Balada pentru omul nou

 

Te-ataca-n haita infractori fanatici,

Te inconjoara mesagerii urii,

Clovni ipocriti si mercenari salbatici,

Blasfemitori ai legilor naturii.

 

Aceasta stirpe de nevertebrate,

Nemernici descendenti din secaturi

Traiesc nerusinati, avand de toate

Din fraude, minciuni si sinecuri.

 

Acesti talhari, in reaua lor credinta

Au planuit in forumul funest

Fiinta s-o transforme-n nefiinta

Si tot ce e firesc in nefiresc.

………………………………………………………….

Nemernicii mai au un singur gand:

Sa-ti faca greaua viata tot mai grea,

Ca deznadajduit, bolnav, flamand

Sa nu mai intelegi nimic din ea.

 

Parsivi, cu mult tupeu si aroganta,

Te vor lipsi de orice libertate,

Ca sa devii un sclav fara speranta

Si fara niciun dram de demnitate.

 

Cand iti vor lua tot ce-ai agonisit

Si isi vor face casa ta cadou

Cum sa fii fericit ca n-ai nimic

Vei fi silit sa-nveti, omule nou.

 

De tine nicidecum n-o sa le pese,

Cu forta si copiii ti-i vor lua

Si-i vor convinge prin urzeli perverse

Sa lupte zilnic impotriva ta.

 

………………………………………………………

 

Cand viata ta nu-ti va mai apartine

Si nicio sansa nu vei mai avea,

Sa-i ierte si pe ei dar si pe tine

Umil, pe Dumnezeu il vei ruga.

 

Luca N Convingatoru’

2 iunie 2022

Dictatura, criza si noua reeducare

Acest articol este unul de opinie. Indemn cititorii sa gandeasca si sa actioneze numai conform propriei constiinte.

De aproape doi ani amintesc si avertizez in articolele mele despre iminenta instalarii unei dictaturi. De atunci, chiar daca existau semne clare, din adancul sufletului imi doream sa n-am dreptate. N-am ambitii de influencer. Acum, insa, constat cu tristete ca ce scriam atunci, se intampla. Tradarea, impostura  si nesocotirea intereselor statului chiar de catre cei responsabili cu apararea acestor interese, isi spun cuvantul.

Amplificarea puterii economice (mai ales comerciale) in detrimentul celorlalte puteri, religioase si militare s-a impus rapid si are (si va avea si in viitor) consecinte sumbre. Cei bogati, cum ar fi gigantii comertului farma sau complexul militar industrial vor fi cu mult mai puternici si vor stapani lumea cu mai mult spor ca pana acum. Resursele financiare, materiale, ale solului si subsolului, ale apelor, resursele umane … in fine, resursele de orice fel, vor fi transferate in cea mai mare parte in proprietatea lor. Vor reprezenta avutia lor, o avutie  sporita prin deposedarea (fortata sau nu chiar)  celor slabi si supusi, o avutie care va spori necontenit.

Aparitia unei generatii de supusi, condusi prin activitati manipulative dintre cele mai eficiente este peremptorie. Aceasta generatie nu va fi rezultatul unui potop de nenorociri si convulsii ci a unui mod nou de organizare urzit de puternicii planetei.

Nivelul inalt al conformarii la noile restrictii impuse “pentru a invinge pandemia” a avut, dupa parerea mea, rezultate surprinzatoare chiar si pentru cei care au initiat acest experiment. Stapanii au avut de castigat miliarde, deci lor nu le va fi deloc greu sa (in)stapaneasca in continuare, masiv,  prin instrumente subtile de convingere (pentru cei mai putin inzestrati) sau de constrangere pentru cei mai “rebeli”.

Omul simplu si din ce in ce mai slab va deveni un dominat, un obiect anodin “flexibil” si  tranzactionabil. De gradul de adaptabilitate al fiecarui „slab” va depinde evolutia si supravietuirea sa.

Cuvantul va capata valente noi si va fi arma principala a celor puternici. Ei vor avea intotdeauna dreptate. Cuvantul lor va fi de ajuns. Le va fi necesar numai un cuvant, un ordin scurt si nesupusii vor fi anihilati.

Sub pretextul unor asa zise stari de criza, pentru protejarea si conservarea intereselor stapanitorilor, cei slabi vor fi continuu supravegheati, controlati si terorizati. Drepturile si libertatile civile vor fi restranse pana la un minimum de neimaginat in urma cu putina vreme.  Libertatea constiintei celor slabi va fi modelata astfel incat ei, cei slabi, sa devina idioti utili, dominati de un vesnic sentiment de vinovatie si de resemnare. Va aparea o noua forma de reeducare.

Se vor folosi noi si variate metode de delegitimare si anihilare a puterii personale – izvorata din (vechea) democratie- a celor din categoria celor multi si slabi.

Sigur ca vor fi si unii din categoria celor slabi care vor continua sa discearna, sa inteleaga ce se intampla cu omul si omenirea supusa normelor emise de stapani, dar, desi vor continua sa judece in mod rational, de teama vor spune altceva decat vor crede.

In fine, “rebelii”, cei care vor incerca sa refuze sa-si insuseasca noile norme si doctrine, sau sa emita opinii diferite vor fi aspru si exemplar pedepsiti. Daca nu vor exista astfel de rebeli ei vor fi inventati si „extrasi” din randul celor slabi pentru ca stapanii vor dori sa arate ce patesc cei care nu se supun. Vor exista tapi ispasitori care vor fi jertfiti pentru vina de a nu rezona cu inflexiunile ideologice ale stapanilor. Invatamantul se va afla intr-o continua decadere. Transmiterea cunostintelor va fi rationalizata si personalizata, si intotdeauna orientata in beneficiul stapanilor. Fiecare ins din categoria celor slabi va avea acces numai la cunostintele decise ca necesare pentru el prin algoritmi si punctaje inventate si folosite de stapanii asupritori dupa bunul plac al acestora din urma.

Oamenii nu mai citesc carti, de aceea stapanilor le va fi foarte usor sa aplice aceaste masuri de reeducare folosind inteligenta artificiala si mijloacele media precum si felurite „retele de socializare” care au fost cumparate sau rechizitionate.

Paradoxal, desi lumea va parea ca a evoluat, prin fenomene adiacente celui de „cancel culture”, se va instala o stare de (docila) indobitocire.

Fiecare om din randul celor multi va trai si va muri intr-un intunecat anonimat pe cand stapanii se vor bucura de o imensa prosperitate, de toate beneficiile, popularitatea, recunoasterea si recunostinta cuvenite inteleptilor si vizionarilor organizatori ai vietii colective si administratori ai resurselor.

Vor fi estompate si pana la urma eliminate toate urmele valorilor spirituale ale generatiei anterioare iar lupta pentru supravietuire va lua forme inspaimantatoare, imorale, bazate pe  lasitate si egoism.

Exacerbarea, prin propaganda si manipulare, efectelor fenomenului Covid a fost fost metoda folosita de alesii (stapanii) nostri pentru desolidarizare si reducere la tacere a celor care indrazneau sa-si exprime opiniile si sa le deschida ochii unor semeni mai putin mobilati intelectual.  Poate fi acest lucru calificat drept mijloc de instaurare a unui regim dictatorial, un atac evident la democratie? Fara nicio indoiala!

Cu doua zile in urma, intaiul medi(t)ator al tarii a decretat renuntarea la restrictii. A facut-o in acelasi mod, nejustificat, foarte usor, la fel cum a procedat cand decreta starile de alerta, de urgenta sau prelungirea acestor „stari”. De ce? Pentru ca poate, pentru ca cei care si-au manifestat ferm dezacordul cu aceste masuri au fost putini. Foarte putini. Usor de neglijat si de blamat.

Romanii sunt, in majoritate, tacuti, imobili, mult prea preocupati pentru „ziua de maine”, amortiti in resemnare. Supusi. Ei indura multe, iar intaiul medi(t)ator pe asta se bazeaza in incercarea de inlocuire a dictaturii sanitare cu cea militara. Si are, din pacate, mari sanse de reusita.

Trecand peste prevederile constitutionale se doreste punerea in opera a starii de criza – o gaselnita de cedare a tot ce a mai ramas din suveranitatea tarii noastre. Soarta si avutia acestui popor va fi in mainile strainilor, care ( a t e n t i e !) nu sunt la fel de omenosi ca romanii ci dimpotriva.

N-am (prea mare) incredere in parlamentari. Au dovedit, si ei, de nenumarate ori ca n-au in vedere (numai) binele poporului pe care-l reprezinta. Mai mult decat atat, o parte a parlamentarilor voteaza aproape de fiecare data in dispretul romanilor. Totusi, cea mai mare gresala ar fi ca puterea de decizie detinuta de Parlament sa fie predata unui grup restrans de conducatori sau unei junte.

Daca puterea Parlamentului va fi diluata sau cedata in totalitate unui astfel de grup (fie el si CSAT) va fi rau de tot. Functie (mai ales) de interesele straine, adica ale stapanilor, de presupuse  riscuri determinate de stiute (sau „descoperite” la moment) vulnerabilitati, vor aparea mereu noi si noi stari excepţionale, de urgenta, de criza sau alte feluri de “stari” care vor limita drastic libertăţile individuale. Interesul national va ramane o biata sintagma vlaguita si golita de continut odata cu renuntarea la ultimul strop de suveranitate nationala.

A se interveni in structura arhitecturii puterii actuale ar fi cea mai mare greseala. Puterea legislativa este atributul Parlamentului si va trebui sa apartina (numai) Parlamentului.

“Gestionarea in mod just” a libertăţilor individuale nu poate fi transferata unui grup restrans de decidenti comandati din afara/reprezentanti ai unor interese straine “obscure”, care sa actioneze la ordin sau “dupa dictare”. Daca se va intampla asa, vom vedea si simti consecintele. Curand. Valori democratice ca: egalitate de șanse, drepturi si libertati cetatenesti, solidaritate, înțelegere reciproca, vor fi in cel mai bun caz, slabite pana la definitiva disparitie, sau, in cel mai nefericit caz, eliminate brutal.

Nu va amagiti. Incercarea, deocamdata nereusita, de impunere a „starii de criza” se va repeta (sub alta forma) mai devreme decat va asteptati.

Se incearca prin fel de fel de pretexte implicarea tarii noastre in conflictul militar inceput acum doua saptamani aproape de granitele tarii noastre. Acesta este tot un ordin de la stapanii care vor sa-si rezolve problemele trimitandu-i la razboi, ca sa nu spun la moarte, pe cei slabi.

Maine vine in inspectie  (nu „ditamai” Biden ci) Kamala Harris, o femeie de conditie intelectuala modesta, care de cand a devenit Vicepresedintele SUA n-a reusit altceva decat sa se faca de ras (inclusiv in formatiunea politica din care face parte). Asta spune mult si despre categoria din care face parte KWI-ul nostru. „Venerabilul” Biden n-a considerat necesar sa-si viziteze”partenerii” si „omologul” din Romania. Kamala va veni cu noi ordine, strategii si directive si (eventual) cu o lista de noi achizitii „necesare” noua in domeniul apararii. Ajung, oare, cele 2,5% procente din PIB alocate „securitatii tarii” sau se va „sugera” (inca o suplimentare)? Credeti ca daca aceste ordine lezeaza cumva interesele Romaniei, „omologul” de la Cotroceni (al Kamalei, desigur!) sau Premierul nostru (militar) vor avea vreo obiectie? Personal, ma indoiesc. Bugetul va primi inca o lovitura napraznica. Dar cui ii pasa?! Conducatorilor? Sa fim seriosi. Ei isi vor primi partea, vor fi felicitati si stipendiati, acum sau/si in viitor pentru devotamentul fata de stapani. „Traiul” romanilor va deveni foarte, foarte scump. Poporul, slab si saracit, va saraci si mai tare. Omul sarac va devini mai supus, si mai supus, si mai supus. Si mai … Si.? …

Este ceasul al treisprezecelea! Popor oprimat, chiar nu vezi ca esti tradat?

Luca Pitesteanu’

10 martie 2022

Epoca urii

 

 

 

 

 

Se fabrica continuu adversari

Si culpe medicale si sexiste.

E-asurzitoare gloata de samsari

Cu ale ei sloganuri extremiste.

 

Umile slugi puterilor straine

Transforma tara-ntr-un funest decor,

Dupa un plan urzit cu nesimtire

Spre a le fi pe plac sefilor lor.

 

Au hotarat prin planul diabolic

Sa-si fie omul siesi inamic,

Ura sa fie un reper simbolic,

Si sa preschimbe totul in nimic.

 

Ei, mercenarii urii colective

Pe zi ce trece tot mai numerosi,

Dicteaza carantine opresive

Si-si  fac roboti din politruci verosi.

……………………………………….

Iar cand omul-robot iese din cusca

Opiniile toate-i sunt tabu,

Latra la ordin si la ordin musca

Si nu e programat sa spuna “nu”.

………………………………………….

Fac legea-n tara tradatori si fameni,

Apar in functii-nalte derbedei,

Lasii si prostii pleaca dintre oameni

Ca sa-ntregeasca sleahta de lachei.

 

Luca N Programatu’

20 ianuarie 2022

 

 

Cat adevar e intr-un adevar?

Despre adevar s-a scris mult de-a lungul vremii. Nu cred ca exista vreo personalitate a stiintei sau culturii care sa nu fi pomenit in opera sa cate ceva despre adevar. Epistemologi, logicieni şi filosofi de valoare sau “simpli” scriitori de literatura, au emis teorii sau consideratii despre adevar.

Nu sunt om de stiinta, nici macar un scriitor oarecare si, de aceea, randurile care urmeaza, contin cateva idei marunte, superficiale, de o subiectiva semnificatie despre acest “concept”.

Oamenii nu sunt numai prosti sau numai destepti. Capacitatea de a gandi este diferita de la om la om. In consecinta, criteriile si rationamentele sunt diferite de la un individ la altul, uneori chiar contradictorii. De aici rezulta diferente de opinii referitoare la ceva anume, deci, si (referitoare) la adevar. Chiar daca noi, muritorii simpli, putem ajunge numai la o cunoastere relativa a adevarului, printr-o (i-as spune) “conventie etica” ne referim la el ca la o valoare existentiala fundamentala. Oricat de diferite si de numeroase ar fi opiniile, bunul simt ne spune ca nu exista mai multe adevaruri. Totusi …

Unde este adevarul? Il putem gasi? La ce ne trebuie? Ce facem cu el?

In lucrurile simple adevarul e, logic, mult mai usor de descoperit decat in cele complicate.

Explicatiile simple sunt cu mult mai aproape de adevar pe cand cele complicate lasa (mai mult) loc de ambiguitati, de interpretari sau de indoieli care pot ingreuna sau zadarnici descoperirea adevarului.

Ridiculizat, negat sau acceptat, adevarul este unic, precum Dumnezeu este unic. Adevarul este dreptate. Dumnezeu spune “Eu sunt Calea, Adevarul si Viata”.  Adica adevarul este Dumnezeu. Simplu, nu?  Putem noi oare sa punem la indoiala aceasta afirmatie?

Luand aceasta afirmatie ad literam, suntem tentati, pe buna dreptate, sa consideram ca adevarurile lumesti, omenesti, nu sunt de fapt adevaruri in deplinatatea substantei lor pentru ca inmagazineaza o anumita cantitate de reziduuri, de fals.

Asta inseamna, oare, ca adevarul “lumesc”este (numai) partial adevarat?(!)

Fiecare om isi doreste sa aiba „adevarul” de partea sa si, in acest scop dezvolta rationamente favorabile siesi, cat se poate de credibile, cu care sa-si sustina propriul adevar. Desigur, aceste rationamente (subiective, egoiste) sunt, intr-o anumita masura false, mincinoase. Pentru a elimina sau (macar) reduce falsul din rationamente in scopul descoperirii adevarului, oamenii si-au creat legi. Legile obliga la anumite atitudini si actiuni, la adaptarea la mediul social, la infaptuirea binelui, la eliminarea raului.

Este mult mai usor de explicat si de inteles adevarul daca rationamentele se bazeaza pe legi. Totusi,oamenii ajung, fiecare cu “adevarul” sau, deseori in fata instantelor, care in urma unei judecati (de dorit) nepartinitoare, bazata pe argumente  si dovezi solide, stabileste cine are dreptate, de partea cui e adevarul adevarat.

Adevarul produce dependenta?

Se spune ca adevarul elibereaza. In vremurile noastre nu stiu daca aceasta afirmatie isi mai gaseste o baza reala, temeinica. Ce stiu bine este ca traim un vesnic compromis, existenta insasi fiindu-ne afectata daca nu ne protejam facand tot soiul de concesii (situate mai aproape sau mai departe de adevar).

Adevarul are forta. Prin puterea lui cladeste sau darama. Cautarea adevarului este pentru unii un ideal, scopul vietii lor. Pentru altii, insa, este un obstacol pe care, cu mai multa sau mai putina abilitate, incearca sa-l ocoleasca pentru a-si indeplini dorintele si necesitatile.

Unii se simt confortabil si in siguranta traind si crezand in adevar. Cunoasterea adevarului este ratiunea lor de a fi. “Spune adevarul si atunci nu va trebui sa mai tii minte nimic” afirma Mark Twain. O afirmatie extraordinara, plina de sens de intelepciune si … de adevar. Sa nu uitam, totusi, ca in orice afirmatie, oricat ni s-ar parea ca este de departe de realitate, exista un sambure de adevar. Ganditi-va numai (daca si) cat adevar exista in simpla afirmatie “nu stiu”.

Pentru altii, insa, adevarul (adevarat) este o povara, ceva care presupune limitari inconfortabile. Pentru acestia, a supravietui in adevar este daca nu de neconceput, foarte greu de suportat. Functie de cat de inventiv e, fiecare isi fabrica “própria varianta de adevar”, mai reusita sau mai putin reusita, dar mult mai avantajoasa si mai comoda, care, da, contine si ea un sambure de adevar (adevarat).

Priviti catre semeni. Fiecare isi construieste o imagine favorabila, vrea sa fie placut, sa inspire incredere, sa lase impresia de corectitudine, sa impuna respect. Fiecare vrea sa para integru, cinstit, cu moralitate fara pata. Pentru a-si crea o atare imagine fiecare foloseste cat „adevar” doreste sau cat se pricepe sa foloseasca.

Criza nesfarsita de elemente clare de responsabilitate si asumare in care se afla omenirea, ofera oricui posibilitatea sa-si edifice propria realitate, sa arate ca adevarul propriu e cel adevarat. Fiecare se preface ca este asa cum crede ca e convenabil sa fie vazut si crezut de ceilalti.

Oare adevarul cator dintre noi este adevarat pe de-a intregul?

Probabil cel mai bine este sa nu stim. Niciodata. Fiindca aflarea adevarului adevarat ne-ar spulbera multe dintre iluziile de care suntem dependenti si care ne dau puterea de a merge mai departe prin scurta noastra viata.

 

Luca N Afirmatu’

17 decembrie 2021

 

 

 

Instrainare

Curand toamna-ntre noi se va asterne.

Cuvinte tot mai seci si mai straine,

Ca-n seara asta ne-om mai spune o vreme,

Si-n alte seri, de nostalgie pline.

……………………………………………………..

Voi fi dezamagit ca am ales

Sa nu iti iau dorintele in seama.

Regretele din ce in ce mai des

M-or napadi in cenusia toamna.

Vom fi straini precum cerul si marea

Care se intalnesc doar in povesti.

Amare ne vor fi instrainarea

Si alte simtaminte omenesti.

Apoi, cand norii grei zapezi vor cerne

Pe lunga cale care ne desparte,

Vom scrie lungi scrisori, din vreme-n vreme –

Erate lungi la o nescrisa carte.

…………………………………………………………

Voi cauta-n zadar drumul spre tine.

Tarziu va fi, prea tarziu pentru mine.

Luca Ratacitoru’

21 octombrie 2021

Primavara

Peste satele-amoritie voia buna lin coboara.
Stoluri mari de pasarele se intorc la noi in tara.
Albinutele grabite ies din stupi, au treaba multa
Si-n padurile-nfrunzite cucii fericiti iar canta.

Uita de melancolie salcia cea plangatoare
Mugurii pufosi dezmiarda, cu caldura, blandul soare.
De zambile si narcise este iar gradina plina,
E senin, cerul albastru scalda totul in lumina.

Se imbraca cu flori albe pomii din livada-noastra.
Galben si rotund zambeste soarele pe la fereastra.
De prin cranguri se aude gangurit de turturea.
– Primavara e a noastra. Sa ne bucuram de ea!

Mai devreme-ncep cocosii zgomotoasa lor tirada
Si Grivei, voios, alearga toata ziua prin ograda.
Pe ogor tractorul ara cat este ziua de mare.
Robotesc cu spor satenii. Nu mai e timp de visare.

Luca Vestitoru’
25 aprilie 2021

Stare de fapt (Alienatio pandementiae)

Peste pamant se-asterne disperarea,

Si zilnic mor cu zile fiii tarii.

Este permisa numai resemnarea

In vremea urii si a nepasarii.

Si dreptul la visare se suspenda,

Imbratisarea-i aspru pedepsita,

Sarutul e motiv pentru amenda

Si-amenzile cu sange se achita.

Firescul sens si l-a pierdut idila,

In lanturi dorul zace ferecat.

E condamnabila pana si mila

De fratii care mor neincetat.

……………………………………………………

Iar vaduve cu hainele cernite

Se tanguie pe holuri de spitale

Prin satele de tineri parasite

Isi plang parintii zilele amare.

Cum nimeni n-are timp sa mai discearna,

Se-arunca-n derizoriu datini sfinte,

Si-n cenusiul zilelor de iarna

Racle cu saci coboara in morminte.

Luca Pitesteanu’

22 februarie 2021

Tara bolnava

E izolata tara mea, pragmatic,

Si-n fiecare zi e-amanetata

Prin ordine cu caracter dogmatic

Suflarea-i este rationalizata.

Cu bocanci grei, de asasini sinistri

Apasa strasnic pe al ei grumaz

Nelegiuiti in posturi de ministri,

Cu indarjire, fara de ragaz.

Inima ei abia daca mai bate

Si aparatele nu mai fac fata.

Curand vor fi vandute sau furate

Si ultimele-i picaturi de viata.

Nu mai e mult, tara-i bolnava cronic

Si cioclii ii prescriu in ministere

Intr-un oribil ritual, demonic,

Medicamente din venin si fiere.

Parvenitismul had si transpartinic,

Precum rugina, peste tot rasare.

Bat din copite si necheaza cinic

Caii la dric, arzand de nerabdare.

Ca dup-o sangeroasa vanatoare

Ranjesc neobrazati conducatorii.

Privind satisfacuti cum tara moare,

Aplauda frenetic tradatorii.

19 februarie 2021

Luca Pitesteanu’

Ce doreste ministrul justitiei?

Sarcina instantelor judecatoresti nu e aceea de a dispune solutii de achitare pentru cei nevinovati, in conditiile respectarii drepturilor elementare ale celor care au ajuns sa fie judecati? Asta nu inseamna aplicarea legilor? Cum adica este important sa nu creasca rata achitarilor? Ce se doreste de fapt? Cumva sarcina de baza a judecatorilor, “recomandata” de actualul lor ministru, trebuie sa (re)devina aceea de a valida (mai cu spor) anchetele  facute de procurori in scopul mentinerii unei rate minime a achitarilor pentru a asigura pastrarea unei imagini de justitie intransigenta?

Nu, domnule ministru! Afirmatia pe care ati facut-o e o greseala (probabil neintentionata) pe care ar fi bine sa v-o asumati si (macar) s-o nuantati. Nu e corect sa fie impus un plan de condamnari.

Cu libertatea omului nu trebuie sa se joace nimeni. “Mai bine sa scape zece vinovati decat sa fie condamnat un nevinovat” este o zicere pe care nu ma-ndoiesc ca ati auzit-o si dumneavoastra …

Scopul nobil al justitiei nu e acela de a baga la zdup pe cat mai multi dintre cei care ajung in fata unei instante ci de a face totul pentru ca sa nu raspunda (penal) nicio persoana nevinovata, asa cum orice persoana careia, pe baza de probe concludente, i se dovedeste vinovatia, sa suporte consecintele legale pentru faptele sale.

Fie ca e suspect sau inculpat, orice om trebuie sa beneficieze de prezumtia de nevinovatie, de dreptul la aparare, de un proces echitabil. Procurorul trebuie sa completeze dosarul cu toate probele posibile, fie ca sunt in favoarea sau in defavoarea justitiabilului. Si aceste probe trebuie obtinute si administrate numai in mod legal. Iar judecatorul trebuie sa judece (ca de-aia e judecator) si sa hotarasca respectand numai spiritul si litera legii (nimic altceva!). Adica sa judece NUMAI in numele legii: just, responsabil, nepartinitor, fara a fi influentat in vreun fel.

Nu-ti trebuie foarte multa carte ca sa pricepi ca recomandarea ca “pentru imaginea justiției este bine sa nu reiasa o rata mare a achitărilor in dosarele instrumentate de procurorii DNA” reprezinta, in sine, un demers de reinstaurare a practicilor de presiune politica (indirecta) asupra activitatii judecatoresti.

Noul ministru al justitiei declara, inca de la instalare, ca are ca obiectiv prioritar desfiintarea S.I.I J.

Nu, nu trebuie desfiintata S.I.I. J., nu trebuie reluata metoda controversatelor “protocoale de colaborare …” ci, daca se doreste cu adevarat o justitie corecta, trebuie eliminat, nu impus controlul politic in justitie deoarece ingerinta factorului politic in activitatea justitiei reprezinta inca un pas catre totalitarism.

A consemnat,

Luca Pitesteanu’

14 ianuarie 2021

Balada personajului discret

In viata sunt un personaj discret,

O litera pierduta-n alfabet,

O indoiala printre idealuri,

O barca din hartie printre valuri.

Sunt un bolnav uitat intr-un azil,

Un om carunt cu suflet de copil,

O zi neinsemnata-n calendar,

Un strop de vin ramas intr-un pahar.

Sunt doar un nor razlet in zori de zi,

Un pustnic strabatand carari pustii,

Urma de pas ramasa pe nisip,

Un zambet vag pe-al deznadejdii chip.

Eu sunt actorul trist si ostenit,

Un diletant stingher si plictisit,

Interpretand umil un rol discret

In somptuosul vietii cabaret.

Luca N Regasitu’

13 ianuarie 2021