18 decembrie 2020
luca-pitesteanu Politica in tara lucrului bine facut

Inaugurarea unui nou magazin cu sperante

Cum nu există comerț fără promoții nu există nici alegeri fără promisiuni inglobate in sloganuri indraznete, incurajatoare si aparent serioase, clamate zgomotos pe toate canalele media sau afisate pe bannere sau platforme digitale. Totul a devenit marfa. Se vinde si se cumpara in draci. Dar, ca in orice afacere, unul dintre cei doi care o fac, trebuie sa piarda.

Partidele promit, ca nu le doare gura. In scopul obtinerii sprijinului popular, a devenit o practica folosirea unor “influenceri” pentru ca mesajele sa aiba o mai mare credibilitate. Unele personalitati “respectabile”din domeniul artelor, al armatei (rezervisti)  sau  ai marketingului media s-au implicat activ in propaganda desantata a partidelor. As vrea sa cred ca n-au inteles foarte bine in ce se vara si ca n-au intuit toate consecintele demersurilor lor.

Unii actori mari, muzicieni  talentati … au preferat sa devina trompete ale unor partide nou aparute. Ma refer, desigur, in mod deosebit, la PLUS si mai nou la AUR.

„În sfîrșit ai cu cine!“ transmit aceste personalitati, iar electoratul desi stie ca mai toate promisiunile sunt inselatoare (ca sa nu zic mincinoase de-a dreptul), se lasa amagit “inca o data” si “cumpara”. Aproape tot ce i se serveste… Si voteaza sperand la o schimbare “in bine”. O Romanie fara hotie suna frumos si tentant, mai ales cand se aude din gura unor personaje cunoscute ca respectabile. Regretele, insa, nu intarzie si apar precum ciupercile dupa ploaie.

In tara noastra, din pacate, lupta pentru putere si goana dupa functii asigurate si girate de partide a devenit un mod de viata.

In Franța, de exemplu, nu te poți angaja în administrație dacă nu ai absolvit o scoala superioara, care te califica în domeniul respectiv. La noi, insa …

Sa luam exemplele din domeniile invatamantului si ale sanatatii care s-au dovedit cele mai vitregite. Ce propun partidele in afara de oameni noi pentru aceste domenii de maxima importanta?

Depolitizarea învățământului preuniversitar, desființarea inspectoratelor școlare și transformarea directorilor de școli în manageri, profesionalizaea managementului școlar, sunt unele dintre masurile cu care USRPLUS isi amageste electoratul. Ce presupune acest management?

Managerul școlar trebuie să aiba competențe de management organizațional, de recrutare și management al resurselor umane, de management al timpului, de management financiar și logistic, de comunicare organizaționala. Asta ar insemna reforma si aceasta formatiune declara ca doreste sa faca reforma. Daca si cum o va putea face si mai ales cu ce oameni, vom vedea.

S-a vazut, insa, ce s-a intamplat in domeniul sanatatii, cu managementul spitalelor, in care managerii mai vechi din PSD au fost inlocuiti  cu multi neaveniti si profitori proveniti din membrii PNL. Adica schimbarea de dragul schimbarii, dar mai ales de dragul banilor.

Acum USRPLUS declara ca doreste creșterea calității actului medical … Toate partidele cred ca si-au dorit asta inca din anii ’90, dar acest lucru nu e usor de realizat. Se stie ca orice masura buna (si au existat astfel de masuri) pe care intentioneaza s-o puna in practica un partid este calificata drept populista si, in mod obisnuit, zadarnicita prin orice mijloace de catre opozanti. Credeti ca PSD-ul n-a vrut sa construiasca spitale, sa implementeze un stil performant de management cu care sa-si multumeasca alegatorii si sa-si conserve ramanerea la putere?

De fapt USRPLUS isi doreste ca cea mai mare parte a banilor alocati pentru sanatate sa ajunga la diferite entitati private ai caror conducatori sa fie oameni de-ai lor. Nu se spune ca serviciile medicale prestate in sistemul privat au preturi foarte mari si ca o parte insemnata a celor care doresc sa le acceseze nu si le vor mai putea permite. Nu se spune niciodata ca cei saraci, adica o parte considerabila a romanilor, pot sa moara pentru ca nu vor putea sa-si permita o asigurare de sanatate.

In fine, USRPLUS serveste o sumedenie de mesaje despre reforme radicale in speranta ca prostimea le va inghiti ca de obicei, pe nemestecate…

De unde atati manageri?

Mai tineti minte cand CDR-ul prin vocea lui Constantinescu promitea mobilizarea celor 15000 de specialisti? Va mai amintiti rezultatul dezastruos al acestei “reforme”?

Unde sunt acei specialisti care vor fi plasati in managementul unitatilor scolare si sanitare? Sunt PNL, USRPLUS si UDMR pepiniere de manageri? Nicidecum!

Prin USRPLUS nu prea se vad managerii, cum nu prea se vad nici prin celelalte formatiuni politice. Drept urmare, majoritatea nulităţilor din partide vor fi plasate din nou in administraţie, cica pe baza de concurs… de fapt pe baza de cotizari la partid si prin sistemul de rubedenii si relatii. Unicul criteriu in baza caruia vor fi distribuiti managerii va fi tot cel al “obligatiilor de partid”. Rezultatele vor aparea in scurt timp. Dar, cum alegeri vor mai fi abia dupa patru ani, aceste nulitati isi vor lua salariile si vor beneficia copios de avantajele sinecurilor primite.

Asa a fost intotdeauna, asa va fi si in viitor. Cirezile de secaturi care populeaza formatiunile politice s-au bucurat de mari avantaje iar cei mai merituosi dintre cetateni au ocupat cu umilinta si lehamite pozitiile modeste in subordinea celor imbuibati, si “putini la simtire” (cu obrazul gros). Licheaua corupta plasata “la butoane” din perioada interbelica nu e diferita structural de cea din perioada ceausista, nici de cea din zilele noastre. Intotdeauna fiecare partid a aratat cu degetul catre coruptia celor din opozitie si invers. Daca sunt descoperiti (a se citi imposibil de acoperit), marii corupţi din partidele aflate la putere sunt cum-necum declaraţi nevinovaţi. Cainii latra, caravana trece mai departe… si sinecuristii de partid paraziteaza in continuare structurile statului.

Se doreste un asa-zis proces de reformare a Constituţiei tocmai pentru asigurarea impunitatii celor fara scrupule, care trebuie protejati de pedepse pentru faradelegile comise.

Ce mai promite USRPLUS? Pai limitarea numărului de parlamentari la 300, alegerea primarilor în două tururi, creșterea calitatii serviciilor publice, reducerea numarului primariilor, reducerea cheltuielilor publice, comprimarea saptamanii de lucru,  „autostrăzi digitale” care sa lege instituțiile statului, reducerea birocrației din si pentru intreprinderi, finanțari pentru antreprenori, folosirea veniturilor din exploatarea gazelor din Marea Neagra pentru fondurile de pensii (administrate privat !), scutirea de taxe și impozite a salariului minim pe economie, restructurarea companiei naționale de autostrazi, reducerea prin reciclare a cantităților de ambalaje si gunoaie (deja se pregatesc in sectorul 1), paduri pe aproximativ 40% din suprafata Romaniei, (pana in 2050 ?!), internet de mare viteza si alfabetizare digitala si … altele.

La prima vedere, numai lucruri bune si de bun-simt. Dar la o analiza mai atenta, se poate observa ca majoritatea acestor promisiuni au fost enuntate (sigur, sub alte forme) de-a lungul timpului, de mai toate partidele. Dintre aceste promisiuni mare parte au fost neindeplinite sau au ramas in stadii minore de implementare si aplicare.

Ce vrea de fapt USRPLUS? Putere vrea, adica bani multi, nimic altceva. Acesta este adevaratul scop al acestei aliante. Precum o turma de animale salbatice hamesita si lacoma, cu un imens tupeu USRPLUS se foloseste de toate mijloacele pentru realizarea acestui scop. Bunastarea cetateanului – trambitata asiduu-nu intra in calculele (reale) de partid.

Ce a demonstrat Ciolos in perioada in care a fost PM? Ce demonstreaza in fiecare zi Clotilde Armand? Ce va demonstra Barna daca va ajunge intre primii oameni ai statului roman? Cam ce a demonstrat Ciolos, cam ce demonstreaza Clotilde adica (mai) nimic folositor pentru romani (ba dimpotriva!). Nimic in afara de sfidare si cinism grobian.

Am fost realmente surprins de modul insalubru in care Barna voia sa se plaseze la egalitate cu Orban si Hunor, politicieni cu o mult mai mare experienta, propunand sub pretextul “democratic si echitabil” un triumvirat viceprim-ministerial. Acea incercare a demonstrat fara echivoc un oportunism desantat, o lupta acerba pentru accederea la putere, marcata de un imens tupeu.

Cam asta e politica, vor spune unii injurandu-ma printre dinti … In mod asemanator au procedat (in momente “de restriste”) Basescu, Iohannis si altii. Chiar asa? Pai romanii, atati cati au votat, n-au votat pentru schimbare? …

Era clar inca de la sfarsitul lunii mai, din momentul anuntarii rezultatelor alegerilor pentru europarlamentari ca PNL si USR-PLUS vor guverna impreuna. Inca de atunci, daca erau putin mai chibzuiti, membrii acestor formatiuni ar fi trebuit sa se “imprieteneasca”, sa inceapa “sa-si faca planuri impreuna”, sa inceapa sa se “respecte” . PNL-istii au incercat. Ba chiar au cheltuit destul de multi bani pentru promovarea controversatului Nicusor Dan – fondatorul USB-ului transformat ulterior in USR-ul care si-a inchis portile pentru cel care a devenit primarul Capitalei. Nu sunt unul dintre simpatizantii lui Orban, dar cred ca merita apreciata atitudinea sa adaptata imprejurarilor, atitudine prin care si-a dovedit inca o data experienta si maturitatea politica. Asumandu-si  scaderea popularitatii, Orban a actionat cu tact, si, riscand declansarea unor nemultumiri ale propriilor membri de partid,  le-a dat ordin sa-i lase in pace pe “rezistenti”, sa fie ingaduitori sa nu raspunda criticilor si apostrofarilor acestora.

USRPLUS-istii dimpotriva, s-au asmutit precum sacalii asupra PNL-istilor, sanctionandu-le sistematic fiecare derapaj.  Au  continuat chiar si dupa aflarea rezultatelor de la parlamentare. Ei n-au scrupule, sunt dintre aceia care musca mana care-i hraneste. Pe Orban il vor „termina” in cateva luni…

Iata ca e a douasprezecea zi de cand negociaza cu asa-zisii lor parteneri, cu mult tupeu “si cu cutitele pe masa”, incercand sa smulga o halca mult mai mare din puterea care le-ar reveni in raport cu procentele obtinute la alegeri.

In aceste conditii la ce fel de guvernare sa se astepte poporul asta, obligat de aproape doua saptamani sa urmareasca spectacolul grotesc al luptei  atat de aprige pentru impartirea ciolanului?

Se va inaugura un nou magazin cu sperante. Dar ziua buna se cunoaste de dimineata. Se va forma guvernul dar va fi macinat din interior de luptele provocate de interese contradictorii, de lacomia si orgoliile guvernantilor. De suferit vor avea numai cetatenii, oamenii simpli – mai ales – care vor incasa lovitura dupa lovitura neintelegand cui si cu ce au gresit sau/si simtindu-se vinovati fata de urmasii lor ca n-au parasit aceasta tara.

PNL-istii dar mai ales USRPLUS-istii ar trebui sa le urmeze exemplul UDMR-istilor, care intotdeauna “si-au spalat rufele in familie” dovedind alaturi de pragmatismul binecunoscut si deja proverbial, seriozitate, echilibru si chiar un soi de diplomatie care le-a asigurat pastrarea electoratului fidel, inspirandu-i incredere. Astfel, de-a lungul timpului, UDMR-ul si-a dobandit si conservat statutul de formatiune indispensabila in toate guvernarile.

……………………………………………………………………………………………

Nu vreau sa se inteleaga ca nu exista in fiecare partid oameni de calitate, integri, cu simtul datoriei, oameni care s-au “inrolat” in partide animati de cele mai bune intentii. Chiar cunosc cativa, (putini – e drept) astfel de oameni, capabili, ambitiosi si destepti, care in momentul in care imi exprimam scepticismul cu privire la politica practicata de partidul in care au intrat ma contraziceau folosind diferite argumente  cu sincera (cred) convingere. Unii dintre acestia, care vrand-nevrand s-au conformat « regulilor interne » au fost rasplatiti cu functii bine platite. Altii au preferat sa-si pastreze nealterata bruma de principii si au facut pasul inapoi.

“Fara hotie ajungem departe!” Asa e … Fara hotia din partide! Dar exista partide fara hoti? Pana acum n-am avut parte de asa ceva si ma indoiesc ca lucrurile se vor schimba prea curand.

Oare cat vor mai rezista bietii oameni cinstiti, sufocati de biruri si mizerii si doborati de povara celor pe care i-au ales, care huzuresc infruptandu-se din munca celor multi? Oare cand se vor (mai) scutura de ciocoii vechi si noi pe care-i cara in spate?

Timpul inca mai are rabdare. Dar cu cine? Ramane sa aflam. Nu peste mult timp  se deschide un nou magazin cu sperante. Romani, asteptati promotiile!

Luca N Rezistentu’

18 decembrie 2020

11 august 2011
luca-pitesteanu CORPORATE (Comunicare)

Rafinamentul comunicational al corporatiei si viata salariatului in corporatocratie

Din istoria economiei stim ca la începutul revoluţiei industriale, oamenii săraci care se angajau sa lucreze in fabrici, munceau până la extenuare si erau deseori umiliti. Abuzurile erau la ordinea zilei. Aceste abuzuri si umilinte au alcătuit subiectul unora dintre romanele lui Charles Dickens, el însuşi fiind  nevoit inca din copilărie să muncească într-o fabrică. Dickens a evocat în mod elocvent  acei ani grei, de sărăcie şi umilinţe. Ce s-a schimbat in mod fundamental de atunci?  Atat  in Romania cat si pe plan international, mai nimic nu s-a schimbat, in afara de faptul ca fabricile (care n-au disparut fiind vandute la fiare vechi) au fost inghitite de mari corporatii. Efectele si perspectivele perverse ale economiei capitaliste asupra calitatii vietii salariatului care au ramas si ele la fel, sunt greu de atenuat, evitat sau anulat. La fel si efectele sistemului corporatist de principii morale, creat in avantajul celor bogati, al proprietarilor adevarati.

Scopul real, principal al oricarei organizatii este maximizarea profitului, asta in conditiile mentinerii unei imagini (cu caracter umanist), fara cusur.

Aceasta stare de lucruri, moderata subtil dar ferm de o combinatie de instrumente şi metode specifice, contribuie cu spor la atingerea obiectivului de creare şi întreţinere a imaginii pozitive a unei organizaţii – element extrem de important pentru mentinerea unor relaţii (mutual) profitabile cu si intre  salariati si cu publicurile organizatiei respective.

Desi izvorata din lectură, educaţie, imaginaţie, talent, atenţie, experienţă si calificare;  creativitatea si autonomia salariatului, indiferent de pozitia pe care o ocupa, chiar daca in aparenta sunt  incurajate, sunt foarte atent urmarite si bine canalizate. Autonomia, ca rezultat al increderii care se investeste intr-un salariat, se concretizeaza in libertate de decizie si actiune. Ea creste  de regula gradual, ca element motivational, odata cu avansarea in pozitii importante. Este o metoda de management cu rezultate garantate. Ea ofera siguranta stabilitatii mediului corporatist. Asadar, autonomia nu e pentru toti. Creativitatea da, desi nu toti pot fi liberi sa gandeasca, sa decida si sa actioneze. Libertatii omului de a decide, chiar si spre binele companiei in care lucreaza i se impune o arie de manifestare limitata, incadrata de niste granite care pot fi usor controlate.

Afirm cu (obiectiva) convingere ca si in acest sens comunicarea are un rol primordial. Ea reprezinta principalul instrument de mentinere a echilibrului intre ce se intampla defapt  si ce e bine si trebuie sa se stie ca s-a intamplat intr-o companie.

„Suntem bulversaţi să aflăm despre decesul unui salariat al agenţiei profesionale din Bordeaux care şi-a pus capăt zilelor dându-şi foc în această dimineaţă în parcarea agenţiei Merignac” (la periferia oraşului Bordeaux), a declarat conducerea grupului francez de telecomunicaţii…ne anunta printr-un comunicat de presa organizatia franceza.

Este unul dintre zecile de exemple de manifestari disperate ale efectelor exploatarii corporatiste si ale unei comunicari alterata de  opacitate intentionata, manipulare si cenzura, punctul terminus al evolutiei starii depresive de care sufera foarte multi dintre salariati.

Pentru producerea efectelor dorite de corporatii, conferinţelelor si comunicatelor de presa li se imprima, cu un deosebit rafinament si un vocabular indulcit, un aer de importanţă, bunavointa, toleranta  şi credibilitate.

…Cum de este posibil asa ceva? Ne intrebam cu totii. Pai e posibil, pentru ca in spatele gardului vopsit proaspat in culorile cele mai vii si atragatoare, se ascunde defapt un leopard feroce, gata oricand sa devoreze…Toti salariatii din mediul corporatist stiu bine asta, chiar daca unii nu o recunosc. Fiecare spera insa ca nu va fi el cel devorat sau chiar daca va fi, momentul acela nu va fi prea aproape. Ieri, am auzit la radio ca in China s-a hotarat ca un milion de roboti industriali sa preia o mare parte din activitatea salariatilor, deoarece studiile au scos „la lumina” faptul ca 85% dintre salariati sufera de depresie. Corporatocratia asigura conditiile necesare pentru ca revolutia industriala sa-si urmeze cursul normal. Pana aici totul e corect si (pare) normal. Ce vor face insa acei salariati care vor fi inlocuiti de roboti?  Depresia acestora se va amplifica dramatic. Oare acesta este pretul (real) suportat de om, pentru evolutia umanitatii. Da, oricat de cinic suna… Eu cred ca desi nu se spune asta niciodata, exploatarea omului de catre om se amplifica, provocand nenumarate forme ale depresiei, sub pretextul ca industrializarea, tehnologizarea si modernizarea vin in ajutorul omului, in general. Salariatul, fara macar ca uneori sa realizeze, devine cu preponderenta dependent de  de seful care-i hotaraste soarta (influentandu-i existenta)  si supus masinii, pe care, culmea, a inventat-o pentru a-i fi de ajutor.

Folosindu-se toate mijloacele si canalele de comunicare pentru a prezenta informaţiile despre corporaţie se induce sentimentul ca lucrand constiincios, tot ce ne dorim sã fim vom fi, ca tot ce vrem sa avem vom avea, ca vom ajunge oriunde ne dorim si avem toate conditiile sa realizam ce ne dorim. Pentru cei mai multi dintre salariati, toate acestea raman doar vise. Pentru foarte putini devin împliniri. Aceasta este esenta „democratiei” de corporatie, a corporatocratiei.

De la sefi aflam ca diferenţa constã în primul rând în formularea ţelului. Trebuie sa fii obiectiv si sa-ti vezi lungul nasului. Daca telul tau de salariat mijlocas este sa devii intr-o zi posesorul unei case si al unui autoturism  (conditii minime de existenta decenta), este treaba ta. Esti incurajat sa speri la imbunatatirea calitatii vietii tale. Este insa foarte greu sa ajungi sa-ti indeplinesti aceste aspiratii ramanand in mediul corporatist care iti va oferi, de obicei, un salar cu care sa poti  supravietui, de regula, fara a face excese, pana la urmatorul salar. Oricum sunt unii care-ti vor spune mereu ca nimic nu este imposibil si ca daca esti rabdator si muncitor, vei reusi. Vor profita copios de naivitatea ta sau de faptul ca esti la stramtoare si-ti vor oferi, sub pretextul ca te ajuta, sarcini mai multe contra unor (eventuale) sume mici, pe care vei ajunge sa le folosesti eventual pentru a-ti cumpara medicamente. Animat de dorinta de a impartasi valorile corporatiei, ofertantul, de regula unul dintre sefi, nu va avea nicio urma de remuscare. Va avea doar sentimentul ca a impuscat doi iepuri cu acelasi glont, ca s-a ajutat si pe el si te-a ajutat si pe tine, atunci cand ai avut nevoie. Nici macar (pentru el) nu va accepta ca te-a manipulat, sau daca va accepta, va crede ca te-a manipulat intr-un sens pozitiv,  avantajos.

…Unii dintre cei care se angajeaza, din dorinta de a dobandi statutul de proprietar, (contracteaza credite istovitoare pentru locuinte) nu fac decat sa sporeasca proprietatile marilor proprietari. Altii, in dorinta de a-si mentine (eventuala) mica proprietate, sopresc si ei defapt imensele averi ale adevaratilor capitalisti…Daca e adevarat sau fals ce-am scris, judecati!…

…Capacitatea salariatului de a distinge între adevăr şi fals este bine gestionata deoarece poate genera reacţii puternice la tendinţele de manipulare şi cenzură, indispensabile pentru buna functionare si vigoarea unui mediu corporatist. A-i tine pe salariati ocupati mereu si intr-o continua tensiune, este un obiectiv fundamental. Multi vor spune ca e normal sa muncesti tot timpul si ca tensiunea produsa de conditia de a respecta termenele e normala si ea. Doar nu vrei sa fii platit sa vii la serviciu ca sa te odihnesti!…De parca n-ar fi normal sa muncesti din ce in ce mai putin si sa traiesti din ce in ce mai bine, fara sa se abuzeze de calitatile si sanatatea ta…Ca asa-i capitalismul cu care ne-am dorit (cu ardoare) sa inlocuim socialismul nostru cladit pe principii marxiste…Iar daca toti colegii gandesc in acelasi fel, iar tu in altul, inseamna ca faci opinie separata, ca nu pui pret pe valorile echipei, ai o atitudine contra revolutionara, deviationista, ceea ce e rau, foarte rau. Daunator.

Tendințele de iesire “la suprafata” sunt la timp combătute,  reprimate chiar, prin metode rafinate, pentru  că un singur  act de împotrivire poate da nastere la un precedent ce poate provoca aparitia unui punct de cotitură nedorit. Asadar, ti se va reprosa conduita nepotrivita, lipsa atasamentului fata de echipa si fata de organizatie, lipsa de initiativa benefica, lipsa de interes pentru munca,  predispozitia spre erori profesionale, oferirea exemplului negativ.

In fata acestor reprosuri realizezi ca esti de fapt un reper, o piesa de schimb intr-o masinarie care poate functiona si fara tine; ca esti un individ oarecare dintr-un grup oarecare, care poate fi înlocuit dacă manifestă atitudini „contrarevoluționare” sau „deviaționiste”.

Companiile îşi dezvoltă si-si revizuiesc permanent cultura corporatistă. Ele vor invoca mereu motive sofisticate pentru a nu recunoaste o realitate evidenta: ca in  stilul de comunicare pe care-l practica, cenzura si manipularea au roluri incontestabil, importante. Constiintele  se  modeleaza, personalitatile se nivelaeza, atitudinile se slefuiesc. Cunoasterea evolueaza, constientizarea se dirijeaza. Totul sub aparenta grijii fata de capitalul suprem al companiilor: oamenii.

Exploatarea imbraca permanent forme din ce in ce mai noi, mai subtile si mai rafinate.   Limitele rezistentei umane sunt fortate cu indecenta si sarg sub aparenta unor oportunitati  atragatoare de crestere a calitatii (muncii si vietii) si de preluare a controlului asupra, culmea (!), propriului destin.

Sunt situatii in care intelepciunea de a spune nu unor astfel de oferte poleite cu aparenta celor mai bune intentii se dovedeste a fi o remarcabila calitate. Macar pentru mentinerea instinctului de conservare in limite rezonabile.

Luca N’ Atragatoru’