Despre adevar s-a scris mult de-a lungul vremii. Nu cred ca exista vreo personalitate a stiintei sau culturii care sa nu fi pomenit in opera sa cate ceva despre adevar. Epistemologi, logicieni şi filosofi de valoare sau “simpli” scriitori de literatura, au emis teorii sau consideratii despre adevar.
Nu sunt om de stiinta, nici macar un scriitor oarecare si, de aceea, randurile care urmeaza, contin cateva idei marunte, superficiale, de o subiectiva semnificatie despre acest “concept”.
Oamenii nu sunt numai prosti sau numai destepti. Capacitatea de a gandi este diferita de la om la om. In consecinta, criteriile si rationamentele sunt diferite de la un individ la altul, uneori chiar contradictorii. De aici rezulta diferente de opinii referitoare la ceva anume, deci, si (referitoare) la adevar. Chiar daca noi, muritorii simpli, putem ajunge numai la o cunoastere relativa a adevarului, printr-o (i-as spune) “conventie etica” ne referim la el ca la o valoare existentiala fundamentala. Oricat de diferite si de numeroase ar fi opiniile, bunul simt ne spune ca nu exista mai multe adevaruri. Totusi …
Unde este adevarul? Il putem gasi? La ce ne trebuie? Ce facem cu el?
In lucrurile simple adevarul e, logic, mult mai usor de descoperit decat in cele complicate.
Explicatiile simple sunt cu mult mai aproape de adevar pe cand cele complicate lasa (mai mult) loc de ambiguitati, de interpretari sau de indoieli care pot ingreuna sau zadarnici descoperirea adevarului.
Ridiculizat, negat sau acceptat, adevarul este unic, precum Dumnezeu este unic. Adevarul este dreptate. Dumnezeu spune “Eu sunt Calea, Adevarul si Viata”. Adica adevarul este Dumnezeu. Simplu, nu? Putem noi oare sa punem la indoiala aceasta afirmatie?
Luand aceasta afirmatie ad literam, suntem tentati, pe buna dreptate, sa consideram ca adevarurile lumesti, omenesti, nu sunt de fapt adevaruri in deplinatatea substantei lor pentru ca inmagazineaza o anumita cantitate de reziduuri, de fals.
Asta inseamna, oare, ca adevarul “lumesc”este (numai) partial adevarat?(!)
Fiecare om isi doreste sa aiba „adevarul” de partea sa si, in acest scop dezvolta rationamente favorabile siesi, cat se poate de credibile, cu care sa-si sustina propriul adevar. Desigur, aceste rationamente (subiective, egoiste) sunt, intr-o anumita masura false, mincinoase. Pentru a elimina sau (macar) reduce falsul din rationamente in scopul descoperirii adevarului, oamenii si-au creat legi. Legile obliga la anumite atitudini si actiuni, la adaptarea la mediul social, la infaptuirea binelui, la eliminarea raului.
Este mult mai usor de explicat si de inteles adevarul daca rationamentele se bazeaza pe legi. Totusi,oamenii ajung, fiecare cu “adevarul” sau, deseori in fata instantelor, care in urma unei judecati (de dorit) nepartinitoare, bazata pe argumente si dovezi solide, stabileste cine are dreptate, de partea cui e adevarul adevarat.
Adevarul produce dependenta?
Se spune ca adevarul elibereaza. In vremurile noastre nu stiu daca aceasta afirmatie isi mai gaseste o baza reala, temeinica. Ce stiu bine este ca traim un vesnic compromis, existenta insasi fiindu-ne afectata daca nu ne protejam facand tot soiul de concesii (situate mai aproape sau mai departe de adevar).
Adevarul are forta. Prin puterea lui cladeste sau darama. Cautarea adevarului este pentru unii un ideal, scopul vietii lor. Pentru altii, insa, este un obstacol pe care, cu mai multa sau mai putina abilitate, incearca sa-l ocoleasca pentru a-si indeplini dorintele si necesitatile.
Unii se simt confortabil si in siguranta traind si crezand in adevar. Cunoasterea adevarului este ratiunea lor de a fi. “Spune adevarul si atunci nu va trebui sa mai tii minte nimic” afirma Mark Twain. O afirmatie extraordinara, plina de sens de intelepciune si … de adevar. Sa nu uitam, totusi, ca in orice afirmatie, oricat ni s-ar parea ca este de departe de realitate, exista un sambure de adevar. Ganditi-va numai (daca si) cat adevar exista in simpla afirmatie “nu stiu”.
Pentru altii, insa, adevarul (adevarat) este o povara, ceva care presupune limitari inconfortabile. Pentru acestia, a supravietui in adevar este daca nu de neconceput, foarte greu de suportat. Functie de cat de inventiv e, fiecare isi fabrica “própria varianta de adevar”, mai reusita sau mai putin reusita, dar mult mai avantajoasa si mai comoda, care, da, contine si ea un sambure de adevar (adevarat).
Priviti catre semeni. Fiecare isi construieste o imagine favorabila, vrea sa fie placut, sa inspire incredere, sa lase impresia de corectitudine, sa impuna respect. Fiecare vrea sa para integru, cinstit, cu moralitate fara pata. Pentru a-si crea o atare imagine fiecare foloseste cat „adevar” doreste sau cat se pricepe sa foloseasca.
Criza nesfarsita de elemente clare de responsabilitate si asumare in care se afla omenirea, ofera oricui posibilitatea sa-si edifice propria realitate, sa arate ca adevarul propriu e cel adevarat. Fiecare se preface ca este asa cum crede ca e convenabil sa fie vazut si crezut de ceilalti.
Oare adevarul cator dintre noi este adevarat pe de-a intregul?
Probabil cel mai bine este sa nu stim. Niciodata. Fiindca aflarea adevarului adevarat ne-ar spulbera multe dintre iluziile de care suntem dependenti si care ne dau puterea de a merge mai departe prin scurta noastra viata.
Luca N Afirmatu’
17 decembrie 2021