Ne vom mai intalni iubito, iara,

Catre amurgul timpuriu al vietii,

Pe un peron, in mica noastra gara,

Ca intr-un basm din anii tineretii.

Incaruntiti de nemiloase vremuri

Vom sta lipiti intr-o imbratisare

Adulmecand fantomele de trenuri

Intr-o straveche sala de-asteptare.

Ne vom vorbi-ndelung, cu necuvinte

Ca-n timpu-n care nu ne-am intalnit

Si cu tristete ne-om aduce-aminte

De tot ce ne doream sa fi trait.

Ne vom mira ca toate ni-s straine

De parca nici n-au existat vreodata,

Ca a crescut mohorul printre sine

Si-a ruginit demult calea ferata.

Tarziu, cand luna sus pe cer apare

Si voal de-argint asterne peste gara

Eu voi pleca spre cenusii hotare

La fel cum am plecat odinioara.

Ma voi uita-napoi numai o data

Si te-oi vedea prin aburii de toamna

Privind in gol, cu fata-nlacrimata,

Ca intr-un film rusesc, trista mea doamna.

Iubirea mea inseamna renuntarea

Si greu e de-nteles plecarea mea.

Ramai cu bine si urmeaza-ti calea!

Eu stiu ca intr-o zi ma vei ierta.

5 Noiembrie 2018

Luca N Statornicu’