Balada de despartire

Dupa vestea de azi am o stare bizara.

Simt acut deznadejdea care ma impresoara.

Un bocet imi pare al vietii tumult,

Un vaiet pe care fara voie-l ascult.

Drag prieten, adio, sa-ti fie drumul bun!

Poate nu ma auzi, totusi as vrea sa-ti spun

Ca desi ai loc vesnic in inima mea,

Eu, in fiece zi, voi simti lipsa ta.

Purta-voi cu mine oriunde, mereu,

Amintirea zambetului de pe chipul tau,

A vorbelor pline de duh si speranta

Si-a nesfarsitei tale pofte de viata.

………………………………………………..

Iti doresc cand vei trece de-a raiului poarta

Sa-ntalnesti multi prieteni care veseli te-asteapta.

………………………………………………..

Te-as ruga sa-mi pastrezi loc la tine la masa

Cand vei merge la sprit in rai, pe-o terasa.

5 mai 2023

Luca N Setatu’

Pseudofabula greierelui contemporan

 

 

 

 

 

 

Bonom, ca orice artist,

Greierele – chitarist –

Semnatar de condica

La o filarmonica,

Cu drag canta si compune

Si-are referinte bune.

 

O duce destul de bine.

Sanatatea si-o mentine,

Concubina – furnicuta

E tanara si draguta,

Harnica, putin  fitoasa

Dar destul de generoasa.

… Locuiesc la ea acasa,

Ca niciun cantautor

Nu-i de fel prea strangator.

 

Dar tihna se ispraveste,

Iute, cat ai zice peste,

Si cand te loveste viata

Mai ca simti ca-ti cade fata –

Cand necazul se iveste

Si te inteapa ca un cui.

Tot asa si-n cazul lui:

De cateva zile-ncoace

Grijile nu-i mai dau pace

Nu-i mai e sete, nici foame,

Vrea sa doarma dar n-adoarme.

Ca din bune cum au fost

Acum toate ii merg prost.

 

Ca la slujba, ce sa zic,

Nimeni nu-i mai e amic.

Colegii l-au tachinat

Fiindca nu s-a vaccinat

Si poate-i asimptomatic,

Ca-i posac si antipatic.

Cativa chiar i-au reprosat

Ca e suspect de curat

Deci consuma apa calda.

Poate-si face baie-n cada?! …

Si-are hainele calcate,

– Pai asta-i risipa, frate! …

Au mai zis ca-i putinist,

Ca e antiglobalist,

Ca nu e ecologist,

Ca n-a vrut gaze de sist,

Ca umbla prin carciumi seara,

C-ar fi amanetat chitara,

Si-alte cate si mai cate

Si mai mari si mai marunte.

Seful chiar l-a repezit:

– Ce mah, te-ai imburghezit?

Ca stramosii tai, se stie,

N-aveau bec in galerie,

Nici masina de spalat,

Nici TV cu ecran plat …

Ai cantat, acum danseaza.

Postul tau se desfiinteaza!

Ne vom prezenta-n concert

Mai putin cu-n instrument.

Haide, pa! …  Ca nu mai tine,

N-avem nevoie de tine,

Ca-i bugetul comprimat.

Gata, esti concediat!

 

Mahnit dar orgolios

Vazand ca nu-i loc de-ntors

Indignat, contrariat,

Bietul greier a plecat.

……………………………………….

Ca-un necaz singur nu vine

Stie bine orisicine:

Furnica i-a dat cu flit

Ca vine cam des pilit,

Ca-i lenes si pricinos,

Gelos si morocanos,

Ca-i trecut de patruzeci,

Se uita numai la … meci

Si pe ea o neglijeaza,

Ragaie si flatuleaza,

Si, ma rog, o deranjeaza

Ca nu prea da…randament

Si consuma mult curent,

Ca sta ca un dobitoc

Cate-o ora pe Tik-tok,

Si-alte lucruri muieresti.

Pai, sa nu innebunesti? …

Ce mai, l-a facut de-ocara

Si l-a dat din casa-afara.

 

Acum cugeta saracu’

Ca mai bine l-ar lua Dracu’.

Si-asa, fara vreo pricina,

L-ar transforma in … faina.

 

Un fel de morala:

Cu viata nu e de saga!

Cand iti e lumea mai draga,

Te gaseste iarna-n strada

Parasit de lumea-ntreaga,

Fara bani in buzunar,

Zgribulit si plin de-amar,

Fara casa, fara masa,

Fara mandra jupaneasa.

… Si cand esti  infometat

Iti cade painea-n rahat.

 

Luca N Gasitu’

5 octombrie 2022

Cat adevar e intr-un adevar?

Despre adevar s-a scris mult de-a lungul vremii. Nu cred ca exista vreo personalitate a stiintei sau culturii care sa nu fi pomenit in opera sa cate ceva despre adevar. Epistemologi, logicieni şi filosofi de valoare sau “simpli” scriitori de literatura, au emis teorii sau consideratii despre adevar.

Nu sunt om de stiinta, nici macar un scriitor oarecare si, de aceea, randurile care urmeaza, contin cateva idei marunte, superficiale, de o subiectiva semnificatie despre acest “concept”.

Oamenii nu sunt numai prosti sau numai destepti. Capacitatea de a gandi este diferita de la om la om. In consecinta, criteriile si rationamentele sunt diferite de la un individ la altul, uneori chiar contradictorii. De aici rezulta diferente de opinii referitoare la ceva anume, deci, si (referitoare) la adevar. Chiar daca noi, muritorii simpli, putem ajunge numai la o cunoastere relativa a adevarului, printr-o (i-as spune) “conventie etica” ne referim la el ca la o valoare existentiala fundamentala. Oricat de diferite si de numeroase ar fi opiniile, bunul simt ne spune ca nu exista mai multe adevaruri. Totusi …

Unde este adevarul? Il putem gasi? La ce ne trebuie? Ce facem cu el?

In lucrurile simple adevarul e, logic, mult mai usor de descoperit decat in cele complicate.

Explicatiile simple sunt cu mult mai aproape de adevar pe cand cele complicate lasa (mai mult) loc de ambiguitati, de interpretari sau de indoieli care pot ingreuna sau zadarnici descoperirea adevarului.

Ridiculizat, negat sau acceptat, adevarul este unic, precum Dumnezeu este unic. Adevarul este dreptate. Dumnezeu spune “Eu sunt Calea, Adevarul si Viata”.  Adica adevarul este Dumnezeu. Simplu, nu?  Putem noi oare sa punem la indoiala aceasta afirmatie?

Luand aceasta afirmatie ad literam, suntem tentati, pe buna dreptate, sa consideram ca adevarurile lumesti, omenesti, nu sunt de fapt adevaruri in deplinatatea substantei lor pentru ca inmagazineaza o anumita cantitate de reziduuri, de fals.

Asta inseamna, oare, ca adevarul “lumesc”este (numai) partial adevarat?(!)

Fiecare om isi doreste sa aiba „adevarul” de partea sa si, in acest scop dezvolta rationamente favorabile siesi, cat se poate de credibile, cu care sa-si sustina propriul adevar. Desigur, aceste rationamente (subiective, egoiste) sunt, intr-o anumita masura false, mincinoase. Pentru a elimina sau (macar) reduce falsul din rationamente in scopul descoperirii adevarului, oamenii si-au creat legi. Legile obliga la anumite atitudini si actiuni, la adaptarea la mediul social, la infaptuirea binelui, la eliminarea raului.

Este mult mai usor de explicat si de inteles adevarul daca rationamentele se bazeaza pe legi. Totusi,oamenii ajung, fiecare cu “adevarul” sau, deseori in fata instantelor, care in urma unei judecati (de dorit) nepartinitoare, bazata pe argumente  si dovezi solide, stabileste cine are dreptate, de partea cui e adevarul adevarat.

Adevarul produce dependenta?

Se spune ca adevarul elibereaza. In vremurile noastre nu stiu daca aceasta afirmatie isi mai gaseste o baza reala, temeinica. Ce stiu bine este ca traim un vesnic compromis, existenta insasi fiindu-ne afectata daca nu ne protejam facand tot soiul de concesii (situate mai aproape sau mai departe de adevar).

Adevarul are forta. Prin puterea lui cladeste sau darama. Cautarea adevarului este pentru unii un ideal, scopul vietii lor. Pentru altii, insa, este un obstacol pe care, cu mai multa sau mai putina abilitate, incearca sa-l ocoleasca pentru a-si indeplini dorintele si necesitatile.

Unii se simt confortabil si in siguranta traind si crezand in adevar. Cunoasterea adevarului este ratiunea lor de a fi. “Spune adevarul si atunci nu va trebui sa mai tii minte nimic” afirma Mark Twain. O afirmatie extraordinara, plina de sens de intelepciune si … de adevar. Sa nu uitam, totusi, ca in orice afirmatie, oricat ni s-ar parea ca este de departe de realitate, exista un sambure de adevar. Ganditi-va numai (daca si) cat adevar exista in simpla afirmatie “nu stiu”.

Pentru altii, insa, adevarul (adevarat) este o povara, ceva care presupune limitari inconfortabile. Pentru acestia, a supravietui in adevar este daca nu de neconceput, foarte greu de suportat. Functie de cat de inventiv e, fiecare isi fabrica “própria varianta de adevar”, mai reusita sau mai putin reusita, dar mult mai avantajoasa si mai comoda, care, da, contine si ea un sambure de adevar (adevarat).

Priviti catre semeni. Fiecare isi construieste o imagine favorabila, vrea sa fie placut, sa inspire incredere, sa lase impresia de corectitudine, sa impuna respect. Fiecare vrea sa para integru, cinstit, cu moralitate fara pata. Pentru a-si crea o atare imagine fiecare foloseste cat „adevar” doreste sau cat se pricepe sa foloseasca.

Criza nesfarsita de elemente clare de responsabilitate si asumare in care se afla omenirea, ofera oricui posibilitatea sa-si edifice propria realitate, sa arate ca adevarul propriu e cel adevarat. Fiecare se preface ca este asa cum crede ca e convenabil sa fie vazut si crezut de ceilalti.

Oare adevarul cator dintre noi este adevarat pe de-a intregul?

Probabil cel mai bine este sa nu stim. Niciodata. Fiindca aflarea adevarului adevarat ne-ar spulbera multe dintre iluziile de care suntem dependenti si care ne dau puterea de a merge mai departe prin scurta noastra viata.

 

Luca N Afirmatu’

17 decembrie 2021

 

 

 

Pastel de targ israelit

Suav refren in zumzetul de targ,

Prin proaspata racoare-a diminetii

Strabate dintr-un vechi violoncel,

Grav, acompaniind tumultul pietii.

E-un targ de vechituri in Tel Aviv

Pe-o strada-ngusta si aglomerata

Unde cu marfa-ntinsa pe trotuar

Mai multi evrei clientii isi asteapta.

Sunt oamenii tacuti si rabdatori

Pe care asteptarea ii apasa,

Nadajduind si azi, la fel ca ieri,

Ca vor pleca cu ceva-bani acasa.

Cu ochelarii lui stravechi pe nas

Un anticar o carte rasfoieste,

E Biblia din care zi de zi,

De-o viata, cu evlavie citeste.

Alaturi de-o masuta cu pantofi

Pe care praful strazii se asaza,

Un tanar cu un aer obosit

O trista melodie fredoneaza.

Cu-n sfesnic auriu in mana dreapta

O blonda pistruiata lancezeste

Pe scaun, langa mica ei taraba

La care nimeni azi nu se opreste.

Pe toti, negutatori sau  musterii,

Ii stapaneste-o mare  plictiseala

Iar soarele trimite peste toti

Caldura datatoare de-ameteala.

Doar un batran care a targiut

O palarie cam decolorata

Zambeste fericit ca i-au ramas

Cativa sekeli pentru o inghetata.

Prin mijlocul multimii adunate,

Cu greu un cersetor isi face loc

Si langa negustori cand se opreste

Mai murmura ceva despre noroc.

Domol, intr-un tarziu, amiaza vine

Si se asterne peste Tara Sfanta.

E ofilit de soare Tel Avivul

Si nici violoncelul nu mai canta.

 

19 decembrie 2014

Luca N’ Racoritu’

Ars metaforica

De n-ar fi vazduhul-suras peste zare,

Soarele ar fi trist ca o stea cazatoare.

De nu s-ar aprinde rasaritul din mare,

Muntele ar fi doar palid nor peste soare.

De n-ar fi aripa desenand pe cer zborul,

Pe ascunse carari ni s-ar rataci dorul.

De n-ar fi in gand amintiri sa ne-invie,

Ne-ar cuprinde uitarea-n ceata ei cenusie.

………………………………………..

De n-ar fi speranta in prietenie,

Am strabate stingheri viata trista, pustie.

………………………………………..

De n-am avea-n vis colorate imagini

Ar ramane nescrise milioane de pagini.

3 septembrie 2014

Luca N Stavilitu’

In loc de adio

Dragoste de-o zi – link audio – Stela Enache

„Nu fii prea sigur ca va putea ierta/Toti anii-acestia-n care nu te-ai gandit la ea””  COMPACT- Intoarce-te acasa

Ramas-am umbra umbrei tale

Eu insumi asta am ales.

Mi-e inima nealinata

Ca nici acum n-ai nteles

 Ca  te-am indepartat de mine,

Doar fiindca-am vrut sa te feresc

De raul care-avea sa vina

In viata noastra-nefiresc. 

Cum ti-ai inchipuit ca mie

Mi-a fost usor sa hotarasc,

Stiind ca fi-voi fara tine

Trist, pustiit si fara rost?…

 Acum sunt singur. Tu, la bratul

Unui om tandru, minunat,

Din  dragoste-a ramas doar zatul

Desi-mi scrii ca  nu m-ai uitat.

 Imi scrii ca daca vreau – si acum,

Tu vii,  sa fim iar impreuna

Pentru-a continua un drum

Ratacit cu multi ani in urma.

 …Cum as putea, din nou, cu tine,

Sa vreau sa fiu, cum iti doresti,

Cand  spui chiar tu cat ti-e de bine

De  EL alaturi sa traiesti.

 Iubita mea, vei intelege

Ca e un lucru minunat

Sa ai puterea de-a alege

Sa-i fie bine celuilalt?…

 Ca nu e doar o lasitate

Si-un egoism dezgustator

Sa stai de cel mai drag departe

Arzand de cel mai aprig dor…

 E greu sa uiti, eu stiu prea bine

Tot ce am trait candva. Si-apoi,

Tot raul s-a schimbat in bine

Cand NOI ne-am transformat in DOI.

 …Sfarsit, cu mintea tulburata

Pahar dupa pahar golesc.

Nu beau sa uit, cum beam odata,

Ci beau, de noi sa-mi amintesc.

 Pana la moarte fara tine,

Impovarat de  dorul greu

Trai-voi. Stiu ca asa-i mai bine.

… Si-aleg sa sufar numai eu.

Luca N Impacatu’

22 iulie 2013

Boema

Fratilor, ma gandisem azi-dimineata

Ca asa nu se mai poate, ca trebuie sa renunt la acest stil (dezordonat si cam scump) de viata.

Stiu, poate va pare ciudat  dar si  interesant oarecum,

Ca m-am gandit la asta abia acum.

Precum stiti, nu mai am douazeci, nici treizeci, nici chiar patruzeci de ani,

Si (la drept-vorbind), desi mi-am permis mai multe excese, niciodata n-am avut prea multi bani.

Unii ar spune ca au motive sa creada viceversa. E treaba lor.

Sunt liberi, pana la urma, sa spuna si sa creada orice vor…

Deci, cum a fost viata mea de pana acum? Cum am vrut eu sa fie?

Pai, a fost la un loc, toate astea: o continua aventura, o nesfarsita poveste de dragoste, o suava nebunie…

O aruncare de zar, un drum in zig-zag, aproape o utopie.

O stranie impletire de sunete, stridente pe alocuri,

Cate o noapte scurta, cate o amagire,  cate o surpriza pe tocuri,

O fantasma plutind in fum subtire de tigara, cate o mica aroganta,

Un pahar de vin (mereu plin), un condei intre deste, un ecou de romanta…

Socoteam  asadar, ca renuntand  la aceasta  viata vicioasa,  piezisa si zurlie

As fi avut, dragii mei, parte cel putin de-o meritata odihna si o bine-venita economie.

Pe la pranz, am tras puternic aer in piept si cu bagajul de ganduri facut,

Eram gata, in fine, intr-o viata mult mai linistita si poate mai comoda, sa ma mut.

Numai ca, nu stiu ce mi-a venit de m-am uitat in jur numai oleaca

Si i-am vazut pe cei aparent fara vicii, cei care altceva decat bani nu prea stiu sa faca.

Ce sa zic?! N-am gasit nici macar un motiv pentru care astia sa-mi placa.

Nici nu-i urasc … N-am fost ca ei, nu pot! … Nu voi fi niciodata.

Nu pot fi ca cei care dau bani pe masini  luxoase sa alerge cu ele ca  sa-si cumpere case

Si-asezandu-se-n ele sa viseze tot timpul nu la cai verzi (ca altii) ci doar la conturi grase…

Incrancenarea, graba si figurile lor preocupate, imediat, ca-ntro-o ceata,

M-au invaluit oprindu-ma din drum. M-au facut  sa renunt la gandul de azi-dimineata.

M-am intrebat:  Oare vreau eu ceva din toate astea?… Ce masini luxoase, ce case?!

Stiu, e imposibil, dar (daca s-ar putea), as vrea doar mai mult timp, ca sa-l petrec cu sprit si femei frumoase.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Multumit, am zambit la gandul ca mie chiar imi place grija mea cand n-am bani, ca e trecatoare

Pe cand grija lor de a face bani e statornica, ii bantuie vesnic, niciodata nu dispare.

Alt gand mi-a venit iute: E mult prea frumos traiul meu de acum!… Si-am ramas  pe loc, ganditor
Ar fi pacat sa schimb ceva-n viata mea, sa n-o traiesc la fel ca pana acum. Macar  pana mor!…

Acestea fiind spuse, as conchide formuland un fel de morala veche, dealtfel, de sute de ani:

La ce bun sa-ti traiesti  viata  numai cu gandul sa fabrici cat mai multi bani

Cand stii ca totdeauna ei iti vor fura linistea, devenindu-ti cei mai cranceni dusmani?…

………………………………………………………………………………………………………………………………..

… Si-am revenit de-ndata la obiceiurile mele obositoare si nesanatoase:

Traiesc intens clipa, alungand  omenestile griji pentru bani, masini de lux si case.

Deci, uitati asta-seara de necazuri! Sa ciocnim fratilor. Noroc!

Viata-i frumoasa, uneori dulce, alteori amara … Dar timpul nostru nu sta pe loc….

…Lasati afara tristetea. Macar in taverna asta, acum, nu va mai ganditi la viata amara.

Pana si Moartea, cand intra aici, isi lasa coasa afara.

Fiti insa atenti, la masa din coltul indepartat, in liniste, e cineva. Pare ca citeste.

E chiar ea, Moartea, din spatele ziarului pe care-l tine-n  mana, atenta, pe toti ne urmareste.

Luca R Dusu’

22 Octombrie 2012

Despre dezradacinare

Hai acasa! – Gil Dobrica (audio&video)

Foarte putini oameni se nasc si mor in acelasi loc desi foarte putini reusesc sa ajunga acolo unde isi propun.

 Oamenii circula, alearga, se zbat sa-si asigure un loc mai bun in societate, un loc de munca mai bun, o casa mai mare si mai frumoasa, o masina. Mutarea dintr-o locuinta in alta, de la un serviciu la altul, reprezinta dezradacinari pe care intr-o masura oarecare ni le asumam  contra unui pret mai mult sau mai putin convenabil…

     Tema dezradacinarii e eterna si universala, atat in viata, cat si in literatura. De ea suntem marcati uneori mai profund, alteori abia atinsi, fiecare dintre noi. De fapt, dezradacinarea apare oriunde apare modernizarea societatii. E, as indrazni sa apreciez, una dintre conditiile modernizarii. Mase (mari) de oameni isi schimba (deseori) radical modul de trai din dorinta de a-si face viata mai usoara. Rationamentul lor este simplist: pleaca sa munceasca din greu, pentru o perioada (pe care o doresc la inceput) scurta pentru a-si asigura o existenta tihnita, lipsita de multe din grijile vietii, la intoarcere. In anii ‘50-‘60  (ai secolului trecut)  italienii  plecau sa castige bani in tarile din jur, prin Elvetia sau Germania Federala. Astazi romanii, in dorinta de a-si face o viata mai buna (se poate citi si normala), lasa tot ce au drag acasa si merg in Italia, Spania, Anglia si Germania, sperand intr-o intoarcere cat mai grabnica, intr-o dezradacinare (doar) temporara.

Cati insa reusesc sa-si pastreze  dorinta de a reveni?…

Oricand au o izbanda sau chiar o deznadejde, oamenii plecati  ar dori s-o traiasca alaturi de cei dragi de-acasa. Paradoxal, in aceasta situatie trupul se misca iar sufletul ramane „pe loc”.  Emigrantul se afla fizic in locul acela, in tara aia, dar sufletul ii ramane tot in locul din care a plecat. Gandul ca intr-o zi nu prea indepartata va reveni in tara lui, ii sporeste puterea si rezistenta, ii atenueaza sentimentul de dezradacinare.  Acolo departe, reuseste sa faca lucruri pe care nu le-a facut si nu le-ar fi facut poate niciodata aici. Uneori accepta sa fie umilit. Umilinta de acolo, n-ar suporta-o aici.

Si totusi…

   Cu sufletul coplesit de dorul celor care, cu acelasi dor, il asteapta in pridvorul casei parintesti si cu gandul la florile din gradina casei (sau din ghivecele de la ferestre), la sarmalute si caltabosi, la mititei si ciorba de burta, la mamaliguta aburinda si vinul din rodul viei de la tara, indura strangand din dinti, toate neajunsurile vietii de emigrant.

   O doamna plecata de vreo paispe ani in America imi povestea ca acolo se gasesc toate verdeturile si condimentele din lume in afara de leustean (da, de leustean) si in avion, pe intreg parcursul, la venirea in tara s-a gandit la o ciorba romaneasca (taraneasca) cu mult leustean proaspat…

   Cand obositi vin pe-acasa, ceva mai ofiliti (imbarbatandu-se  oarecum cu gandul ca cine nu se ofileste nu traieste) dar bucurosi de revederea cu cei dragi, mai afla una, alta despre viata de-aici, asa cum nu stiau din emisiunile televizate pe care in putinul timp liber le urmareau de afara, tocmai ca sa-si mai aline dorurile. Afla ca aici e tot (mai) greu, si asta de cele mai multe ori ii (re)pune pe ganduri. Reapar in sufletele lor tristetea si indoiala. Privind spre infinitatea calma a cerului senin de acasa, incep sa se resemneze ducandu-se cu gandul catre gazoanele impecabile de acolo

Chinuiti de indoieli, multi nu mai au puterea  sa vada (doar)  partea idilica a vietii de-aici si a meleagurilor natale

Pragmatici, mai rationali, mai putin sentimentali, asa cum ii invata Occidentul, se consoleaza cu cliseul ca omul ramane om cat timp are o casa pe pamant. Incep sa compare cele bune de aici cu cele bune de acolo. Se prefigureaza déjà ideea prelungirii sederii sau chiar “asezarea” in tarile in care s-au aciuat, acolo, departe. Indemnul la renuntarea la ce este aici li se insinueaza si el perfid in minte si le anemiaza dorinta de a mai fi cetateni ai tarii in care s-au nascut si au crescut si in care le-au ramas prietenii.

Ce se schimba de fapt prin mutarea in alta tara? Constiinta, probabil, in primul rand. Apare  usor si un soi de trufie (asupra careia nu voi insista acum).  Am fost plecat afara si acolo „m-am realizat”. Sau/si: „Ma gandesc sa raman acolo”…Cum?!?…Apoi starea de normalitate (?!).  Concesia pe care cei care pleaca isi intemeiaza viata, amplifica dorinta de realizare a scopurilor propuse. Iar tot ce are un scop précis (care, desigur, scuza mijloacele), lasa locul ispitei, al dorintei de siguranta de  perfectionare, de “realizare” (ceea ce nici nu e rau pana la un punct)… Dar daca esti sigur ca (TU) ai realizat ceva,  in viata ta sau cu viata ta, inseamna ca nu ti-ai inteles menirea, ca traiesti in paralel cu timpul tau…Din fericire (cred) – omul nu poate realiza NIMIC; cat despre „realizarea lui”……………………………

Izolare, lacrima, esec, amintire, inocenta. dor. Fiecare in parte, putin din fiecare sau toate la un loc, inseamna dezradacinare. Oare cum primesc cei plecati in alte tari (de soare pline) urarile din colindele romanesti ascultate la un casetofon?

…………………………………………………………………………………………………………………

Ce prêt au totusi sentimentele de decenta, de prietenie si de normalitate, in tara in care ne-am nascut, in care traim si in care (totusi)  iubim?

Luca N’ Statornicitu’