

De vid moral si cancer de orgolii

Nu se gaseste leac in sanatorii.

Popor roman, cu spirit geto-dac,

E mult prea mult si nu mai pot sa tac!

Oriunde te-ai afla, eu azi te chem:

Ridica-te, fii curajos si demn!

Luca Pitesteanu’

14 August 2015

Balada iubitorului de tara

http://www.livebiz.ro/video/zbor-deasupra-romaniei-pe-acordurile-muzicii-lui-ciprian-porumbescu/

In exil, pana fi-voi batran,

Dac-as fi obligat sa traiesc,

Numai gandul curat, de roman,

As pastra – si un strai romanesc.

 

Nevoie nu am de mai mult.

Nu vreau nici averi, nici  marire

Doar o doina de-a noastra s-ascult

Cand mi-e dor,  tara draga, de tine.

 

Iar de-ar fi dupa ani sa revin

Sa mai pot c-un prieten vorbi

Romaneste, la o cana cu vin

Despre tara. Atat as dori.

 

Dac-ar fi de o mie de ori

Pe Pamant sa ma nasc si sa mor,

Negresit, tot de-o mie de ori,

Te-as iubi, tara mea – sfant odor.

 Luca N Exilatu’

5 Martie 2015

Balada unui baiat bun

Cand cu copiii ma jucam

Sarac, fara pretentii,

Eu nici macar n-am spart vre-un geam

Cu mingea, ca baietii.

Nepopular, mult prea retras

Sau prost, cum ziceau unii,

Eu, fara voie, am ramas

De-atunci, de rasul lumii.

La scoala n-am fost prea activ

Si stiu ca-ntr-o lucrare

M-am compromis definitiv

Scriind “A pus de soare”.

Cu greu, liceul terminam

Si dupa-ncorporare,

In locul tuturor faceam

Plantoane si sectoare.

Desi pe multe-am indragit,

N-am fost placut de fete

Timid fiind, n-am fost dorit

Ca Mutu sau Terente.

 ……………………………………….

Muncesc de rup, de zece ani,

De cand mi-am luat serviciu,

Pentru o bruma, doar, de bani:

E unicul meu viciu.

 REFREN:

Nevestei mele zi de zi

Sa urle, cica-i vine,

Ca ce-o fi fost in capul ei

Cand m-a ales pe mine.

………………………………………………

Sa fac, mi-am zis, ceva ce  rar

Mai zgandara poporul

Si deveni-voi popular

Ca  Jack Spintecatorul.

Deci, acum doua saptamani

Un mare zvon am dat:

Ca cel mai mare pot chiar eu

La Loto-am castigat.

De-atunci nu stiu ce sa mai fac

Pentru ca lumea toata

Cu dragoste m-a-nconjurat

Cum n-am sperat vreodata.

Sotia-mi pregateste-acum

Cafea de dimineata

Si nu ma lasa nicidecum

Sa merg singur la piata.

La munca seful m-a chemat

Discret, intr-un birou

Salariul mi l-a majorat

Si mi-a dat si-un cadou.

Multi fosti-colegi m-au vizitat

Si eu, de bucurie

De saracie am uitat

Ce tragi-comedie! …

Desi nu stiu sa fi avut

Vreo sora sau vre-un frate,

Trei domnisoare-au aparut

Si-au zis ca-mi sunt nepoate.

 ………………………………………………

Ca sunt frumos, ca sunt destept

Ma tot complimentau,

Cu pretuire si respect

Mai ca ma sufocau.

 ……………………………………………….

Si fiecare dintre ei

Ma ruga sa-l ajut

Cu ceva (zeci de mii de lei)

Cu titlu de-mprumut.

……………………………………………….

Cu un avant nemaivazut

Nevasta mea, voioasa,

La toti cadouri le-a facut

Cam tot ce-aveam prin casa.

…………………………………………….

Celor care-ascultati, acum

Va spun o pilda veche:

Cand esti sarac, daca esti bun,

Esti prost de n-ai pereche.

………………………………….. 

REFREN:

Nevestei mele zi de zi

Sa urle, cica-i vine,

Ca ce-o fi fost in capul ei

Cand m-a ales pe mine.

9 octombrie 2014

Luca N Imperecheatu’

Ars metaforica

De n-ar fi vazduhul-suras peste zare,

Soarele ar fi trist ca o stea cazatoare.

De nu s-ar aprinde rasaritul din mare,

Muntele ar fi doar palid nor peste soare.

De n-ar fi aripa desenand pe cer zborul,

Pe ascunse carari ni s-ar rataci dorul.

De n-ar fi in gand amintiri sa ne-invie,

Ne-ar cuprinde uitarea-n ceata ei cenusie.

………………………………………..

De n-ar fi speranta in prietenie,

Am strabate stingheri viata trista, pustie.

………………………………………..

De n-am avea-n vis colorate imagini

Ar ramane nescrise milioane de pagini.

3 septembrie 2014

Luca N Stavilitu’

Ultimul vis al fratelui cel bun

Te rog sa taci, nu spune vre-un cuvant.

M-am saturat sa-mi spui cat sunt de bun,

Ca sunt cel mai iubit de pe pamant,

Pentru ca stiu, am fost doar un nebun.

 

Am fost nebun, avid de libertate,

Intotdeauna intre sah si mat,

Si mult prea des privit cu ostilitate

De cei care m-au vrut ingenuncheat.

 

Puterea sa-mplinesc ce-a trebuit,

Trecand de multe-oprelisti si primejdii

S-a stins usor si-acuma, spre sfarsit,

Mi-a mai ramas doar umbra deznadejdii.

 

In searbada vietii melodramă,

Cu vechi dileme dostoievskiene

Am fost un leu batran, de buna-seama

Nebun si slab si incoltit de hiene.

Eu nu mai am nici timp si nici rabdare

Sa tot astept un frate care vine,

Sa ma pofteasca  la o masa mare

Intinsa  pentru el, nu pentru mine.

Din tot ce vrei sa-mi dai nu iau nimic.

Ce-mi datorezi, de-acum, sa fie-al tau.

Din viata mea a mai ramas un pic

Si voi pleca fara sa-mi para rau.

 

Pentru a trece-n vesnicul taram

Deschide-voi curand ultima usa

Si vreau, fara comori ce devin scrum,

Sa traversez desertul de cenusa.

 Asa ca taci. Nimic nu vreau sa-aud.

De-acum la fraze dulci voi fi imun,

La vorbele-ti frumoase fi-voi surd;

Ucide-l azi pe fratele tau bun!

 

14 martie 2014

Luca N Visatu’

Grotesca penitenta

In inumane-omenesti ospicii

In fiecare zi ma izolez,

Cu neputinte multe si cu vicii

 Din care-mi fac un trist si unic crez.

 

In relative-absolute gale

Imi impart viata celor ce nu pot

Sa ocoleasca intamplari fatale

Parte avand de-un vesnic nenoroc.

 

In nefiresti–banale concasoare

Ma sfarm din nou,  in fiecare zi

Si ma transform in cioburi de frustrare

Scrasnind strident, taioase, rubinii.

 

In cronice-acute sanatorii

In agonie mai arunc un zar

Si pierd mereu la jocul de orgolii

Tot zacamintul pretios de har.

 

Draconice comisii rogatorii

 La cazne de Sisif ma osandesc

Si in pustii, aride promontorii

 Ma exileaza sa le ispasesc.

 

Dar stiu: Hazard  e totul si e moarte.

Si, orice-as face, stiu ca e-n zadar,

Ca  viata mea e doar un sir de poante

Clamate machiavelic si vulgar.

21 februarie 2014

Luca R Osanditu’