Am invatat …

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este sad-man.jpg

Am invatat, cazand, sa ma ridic,

Sa vorbesc mai putin, s-ascult mai mult,

Iar din al vietii nesfarsit tumult

Am incercat sa inteleg un pic.

Sa nu ma mire cand, cu voluptate,

Sperantele-mi strivesc niste misei,

Acum as vrea sa-i invat si pe ei

Cum sa traiasca fara rautatate.

Am inteles ca, totusi, omenia

Va exista acum si pururea

Ca fara ea, sa iert, nu as putea

Ipocrizia, ura, si mandria.

Inteleg azi, mai mult ca altadata,

Ca-n vorbe fara rost se-ascund taceri,

Si ce stiu azi, de n-as fi aflat ieri

Ar fi doar fapta fara vreo rasplata.

Cand sufletul imi plange, sa zambesc

Ca orice comedie ascunde-o drama,

Ca lacrimile ploii struguri cresc

Pentru-a se face vinul bun din crama.

Am invatat sa nu-mi mai fie teama,

Cum, dar si cui, sa cer ca sa primesc,

Sa fiu mereu mai darnic, cat traiesc,

Chiar daca facerea de bine e … de mama.

Ca daca-mi pasa mult si spun putin

E greu sa uit tot ce sa iert as vrea,

Ca a dori nu-inseamna si-a putea,

Ca demnitatea e un dar sublim.

Ce stiu acum este ca drumul vietii

Trece prin vai adanci dar si prin munti

Ca nu se trec prapastii fara punti

Cladite din elanul tineretii.

Ca lumea nu mai are nimic sfant,

Si ca se moare pentru libertate,

Cand ura e stapana peste toate

Si ne-nsoteste pana la mormant.

Luca N Ascultatu’

15 aprilie 2024

Egoparadox

Sunt, in principiu, un aristocrat –

Propagandist, suspect de misticism.

Sunt activist din lipsa de civism.

Sunt simplu, fiind foarte complicat.

Cand nu sunt rau, sunt omul cel mai bun,

Eu, pesimistul cel mai optimist.

Sunt proletar dar si capitalist.

Sunt zgomotosul cel mai taciturn.

Sunt sfantul stapanit de erezie,

Nelinistitul cel mai linistit.

Sunt cabotin si artist-emerit,

Cosmopolit traind in sihastrie.

Sunt popular din mare plictiseala.

Eu sunt avangardistul desuet,

Un huligan cu fire de poet.

Sunt moralistul cel fara morala.

Sunt patriotul cel fara de tara,

Vizionar lipsit de viziune.

Sunt ziditorul cel fara de nume

Uitat mereu pe ziduri, fara scara.

Sunt un neinteles care-ntelege.

Iscoditor fiind, sunt prea discret.

Sunt si analfabet si exeget,

Judecator al celor fara lege.

Eu sunt avarul prea cheltuitor,

Nascut demult, descoperit recent,

In inocenta mea sunt un docent,

Un imprudent mult prea prevazator.

Luca N Principialu’

22 ianuarie 2018

Balada iubitorului de tara

http://www.livebiz.ro/video/zbor-deasupra-romaniei-pe-acordurile-muzicii-lui-ciprian-porumbescu/

In exil, pana fi-voi batran,

Dac-as fi obligat sa traiesc,

Numai gandul curat, de roman,

As pastra – si un strai romanesc.

 

Nevoie nu am de mai mult.

Nu vreau nici averi, nici  marire

Doar o doina de-a noastra s-ascult

Cand mi-e dor,  tara draga, de tine.

 

Iar de-ar fi dupa ani sa revin

Sa mai pot c-un prieten vorbi

Romaneste, la o cana cu vin

Despre tara. Atat as dori.

 

Dac-ar fi de o mie de ori

Pe Pamant sa ma nasc si sa mor,

Negresit, tot de-o mie de ori,

Te-as iubi, tara mea – sfant odor.

 Luca N Exilatu’

5 Martie 2015