Din ulciorul de lut setea isi ostoieste,

Batranul cosas, privind campul cosit.

Isi face-apoi cruce si-ncet glasuieste:

Iti multumesc, Doamne, ca am ispravit.

Dar iata, de-odata, vantul vuieste

Soarele se ascunde dupa norii semeti.

Coasa pe umarul lui straluceste

Cand fulgere-n cer arunca sageti.

Ploaia se inteteste, parca vine potopul

Aprig, un traznet loveste cumplit

Si-o flacara mare invaluie plopul

Sub care batranul s-a adapostit.

Sunt multi ani de atunci, timpul iute se duce.

Din cosasul batran doar atat a ramas:

Numele-i scrijelit cu briceagul pe-o cruce

Langa ciotul de plop care atunci a ars.

Luca N Invaluitu’

14 iulie 2026