Cat adevar e intr-un adevar?

Despre adevar s-a scris mult de-a lungul vremii. Nu cred ca exista vreo personalitate a stiintei sau culturii care sa nu fi pomenit in opera sa cate ceva despre adevar. Epistemologi, logicieni şi filosofi de valoare sau “simpli” scriitori de literatura, au emis teorii sau consideratii despre adevar.

Nu sunt om de stiinta, nici macar un scriitor oarecare si, de aceea, randurile care urmeaza, contin cateva idei marunte, superficiale, de o subiectiva semnificatie despre acest “concept”.

Oamenii nu sunt numai prosti sau numai destepti. Capacitatea de a gandi este diferita de la om la om. In consecinta, criteriile si rationamentele sunt diferite de la un individ la altul, uneori chiar contradictorii. De aici rezulta diferente de opinii referitoare la ceva anume, deci, si (referitoare) la adevar. Chiar daca noi, muritorii simpli, putem ajunge numai la o cunoastere relativa a adevarului, printr-o (i-as spune) “conventie etica” ne referim la el ca la o valoare existentiala fundamentala. Oricat de diferite si de numeroase ar fi opiniile, bunul simt ne spune ca nu exista mai multe adevaruri. Totusi …

Unde este adevarul? Il putem gasi? La ce ne trebuie? Ce facem cu el?

In lucrurile simple adevarul e, logic, mult mai usor de descoperit decat in cele complicate.

Explicatiile simple sunt cu mult mai aproape de adevar pe cand cele complicate lasa (mai mult) loc de ambiguitati, de interpretari sau de indoieli care pot ingreuna sau zadarnici descoperirea adevarului.

Ridiculizat, negat sau acceptat, adevarul este unic, precum Dumnezeu este unic. Adevarul este dreptate. Dumnezeu spune “Eu sunt Calea, Adevarul si Viata”.  Adica adevarul este Dumnezeu. Simplu, nu?  Putem noi oare sa punem la indoiala aceasta afirmatie?

Luand aceasta afirmatie ad literam, suntem tentati, pe buna dreptate, sa consideram ca adevarurile lumesti, omenesti, nu sunt de fapt adevaruri in deplinatatea substantei lor pentru ca inmagazineaza o anumita cantitate de reziduuri, de fals.

Asta inseamna, oare, ca adevarul “lumesc”este (numai) partial adevarat?(!)

Fiecare om isi doreste sa aiba „adevarul” de partea sa si, in acest scop dezvolta rationamente favorabile siesi, cat se poate de credibile, cu care sa-si sustina propriul adevar. Desigur, aceste rationamente (subiective, egoiste) sunt, intr-o anumita masura false, mincinoase. Pentru a elimina sau (macar) reduce falsul din rationamente in scopul descoperirii adevarului, oamenii si-au creat legi. Legile obliga la anumite atitudini si actiuni, la adaptarea la mediul social, la infaptuirea binelui, la eliminarea raului.

Este mult mai usor de explicat si de inteles adevarul daca rationamentele se bazeaza pe legi. Totusi,oamenii ajung, fiecare cu “adevarul” sau, deseori in fata instantelor, care in urma unei judecati (de dorit) nepartinitoare, bazata pe argumente  si dovezi solide, stabileste cine are dreptate, de partea cui e adevarul adevarat.

Adevarul produce dependenta?

Se spune ca adevarul elibereaza. In vremurile noastre nu stiu daca aceasta afirmatie isi mai gaseste o baza reala, temeinica. Ce stiu bine este ca traim un vesnic compromis, existenta insasi fiindu-ne afectata daca nu ne protejam facand tot soiul de concesii (situate mai aproape sau mai departe de adevar).

Adevarul are forta. Prin puterea lui cladeste sau darama. Cautarea adevarului este pentru unii un ideal, scopul vietii lor. Pentru altii, insa, este un obstacol pe care, cu mai multa sau mai putina abilitate, incearca sa-l ocoleasca pentru a-si indeplini dorintele si necesitatile.

Unii se simt confortabil si in siguranta traind si crezand in adevar. Cunoasterea adevarului este ratiunea lor de a fi. “Spune adevarul si atunci nu va trebui sa mai tii minte nimic” afirma Mark Twain. O afirmatie extraordinara, plina de sens de intelepciune si … de adevar. Sa nu uitam, totusi, ca in orice afirmatie, oricat ni s-ar parea ca este de departe de realitate, exista un sambure de adevar. Ganditi-va numai (daca si) cat adevar exista in simpla afirmatie “nu stiu”.

Pentru altii, insa, adevarul (adevarat) este o povara, ceva care presupune limitari inconfortabile. Pentru acestia, a supravietui in adevar este daca nu de neconceput, foarte greu de suportat. Functie de cat de inventiv e, fiecare isi fabrica “própria varianta de adevar”, mai reusita sau mai putin reusita, dar mult mai avantajoasa si mai comoda, care, da, contine si ea un sambure de adevar (adevarat).

Priviti catre semeni. Fiecare isi construieste o imagine favorabila, vrea sa fie placut, sa inspire incredere, sa lase impresia de corectitudine, sa impuna respect. Fiecare vrea sa para integru, cinstit, cu moralitate fara pata. Pentru a-si crea o atare imagine fiecare foloseste cat „adevar” doreste sau cat se pricepe sa foloseasca.

Criza nesfarsita de elemente clare de responsabilitate si asumare in care se afla omenirea, ofera oricui posibilitatea sa-si edifice propria realitate, sa arate ca adevarul propriu e cel adevarat. Fiecare se preface ca este asa cum crede ca e convenabil sa fie vazut si crezut de ceilalti.

Oare adevarul cator dintre noi este adevarat pe de-a intregul?

Probabil cel mai bine este sa nu stim. Niciodata. Fiindca aflarea adevarului adevarat ne-ar spulbera multe dintre iluziile de care suntem dependenti si care ne dau puterea de a merge mai departe prin scurta noastra viata.

 

Luca N Afirmatu’

17 decembrie 2021

 

 

 

Originalitate sau lasitate conformista. Care este varianta castigatoare?

Salariatul deosebit nu poate fi fericit!
Iata una dintre cauze:
Exista oameni deosebiti, capabili, creativi, autentici (in sensul de originali). Nu intotdeauna ei aplica pentru un post la Microsoft, Google sau alte firme de top, unde spontaneitatea si inteligenta sunt cu adevarat factorii primordiali in procesul de selectie ci in corporatii sau firme din esaloane cu nivel (ceva) mai scazut.
Sa presupunem ca un om deosebit este cooptat si vine la noul loc de munca cu constiinta curata, si cu un aplomb necontaminat de spiritul corporatist. Dupa o perioada in care incepe sa realizeze de fapt ce si cum se-ntampla la el la serviciu, are idei pe care doreste sa le comunice si mai ales sa se tina cont de ele. Intr-o naivitate de novice, nu ia in considerare faptul ca activitatea la noul loc de munca este (bine) pusa la punct, formalizata, ca exista deja proceduri, cutume, bune practici, riscand astfel sa fie privit cu neincredere si suspiciune. In unele cazuri ideile si actiunile lui, chiar daca sunt foarte bune, sunt ignorate sau dezaprobate, deoarece prin punerea lor in aplicare ar putea genera atitudini sau procedee care nu s-ar incadra in tiparele consacrate sau ar genera turbulente in desfasurarea „normala” a activitatii.
Descopera ca desi intentia lui a fost una buna, a produs rumoare, deranj sau supararea celor care au muncit (mult) pentru a stabili fagasul normal in care sa curga activitatea astfel incat sa fie asigurat si mentinut un climat de munca sanatos si eficient. Pentru cei care au fabricat proceduri si au validat procese, formalizand chiar si informalul, este greu (chiar daca nu vor recunoaste niciodata) sa renunte la produsul muncii lor sau sa-l adapteze functie de ideile unui nou-venit in sistem. Membrii grupului cu state si responsabilitati mai vechi se vor intreba invariabil: Este necesar si oportun sa incurajam aceasta atitudine (novatoare)? Daca-l acceptam pe Deosebit cu ideile lui cu tot nu cumva ne complicam mai mult decat e necesar? Nu e oare mai bine sa-l ignoram pe acest ciudat, sa-i mai potolim elanul?
Se spune ca rutina nu e buna. Nu prea se spune, insa, ca rutina e „dulce” si comoda…
Astfel, cel nou (Deosebitul) nu va fi acceptat de restul grupului asa cum este ci, pe diferite cai si prin diverse metode i se va sugera alinierea, conformismul ideatic si atitudinal. Autenticitatea lui va fi mai mult sau mai putin voalat, dezaprobata.
Dilema lui poate fi, in aceste conditii, rezumata simplu: Ce fac? Continui sa emit idei sau judecati de valoare riscand sa fiu pus la colt, sau ma conformez asa cum fac colegii mei (cu experienta si vechime in sistem) si voi avea o viata linistita? Raspunsul este simplu!…
Realizand pericolul de a fi marginalizat, in mintea Deosebitului/Ciudatului incolteste ideea ca trebuie sa se autocenzureze pentru a putea fi acceptat, sa nu mai arate ca este ceea ce este sau gandeste, sa fie fals. Din acest moment el va actiona (atitudinal) intr-o arie fabircata, limitata si artificiala. Falsa. Iar falsul nu poate face fericit un salariat original, deosebit, special, cu constiinta si spiritul curate.
Am zis!!!

Luca N’Limitatu’
19 aprilie 2012