România între criza politică  internă și presiunea externă – dilema controlului asupra capitalului strategic

Demisia miniștrilor PSD din guvernul condus de Ilie Bolojan nu este un simplu episod de instabilitate politică. Ea marchează un conflict aparent tehnic – listarea unor companii de stat – care ascunde o confruntare structurală între două modele/posibilităti de dezvoltare: o integrare accelerată în piețele globale de capital și respectiv menținerea controlului național asupra activelor strategice.

In mod obiectiv, pentru o imagine clară, această criză consider că trebuie analizată simultan pe trei niveluri: politic – intern (de putere și legitimitate), economic (de acumulare și distribuție a capitalului) dar și geopolitic (pozitia statului român în raport cu centrele externe de putere).

Decizia PSD de a-și retrage miniștrii a aruncat România într-o criză politică deschisă, guvernul rămânând fără majoritate parlamentară și fiind expus unei moțiuni de cenzură.

Mai grav e, însă, că această criză apare într-un moment critic, în care în ciuda reformelor, România are cel mai mare deficit bugetar din UE iar piețele financiare au reacționat deja prin creșterea costurilor de împrumut. Totuși accesul la aproximativ 11 miliarde euro din fonduri europene depinde de continuarea reformelor.

De remarcat e că, pe termen scurt, efectul este dublu (politic dar și macro-financiar. Pe de o parte creșterea riscului asumat de investitori si perceptia scaderii bonitații emitenților de obligațiuni (care atrage posibilitatea riscului de retrogradare a ratingului) și pe de altă parte

un blocaj decizional în administrație, blocaj determinat de interimate limitate (la 45 de zile).

Cu alte cuvinte, este exact tipul de context în care deciziile economice majore – precum listările – pot fi accelerate sau chiar forțate. Repet- încerc să fiu cât se poate de obiectiv, în condițiile în care nu sunt cel mai priceput în analizarea unui astfel de fenomen.

Planul guvernului de a lista pachete minoritare din companii de stat nu este o simplă măsură tehnică, ci parte a unei reconfigurări a capitalismului românesc. Se insistă puternic pe faptul că ideea iliesciană de a nu ne vinde țara este cel puțin desuetă în actualul context economic global. E… câh!

Listarea imediată a 22 de companii de stat (profitabile) ar marca trecerea României de la un model economic dependent de bănci la unul bazat pe piața de capital.

Documentându-mă puțin, am aflat ce presupune de fapt listarea din perspectivă tehnică (piața de capital):

– vânzarea unui pachet (în cazul “nostru” minoritar) de acțiuni (între 10–30%)

– introducerea guvernanței corporative (board-uri independente – apolitice și raportare transparentă), care ar pune o presiune mai accentuată pe eficiență și profitabilitate și ar (putea) exercita o influență benefică în atragerea de capital investițional.

Așadar, aceste elemente sunt, cel puțin în teorie, benefice.

Dar problema reală este alta: cine devine acționar? Mă întreb deoarece de vreo săptamână- încoace, tot apar dovezi că cei implicați în această afacere nu sunt, nici pe departe, animați de cele mai bune intenții. Vânzarea acțiunilor la cele mai profitabile dintre societăți, se dorește să se desfășoare imediat, rapid, netransparent, preferențial și – cireașa de pe tort – LA PREȚURI CU DISCOUNT. O fi comandă externă, ticălosie, trădare, că prostie nu cred că este. Acest plan de listare urgentă e bine ticluit și pus la punct cu o precizie care necesită o activitate laborioasă. E clar că nu este vorba de o acțiune hotărâtă ad-hoc, pe fugă.

În condițiile unei piețe de capital subdezvoltate intern – capitalul românesc (se pare că) nu poate absorbi aceste “listări”- investitorii dominanți vor fi externi.

Prin urmare, chiar și pachetele minoritare pot duce la:

  • influență strategică externă asupra deciziilor,
  • presiuni pentru distribuirea profitului (dividendelor) în detrimentul investițiilor,
  • vulnerabilizare la eventuale acțiuni și/sau mișcări speculative.

Criza trebuie plasată în contextul mai larg al poziției României în sistemul euro-atlantic.

Țara noastră se află deja în procedura Comisiei Europene, de deficit excesiv.

Accesul la fonduri europene este condiționat în principal de: reforme structurale, reducerea deficitului și eficientizarea companiilor de stat.

Acest mecanism transformă politica economică internă într-un spațiu semi-suveran, în care deciziile sunt dictate de Bruxelles.

Listările devin astfel instrument de conformare (ca să nu zic de constrângere) dar și de integrare în piețe financiare occidentale.

În sectorul energetic și al resurselor (Hidroelectrica, Romgaz, Cuprumin, Salrom, Minvest, Remin, etc.), vânzările de acțiuni au implicații de securitate, controlul resurselor devenind parte din arhitectura geopolitică.

Rezultă ca prin listare, deciziile strategice sunt externalizate. România își deschide activele către capitalul global dar își reduce capacitatea de control direct, suveran riscând să rămână numai un furnizor de resurse și profituri pentru entități externe. Dependent , fără șanse reale de dezvoltare.

În continuare, îmi permit să emit  și o foarte scurtă interpretare din punct de vedere politic: PSD vs. guvern – ideologie sau tactică?

In sprijinul opoziției față de listare, PSD invocă protejarea companiilor strategice și evitarea vânzării unor active profitabile “pe nimic”. Corect? Corect!

Dar nu trebuie ignorată situația actuala a PSD, erodarea în sondaje comparativ cu AUR sau / și teama de diminuare a controlului asupra resurselor și numirilor în funcții (înalte).

În aceste condiții se pot formula ideile principale pentru (cel puțin) trei scenarii (temporale):

1. Pe termen scurt (0–3 luni):

–  guvern minoritar instabil,

–  risc aproape sigur de moțiune de cenzură,

–  “volatilitate” financiară,

–  blocaj decizional (temporar),

–   presiune externă pentru continuarea reformelor.

2. Pe termen mediu (6–12 luni), în care se va decide continuarea sau amânarea listărilor:

–  refacerea coaliției (cu alt premier),

–  guvern tehnocrat  – compromis,

–  ascensiunea forțelor anti-sistem.

3. În fine, pe termen lung (5 sau probabil, chiar–10 ani), sper ca nu greșesc (prea tare) abordând două variante:

a) integrare “ liberală”, culistări masive, capital străin dominant și eficiență satisfăcătoare  dar cu control redus,

b) “capitalism strategic” național, în care statul păstrează controlul și majorează capitalul autohton, cu o creștere mai lentă dar autonomie (mai mare).

Închei aici, afirmand ca demisia miniștrilor PSD nu este cauza crizei, ci manifestarea unei tensiuni structurale care s-a amplificat în timp: între stat și piață, între capitalul național și cel extern, între suveranitate și “integrare”. Această criză nu este o deviație de moment sau o tensiune apărută acum, care se va sfârși repede ci un fenomen amplu și de durată, inevitabil (cred eu) în redefinirea locului României în economia (politică) globală.

Listarea companiilor de stat este doar catalizatorul acestei tensiuni.

În absența unei strategii coerente de dezvoltare internă a capitalului, care e greu de presupus că va exista, privatizarea chiar și parțială riscă să provoace externalizarea controlului iar integrarea (și menținerea) în organisme și structuri euroatlantice este un proces de adaptare dependentă.

24 aprilie 2026

Dependent – neadaptat:  Ludovic Danescu aka Luca Piteșteanu’

Dictatura, criza si noua reeducare

Acest articol este unul de opinie. Indemn cititorii sa gandeasca si sa actioneze numai conform propriei constiinte.

De aproape doi ani amintesc si avertizez in articolele mele despre iminenta instalarii unei dictaturi. De atunci, chiar daca existau semne clare, din adancul sufletului imi doream sa n-am dreptate. N-am ambitii de influencer. Acum, insa, constat cu tristete ca ce scriam atunci, se intampla. Tradarea, impostura  si nesocotirea intereselor statului chiar de catre cei responsabili cu apararea acestor interese, isi spun cuvantul.

Amplificarea puterii economice (mai ales comerciale) in detrimentul celorlalte puteri, religioase si militare s-a impus rapid si are (si va avea si in viitor) consecinte sumbre. Cei bogati, cum ar fi gigantii comertului farma sau complexul militar industrial vor fi cu mult mai puternici si vor stapani lumea cu mai mult spor ca pana acum. Resursele financiare, materiale, ale solului si subsolului, ale apelor, resursele umane … in fine, resursele de orice fel, vor fi transferate in cea mai mare parte in proprietatea lor. Vor reprezenta avutia lor, o avutie  sporita prin deposedarea (fortata sau nu chiar)  celor slabi si supusi, o avutie care va spori necontenit.

Aparitia unei generatii de supusi, condusi prin activitati manipulative dintre cele mai eficiente este peremptorie. Aceasta generatie nu va fi rezultatul unui potop de nenorociri si convulsii ci a unui mod nou de organizare urzit de puternicii planetei.

Nivelul inalt al conformarii la noile restrictii impuse “pentru a invinge pandemia” a avut, dupa parerea mea, rezultate surprinzatoare chiar si pentru cei care au initiat acest experiment. Stapanii au avut de castigat miliarde, deci lor nu le va fi deloc greu sa (in)stapaneasca in continuare, masiv,  prin instrumente subtile de convingere (pentru cei mai putin inzestrati) sau de constrangere pentru cei mai “rebeli”.

Omul simplu si din ce in ce mai slab va deveni un dominat, un obiect anodin “flexibil” si  tranzactionabil. De gradul de adaptabilitate al fiecarui „slab” va depinde evolutia si supravietuirea sa.

Cuvantul va capata valente noi si va fi arma principala a celor puternici. Ei vor avea intotdeauna dreptate. Cuvantul lor va fi de ajuns. Le va fi necesar numai un cuvant, un ordin scurt si nesupusii vor fi anihilati.

Sub pretextul unor asa zise stari de criza, pentru protejarea si conservarea intereselor stapanitorilor, cei slabi vor fi continuu supravegheati, controlati si terorizati. Drepturile si libertatile civile vor fi restranse pana la un minimum de neimaginat in urma cu putina vreme.  Libertatea constiintei celor slabi va fi modelata astfel incat ei, cei slabi, sa devina idioti utili, dominati de un vesnic sentiment de vinovatie si de resemnare. Va aparea o noua forma de reeducare.

Se vor folosi noi si variate metode de delegitimare si anihilare a puterii personale – izvorata din (vechea) democratie- a celor din categoria celor multi si slabi.

Sigur ca vor fi si unii din categoria celor slabi care vor continua sa discearna, sa inteleaga ce se intampla cu omul si omenirea supusa normelor emise de stapani, dar, desi vor continua sa judece in mod rational, de teama vor spune altceva decat vor crede.

In fine, “rebelii”, cei care vor incerca sa refuze sa-si insuseasca noile norme si doctrine, sau sa emita opinii diferite vor fi aspru si exemplar pedepsiti. Daca nu vor exista astfel de rebeli ei vor fi inventati si „extrasi” din randul celor slabi pentru ca stapanii vor dori sa arate ce patesc cei care nu se supun. Vor exista tapi ispasitori care vor fi jertfiti pentru vina de a nu rezona cu inflexiunile ideologice ale stapanilor. Invatamantul se va afla intr-o continua decadere. Transmiterea cunostintelor va fi rationalizata si personalizata, si intotdeauna orientata in beneficiul stapanilor. Fiecare ins din categoria celor slabi va avea acces numai la cunostintele decise ca necesare pentru el prin algoritmi si punctaje inventate si folosite de stapanii asupritori dupa bunul plac al acestora din urma.

Oamenii nu mai citesc carti, de aceea stapanilor le va fi foarte usor sa aplice aceaste masuri de reeducare folosind inteligenta artificiala si mijloacele media precum si felurite „retele de socializare” care au fost cumparate sau rechizitionate.

Paradoxal, desi lumea va parea ca a evoluat, prin fenomene adiacente celui de „cancel culture”, se va instala o stare de (docila) indobitocire.

Fiecare om din randul celor multi va trai si va muri intr-un intunecat anonimat pe cand stapanii se vor bucura de o imensa prosperitate, de toate beneficiile, popularitatea, recunoasterea si recunostinta cuvenite inteleptilor si vizionarilor organizatori ai vietii colective si administratori ai resurselor.

Vor fi estompate si pana la urma eliminate toate urmele valorilor spirituale ale generatiei anterioare iar lupta pentru supravietuire va lua forme inspaimantatoare, imorale, bazate pe  lasitate si egoism.

Exacerbarea, prin propaganda si manipulare, efectelor fenomenului Covid a fost fost metoda folosita de alesii (stapanii) nostri pentru desolidarizare si reducere la tacere a celor care indrazneau sa-si exprime opiniile si sa le deschida ochii unor semeni mai putin mobilati intelectual.  Poate fi acest lucru calificat drept mijloc de instaurare a unui regim dictatorial, un atac evident la democratie? Fara nicio indoiala!

Cu doua zile in urma, intaiul medi(t)ator al tarii a decretat renuntarea la restrictii. A facut-o in acelasi mod, nejustificat, foarte usor, la fel cum a procedat cand decreta starile de alerta, de urgenta sau prelungirea acestor „stari”. De ce? Pentru ca poate, pentru ca cei care si-au manifestat ferm dezacordul cu aceste masuri au fost putini. Foarte putini. Usor de neglijat si de blamat.

Romanii sunt, in majoritate, tacuti, imobili, mult prea preocupati pentru „ziua de maine”, amortiti in resemnare. Supusi. Ei indura multe, iar intaiul medi(t)ator pe asta se bazeaza in incercarea de inlocuire a dictaturii sanitare cu cea militara. Si are, din pacate, mari sanse de reusita.

Trecand peste prevederile constitutionale se doreste punerea in opera a starii de criza – o gaselnita de cedare a tot ce a mai ramas din suveranitatea tarii noastre. Soarta si avutia acestui popor va fi in mainile strainilor, care ( a t e n t i e !) nu sunt la fel de omenosi ca romanii ci dimpotriva.

N-am (prea mare) incredere in parlamentari. Au dovedit, si ei, de nenumarate ori ca n-au in vedere (numai) binele poporului pe care-l reprezinta. Mai mult decat atat, o parte a parlamentarilor voteaza aproape de fiecare data in dispretul romanilor. Totusi, cea mai mare gresala ar fi ca puterea de decizie detinuta de Parlament sa fie predata unui grup restrans de conducatori sau unei junte.

Daca puterea Parlamentului va fi diluata sau cedata in totalitate unui astfel de grup (fie el si CSAT) va fi rau de tot. Functie (mai ales) de interesele straine, adica ale stapanilor, de presupuse  riscuri determinate de stiute (sau „descoperite” la moment) vulnerabilitati, vor aparea mereu noi si noi stari excepţionale, de urgenta, de criza sau alte feluri de “stari” care vor limita drastic libertăţile individuale. Interesul national va ramane o biata sintagma vlaguita si golita de continut odata cu renuntarea la ultimul strop de suveranitate nationala.

A se interveni in structura arhitecturii puterii actuale ar fi cea mai mare greseala. Puterea legislativa este atributul Parlamentului si va trebui sa apartina (numai) Parlamentului.

“Gestionarea in mod just” a libertăţilor individuale nu poate fi transferata unui grup restrans de decidenti comandati din afara/reprezentanti ai unor interese straine “obscure”, care sa actioneze la ordin sau “dupa dictare”. Daca se va intampla asa, vom vedea si simti consecintele. Curand. Valori democratice ca: egalitate de șanse, drepturi si libertati cetatenesti, solidaritate, înțelegere reciproca, vor fi in cel mai bun caz, slabite pana la definitiva disparitie, sau, in cel mai nefericit caz, eliminate brutal.

Nu va amagiti. Incercarea, deocamdata nereusita, de impunere a „starii de criza” se va repeta (sub alta forma) mai devreme decat va asteptati.

Se incearca prin fel de fel de pretexte implicarea tarii noastre in conflictul militar inceput acum doua saptamani aproape de granitele tarii noastre. Acesta este tot un ordin de la stapanii care vor sa-si rezolve problemele trimitandu-i la razboi, ca sa nu spun la moarte, pe cei slabi.

Maine vine in inspectie  (nu „ditamai” Biden ci) Kamala Harris, o femeie de conditie intelectuala modesta, care de cand a devenit Vicepresedintele SUA n-a reusit altceva decat sa se faca de ras (inclusiv in formatiunea politica din care face parte). Asta spune mult si despre categoria din care face parte KWI-ul nostru. „Venerabilul” Biden n-a considerat necesar sa-si viziteze”partenerii” si „omologul” din Romania. Kamala va veni cu noi ordine, strategii si directive si (eventual) cu o lista de noi achizitii „necesare” noua in domeniul apararii. Ajung, oare, cele 2,5% procente din PIB alocate „securitatii tarii” sau se va „sugera” (inca o suplimentare)? Credeti ca daca aceste ordine lezeaza cumva interesele Romaniei, „omologul” de la Cotroceni (al Kamalei, desigur!) sau Premierul nostru (militar) vor avea vreo obiectie? Personal, ma indoiesc. Bugetul va primi inca o lovitura napraznica. Dar cui ii pasa?! Conducatorilor? Sa fim seriosi. Ei isi vor primi partea, vor fi felicitati si stipendiati, acum sau/si in viitor pentru devotamentul fata de stapani. „Traiul” romanilor va deveni foarte, foarte scump. Poporul, slab si saracit, va saraci si mai tare. Omul sarac va devini mai supus, si mai supus, si mai supus. Si mai … Si.? …

Este ceasul al treisprezecelea! Popor oprimat, chiar nu vezi ca esti tradat?

Luca Pitesteanu’

10 martie 2022