Balada unei lampi uitate

 

 

 

 

 

 

Cand inserarea poposea la geam

Ea daruia o pálida lumina

Odaii mici in care ne-adunam

Care acum sta trista, in ruina.

 

Si la lumina care palpaia,

Bunica, cu ochi tristi si obositi,

Despre pruncia lui Isus citea

Si-i ascultam povestile, vrajiti.

 

Norii vietii tamplele ne-au nins,

Mai mult din amintiri traim acum.

S-au stins bunicii si cu ei s-a stins

Lumina din odaia de la drum.

 

Nu mai e nimeni lampa s-o aprinda,

Si ca-ntr-un lung si nefiresc ragaz,

In cuiul ruginit, batut in grinda,

Se odihneste trista, fara gaz.

………………………………………..

In mari cladiri de sticla si beton

Ne ducem viata, si ne inconjoara

Lumini multicolore de neon …

Uitat-am lampa de odinioara.

…………………………………………

In caz ca va-ntrebati daca merita

Sa scrii despre o lampa prafuita:

… Am revazut lumina ei azi-noapte

In visul trist al lampilor uitate.

 

Luca N Luminatu’

14 iulie 2022

Dator

In viata mea sunt unii care imi cer de toate

Cu zambetul pe buze imi cer tot ce se poate.

Ei sunt multi si peste tot. Ma-nconjoara.

Imi cer lumina, aerul si apa, bunaoara.

Dar cred ca exista si-un manunchi foarte mic

Al celor care nu-mi cer niciodata nimic.

Pe-astia as putea sa-i insir intr-o lista.

Nu-mi amintesc niciunul. Poate ca nu exista?!

De la nimeni, niciodata, n-am primit nimic.

Toti spun ca nu cer, ca sunt eu mai orgolios un pic.

Si au dreptate; nu cer (prea mare lucru) niciodata…

Oricum, desi doar dau, raman mereu dator la lumea toata…

Am totusi un motiv de incantare:

Dumnezeu imi da cate ceva sa-mpart cu fiecare.

Luca N Chivernisitu’