Balada repetatei renuntari

 

 

 

 

 

 

 

Ne vom mai intalni iubito iara

Catre amurgul timpuriu al vietii,

Pe un peron, in mica noastra gara,

Ca intr-un basm din anii tineretii.

 

Incaruntiti de nemiloase vremuri

Vom sta lipiti intr-o imbratisare

Adulmecand fantomele de trenuri

Intr-o straveche sala de-asteptare.

 

Ne vom vorbi-ndelung, cu necuvinte

Ca-n timpu-n care nu ne-am intalnit

Si cu tristete ne-om aduce-aminte

De tot ce am dorit si n-am trait.

 

Ne vom mira ca toate ni-s straine

De parca nici n-au existat vreodata,

Ca a crescut mohorul printre sine

Si-a ruginit demult calea ferata.

 

Tarziu, cand luna sus pe cer apare

Si voal de-argint asterne peste gara

Eu voi pleca spre cenusii hotare

Asa cum am plecat si-odinioara.

 

Ma voi uita-napoi numai o data

Si te-oi vedea prin aburii de toamna

Privind in gol, cu fata-nlacrimata,

Ca intr-un film rusesc, trista mea doamna.

 

Iubirea mea inseamna renuntarea

Si greu e de-nteles plecarea mea.

Ramai cu bine si urmeaza-ti calea!

Eu stiu ca intr-o zi ma vei ierta.

 

5 Noiembrie 2018

Luca N Statornicu’

 

 

Ai ceva de spus? Scrie un comentariu aici!