Te rog sa taci, nu spune vre-un cuvant.

M-am saturat sa-mi spui cat sunt de bun,

Ca sunt cel mai iubit de pe pamant,

Pentru ca stiu, am fost doar un nebun.

Am fost nebun, avid de libertate,

Intotdeauna intre sah si mat,

Si mult prea des privit cu ostilitate

De cei care m-au vrut ingenuncheat.

Puterea sa-mplinesc ce-a trebuit,

Trecand de multe-oprelisti si primejdii

S-a stins usor si-acuma, spre sfarsit,

Mi-a mai ramas doar umbra deznadejdii.

In searbada vietii melodramă,

Cu vechi dileme dostoievskiene

Am fost un leu batran, de buna-seama

Nebun si slab si incoltit de hiene.

Eu nu mai am nici timp si nici rabdare

Sa tot astept un frate care vine,

Sa ma pofteasca  la o masa mare

Intinsa  pentru el, nu pentru mine.

Din tot ce vrei sa-mi dai nu iau nimic.

Ce-mi datorezi, de-acum, sa fie-al tau.

Din viata mea a mai ramas un pic

Si voi pleca fara sa-mi para rau.

Pentru a trece-n vesnicul taram

Deschide-voi curand ultima usa

Si vreau, fara comori ce devin scrum,

Sa traversez desertul de cenusa.

 Asa ca taci. Nimic nu vreau sa-aud.

De-acum la fraze dulci voi fi imun,

La vorbele-ti frumoase fi-voi surd;

Ucide-l azi pe fratele tau bun!

14 martie 2014

Luca N Visatu’