Un personaj care a marcat evolutia mass-mediei românesti din secolul trecut. Initialele numelui sau erau TV (de la Televiziune)

Semăna cu Lino Ventura. Se spune ca la un festival de film din Franţa, un ziarist l-ar fi întrebat, în glumă, pe marele actor italian dacă Tudor Vornicu (ca despre el e vorba), poate fi fratele său geamăn, si ca Ventura ar fi răspuns: „Aş fi onorat ca el să fie fratele meu”.

“Om” si “vedeta” cu (cel putin) doua vieti paralele, Vornicu era prea popular, motiv pentru care Elenei Ceausescu nu-i placea deloc.

Tudor Vornicu  s-a nascut  in 1926 – anul în care John Logie Baird inventa televizorul, la  29 ianuarie, la tara, in satul  Angheleşti, din comuna  Rugineşti  (acum) in judetul Vrancea.

Anul 1948 a marcat începutul carierei lui de jurnalist. A inceput colaborarea la ziarul “Sportul Românesc” şi la emisiunile sportive ale Radiodifuziunii Române.

A fost elev la Liceul Gheorghe Şincai din Bucureşti si a avut cateva tentative nereuşite de a absolvi Facultatea de Litere. In anul 1950 a absolvit Academia Comercială din Bucureşti.

În anul 1953 incepe sa scrie la revista “Stadion”.

A practicat mai multe sporturi: rugby, atletism, tir.

În anul 1960 a fost prezent la Jocurile Olimpice desfăşurate la Roma, alături de delegaţia României.

Ambiţia şi pasiunea pentru gazetărie, dovedita ca redactor (la Scînteia) dar şi faptul ca vorbea cursiv italiana şi franceza l-au recomandat pentru postul de ataşat cultural al Ambasadei României în Franţa. Astfel, în 1960 se stabileste la Paris unde va indeplini (si) misiunea de corespondent al agentiei de stiri “Agerpres” si al cotidianului “Scanteia”. In perioada de cinci ani petrecuta acolo, a asistat la evenimentul prilejuit de preluarea presedintiei de catre Charles de Gaulle si a transmis “relatari” de la vizita lui Nikita Hrusciov, succesorul lui Stalin. Din Franta a mers deseori (si) în Spania – după războiul civil, tot in calitate de corespondent.

Pentru sase luni a fost detasat in Israel. In acest timp, calitatea lui de colaborator al serviciilor speciale a atins, se pare, punctul culminant. Neoficial, din cauza apropierii de Gheorghiu Dej, Paul Niculescu-Mizil, si de alti “fruntasi” ai regimului de atunci, precum si a zvonurilor despre misiunile sale externe, in cercurile de cunoscuti si “cunoscatori” din Romania i se spunea “Mon Colonel”.

Conform unei confesiuni facuta lui Octavian Sava (alt mare realizator de emisiuni al Televiziunii Romane), in Israel, Vornicu incepuse o idila cu o “traducatoare oficiala” de la care obţinea înaintea tuturor textele, si informatiile de interes, şi le comunica imediat  în Romania.

A luat parte la procesul criminalului de razboi Otto Adolf Eichman, judecat intr-un tribunal din Ierusalim, pentru exterminarea a sase milioane de evrei între anii 1940-1945.

Securitatea avea o parere buna despre Tudor Vornicu. Intr-unul dintre rapoartele ei se  mentiona  ca are “aptitudini pentru munca de securitate, e curajos, perseverent, cu initiativa in munca, un tip inteligent, volubil, prietenos, avind o buna pregatire politica si de cultura generala” dar, in 1975 intre el si Securitate apar cateva neintelegeri. Printre altele i se reprosa ca “isi manifesta dezaprobarea fata de activitatea unor persoane cu functii de conducere din Radioteleviziune si alte organisme din mediul cultural, facand aprecieri tendentioase la adresa acestora”. Este „dat in atentia” Directiei a III-a. I se intercepteaza corespondenta si telefonului si i se monteaza microfoane in birou.

Oricum, prin Televiziune a circulat mereu zvonul ca Tudor Vornicu a fost mai mult decat un simplu colaborator al Securitatii,”purtand trese pe sub costum”.  Acest lucru reiese si din “Dosarul de obiectiv” al Radioteleviziunii.

Ma voi opri aici cu relatarile despre colaborarea lui cu securitatea, considerand ca activitatea relevanta a lui Vornicu “tine” de televiziune.

In bransa mass-mediei au fost si sunt multi colaboratori ai securitatii, dar ei nu se apropie, din pacate, nici pe departe, de calitatea profesionala a realizatorului Vornicu.

Era un gazetar redutabil dar vocatia sa era divertismentul de televiziune.

In Franţa, Vornicu a urmarit cu interes toate programele de tip variete, magazinele culturale şi de divertisment, descoperind mirajul televiziunii de care a ramas indragostit iremediabil pana in ultima zi a vietii.

In anul 1964 isi începea activitatea in Televiziunea Română in care a deţinut mai multe funcţii: şef la redacţia Actualităţi, redactor-şef la redacţia emisiunilor culturale, director de programe si director adjunct al institutiei.  In Televiziune  a realizat mai multe emisiuni de divertisment, magazine culturale şi programe de varietati. Emisiunile “De la A la… Infinit”,” Mozaic duminical”, “Album duminical”, “Gala Desenului Animat”,“Post Meridian” au fost deosebit de apreciate în acea perioadă iar cei de-o varsata cu mine sau mai in varsta, le mai evoca si acum cu  nostalgie.

Talentul de om de televiziune i-a fost recunoscut repede si (aproape) unanim.  Spun aproape pentru ca Vornicu, la fel ca orice om cu personalitate puternica, avea si dusmani. Dealtfel, in televiziune, nu cred sa fie cineva care n-are parte de invidie si barfa. A fost un adevarat maestru al interviurilor, iscodea dar si valoriza pe fiecare dintre invitatii la emisiunile sale. Si n-au fost putine personalitatile pe care le-a intervievat. Georges Pompidou, Amza Pellea, Aura Urziceanu, Leopoldina Balanuta, Nichita Stanescu, sunt nunai cateva dintre acestea.

“Era şeful ideal, dispus să împărtăşească tot ce ştie şi să-ţi dea mână liberă, un profesionist impecabil, gata să te susţină, să-ţi ia apărarea, ceea ce într-o epocă de laşitate era şi mai de preţ”, marturisea criticul de film Irina Margareta Nistor.

Televiziunea a fost viaţa lui. Foarte pasionat, puternic, autoritar si intransigent, un autodidact încăpăţînat si mereu neobosit, Tudor Vornicu pierdea multe nopţi muncind la “montarea” emisiunilor.

A colaborat cu nume mari ale televiziunii autohtone: Dan Mihăescu,  Valeriu Lazarov , Cristian Ţopescu, Octavian Sava, Sanda Ţăranu, Florentina Satmari…

In anul 1968 a coordonat realizarea Festivalului Cerbul de Aur, un eveniment de inalta clasa pentru vremea aceea si fenomenal din punct de vedere al costurilor de productie imense, creat dupa modelul unor renumite spectacole din Italia şi Franţa.

Mulți profesioniști de televiziune din Europa (si nu numai) îl cunoșteau și erau încântați să discute cu el, iar cand se afla la cate un eveniment extern, jurnaliștii își programau interviurile cu el în funcție de timpul lui liber.

Era dur dar romantic. Floarea lui preferată era liliacul. Generos, vesel, sarmant, tandru, cu un real simt al umorului, vesnic indragostit, Tudor Vornicu a avut parte de dragostea multor femei frumoase din intreaga lume. A fost (si) casatorit. De trei ori… Un Don Juan care avea, totuși, demnitatea de a-si recunoaşte propriile greşeli.

Eu am aflat de el cand aveam vreo saisprezece ani, de la “Album Duminical”. Apoi, dupa patru ani, in 1982, Dumnezeu a vrut sa ma aflu in fata lui, sa-l cunosc chiar in studioul care acum ii poarta numele. Faceam parte dintr-un grup satiric in care aveam rolul principal si am primit invitatia  sa filmam un “show” de douazeci de minute. Eu spuneam un monolog de vreo trei minute si, tin minte ca la repetitia dinaintea filmarii, pe care el a urmarit-o stand in picioare, s-a apropiat mi-a zambit si mi-a zis: “Bine, e bine!” Asta a fost tot, dar pentru mine aceste cuvinte au contat mult. Il admiram.

In ziua de 2 aprilie 1989 Tudor Vornicu a murit. Liliacul era inflorit.

In noaptea dinaintea mortii a fost sunat la spital de catre prietenul sau Octavian Sava, care a spus ca ultimele cuvinte ale lui Vornicu au fost „Ăştia (doctorii) spun că inima îmi bălteşte în sânge”.

Se pare ca a murit “de inima rea”. Regimul hotarase “sa-i ia” toate emisiunile importante.

A fost înmormântat la Cimitirul Bellu la 5 aprilie, orele 12:00 desi oficial se comunicase ca ceremonia va incepe la 13:00. A fost o mica diversiune, pusa la cale pentru evitarea unei busculade de proportii. Inca de dimineata la cimitir venisera sute de oameni sa-i aduca un ultim omagiu. Si pana la 12 au mai venit alte multe sute.

“A promovat valoarea și s-a bazat numai pe valori…Nu știu cine-i va mai putea lua locul”  spunea intr-un interviu Florentina Satmari. Din pacate, pana acum, Tudor Vornicu n-a mai putut fi inlocuit.

Pentru cei interesati:

La 21 Martie 2008 a avut loc lansarea cartii biografice „Tudor Vornicu”, a scriitoarei vrancene Annie Musca. Nu cred ca e prea greu de procurat.

Eu n-am citit-o (inca) dar sunt sigur ca aceasta carte ofera mult mai multe amanunte interessante care intregesc imaginea marelui teleast, decat acest modest articol.

4 aprilie 2019

Luca Pitesteanu’