“Marile puteri” vor profita întotdeauna de momentele de tragedie sau de catastrofă (de orice natură) pentru a impune politici care le avantajează.

Milton Friedman, economist evreu-american, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în 1976, consilier al președintelui american republican Ronald Reagan și al premierului britanic conservator Margaret Thatcher decreta: “Rolul statului în coordonarea economiei trebuie diminuat în favoarea economiei de piaţă, a privatizării energiei”

In aceasta perioada se observa ca o mare contributie (daca nu cea mai mare) la aparitia crizelor economice o are statul. El creaza conditii favorabile marelui capital (corporatist) si accentueaza dependenta de acesta.

Clar, nu-i asa?

Astfel se consolideaza capitalismul salbatic, in care cei multi lupta continuu, din greu, pentru supravietuire. Dar ei, cei nevoiti sa poarte aceasta lupta n-au fost niciodata si nu vor fi niciodata câştigatori. Adevaratii castigatori exista dar nu-i (prea) cunoastem desi, in mod paradoxal, stim multe despre ei. De fapt, intreaga lume este acum condusa si supravegheata de/prin entitati private care nu sunt si nu vor fi afectate de efectele crizelor. Desi nu sunt alese de nimeni, acestea fac parte din organizatia suprema autointitulata “guvern mondial” care,  practic, hotaraste soarta omenirii. Acest “guvern mondial”– superior tuturor guvernelor, le comanda slugilor lor (conducatori de state si guvernanti, sefi de mari organizatii politice si economice, de corporatii…) sa aplice masurile (de opresiune) necesare pentru tinerea (in sclavie si) sub control a majoritatii populatiei de pe planeta.

Una dintre aceste masuri este “resetarea económica”.

Deoarece in actualele conditii, imposibilitatea redresarii economice, daca nu este (inca) va deveni in scurt timp o certitudine, se accentueaza necesitatea unei resetari economice rapide, care sa asigure “sporirea calitatii vietii”.

Unii inca mai au incredere ca din aceasta resetare vor avea ceva de castigat.

Mai ales cei proveniti din mediul corporatist, in majoritate tineri cu putina experienta de viata, sustin ca schimbarea reprezinta reteta bunastarii, ca rezistenta la schimbare nu este benefica. Ei nu sesizeaza anumite incoerenţe ideatice si spera ca dupa o perioada grea (pe care sunt gata sa si-o asume), in care sa fie aplicate directiile de urmat si deciziile de schimbare, raul  se va transforma in bine.

Numai ca lucrurile nu stau chiar asa intotdeauna. Spun asta deoarece de-a lungul anilor am asistat si am simtit intr-o masura oarecare, efectele a numeroase astfel de schimbari care s-au dovedit daca nu daunatoare, in cel mai fericit caz dezamagitoare. Si, mare atentie: schimbarea nu-i tot una cu resetarea! …”. In timp ce partea cea mai “optimista”, (ca sa nu spun naiva) a populatiei va spera intr-o schimbare in mai bine, imposibilitatea redresarii economice va deveni din ce in ce mai clara. Iar “conducatorii supremi” stiu asta foarte bine.

Conditiile unei resetari economice exista, dar perspectivele de prosperitate pentru omenire sunt iluzorii.  Nevoile (de baza) ale marii majoritati a populatiei vor fi ignorate.

Oamenii sunt obisnuiti sa spere si isi inchipuie ca au puterea si instruirea necesare pentru supravietuire in caz de criza. Sunt egoisti. Uita ca numai unirea inseamna putere si, mult prea des, isi iau vietile pe cont propriu crezand ca “in grup” le va fi mai greu sa strabata hatisurile crizelor.

Democratia va fi pusa intre paranteze. Ca urmare (si) civilizatia va cunoaste un important regres.

Fiecare om (simplu) va fi pus in situatia de a se descurca “cum poate”. Si nu va putea … Astfel, constiinta omului, educatia lui in spiritul bunului simt, asertivitatea, empatia vor degenera. In lupta pentru supravietuire, omul va apela, in detrimentul semenilor, la toate mijloacele (meschine) posibile. Regresul moral va atinge cote care in urma cu putin timp erau greu de imaginat.

Afirmatia ca “nimic nu va mai fi la fel ca înainte” diseminata masiv, este, pe cat de adevarata, pe atat de periculoasa. Ea accentueaza ura, invidia, nepasarea, deruta, neincrederea si, in ultima faza – supunerea.

Interesul pentru instruire va fi diminuat. La ce bun sa te mai ostenesti cu invatatura cand ajungi sa intelegi ca “tara te vrea prost” si stii ca soarta iti e pecetluita? Pana si curiozitatea specifica omului vremurilor noastre se va dilua, transformandu-se in “ce-o fi o fi”.

Politicienii din fiecare tara (neaveniti in majoritate), slugarnici si platiti gras, au acum o sarcina primordiala: sa lucreze la instalarea recesiunii, la amplificarea si la prelungirea  crizelor de orice fel, la accentuarea saracirii, la demolarea independentei economice a cetateanului, la depersonalizarea acestuia. La globalizare.

Rezultatul: atitudinea caracteristică omului va fi căutarea compromisului.

Sub pretextul uniformizarii nivelului de trai al populatiilor, gobalizarea va impune ţărilor din întreaga lume interdependenţa economică militara, politica, socio-culturala şi de securitate. Suna bine, nu-i asa?

Numai ca prin globalizare se urmareste maximizarea profiturilor celor foarte bogati, slabirea (prin indatorare excesiva) a economiilor din tarile mai putin dezvoltate, insusirea la preturi derizorii a bogatiilor acestora. Conducatorii lumii fac asta folosind metode sofisticate, la limita legilor, cutumelor şi standardelor tarilor mai putin dezvoltate. Astfel conducatorii lumii preiau controlul asupra populatiilor mai sarace, transformate in mase amorfe, lipsite de putere si de reactie, condamnandu-le la sclavie.

Asadar daca esti nascut intr-o tara (mai) saraca esti sortit sa fii sclav, cu foarte putine drepturi si libertati neinsemnate.

Aceasta e o mare nenorocire din care sansele de scapare sunt minime, aproape ca nu exista, la fel cum nu (mai) exista sanse de a se evita globalizarea.

……………………………………………………………………………………………………………………………..

Cei mai “inzestrati”vor simti acut efectele crizei sensului vietii (vitregita de dimensiunea ei sacra) si in conditiile barbarizarii societatii si desconsiderarii adevarului, vor suferi mai mult decat semenii lor mai putin mobilati intelectual. Ei vor realiza cu mult mai repede iminenta dezastrului cultural şi educaţional pe care-l va instaura globalizarea.

Alienarea, descatusarea iraţionalului vor deveni evidente. Asistam la accentuarea dezechilibrului între ştiinţă şi conştiinţă. Observam cum, rand pe rand, realizările importante din domeniile cunoaşterii sunt puse în slujba distrugerii, a agresivităţii, violenţei, a pervertirii fiintei umane.

Demnitatea nu mai este recunoscuta ca virtute. Generozitatea, respectul, evlavia, compasiunea sunt intr-un nemaivazut declin. Civilizatia, insasi, este in pericol.

Globalizarea va duce la anularea identitatii, facand sa dispara treptat valorile și credințele la obiceiurile si traditiile, care identifică grupurile sociale.  Atitudinea europarlamentarilor, care voteaza tot ce li se dicteaza, impotriva intereselor celor care i-au trimis in respectivele demnitati, adica a intereselor acelora care muncesc din greu pentru a le sustine veniturile “nesimtite” este, in acest sens un exemplu.

Omul se va afla in situatia in care va fi dispus, ca sa nu zic obligat, sa faca “orice” pentru a mai supravietui (cel putin o perioada).

Apar fenomene de neimaginat cu cateva zeci de ani in urma. Pprobabil ne aflam in ultima etapa a “evoluţiei” umanităţii.

S-a ajuns (pana) la declararea inutilitatii existentei omului (mediocru, deocamdata), care nu produce indeajuns (progres). La ce bun sa mai existe oameni trecuti de 50 de ani, mai putin sau deloc eficienti, cand pot fi inlocuiti cu “inteligenta artificiala”, considerata mai putin costisitoare?

–           Lumea nu are nevoie de marea majoritate a populației sale… planeta nu mai are nevoie de „mâncătorii inutili”

–           Oamenii sunt mai prejos decât „inteligența artificială”…Avem puterea asupra oamenilor și asupra sentimentelor lor obiective, a imaginației lor, făcându-i să creadă în ceva…”

–           Cei aflați la putere pot manipula valorile societății în propriile lor scopuri și făcând abstracție de lucruri precum valorile obiective – inclusiv drepturile omului.

Astea sunt numai cateva dintre ideile « democratice » principale ale discursurilor de la Forumul Economic Mondial. Sa le judece fiecare dupa cum poate si doreste.

L-ati ascultat pe Yuval Noah Harari – principalul consilier al lui Klaus Schwab – fondatorul (si seful) Forumului Economic Mondial?

La summit-ul economic de la  Warwich,  acest personaj diabolic a avertizat omenirea ca daca refuza sa renunte la suveranitate in favoarea elitei mondiale, „se va confrunta cu exterminarea”.

Daca nu stiati inca, aflati ca prin “bunavointa” actualului ministru al educatiei – vajnic promotor al proiectului iohannist “România Educată”, propaganda  teoriilor anti-umane ale „marii resetări” și „revoluției transumaniste” emise de Harari si-a gasit loc in manualul de limba si literatura romana pentru clasa a VIII-a.

In Forumul Economic Mondial au existat discuții despre digitalizare si control total al fiecarui cetatean, despre ”meta-orașe” (”axate pe necesitățile și aspirațiile oamenilor”), dar și despre eliminarea birocrației prin actiunea inaltei tehnologii, despre crearea guvernelor invizibile, mai agile, cu reacții rapide, axate in principal pe informații.

Oare imensul potential (creator) al mintii umane nu mai foloseste, din moment ce masina a ajuns sa decida in locul omului? Asa se pare. Si cum vor putea fi raspunzatori membrii unui guvern ”invizibil” pentru deciziile umilitoare care afecteaza nivelul de trai, viata – pana la urma, a cetatenilor de rand? Asta da démocratie!

In aceste conditii este normal ca increderea populatiei in institutiile statului, si-asa subreda, sa dispara. Sentimentul neputintei omului de a se apara, de a reactiona, va incepe odata cu actiunea de deposedare, (pentru inceput) a celor vulnerabili, adica a celor mai in varsta (dintre supravietuitori). In primul rand lor li se va induce ideea avantajelor oferite de “traiul in comun” care-i va despovara de grija pentru ziua de maine si pentru “acumularile” de-o viata. Ei vor fi primii “facuti fericiti”.

Batjocura degeneratilor care conduc din umbra si care detin puterea, precum si dorinta de distrugere a sentimentului proprietatii celor multi nu mai poate fi contestata. Este reala, vizibila, si, am senzatia ca acesti conducatori nici nu se mai obosesc s-o mai mascheze in vreun fel.  Pur si simplu cei puternici ii sfideaza pe cei mai slabi.

Sa ne asteptam ca apartenenta la UE sau faptul ca (daca, in sfarsit) vom fi primiti in Schengen ne va scoate din impas este o dovada de naivitate. UE nu mai ofera, mai ales pentru tarile „mai firave” (ca sa nu zic „prabusite economic”, garantii de libertate si prosperitate ci dimpotriva.

Sclavia, umilinta, ipocrizia (conformista) si delatiunea vor lua locul omeniei si al demnitatii.

Civilizatia depinde in cea mai mare masura de educatie. Prin educatie se asigura conditiile propice conservarii principiilor democratice si demnitatii umane. Numai ca educatia costa mult in vremurile noastre. Bine, nu atat de mult ca inarmarea (cu vechituri) … Dar n-are rost sa “ne mai luam” (si) din pricina asta.

Desi este de necontestat faptul ca investiţia în educaţie – vectorul esential al dezvoltării durabile în condiţiile globalizării şi (al) erei informaţiei aduce cele mai mari randamente, chiar daca avantajele nu apar imediat ci treptat, pe termen lung, pentru abaterea atentiei de la insuficienta sumelor alocate educatiei se reitereaza cu orice prilej importanta administrarii “judicioase” a respectivului buget.

Desi nu are responsabilităţi directe in acest domeniu, Comisia Europeană monitorizează statele membre in privinţa modului de funcţionare a sistemului lor educaţional şi actioneaza pentru influenţarea proiectelor din domeniul învăţământului acestor state, incurajand implicarea în finanţarea educaţiei a unor societăţi comerciale sau a altor parteneri (fiecare cu interesele sale). In realitate nu se doreste sporirea gradului de instruire al populatiei ci dimpotriva, orientarea populatiei spre resemnare si conformism, spre unele libertati si obiceiuri depersonalizatoare. Oamenilor in varsta si celor mai putin mobilati intelectual li se creaza impresia ca sunt stapanii deciziilor lor, pentru a fi cu mult mai usor de controlat si manipulat.

Aproape jumătate din elevii României traiesc si invata in mediului rural, dar atentia guvernantilor si a majoritatii partenerilor contribuabili la sistemul de invatamant se indreapta, cu precadere, spre invatamantul din mediul urban. Diminuarea calitatii invatamantului, devenita un scop in sine, este cu mult mai greu de observat, urmarit (si criticat) in mediul rural iar implementarea “reformelor” la oras reprezinta o sarcina cu mult mai facila pentru “reformatori”.

Prin educaţie se asigura un grad de civilizatie superior, relaţiile dintre individ şi societate se amplifica, evolueaza, iar o societate normala are nevoie de forţă de muncă bine educată, capabila sa transpuna in practica proiectele guvernamentale. Oare asta se doreste? Evident, nu! Dorinta conducatorilor lumii este crearea conditiilor de imbecilizare a populatiei, de reducere a drepturilor, de renuntare la democratie.

Degradarea încrederii în educaţia oferită de şcoli şi universităţi mai ales in tarile “ mai putin importante” este, in aceste conditii, inevitabila.

Masura renuntarii la o parte din forta de munca (mai mult sa mai putin calificata) pe motiv ca inteligenta artificiala este mai eficienta (mai ieftina) naste (deocamdata) indoieli. Care va fi soarta celor inlocuiti de “inteligenta artificiala”? Vor deveni ei mai prosperi? Nici gand.

Progresul tehnologic va desfiinta multe ocupaţii rutiniere. Multi dintre salariati vor ramane fara locul de munca la care isi castigau sumele necesare traiului (civilizat) de zi cu zi.

Ramasi fara venituri, acestia se vor confrunta cu efectele asa-zisei bunastari, renuntarea la proprietate ca urmare a imposibilitatii de a-si sustine costurile vietii (rate, chirii, taxe, impozite, energie …) fiind o consecinta devastatoare.

De multa vreme, faptul ca in Romania, spre deosebire de alte state, exista un foarte mare numar de proprietari nu era privit cu ochi buni (ca sa nu zic cu dezaprobare) de catre organismele europene. Acum aflam ca acest lucru contravine dezideratelor globaliste.

A venit vremea in care vedem cat de usor se pot aplica metodele de deposedare a oamenilor de proprietatile lor.

Lipsiti de proprietati, oamenii vor deveni mai intai frustrati si apoi din ce in ce mai blazati, mai docili, mai resemnati. Dorinta si nevoia lor de a se implica in viata sociala si de a participa la dezvoltarea econômica se vor estompa treptat, pana la totala disparitie. Vor trece de la la statutul de idioti utili la cel de vremelnic asistati (inutili).

O buna parte a celor deposedati, (mai ales cei cu instruire precara), va accepta relativ usor sa renunte la proprietati, considerand echitabila (daca nu chiar avantajoasa) cedarea proprietatii in schimbul “linistii” data de eliberarea de poverile insuportabile reprezentate de angarale si griji zilnice. Respectivii nu vor fi prea afectati de traiul in comun pe care-l presupune noul lor statut de “asistati”,  amagindu-se cu  promisiunea ca grijile lor vor fi preluate de “stat”, ca macar li se va asigura hrana cea de toate zilele si un loc in care se vor putea odihni peste noapte in conditii mai putin civilizate dar “omenesti” de confort si ambianta, alaturi de altii semeni, ca la nevoie vor avea parte de o decenta asistenta medicala. Cu creierul spalat (si igienizat), imbatati de “fericire”, si convinsi ca si altii “fac la fel”, probabil pentru o vreme multi nu se vor mai gandi la planul mai marilor lumii de suprimare a celor deveniti inutili, adica (chiar) a lor.

Constatarea lui Pascal Bruckner este relevantă:

“Societățile noastre sunt bântuite de conformism pentru că sunt alcătuite din indivizi care se laudă cu originalitatea lor dar își aliniază comportamentul cu comportamentul (comun) colectiv.

Imi amintesc de atmosfera dintr-un azil pentru oameni cu probleme “de personalitate”, prezentata intr-un film italian. Erau acolo oameni care, ajutati de “tratamentul medical corespunzator”, deveneau imuni la orice lovitura primita de la viata, desenau, dansau, se indragosteau, traiau, “in mod democratic” cu nesat intr-o nesfarsita “joie de vivre” – erau cei mai fericiti, nerealizand cat de scurta le va fi aceasta fericire.

Intr-o lume a incoerenţelor ideatice, cu conducatori hotarati sa-si mentina controlul si puterea folosind instrumente de manipulare de tipul lansarii certitudinilor trufașe, in care desconsiderarea adevărului reprezinta esenta comunicarii, popoarele nu au mari sanse de supravietuire.

Mircea Eliade spunea ca unii autori au tendinţa de a-şi însuşi “filozofia la modă a timpului în care trăiesc, chiar în aspectele ei cele mai sterile şi mai vulgare”. Nu fac parte din aceasta categorie. Imi permit, numai, în numele unei libertăţi de conştiinţă si in dezacord cu cei care nu (re)cunosc libertatea si nici conştiinţa, sa adresez un indemn la independentă si curaj, la gândire liberă (si independenta), la (o portie de) adevar.

Sa nu ne amagim. Omul nu mai reprezinta o „entitate” de nepretuit. Deja a devenit (ca) o moneda (de schimb) a carei valoare scade.

Omule, dacă nu poți face altceva, macar nu te vinde ieftin”. Atat timp cat te mai poti vinde. In curand “vei fi luat pe gratis”.

Nu sunt chiar atat de naiv incat sa-mi inchipui ca acest indemn va fi considerat ca atare si urmat de toti cei care vor fi (intr-o oarecare masura) interesati de continutul acestui articol, dar stiu ca de unanimitate au parte numai cei mediocri.

Luca N Azilatu’

19 septembrie 2022