De ceva vreme, le-am spus atunci si catorva apropiati, imi dadea tarcoale ispita de a scrie un articol despre insingurarea sefului si alterarea relatiei de prietenie dintre doi oameni atunci cand unul dintre ei devine sef. Am inceput sa-l schitez, aproape ca se inchegase, mai trebuia putin finisat cand…
Saptamana trecuta am avut ocazia sa particip la un curs de leadership unde am invatat (cu mare placere) niste lucruri importante. Dupa acest curs am recitit textul si mi s-a parut ca trebuie sa rad aproape jumatate din el. Am inceput sa mai tai cate o fraza, sa mai renunt la cate o idée, sa mai adaug ici-colo cate ceva sa mai caut sensuri, sa mai fac legaturi. Dupa asta mi-am dat seama ca l-am saracit de coerenta, ca ar trebui sa renunt la el si sa mai astept momentul inspiratiei.
Laura, Paul, Tudor, Stefan (va salut pe toti si va multumesc) cativa vechi cititori ai blogului meu m-au certat insa ca de mult n-am mai postat nimic si iata:
Lumea in care traim nu e una perfecta. Imi amintesc acum o strofa care i-a fost atribuita lui Eminescu si care incepea asa: “In lumea asta prost facuta”….
Daca lumea noastra nu e una perfecta inseamna ca este lipsita de echilibru. Asa cred eu.
Unde sa fie echilibru cand unii traiesc in palate iar altii in bordeie de pamant. Unde sa fie echilibrul intre cei care dau comenzi si indicatii printr-o simpla apasare a butonului unui mouse si cei care trudesc in galeriile minelor cu cazmaua si tarnacopul.
E stiut faptul, ca oamenii nu sunt egali din punct de vedere intelectual. Corect!
Unii destepti, totusi, se incapataneaza sa spuna ca in viata asta exista un echilibru in toate…
A afirma cu convingere ca echilibrul exista, este la fel cu a afirma ca stii tot. A sti tot inseamna a avea o putere supranaturala. Ori asa ceva omul nu are. Are insa atata putere cata presupune o pozitie de sef sau una de subaltern. Orice pozitie de sef inseamna de obicei, o putere mai mare decat a celor din jur. Si stim ca puterea corupe!…….
Fiecare dintre noi are prieteni mai mult sau mai putin adevarati. Se-ntampla uneori ca unii dintre prietenii nostri sa ne devina sefi. Se-ntampla si ca noi sa le devenim la un moment dat sefi unora dintre prietenii nostri. Asta decurge aproape firesc, din dorinta de a evolua, caracteristica omului si din nevoile pe care le are societatea, nevoi care trebuie satisfacute prin aportul unora dintre noi.
Desi ne este poate greu sa acceptam asta, nici in prietenie nu exista o egalitate perfecta, desi prietenia ne dorim sa insemne in primul rand comunicare de la egal la egal. La baza fiecarei prietenii exista un cat de mic interes. Nu ne imprietenim cu oricine de pe strada ci cu oameni cu care impartasim aceleasi valori sau au aceleasi interese.
Se poate pastra o prietenie cand unul este seful prietenului sau.? Aici apare o relatie mai mult sau mai putin formala de sef-subaltern Si fara-ndoiala unde apare formalul incep sa dispara atributele prieteniei. O prietenie poate fi bazata pe respect (reciproc), pe omenie, la fel si o relatie ierarhica. Exercitarea puterii poate insa genera chiar dispret, iar relatia in care apare o cat de mica forma de dispret nu e prietenie.
Un om nu ajunge sef decat daca doreste si reuseste sa se detaseze de obiceiurile prieteniei in sens traditional. Omenia lui nu mai poate fi la fel. In momentul in care apare relatia sef- subaltern, apare si delimitarea intre prietenia de dupa program si relatia din timpul programului. Prietenia incepe sa se erodeze, impurificata de relatia ierarhica iar fostii prieteni se transforma in sefi si subalterni care „incearca sa salveze aparentele”…
Cred totusi ca in sufletul oricarui sef isi face loc o umbra de tristete la gandul ca nu va mai putea fi ce-a fost odata, cand prietenul nu-i era subordonat. Singur in teama lui, in duritatea lui, in deciziile lui, singur in fata riscurilor asumate, avand povara raspunderii pe umeri, mai poate spera ca prietenul de odinioara sa inteleaga ca el nu le poate imparti pe acestea cu nimeni, pentru ca raspunderea finala este doar a lui.
Serviciul e serviciu!…. Si nimic nu este mai important pentru un proaspat sef, ca atingerea unui scop sau îndeplinirea unei sarcini… ..
Constient de imposibilitatea de a-si mai putea permite sa mai fie la fel de superficial ca mai-nainte, isi asuma responsabilitatile de sef, ştie că nu mai e de glumit pe seama lucrurilor importante, gluma, poanta, ironia, fiind de domeniul sensurilor echivoce, al ambiguităţilor, al simulării, al jocului. Toate acestea coboara incet sub demnitatea lui. Pozitia de sef presupune prestanta, seriozitate, rigurozitate, fermitate (am mai spus-o). Pentru asta, seful asteapta sau pretinde intelegere. Altfel nu va putea sa-si exercite cu eficienta rolul de conducator. Defapt el incepe sa faca parte dintr-un scenariu bine pus la punct, in care rolul sau este bine determinat. Incepe sa intre in pielea noului personaj (Seful ), sa-si interpreteze rolul. Asta e calitatea de sef. Un rol de interpretat. Iar cand incepe sa-si interpreteze rolul omul, inceteaza sa mai fie el insusi. Pe masura ce-si intra mai adanc in rol, obiectivele de realizat incep sa fie dince in ce mai importante pentru el si comunica rapid acest lucru.
La orice sef apare destul de repede, un soi de cinism derivat din necesitatea realizarii sarcinilor de serviciu…
Devine aproape un motiv de incantare o marturisire a lui prin care incearca mai voalat sau mai direct sa transmita ca odata ce a devenit sef, adica unul din pleiada de avocati ai diavolului a incetat, nu mai poate sa mai fie acelasi om. In incercarea de a se dezvinovati cumva in fata prietenului care de cele mai multe ori e sceptic fata de “capriciile de management”, seful isi poate chiar recunoaste mai mult sau mai putin devenirea cinica (pe care si-o asuma de la inceput), amagindu-se cu faptul ca forma asta de cinism daca e profesional il poate dezlega de pacate… El isi face datoria…Nimic personal, etc…
Sa fie clar: Seful nu devine un om mai bun sau mai rau decat a fost inainte de a deveni sef. El ramane acelasi, dar consolat cu ideea ca punctul lui de vedere este cel mai bun, mai logic, mai adevarat. Devine astfel prizonierul constiintei lui care-i dicteaza sa fie ceea ce spune ca este. Ori constiinta, restrange autonomia firii eliminand nevoia de rezumare la subiectiv. Seful devine din ce in ce mai serios, mai constiincios, mai atent, mai ambitios (uneori capos), mai exigent. Incearca sa fie mai convingator. Devine mai strict. Nu are incotro. Absorbit in aceasta indeletnicire transformatoare se insingureaza amagindu-se: Asta e! E mai bine asa!…Sunt mai destept! Mi se cuvine!…TRIST,TRIST!
…O mare capcana pentru un sef este sentimentul ca e indispensabil pe motiv ca stie tot. E foarte periculoasa aceasta capcana pentru ca a sti tot inseamna a nu mai sti incotro. La omul care crede ca stie tot apare blazarea, suficienta, dispare ratiunea cautarii cercetarea, iar invatarea nu mai are sens , deseori piere umorul, iar in acest moment singuratatea sefului devine certa iar prietenia dispare efectiv.
Sistemul organizational desi se doreste o inovare a disciplinei este creator de metode iar aplicarea metodelor presupune incadrare in cerinte si renuntare intr-o oarecare masura la logica. Seful poate, cand e vorba de un prieten, sa indulceasca metodele dar nu le poate ignora sau elimina… Pragmatismul impus de practicile manageriale (corporatiste), obliga seful sa devina prea matur ca sa introduca speranta in logica si (paradoxal) sa accepte sa mai creada cu usurinta in idealuri, realizand exigentele practice ale realitatii. Astfel se departeaza de firescul relatiei de prietenie, accentuandu-si orgolios gradul de individualizare, cu gandul ca fiecare lucru individual se leagă de toate celelalte si ca in felul acesta, realul se suprapune peste ideal.
In dorinta de a se incadra in limitele de corectitudine si onestitate fata de cei cu care au avut relatii de prietenie, cei mai abili dintre manageri construiesc – combinand gandirea libera din arte cu gandirea rationala din stiinte, sisteme care garanteaza faptul ca oamenii cei mai capabili si motivati vor ocupa posturi de munca mai bune si ca distorsiunile si discriminarea vor fi eliminate. Este cam tot ce mai pot sa faca pentru a inprima o nota de firesc relatiilor cu fostii prieteni…
La un anumit moment al prezentarii cursului, trainerul ne-a zis: Va dau o veste: voi nu sunteti prietenii oamenilor pe care-i aveti in subordine. Punct!…Fara de la capat.
Luca I Maturu’