Eu nu strivesc corola de lumini (a lumii)

„Cand eram mic, priveam la soare/Intrebandu-ma ce-i fericirea/Acum stiu, sunt baiat mare./Fericirea e un lucru marunt/E o aripa care vibreaza/ Fericirea e un lucru mic,/Un pitic ce danseaza” – Covei de la Tapinarii

   Suntem niste fluturi care bantuie in jurul unor becuri aprinse. Mai mari, mai mici, mai luminoase sau mai putin luminoase. Asta e lumea noastra. Lumea in care cu totii cautam cu ravna, ca niste fluturi bezmetici, FERICIREA.
Unii dintre noi mai mari si mai puternici se apropie mai mult de lumina becului. Se-nvart necontenit, tipic si solicitant, imbatandu-se, imbogatindu-se cu lumina in care se scalda. Uneori iau atata lumina incat incep sa lumineze la randu-le. Priviti cum se-nvart in jurul becului lor, iti pare ca sunt petale de lumina sau licurici. Licuricii cufundati deopotriva in lumina si in pacla indeletnicirilor cotidiene, in care cu voie (sau mai putin), se agita, uita deseori ca mai sunt si altii pe-alaturi. Ocupati, uita sa mai priveasca in jur. Sarguinciosi si constiinciosi, isi fac treaba, cautandu-si fericirea, ignorandu-i pe cei care se afla pe-o orbita vecina cu a lor. O corola de lumini, formata din licurici carora le este mai bine si mai cald decat celor de pe orbitele vecine, care dau in disperare din aripi (ca n-au coate), vrand sa se apropie si sa (se) lumineze si ei mai mult. Degeaba. Sunt prea departe si abia daca se pot vedea…
   Toti si toate merg bine. La fel cum merge si mirajul fericirii care danseaza ca un pitic in zare, dar (vai), intotdeauna la aceiasi distanta (de noi)… Pana in momentul in care o palpaire rebela , venita dinspre cei neluati in seama si in serios, se insinueaza in aria vitala a licuricilor… E palpairea aripilor unui fluture mic care incearca o scuturare din reveria promisiunii ca intr-o zi si viata lui va fi mai calda si mai luminoasa si care inca mai crede ca poate fi atat de fericit cat hotaraste sa fie…
   Asta ce-o mai vrea? Ce mai e si cu asta?…Altul care vrea sa se afirme!…Da-te ba la o parte ca faci curent!…Nu-ntelegi de vorba buna hai? Numai tu mai lipseai!…
Daca totusi ala mic nu-ntelege de vorba buna ca nu e loc si nici macar timp pentru el, un curent puternic, format de bataile ferme din aripi ale licuricilor, il izbeste napraznic, facandu-l sa se prabuseasca ametit, gata sa-si dea duhul, reprosandu-si naiv: Asa-mi trebuie daca nu ascult de vorba buna!
Asumandu-si esecul, desi nepregatit sa-si accepte drama, bulversat de netrairea unui deznodamant fericit, fara sa poata realiza ca lupta lui mica nu-i va asigura niciodata o glorie mare, ar vrea sa strige din toti rarunchii dar nu mai are putere decat sa sopteasca: Ce-aveti cu mine?…Baa, ce-aveti cu mine? Eu nu strivesc corola de lumini a lumii!!! Ce-aveti cu mine? Am vrut doar sa fiu si eu putin mai fericit!
„FERICIREA E UN LUCRU MARUNT, E O ARIPA CARE VIBREAZA”…
   Dar de ce simt ca povestea asta a mea, adica a noastra; defapt a lor, e la fel de trista ca cea a greierusului mic, necajit de venirea toamnei gri?
Nu fiti tristi, e doar o poveste, o fantezie.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
   In viata asta eficienta si plictisitoare, oamenii nu sunt fluturi, nici licurici si nu sunt nici atat de diferiti unii fata de altii, precum par. Sunt doar incapabili sa inteleaga egalitatea, considerandu-se  inferiori sau superiori celor din jur, mai bogati sau mai saraci, mai luminati sau mai intunecati…
Si ar mai fi ceva: Convingerea celor bogati ca cei saraci sunt mai fericiti decat ei nu e mai stupida decat convingerea celor saraci ca cei bogati sunt.
Fericirea, ne e greu sa recunoastem ca e simpla lipsa a nevoii de a lupta pentru fericire. De-aia luptam mereu.  Deseori, fara sa stim clar pentru ce luptam sau daca am obtinut ce ne-am dorit cu adevarat. Pentru ca uneori nici nu ne e clar ce ne dorim, pentru ce luptam.
In mintea noastra ne facem un tel din a lupta neintrerupt pentru mai bine. Dar ce inseamna „mai bine”?  Ce ne trebuie defapt ca sa ne fie mai  bine?… Luptam mereu, luptam in nestire! Fara sa ne mai gandim ca pentru a putea sa fim fericiti avem nevoie de mai multe fericiri, de micile fericiri ale tuturor…
…FERICIREA E UN LUCRU MIC, UN PITIC CE DANSEAZA!…
Luca I Luminatu’/ 07 august 2008

Ingerii-demoni

Intr-o lume ca asta in care traim, socotim ca e nevoie sa (ne) facem mereu legi care sa ne guverneze viata. Paradoxal, facem aceste legi pentru a ne restrange libertatile. Lumea noastra e una intuitiva si intuitia nu are margini. Cu cat intuim mai multe libertati, cu atat intuim si fabricam mai multe legi care sa le ingradeasca. Aceste legi ajung in cele din urma sa ne controleze viata, asezand-o intr-o matca a dependentei atitudinale irevocabile. Ne place sau nu, asta e. Ne supunem legilor. Depindem de ele. Din aproape in aproape, cu un soi de lasitate, transformam acceptarea legilor, deci a dependentei, intr-o virtute. Incepem sa credem despre cei care nu respecta aceste legi ca ne sunt inferiori, atribuindu-ne astfel calitatea de oameni de calitate, de conditie superioara. VIRTUOSI.
Ne amagim ca nu ne permite „conditia” sa stricam mersul normal al lumii comitand nelegiuiri. Nu comitem nelegiuiri, nu suntem nelegiuiti. Nelegiuiti sunt altii, ceilalti. Suntem curati, disciplinati si cuminti ca niste ingeri. Noi suntem ingeri, aici, pe pamant. Ei sunt demoni. Aici, pe pamant. Ca exista ingeri si demoni (si) pe pamant, ne e clar. Ce nu ne este din pacate tot atat de clar sau (oricum) nu ne place, e ca in fiecare dintre noi exista alaturi de un inger si un demon. Ei, acesta e un lucru pe care ne vine foarte greu sa-l acceptam…
Nu se poate. Eu sunt mare, bun, cinstit , muncitor si credincios. Sunt adevarat.
Sunt curat ca un inger. Am fost inzestrat cu virtute. De catre cine?…Ce este virtutea cand singur si nevrednic ti-o atribui? Numai o fictiune pe care ca un nebun o consideri realitate, o prapastie in drumul neted, liber, fara oprelisti pe care ai pornit cu inocenta si entuziasm. Poti avea virtute doar fiindca faci niste legi pe care le respecti in mod onorabil? Onoarea, da, este si ea o virtute. Virtutea care tempereaza pornirile izvorate din spiritul de conservare.
Instinctul de conservare e puternic, dar NU E PUTERE.
Uitam, cu voie sau fara voie, deseori, ca virtutea cu care suntem inzestrati capituleaza in lupta cu instinctul de conservare care nu accepta usor legile „facute”. Depinde de noi daca salvam ce se mai poate salva, in ciuda malformatiilor care se insinueaza cinic in inocenta noastra (de creatori de legi si faradelegi), dominata de instincte.
Merita deci, cand se-ntampla sa ne suspectam ca am fi purtatori ai pacatului ignorantei (pe care ne place s-o confundam cu inocenta), sa-ncercam sa fim (putin) si niste ingeri…Nu cu resemnare. In conservare…
Luca N Amagitu’

Democratia si libertatea opiniei

JOAN BAEZ – Blowing in the Wind

Pentru unii, libertatea de a face sau spune ceva in care cred cu adevarat e un lux pe care nu si-l pot permite. Acestia nu sunt neaparat nici mai buni, nici mai rai decat cei care abuzeaza de acest drept. Dreptul e libertate. Libertatea e democratie. Despre reciproca am unele indoieli…Esti liber sa injuri pe oricine in cel mai pervers mod posibil daca asta te racoreste. Nu esti liber sa pui in aplicare injuratura. Esti liber sa spui despre cineva ca e prost, secatura, mizerabil, jigodie. E insa de preferat ca prostul, mizerabilul, jigodia sa nu fie acolo. Sau mai bine, sa fiti unul la unul…Cu parerile e altceva. ele se mai pot cizela. Creatorii oficiali de opinie si de stil sunt la televizor. Cei neoficiali sunt si la televizor. C-asa e democratic…Nu am vanitatea de a intelepti si nici macar (pe cea) de a informa neaparat. Incerc si eu gustul libertatii, al democratiei. Cu mai mult sau cu mai putin mestesug. In cuvinte uneori mai limpezi, alteori mai cetoase. Dezbat cuvinte, emit pareri si (uneori voluntar, alteori nu) imi propulsez convingerile. Spre luare-aminte. Nu astept pentru exprimarea (in definitiv) unor puncte de vedere, multumiri laude sau alt fel de apreciere dar daca acestea vin, sunt binevenite. In general nu vreau sa deranjez pe nimeni si cred cu tarie ca transparenta nu trebuie sa determine accentuarea tuselor razboinice. Nu vreau razboi ci libertate. A-mi exprima idei, pareri si convingeri sau a(mi) adresa intrebari nu inseamna neaparat interes pentru a descoperi alte opinii sau raspunsuri diferite de ale mele. Iar raspunsurile nu se dau intotdeauna in scop argumentativ. Stiu (si) asta. Totusi democratia inseamna (si) acceptare. Acceptarea opiniei.Sa ne acordam (ca pe-o sansa) unul altuia intelegere si ingaduinta, ca sa nu devenim doar niste definitii ale modului in care suntem apreciati de semeni. Vom fi atunci mai liberi sa facem si sa spunem ceea ce credem (ca e bine) si vom dobandi intelepciunea de a renunta mai usor la oarece orgolii. Pentru ca orgoliile sunt cele care nasc si intretin conflictele. Vom trai in pace si intelegere. Vom fi mai buni.

Sa fiti democrati!

Luca N Oficialu’/ 06 august 2008

Eu despre mine

Queen – Bohemian Rhapsody

Sunt sustinator al lucrurilor si ideilor simple, firesti, poate mai putin slefuite si care nu fac obiectul unor declamari sau al unor lamentari patetice. Uneori (rareori) imi da tarcoale ispita de a ma amesteca in treburi cu iz filozofic. Apreciez ca stau bine cu morala. Sunt mai de moda veche… Incerc sa nu ma prostesc si sa-mi pastrez demnitatea si bruma de principii. Renunt cat pot la compromisurile meschine. Fiind (cred) un tip rezonabil, nu produc progres. Progresul il fac cei care incearca sa adapteze lumea la nevoile omenesti. As vrea s-o pot face si eu dar acesta, recunosc , nu e punctul meu cel mai tare. Ce mai: sunt un tip obisnuit. Imi place berea romaneasca. Nu am o deviza dupa care sa-mi fac viata dar daca ar fi sa aleg una, aceasta ar fi: CA DOAR N-O SA TRAIESC CAT LUMEA!

Mai bogat la teorie, mai sarac la visterie,

Luca, un visator de meserie.

Cuvant mai ‘nainte

   Daca veti accepta ca si desteptii mai spun prostii uneori, nu ma veti combate prea energic daca veti citi la un moment dat ceva cu care nu veti fi de acord, sau, mai rau, poate veti fi in total dezacord. Stiu ca mai am multe de invatat… Voi saluta orice argument de bun simt care va sta la baza refuzului dumneavoastra de a-mi accepta una sau mai multe idei. S-ar putea ca pe parcursul lecturii sa descoperiti idei pe care le-ati mai citit sau auzit. Probabil lecturile mele si-au lasat (mai mult sau mai putin pronuntata} amprenta asupra modului meu de a gandi. Nu va grabiti sa ma acuzati de plagiat. Cititi in continuare. Veti descoperi consideratiile mele, referitoare la aceste idei.
Criticati-le pe ele!
Si inca ceva:
Amintiti-va (si) ca”…de la Neculce-ncoace, cartile din carti se face”.
Respect!
Luca N (In)semnatu’