Pe scurt despre Umberto Eco

 

 

 

 

 

 

 

 

S-a nascut in nordul Italiei, in provincia Alessandria, la 5 ianuarie 1932  si a fost unul dintre cei mai de seama, daca nu chiar cel mai important dintre avangardistii culturali italieni.
Scriitor, filosof, estetician, semiotician, istoriograf, Doctor în filologie și litere, profesor de semiotica la Universitatea din Bologna, Umberto Eco – marele scriitor de religie romano-catolica cu un umor deosebit, apartine intregii lumi culturale.
De-a lungul carierei sale a primit numeroase premii si distinctii. In anul 1993 i-a fost acordata Legiunea de Onoare. Cincizeci de universitati i-au conferit titlul de Doctor Honoris Causa.
Umberto Eco a fost un scriitor prolific si un cititor pasionat. Acasa, in cele doua biblioteci avea mai mult de cincizeci de mii de volume, cu o mie doua sute de carţi rare.  Treizeci dintre cartile preferate il insoteau in calatorii, fiind inregistrate electronic in memoria unui I-Pad.
In primul sau roman, „Numele trandafirului” (Il nome della rosa) se impletesc elemente din teoria literara, semiotica si analiza biblica, intr-un cadru imaginar construit dintr-o abundenta de simboluri, cu o incontestabila maiestrie. Teoriile autorului despre arta fictiunii sunt cunoscute si apreciate la nivel mondial. Exista o legenda despre scrierea “accidentala, dintr-o ambitie” a romanului. Se spune ca atunci cand o prietena care publica o serie de carti politiste “de buzunar” l-ar fi intrebat daca ar putea sa scrie o simpla carte poliţista mica si usor de citit, Eco a raspuns ca poate sa scrie chiar si o carte de cinci sute de pagini, mai mult decat politista, si sa-i plaseze acţiunea în Evul Mediu. Aşa ar fi aparut “Numele trandafirului”
Romanul a fost publicat in anul 1980, cand autorul avea aproape 50 de ani, o varsta de deplina maturitate (creatoare) literara.
Tradus in peste 40 de limbi si editat in milioane de exemplare, acest roman a fost cel mai mare succes literar al lui Eco. La foarte scurt timp de la aparitie, romanului i-a fost acordat Premiul pentru cea mai bună carte a anului 1980, iar in 1981- Premiul Strega – un prestigios premiu literar italian. Romanul este despre putere, minciuna, riscurile cunoasterii, obraznicia spiritului, erezie, dar si despre adrvar. Este despre cuvintele care sporesc puterea sau amplifica neputinta, despre imaginare si reprezentare. Locul in care “se desfasoara actiunea” este o abatie in care autorul prezinta fapte si personaje, sugerand subtil similitudini cu fapte si oameni din Italia secolului douazeci. Romanul, in care cititorul avizat observa influente din idei, principii si teorii enuntate (in scrierile lor) de Aristotel, Fericitului Augustin, Toma de Aquino, Thomas Mann, Conan Doyle, Borges dar si de Wittgenstein, Pierce sau Saussure, se incheie cu un citat în latinã din “Despre dispreţul pentru lume” al moralistului neoplatonic Bernard De Morlaix (De Cluny): „Dainuie numai prin nume stravechiul trandafir, i-am pastrat numai numele – gol” (traducere aproximativa).
Ecranizarea, dupa sase ani de la aparitia romanului, a fost la randu-i un succes remarcabil..
Dintre cele mai importante scrieri ale lui Umberto Eco as mai mentiona:
Jurnal minim – 1963;
Pendulul lui Foucault – 1988, distins cu Premiul Bancarella;
Al doilea jurnal minim – 1992;
Insula din ziua de ieri – 1994;
Misterioasa flacara a reginei Loana – 2004;
Cimitirul din Praga – 2010 (a fost best-seller).
In anul 1977 Umberto Eco a scris faimoasa “ Cum se face o teza de licenta”, lucrare “de capatai” pentru orice student (responsabil, evident) din lumea asta. M-am bucurat si eu, la timpul meu de pretioasele invataminte din aceasta lucrare, recomandata cu o insistenta, mai mult decat pedagogica, aproape paterna, de catre Profesorul (majuscula intentionata) Septimiu Chelcea, tuturor studentilor lui.
Zeci de ani, Eco a fost principal colaborator la realizarea a două lucrări monumentale -„Istoria Frumusetii” si „Istoria Uratului”. Bogat ilustrate cu sute de capodopere ale tuturor timpurilor, aceste carti infatiseaza evoluţia artei – exprimata atat in “frumos’ cat si in aspectele ei dizgratioase.
A scris si cateva carti pentru copii
Mare parte a numeroaselor sale eseuri, devenite modele ale acestui gen, a fost scrisa intr-un stil ironic, fiind usor de inteles.
Opera lui Eco este diversa si foarte cuprinzatoare. Ar trebui amintite si alte multe titluri importante. Eu, insa, ma voi opri aici. Oricum, aceste lucrari sunt usor de gasit “pe internet”.
Cu teoria sa despre proliferarea retelelor de socializare, enuntata intr-un discurs public, Eco a provocat o furtuna de polemici.
„Reţelele de socializare au dat posibilitatea disidenţilor din China sau Turcia sa prinda voce, au devenit un spaţiu al diversitatii si al schimbului de opinii, dar si locul unde legiuni de imbecili au primit dreptul la cuvant”,
Renumitele aprecieri critice la adresa lui Berlusconi dintr-un interviu acordat publicaţiei britanice “The Guardian” au starnit, deasemenea, reactii puternice.
“Berlusconi era profund anti-intelectual si se lăuda ca n-a mai citit un roman de 20 de ani…Berlusconi este un geniu al comunicarii, altfel nu s-ar fi imbogatit aşa de mult. Şi-a identificat de la început publicul – oamenii de varsta medie, care se uita la televizor. Sloganul lui a fost: platiţi mai puţine taxe (!). Când premierul iti propune asta, îţi convine…Italia oricum nu este o tara intelectuala”
Multe dintre lucrarile academice si literare ale lui Eco au aparut si in tara noastra.

Suferind de mai mult timp de cancer, scriitorul a murit la 19 februarie 2016, intr-o zi de vineri, in jurul orei 21.30, in casa sa de la Milano. Avea optzeci si patru de ani.

 

5 ianuarie 2019

Luca Pitesteanu’

Ai ceva de spus? Scrie un comentariu aici!