Ne vom mai intalni iubito, iara,
Catre amurgul timpuriu al vietii,
Pe un peron, in mica noastra gara,
Ca intr-un basm din anii tineretii.
Incaruntiti de nemiloase vremuri
Vom sta lipiti intr-o imbratisare
Adulmecand fantomele de trenuri
Intr-o straveche sala de-asteptare.
Ne vom vorbi-ndelung, cu necuvinte
Ca-n timpu-n care nu ne-am intalnit
Si cu tristete ne-om aduce-aminte
De tot ce ne doream sa fi trait.
Ne vom mira ca toate ni-s straine
De parca nici n-au existat vreodata,
Ca a crescut mohorul printre sine
Si-a ruginit demult calea ferata.
Tarziu, cand luna sus pe cer apare
Si voal de-argint asterne peste gara
Eu voi pleca spre cenusii hotare
La fel cum am plecat odinioara.
Ma voi uita-napoi numai o data
Si te-oi vedea prin aburii de toamna
Privind in gol, cu fata-nlacrimata,
Ca intr-un film rusesc, trista mea doamna.
Iubirea mea inseamna renuntarea
Si greu e de-nteles plecarea mea.
Ramai cu bine si urmeaza-ti calea!
Eu stiu ca intr-o zi ma vei ierta.
5 Noiembrie 2018
Luca N Statornicu’