Fericit alergam, intr-un vis rătăcit,

Pe al vieții lung drum de deșarte trăiri.

Visul s-a terminat și am îmbătrânit,

Bântuit sunt acum de tristeți și-amăgiri.

Fără temeri sau griji, visam că sunt pierdut,

Printre norii pufoși, când pe cer se-adună,

Fiecare plângând câte-un gând dispărut

Fără urmă, într-o noapte lipsită de lună.

Țintuit sunt în mrejele unui dor nesfârșit,

Dar privirea de nori mi-e lipită și-acum

De iubire am răni, iar din visul trăit

Au rămas numai lacrimi, deznădejde și scrum.

Sunt, acum, personaj într-o palidă dramă,

Sedus de mângâierea unei tainice umbre

Care, cu viclenie, zi de zi mă indeamnă

S-o urmez, pas cu pas, pe-ale ei cărări sumbre.

Refren:

Umbra-i singurătatea – o imensă povară,

E prea marele preț pe care-l plătesc

Pentru visul frumos pe care într-o seară,

Fermecat l-am primit, ca pe un dat ceresc.

Acea umbră, încet, în suflet se strecoară

Și-n cotloanele lui se statornicește

Izvorând multe lacrimi de tristețe amară

Din ploaia de-amintiri care nu se oprește.

Refren:

Umbra-i singurătatea – o imensă povară,

E prea marele preț pe care-l plătesc

Pentru visul frumos pe care într-o seară,

Fermecat l-am primit, ca pe un dat ceresc.

Imi ești, singurătate, nesfârsită durere,

Și zadarnic incerc să-ți găsesc alinare

Căutând în imensul ocean de  mistere

O speranță, măcar, sau un strop de iertare.

Mi-e aproape sfârșitul, va urma despărțirea,

Și voi merge pe-un drum către alt univers.

Pentru prietenii vechi, bucuros, las iubirea,

Și uitarea pentru acei ce nu m-au înțeles.

11 iulie 2024

Luca N Alinatu’