Ne jucam pe marginea drumului, cum se joacă copiii la țară,
În după amiezele liniștite de primăvară.
Făcând zgomot mare, stârnind praf pe șosea,
Cu caii-n galop, o căruta trecea.
Erau în caruță nea’ Marin cu fie-sa, o fată frumoasă și cuminte
Fața ei părea amorțită, nu veselă, cum era cu o zi înainte.
Avea pe cap o basma neagră, privirea-i era împietrită…
A trecut repede. Ceata noastră a ramas uimită…
– Nu ne-a văzut!… am zis. Că-ntotdeauna
Ea ne face voioasă cu mâna….
Cu toții, mirați, ne-am întrebat:
– Chiar nu ne-a văzut? Ce-o fi cu ea? Ce s-o fi întâmplat?…
– O duce p-asta mică la cumnată-sa; am auzit-o pe tanti Mituța.
Săraca Măriuța!
……………………………………………………………………………………….
A doua zi banca ei era goală…
Cand am aflat de ce Mariana n-a venit la școală
Nimeni n-a mai avut chef de joacă.
Nici un copil nu știa ce să spună sau ce sa facă.
În întregul sat se zvonise
Că ieri, nevasta lui Marin murise,
– Mariana nu mai are mamă!… șușoteau niște colegi mai mari…
Lacrimi i se prelingeau învățătoarei noastre de sub ochelari…
……………………………………………………………………………………….
Prin fereastra clasei vedeam fremătând castanii de-afară.
… A fost cea mai tristă zi de primăvară…
Luca N’ Împăcatu’
30 iunie 2017